Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 693/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 693/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ NR. 693

Ședința publică de la 12 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C. M.

GREFIER: M. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.

a fost reprezentat de procuror C. M.

Pe rol judecarea cererea de liberare din centrul de detenție formulată de petentul condamnat F. I., în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat F. I., asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. M., care depune la dosar delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 9291/2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost declinat de la Judecătoria C., după care;

Contestatorul condamnat F. I. depune la dosar un memoriu și precizează că insistă în cererea formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul din oficiu al condamnatului F. I., av. B. M., solicită admiterea cererii de liberare din centrul de detenție, întrucât acesta nu a dat dovadă de rea credință, ci a anunțat organele de supraveghere cu privire la schimbarea de domiciliu.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de liberare din centrul de detenție ca nefondată.

Condamnatul F. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare din centrul de detenție.

T.:

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 30.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2015, cererea formulată de către petentul F. I. având ca obiect liberare din centru de detentie.

La solicitarea instanței, PMT C. a comunicat că petentul nu a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare întrucât nu a îndeplinit fracția. De asemenea, a mai comunicat că petentul se află în executarea unui rest de măsură educativă a internării într-un centru de detenție ca urmare a aplicării disp. art. 125 alin. 6 c. pren.

La dosarul cauzei a fost atașată copia s.p._/63/2014 emisă de T. D. prin care s-a dispus:

" Admite sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului D..

În baza art. art. 517 alin. 2 C.p.p. raportat la 125 alin. 6 C.p.

Dispune revocarea liberării condiționate privind restul de 1262 zile rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată egală cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului F. I. prin sentința penală nr. 53//1014 a Tribunalului D., definitivă prin necontestare la data de 26.02.2014, urmând a fi executată în centrul de detenție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței mai sus menționate.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014"

La acelasi termen, instanța a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei C., în soluționarea cauzei.

Analizând excepției de necompetență invocată, prin prisma actelor dosarului, instanța a reținut că aceasta este întemeiată, fata de următoarele aspecte:

Din s.p._/63/2014 emisă de T. D. rezultă că față de petentul condamnat s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 1262 zile rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată egală cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului F. I. prin sentința penală nr. 53//1014 a Tribunalului D..

Instanța a mai reținut că potrivit disp. art. 517 alin. 2 C.p.p. liberarea din centrul de detenție la împlinirea vârstei de 18 ani se dispune de instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței de executare.

În speța de față, instanța de executare este T. D., iar instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află centrul de detenție (Penitenciarul de Minori și Tineri C.) este T. D..

Față de aceste aspecte, prin sentința penală nr. 2884/04.08.2015, Judecătoria C. a admis exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei C., iar în temeiul art.517 alin.2 C.p.p. rap. la art. 50 C.p.p., a declinat competenta de solutionare a cererii de liberare din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detentie formulată de condamnatul F. I., în favoarea Tribunalului D..

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 16.09.2015, sub nr._ .

Analizând cererea de liberare din centrul de detenție formulată de condamnatul F. I., tribunalul reține următoarele:

Prin adresa nr. C3_ din 31.07.2015, Penitenciarul de Minori și Tineri C. a precizat instanței de judecată faptul că petentul condamnat F. I. nu a împlinit fracția prevăzută de lege și nu a fost discutat în comisia de propunere pentru liberare, fiind în executarea unui rest de măsură educativă a internării într-un centru de detenție ca urmare a aplicării dispoz. art. 125 alin. 6 Cp

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării, instanța de fond a reținut ca, potrivit art. 125 alin. 4 C.p., poate fi liberată, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, persoana privată de libertate care a împlinit vârsta de 18 ani, și dacă, în cursul executării măsurii educative a internării într-un centru de detenție, a dovedit interes constat pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul nu a executat fracțiunea de ½ din durata măsurii educative, nefiind astfel îndeplinite prevederile legale menționate anterior, motiv pentru care nu va analiza și temeinicia cererii de liberare.

Față de cele reținute anterior, instanța respinge cererea de liberare a condamnatului F. I. din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o durată egală de 8 ani închisoare, dispusă prin s.p. nr. 53/2014 a Tribunalului D., definitivă prin necontestare la data de 26.02.2014.

Conform art. 181 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 10.10.2016.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cpp, obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare dintr-un centru de detenție formulată de petentul F. I., fiul lui C. și E., născut la data de 28.08.1994 în A., județul A., CNP_, cu domiciliul în comuna Buduslău, ., județul Bihor, în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C..

Stabilește termen de reînnoire a propunerii după 10.10.2016.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2015

Președinte, Grefier,

E. C. M. M. D.

Red. Jud. E.C.M./ tehnored. M.D.

15 Octombrie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 693/2015. Tribunalul DOLJ