Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Sentința nr. 645/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 645/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 645
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier I. M. L.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. M., cu domiciliul în C., ., jud.D., trimis în judecată, având instituită măsura controlului judiciar, prin rechizitoriul nr.618/P/2015 al Parchetului de pe lângă T. D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art.291 alin.1 Cp.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, în temeiul dispozițiilor art.391 alin.1 Cpp a stabilit ca deliberarea și pronunțarea hotărârii să aibă loc la data de 24.09.2015.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
T.
Prin rechizitoriul nr.618/P/2015 din data de 30 iulie 2015 al Parchetului de pe lângă T. D. a fost trimis în judecată, având instituită măsura controlului judiciar, inculpatul P. M., cu domiciliul în C., ., jud.D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art.291 alin.1 Cp.
Prin același act de sesizare s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută si pedepsită de art. 292 alin.1 din C.pen., faptă presupus a fi comisă de Derveșteanu C..
În actul de sesizare s-au reținut următoarele:
În data de 02.07.2015, în jurul orelor 1100, în timp ce conducea autobuzul nr. 476 aparținând Regiei Autonome de Transport C. pe ruta Centru – Cartier Romanești, martorul-denunțător Derveșteanu C. - conducător auto în cadrul regiei, a avut un conflict verbal cu martora R. Ș. - pasageră, generat de faptul că acesta conducea cu ușile deschise.
Autobuzul a oprit în stația din zona Restaurantului Dunărea, unde martora R. Ș. a coborât, însă a continuat discuția contradictorie cu șoferul, iar în momentul în care acesta a pus autobuzul în mișcare, efectuând un viraj către stânga, a acroșat-o pe martoră cu bara autobuzului, fără a-i produce leziuni corporale, continuându-și deplasarea către ultima stație.
Incidentul a fost observat de inculpatul P. M., care a traversat . oferit să depună mărturie pentru martora R. Ș. în cazul în care aceasta se dorește să sesizeze incidentul, sens în care cei doi au schimbat numerele de telefon.
În continuare, inculpatul P. M. s-a deplasat cu autoturismul personal pe bulevardul R. până la capăt de linie, unde se afla staționat martorul-denunțător Derveșteanu C., ocazi cu care l-a informat pe acesta că el este martor la incidentul cu femeia și că urmează să se deplaseze cu aceasta la sediul R.A.T. C. pentru a-i face o reclamație. Cu această ocazie, martorul-denunțător a realizat că îl cunoaște din vedere pe inculpat, întrucât îl observa adesea în zona unei vulcanizări situată pe bulevardul R., în zona Restaurantului Dunărea.
La scurt timp, inculpatul P. M. și martora R. Ș. s-au deplasat la sediul Regiei Autonome de Transport C., situat pe . fost primiți de martorul Ș. I. - directorul tehnic și de exploatare în cadrul regiei. Având în vedere aspectele relatate de martora R. Ș. erau susceptibile de a constitui o abatere disciplinară, martorul Ș. I. i-a sugerat petentei să formuleze scris o plângere, aceasta fiind de acord.
Astfel, sesizarea martorei R. Ș. a fost înregistrată sub nr. 9270 din data de 02.07.2015, fiind direcționată către C. Juridic din cadrul R. C. în vederea efectuării cercetării prealabile.
Ulterior depunerii sesizării de către martora R. Ș., inculpatul P. M. a condus-o pe aceasta la domiciliu.
A doua zi, martorul-denunțător Derveșteanu C., s-a deplasat la sediul R.A.T. C. unde, din discuțiile cu directorul adjunct, martorul Ș. I., a aflat că în ziua precedentă s-a prezentat o femeie cu un bărbat care au reclamat faptul că el ar fi lovit-o cu autobuzul pe respectiva femeie și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Totodată, directorul adjunct Ș. I. i-a comunicat martorului-denunțător că sesizarea depusă împotriva sa, își va urma cursul conform procedurilor interne.
În ziua de 07.07.2015, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal în zona Pelendava, martorul-denunțător Derveșteanu C. a fost observat de inculpatul P. M., care l-a claxonat din spate, de la volanul autoturismului marca Opel Astra G cu numere de înmatriculare emise de autoritățile bulgare.
După ce martorul-denunțător a oprit, a fost abordat de inculpatul P. M., care i-a comunicat faptul că personal a vorbit cu martora R. Ș., precum și faptul că, în schimbul sumei de 500 lei, poate să rezolve în mod favorabil reclamația depusă împotriva sa către aceasta. Totodată, inculpatul P. M. i-a transmis martorului-denunțător Derveșteanu C., faptul că martorul Ș. I. (directorul adjunct al R. C.) „îl va zbura” în cazul în care nu va apela la el să rezolve problema, întrucât îl cunoaște personal pe acesta. Ulterior, cei doi au schimbat numerele de telefon, urmând să stabilescă modalitatea în care suma de bani va fi remisă.
În ziua de 08.07.2015 martorul-denunțător Derveșteanu C. l-a contactat pe inculpatul P. M., pentru a-i transmite că nu a făcut încă rost de cei 500 lei, urmând să-l mai sune în cursul zilei. La scurt timp, inculpatul a luat legătura telefonic cu martora R. Ș., ocazie cu care a aflat că aceasta dorește exclusiv sancționarea șoferului de către conducerea R. C..
În cursul aceleiași zile, în jurul orelor 1320, respectiv la orele 1723 și 1742 inculpatul P. M. a luat legătura telefonic cu martorul-denunțător Derveșteanu C., căruia i-a relatat, în esență, că femeia care făcuse reclamație împotriva mea nu mai este interesată să-și susțină plângerea, urmând ca singura variantă pentru a rezolvarea favorabilă a problemei disciplinare este să-i remită o sumă de bani întrucât îl cunoaște pe directorul Ș. I. și poate interveni pe lângă acesta. Pentru a fi mai convigător, inculpatul P. M. i-a transmis martorului-denunțător că va merge personal în biroul directorului Ș. I. și il va suna de acolo.
În cursul aceleiași zile, în jurul orelor 1730 inculpatul P. M. a luat legătura telefonic cu martorul B. I. zis „B.”, căruia i-a relatat faptul că a doua zi, intenționa să se deplaseze personal la biroul directorului Ș. I., căruia să-i remită o sticla de whisky, ocazie cu care urma să îl sune pe acesta pentru a-l pune în legătură telefonică cu Ș. I., în scopul de „a-i pune o vorbă bună” denunțătorului, în legătură cu cercetarea disciplinară declanșată începând cu data de 02.07.2015.
În dimineața zilei de 09.07.2015, conform înțelegerii din ziua anterioară, inculpatul P. M. s-a întâlnit cu martorul-denunțător Derveșteanu C., în zona Parcul R. ocazie cu care i-a solicitat acestuia suma de 200 lei, în schimbul intervenției pe lângă martorul Ș. I. - directorul adjunct al R.A.T. C., pentru a rezolva în sens favorabil cercetarea sa disciplinară. Totodată, inculpatul i-a solicitat martorului-denunțător o sticlă de whisky (ambalată într-o plăsuță), pe care o va remite personal directorului R.A.T. C., sugerându-i acestuia că astfel problema sa va fi rezolvată.
Astfel, la data de 09.07.2015 în jurul orelor 1030, în timp ce se aflau în zona Parcului N. R., inculpatul P. M. zis „G.” (denumit în continuare „G.”) și martorul Derveșteanu C. (denumit în continuare „C.”) au fost înregistrați în mediu ambiental, în baza Ordonanței nr. 618/P/2015 din 08.07.2015 emisă de P. de pe lângă T. D., cei doi discutând următoarele:
“ C.- | Să trăiești, nea’ G.! |
G. - | Ce zici mă omule? |
C.- | Cum zici matale? |
G. - | Hai să ne dăm la umbră. |
C.- | Hai să ne dăm la umbră, da. Am probleme, că m-am lovit, am dat într-unul, i-am lovit mașina. (nn – discută diverse) |
G. - | Mă vere, eu vreau să mă duc direct la el că pe urmă pleacă. |
C.- | Așa, cum facem? |
G. - | Cum facem? |
C.- | Mata cum ai zis? M. îl cunoști pe acesta bine? |
G. - | Da, mă, ce dracu’, nu se pune problema, că eu mă duc direct la el, că pe urmă pleacă, de aia zic. |
C.- | Și vorbești cu el. Las-o încolo așa, că o rezolvăm. |
G. - | Așa. |
C.- | Ce, cum zici mata, vorbești cu el, ce-i spui, acesta vrea el? |
G. - | Bă, vere, acesta e un băiat super, eu îl știu din perioada când era în LĂPUȘULUI, la școala aia. |
C.- | Că la noi e de doi ani de zile. |
G. - | Știu, normal, el prin partid, prin asta a intrat acolo. |
C.- | Da. Dar femeia, dacă ea, deci femeia vrea să dispară din ecuație, da? |
G. - | Păi, dar nu e problemă. Eu, ieri când am vorbit cu ea… |
C.- | Că ea a dat declarația. |
G. - | Păi, a dat declarația, nici un fel de problemă, bărbatu-său e unul din acela autoritar, știi ce mi-a zis ieri când am vorbit cu bărbatu-său… Eu am vrut să o iau pe ea să vin să ne întâlnim... ”Domne’, să-ți spun ceva, nu mai îmi trebuie nimic, că e cu șoldul că alea, ce o vrea directorul.” |
C.- | A, ce o vrea directorul. |
G. - | Ce o vrea directorul. Dar dacă eu acum mă duc direct, nu mai e nici un fel de problemă, ea nu mai apare. |
C.- | Crezi că o vrea acela, că a mai făcut cineva tot așa și-a retras, s-a înțeles cu femeia, a retras acuzația, dar directorul a cercetat cazul în continuare și l-a dat pe acela afară. |
G. - | Nu e, vere. Păi, dacă eu mă duc acolo, că eu sunt pionul. Eu mă duc direct la el. |
C. - | Mata ești baza la el. |
G. - | Păi, normal, ce dracu’. |
C. - | Și cât mă costă pe mine toată afacerea, ca să știu la ce mă aștept. |
G. - | Mă vere, ai zis că-mi dai tu mie două cardele, 2 milioane și ceva … (nn – trivial) ca să-i dai tu lui. Îi iei și lui o sticlă ceva. |
C. - | Îi iau o sticlă, ceva? |
G. - | Eu îl pun în tema deja direct. |
C. - | Da? |
G. - | Un pachet de cafea, ce vrei tu. |
C. - | Mergem personal la el acolo, cum facem, sau te duci decât mata, cum facem? |
G. - | Mă duc decât eu și ți-l dau din birou și vorbești cu el la telefon. |
C. - | Că mi-ar fi mai bine dacă aș merge și eu cu mata, că mai… |
( . . . ) | |
C. - | Și acum cum a făcut? |
G. - | Acum direct la el. Dar nu e nici un fel, eu mă duc direct la el acum. |
C. - | Păi, știi, deci vin la mata, așa și lui ce să-i iau? |
G. - | Ce vrei, tu mânca-ți-aș, că tu te pui pe mână cu el. Sau să-ți mai spun altceva, poate n-o primi, să-ți dau un exemplu, de la tine. |
C. - | Dacă-i duci mata. |
G. - | Păi, îi duc eu. |
C. - | Că mata îi știi… |
G. - | Eu îi duc direct, că îmi e și rușine. |
C. - | Să-i aduc tot bani, ce să-i aduc? |
G. - | Nu să-i aduci, nu primește acela. |
C. - | Nu bani. |
G. - | Mă, vere, un cadou. Uite o sticlă de whiski, nu poți să iei și tu de la BĂNIE de acolo. |
C. - | Din alea de la BĂNIE? |
G. - | Dar poți să cumperi de oriunde. ( . . . ) |
C. - | Bine, nea’ G., deci te sun mai încolo așa, când rezolv problema, să mă duc să rezolv cu acesta la asigurări, că mă disperă. |
G. - | Să iei aia… (nn - neinteligibil) |
C. - | O și iau. |
G. - | Direct la el mă duc. |
C. - | Bine, nea’ G.. Pa! “ |
În continuare, în cursul aceleiași zile, martorul-denunțător Derveșteanu C. s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă T. D., punând la dispoziția organelor judiciare suma de 200 lei (formată din 4 bancnote în cupiură de 50 lei fiecare) și o sticlă de whisky marca „Oban” în valoare de 300 lei. Aceste bancnote au fost marcate criminalistic conform procesului-verbal încheiat la ora 1110, prin înscrierea cu cerneală florescentă a mențiunii :” TRAFIC 618/P/2015 ”. Ulterior, suma de 200 lei i-a fost înmânată denunțătorului împreună cu sticla de whisky marca „Oban” (într-o plasă de plastic de culoare alb cu albastru) spre a fi remisă inculpatului, conform înțelegerii anterioare.
În data de 09.07.2015, în jurul orei 1320, martorul-denunțător Derveșteanu C. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca Ford, cu numărul de înmatriculare_, în parcarea situată la . dinspre statuia Pegas, unde l-a așteptat pe inculpatul P. M. conform discuției telefonice anterioare.
După aproximativ 30 de minute, inculpatul P. M. a ajuns în parcare, la volanul autoturismului personal marca Opel Astra culoare verde cu numărul de înmatriculare BH 7704, pe care l-a oprit în apropiere. Imediat, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpat, spunându-i că a trectut cu mașina pe lângă el fără să oprească. În continuare, în momentul în care inculpatul a întors autoturismul, a observat în proximitate pe unul dintre ofițerii de poliție judiciară care formau echipa operativă.
Astfel, martorul-denunțător Derveșteanu C. a coborât având asupra lui plasa conținând sticla de whisky marca „Oban”, cu care s-a dus lângă portiera stânga față a autoturismului condus de inculpatul P. M., cei doi discutând următoarele:
C. - | Ce ai mă, nea’ G.? |
G. - | Hai mă acolo așa. |
C. - | Unde? |
G. - | Acolo în față că văzui GARDA aici, ce dracu’, bă. |
C. - | Și unde să vin în față? |
G. - | E GARDĂ. Fii atent, vino mai încolo așa. Ce dracu’, asta-i GARDĂ acolo, vere, făcuși tu capcană? |
C. - | E, culmea. |
G. - | E GARDĂ, ce ai. Nu, mă, lasă așa, că e POLIȚIE aici și vin ăia de la economic. |
C. - | A! |
G. - | Păi, ce dracu’, mă. |
C. – G. - | Păi și unde să vin, vin după mata? Vino mă acolo așa și vorbim. |
C. - | Hai că vin cu mașina, că o lăsai deschisă. |
G.- | Hai, vino, nu te mai duce acolo, că e GARDA. |
În continuare, inculpatul P. M. a părăsit în grabă zona parcării de la . dinspre statuia Pegas și a condus autoturismul personal Opel Astra pe Calea Unirii, a trecut prin sensul giratoriu de la . N. R., și a parcat autoturismul pe partea dreaptă, vis-a-vis de Cofetăria „Parc”, fiind urmat la scurt timp de martorul-denunțător Derveșteanu C. care s-a deplasat la volanul autoturismului marca Ford.
Inculpatul P. M. a traversat și s-a oprit pe trepte, la aproximativ 1-2 m de .”, unde l-a așteptat pe martorul-denunțător Derveșteanu C..
În momentul imediat următor, martorul-denunțător i-a remis inculpatului suma de 200 lei și plasa din material plastic care conținea o sticlă de whisky marca „Oban” pe care inculpatul a luat-o și i-a examinat conținutul, ocazie cu care cei doi au fost înregistrați în mediu ambiental, discutând următoarele:
“ ( . . . )
C.- | E ceva mișto, nu? |
G.- | Da. |
C.- | Sper să fie mulțumit. |
G.- | Să nu fie vreo capcană. |
C.- | Mă suni de la acela, ai zis că mă suni de la acela. |
G.- | Da. Să nu fie vreo capcană. |
C.- | Nu, treaba lu’ mata. Nu am eu treabă cu mata, dar să nu se ducă femeia. |
G.- | Dacă eu îți spun că… Stai puțin. |
C.- | Și vreau să-mi garantezi. Deci, eu vreau să-mi garantezi. |
( . . . )”
În continuare, inculpatul P. M. a intrat în incinta Cofetăriei „Parc” având asupra sa suma de 200 lei și plasa care conținea o sticlă de whisky marca „Oban”, a așezat plasa pe prima masă de lângă intrare și s-a deplasat către tejghea, cu intenția de a schimba cu alte bancnote, suma de bani primită de la Derveșteanu C. în cupiură de 50 lei.
În acest moment a intervenit echipa operativă, care și-a declinat identitatea și i-a solicitat inculpatului să rămână în poziția în care se află și să prezinte banii care îi are în posesie. În momentul imediat următor, inculpatul P. M. a aruncat suma de 200 lei în cupiură de 50 lei pe masa unde așezase anterior plasa care conținea o sticlă de whisky marca „Oban”.
Fiind întrebat de proveniența sumei de 200 lei și a sticlei de whisky marca „Oban”, inculpatul P. M. a precizat că acestea provin de la un „tânăr” pe care nu îl cunoaște. Ulterior, inculpatul a recunoscut faptul că primise foloasele de la martorul-denunțător Derveșteanu C.. Asupra inculpatului nu a mai fost găsită altă suma de bani.
Ulterior, la sediul Parchetului de pe lângă T. D. s-a procedat la verificarea cu lampa cu ultraviolete a bancnotelor ce formau suma de 200 lei, ocazie cu care s-a dovedit că acestea erau marcate criminalistic, având inscripționate următoarele date: ” TRAFIC 618/P/2015 ”.
Toate aceste aspecte se probează cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și supraveghere operativă, respectiv înregistrările video puse la dispoziție de administratorul Cofetăriei „Parc” (planșe fotografice și înregistrări video stocate pe suport optic).
Cu ocazia audierii în prezența apărătorului ales, inculpatul P. M. nu a putut nega primirea foloaselor de la denunțător, fiind conștient de evidența probelor existente împotriva sa. În general, inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră.
Cu ocazia reaudierii sale din data de 23.07.2015, în prezența apărătorului ales, inculpatul P. M. și-a menținut integral declarațiile date în calitate de suspect și inculpat, arătând că nu intenționa să facă vreun demers despre cele despre care vorbise la telefon cu martorul B. I. zis „B.”. Inculpatul nu a solicitat administrarea vreunei probe în apărare.
Cu privire la situația personală a martorului-denunțător Derveșteanu C., din cercetări a rezultat că prin Decizia nr. 161 din 13.05.2015, acesta fusese sancționat disciplinar cu „avertisment scris”, pentru comiterea unei abateri în data de 16.04.2015, constând în părăsirea traseului fără încuvințare.
În acest context, fiind convocat pentru data de 08.07.2015 la sediul Regiei Autonome de Transport C. - C. Juridic, prin adresa nr. 9433/06.07.2015, martorul-denunțător Derveșteanu C. se vedea expus perspectivei de a fi sancționat mai sever, întrucât era cercetat pentru comiterea unei noi abateri disciplinare, comisă la scurt timp după aplicarea sancțiunii disciplinare cu „avertisment scris”, prin Decizia nr. 161 din 13.05.2015.
Acesta a fost motivul care l-a determinat pe martorul-denunțător să apeleze la “serviciile” inculpatului P. M., care nu a ezitat să profite de situația personală a acestuia, pentru a obține în mod necuvenit suma de 200 și lei și o sticlă de whisky.
Practic, presupusa influența a inculpatului P. M. pe lângă martorul Ș. I. - directorul tehnic și exploatare, respectiv membru în Comisia de Disciplină din cadrul R.A.T. C., a constituit pentru martorul-denunțător Derveșteanu C. motivul detrminant al tranzacției. În acest sens, având cunoștință despre faptul că o eventuală aplicare a unei noi de măsuri disciplinare împotriva denunțătorului, era susceptibilă să-i atragă acestuia concedierea (întrucât mai fusese anterior sancționat disciplinar), inculpatul i-a creat denunțătorului convingerea că singura variantă pentru a scăpa de o nouă sancțiune disciplinară, este să-i remită banii și o sticlă de whisky.
În ceea ce privește modalitățile de sacționare disciplinară a angajaților din cadrul Regiei Autonome de Transport C., trebuie avute în vedere procedurile interne din cadrul acestei instituții.
Astfel, conform Regulamentului de Ordine Interioară, C. Juridic din cadrul Regiei Autonome de Transport C. formulează propuneri către comisia de disciplină din cadrul R. C., în vederea soluționării acțiunii disciplinare, numai după efectuarea cercetării prealabile.
Prin Decizia nr. 226 din 24.07.2014 emisă de Directorul General al Regiei Autonome de Transport C., s-a stabilit că martorul Ș. I. este membru în Comisia de Disciplină din cadrul R.A.T. C., funție pe care o avea și la data comiterii faptei de către inculpatul P. M..
Mijloace de probă:
- procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și supraveghere operativă din 09.07.2015 cu anexele acestora (planșe fotografice și înregistrări video stocate pe suport optic);
- procese-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental;
- procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice;
- procesul-verbal de marcare a sumelor de bani;
- declarațiile denunțătorului;
- declarația inculpatului;
- declarațiile martorilor;
- alte acte.
În drept :
Fapta inculpatului P. M., care în datele de 08.07.2015, respectiv 09.07.2015, în cursul discuțiilor purtate prin telefon cu denunțătorul Derveșteanu C., cât și în mod nemijlocit, i-a pretins acestuia suma de 200 lei și o sticlă de whisky în valoare de 300 lei, lăsând să se înțeleagă faptul că poate interveni pe lângă martorul Ș. I. (director tehnic și exploatare, respectiv membru în Comisia de Disciplină în cadrul Regiei Autonome de Transport C.) pentru a-l determina pe acesta să soluționeze favorabil cercetarea administrativă demarată împotriva denunțătorului, în urma reclamației depusă de martora R. Ș. în data de 02.07.2015, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, faptă prevãzutã si pedepsitã de art. 291 alin.1 din C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr.78/2000.
În baza art. 112 alin.1 lit. d,e din C.pen, s-a solicitat instanței să dispună asupra confiscării sumei de 200 lei, respectiv asupra sumei de 313 lei, (reprezentând contravaloarea sticlei de whisky marca „Oban”, conform procesului-verbal din 22.07.2015), foloase primite la data de 09.07.2015 de inculpatul P. M., de la denunțătorul Derveșteanu C..
Alte soluții :
Din analiza ansamblului probator administrat, rezultă că numitul Derveșteanu C. a denunțat fapta anterior sesizării organelor judiciare, motiv pentru care față de acesta sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 292 alin.2 din C.pen. (cauză specială de nepedepsire). Pentru aceste motive, în baza art. 16 alin.1 lit.h din C.p.p., s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. și ped. de art. 292 alin.1 din C.pen., faptă presupus a fi comisă de Derveșteanu C., întrucât există o cauză de nepedepsire.
În baza art. 330 din C.p.p., s-a propus propună menținerea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul P. M., având în vedere scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, precum și faptul că temeiurile care au determinat această măsură preventivă subzistă încă.
Măsuri asiguratorii:
În cauză nu s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra foloaselor ridicate de la inculpatul P. M. în data de 09.07.2015, întrucât în cursul aceleiași zile, s-a procedat la restituirea către denunțătorul Derveșteanu C., a sumei de 200 lei și a sticlei de whisky marca „Oban”, în conformitate cu disp. art. 292 alin.3 din C.pen..
Date cu privire la persoana inculpatului :
Inculpatul P. M. este cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale. În cursul urmăririi penale, inculpatul a avut în general o atitudine sinceră, de recunoaștere a infracțiunii comise.
Conform propriilor declarații, inculpatul P. M. nu este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior arestat pentru comiterea unei infracțiuni împotriva partimoniului (în cursul anului 1995), pentru care a fost ulterior condamnat cu suspendarea executării pedespei.
Alte date privind urmărire penală și măsuri preventive:
Prin ordonanța din 08.07.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 291 alin.1 din C.pen..
Prin ordonanța din data de 09.07.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire față de P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 291 alin.1 din C.pen..
Prin ordonanța din data de 09.07.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de art. 291 alin.1 din C.pen..
Prin ordonanța din data de 09.07.2015, s-a dispus reținerea inculpatului P. M. pe o durată de 24 ore, începând de la data de 09.07.2015 ora 2025 până la data de 10.07.2015 ora 2025, fiind asistat de apărător ales.
Prin încheierea nr. 180 din 10.07.2015 pronunțată de Tribunalului D., s-a respins propunerea de arestare preventivă formulată de parchet, dispunându-se luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul P. M., zis "G." pe o perioadă de 60 zile începând cu data de 10.07.2015 și până la data de 07.09.2015 inclusiv.
Prin încheierea nr. 342 din 14.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a respins contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalului D. împotriva încheierii nr. 180 din 10.07.2015 pronunțată de Tribunalului D..
Constatând ca au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, constatând ca urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, în baza art. 327 alin.1 lit.a, art. 315 alin.1 lit.b rap. la art. 16 lit.h din C.p.p.s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului P. M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută si pedepsită de art. 291 alin.1 din C.pen., cauza fiind înregistrată la data de 30.07.2015, sub nr._ .
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.09.2015, în baza art.346 alin.2 C.p.p. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.618/P/2015 din data de 30.07.2015 al Parchetului de pe lângă T. D. cu privire la trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului P. M. pentru săvârșirea infracțiunii trafic de influență, prev. și ped de art.291 alin.1 Cp.
S-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza cu nr.618/P/2015 a Parchetului de pe lângă T. D. și s-a dispus începerea judecății în cauză, stabilindu-se termen la 21.09.2015.
În ședința publică din data de 21.09.2015, după ce a făcut aplicarea dispozițiilor art.374 C.p.p., instanța a adus la cunoștința inculpatului P. M. prevederile art.374 alin.4 C.p.p. și art.396 alin.10 C.p.p., respectiv faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință că, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Inculpatul P. M. a solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile art.374 alin.4 C.p.p., motiv pentru care s-a procedat la audierea acestuia în conformitate cu dispozițiile art.375 C.p.p., declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei potrivit art.110 Cpp.
După ce a pus în discuție cererea formulată de către inculpat, în conformitate cu dispozițiile art.375 alin.1 Cpp, în baza art.375 alin.2 Cpp, instanța a admis-o și a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile art.374 alin.4 Cpp.
De asemenea, interpelat fiind, inculpatul a arătat că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Se constată că partea nu a propus administrarea de probe noi, iar cele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate. Urmare a acestui fapt, în conformitate cu dispozițiile art.374 alin.7 C.p.p. se apreciază că nu se impune readministrarea probelor efectuate pe parcursul primei faze procesuale, iar instanța, din oficiu, apreciază că nu mai este necesar administrarea de probe noi pentru inculpat, pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.374 alin.8 C.p.p.
În aceste condiții, pe baza probelor administrate la urmărirea penală (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și supraveghere operativă din 09.07.2015 cu anexele acestora (planșe fotografice și înregistrări video stocate pe suport optic); procese-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; procesul-verbal de marcare a sumelor de bani; declarațiile denunțătorului; declarația inculpatului;declarațiile martorilor), probe care se coroborează cu recunoașterea inculpatului, se reține, fără dubii, vinovăția, sub forma intenției directe, a inculpatului P. M. cu privire la infracțiunea pentru care a fost sesizată instanța.
Astfel, fapta inculpatului P. M. care, în cursul discuțiilor purtate prin telefon cu denunțătorul Derveșteanu C., cât și în mod nemijlocit, i-a pretins acestuia suma de 200 lei și o sticlă de whisky în valoare de 300 lei, pe care le-a și primit ulterior, lăsând să se înțeleagă faptul că poate interveni pe lângă martorul Ș. I. (director tehnic și exploatare, respectiv membru în Comisia de Disciplină în cadrul Regiei Autonome de Transport C.) pentru a-l determina pe acesta să soluționeze favorabil cercetarea administrativă demarată împotriva denunțătorului, în urma reclamației depusă de martora R. Ș. în data de 02.07.2015, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, faptă prevãzutã si pedepsitã de art. 291 alin.1 din C.pen. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei se vor avea în vedere criteriile general valabile prevăzute de art.74 Cp, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Sub aspectul împrejurărilor, al modului de comitere a infracțiunii și a valorii sociale ocrotite de legiuitor se constată că fapta prezintă un pericol social concret prin faptul că, pe de o parte întreaga inițiativă infracțională a pornit de la inculpat prin simpla observare a faptului că inculpatul a sesizat fapta ilicită săvârșită de către martorul denunțător, ulterior valorificând acest aspect prin acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost cercetat și judecat, iar pe de altă parte s-a voit alterarea unor relații sociale referitoare la activitatea de serviciu, cu consecințe asupra încrederii și prestigiului de care trebuie să se bucure un funcționar public.
Pretinderea și ulterior primirea de sume de bani și bunuri se înscrie în latura obiectivă a infracțiunii săvârșite de către inculpat.
Totodată, se constată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar din punct de vedere al atitudinii procesuale manifestate se reține o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei și a împrejurărilor concrete în care aceasta a fost săvârșită.
Coroborând toate aceste aspecte se apreciază că, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minim, ca modalitate de individualizare sub aspectul executării acesteia - suspendarea sub supraveghere, se răspunde tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art.74 C.p.
Ca atare, se vor avea în vedere și limitele de pedeapsă așa cum ele sunt reduse prin aplicarea procedurii prevăzute de art.375 alin.1, 2 Cp raportat la art.396 alin.10 Cpp, aplicându-se în cauză dispozițiile art.92 alin.1 Cp și art.93 alin.1, 3 Cp, art.96 Cp.
Astfel, în baza art.93 alin.1 Cp. instanța va obliga pe inculpatul P. M. ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune D.;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 C p, va obliga pe inculpatul P. M. ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin.3 Cp inculpatul P. M. va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria mun.C. și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., care urmează să fie stabilită de Serviciul de Probațiune D..
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cp privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se constată că, prin ordonanța din data de 09.07.2015, s-a dispus reținerea inculpatului P. M. pe o durată de 24 ore, începând de la data de 09.07.2015 ora 2025 până la data de 10.07.2015 ora 2025, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.72 alin.2 Cp, motiv pentru care se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 09.07.2015 până la data de 10.07.2015.
Având în vedere finalizarea primei faze procesuale – urmărirea penală și a primei etape din a doua fază procesuală – judecata și poziția procesuală manifestată de către inculpat, prevalându-se de procedura simplificată oferită de dispozițiile art.375 alin.1, 2 Cpp se apreciază că, riscul influențării probatoriului este minimal, context în care măsura procesuală dispusă anterior nu mai îndeplinește cerințele prevăzute de art.202 alin.1, 3 Cpp.
Pentru aceste motive, o prelungire a măsurii procesuale dispuse anterior ar părea neoportună, nejustificată și neproporțională cu interesul judiciar, pentru buna desfășurare a procesului penal riscurile fiind minimale sau chiar excluse în acest moment procesual.
Față de aceste aspecte, urmează ca, în baza art.399 alin.1 Cpp instanța să revoce măsura procesuală a controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. M., prin încheierea nr.180 din 10.07.2015 a Tribunalului D., definitivă prin încheierea nr.342 din 14.07.2015 a Curții de Apel C..
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, se constată că, în cauză bunurile care au format obiectul material al infracțiunii de trafic de influență au fost restituite martorului denunțător Derveșteanu C., motiv pentru care în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.112, art.1121 Cp, iar în cauză nu există constituire de parte civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 09.10.2015, în baza art.279 C.p.p. s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din minuta sentinței penale nr.645/24.09.2015, în sensul că se va trece:
" În baza art.93 alin.1 Cp.
Obligă pe inculpatul P. M. ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune D.;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență ", în loc de " În baza art.93 alin.1 Cp.
Obligă pe inculpatul P. M. ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune D.;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență."
Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.291 alin.1 C.p. cu aplicarea art.396 alin.10 Cpp rap.la art.375 alin.1 și 2 Cpp
Condamnă pe inculpatul P. M., fiul lui M. și M., născut la data de 20.07.1972 în mun. C., jud. D., cu domiciliul în C., ., jud. D., posesor CI, ., nr._, eliberată la data de 03.04.2014 de SPCLEP C., CNP_, cetățenie – română, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni.
Aplică prevederile art.91 Cp și art.92 alin.1 Cp
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit de instanță.
În baza art.93 alin.1 Cp.
Obligă pe inculpatul P. M. ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune D.;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 C p
Obligă pe inculpatul P. M. ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin.3 Cp
Inculpatul P. M. va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria mun.C. și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., care urmează să fie stabilită de Serviciul de Probațiune D..
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cp privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.72 alin.2 Cp
Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 09.07.2015 până la data de 10.07.2015.
În baza art.399 alin.1 Cpp
Revocă măsura procesuală a controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. M., fiul lui M. și M., născut la data de 20.07.1972 în mun. C., jud. D., cu domiciliul în C., ., jud. D., posesor CI, ., nr._, eliberată la data de 03.04.2014 de SPCLEP C., CNP_, cetățenie – română, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, prin încheierea nr.180 din 10.07.2015 a Tribunalului D., definitivă prin încheierea nr.342 din 14.07.2015 a Curții de Apel C..
În baza art.397 Cpp
Constată că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În baza art.275 alin.2 Cpp
Obligă inculpatul la plata sumei de 1600 lei cheltuieli judiciare, avansate de stat la urmărirea penală și la instanță.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015
Președinte,
M. N.
Grefier,
I. M. L.
Red jud MN/Tehnored IML
5 ex./ 12 octombrie 2015
ROMÂNIA Dosar nr._
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
C., ., jud.D.
Tel./ fax 0251/417.286
Operator de date cu caracter personal 4690 Emisă la 24.09.2015
Către,
P. DE PE L. T. D.
Vă facem cunoscut că, prin sentința penală nr.645 din data de 24.09.2015 pronunțată de T. D., în dosarul cu nr. de mai sus, s-au dispus următoarele:
" În baza art.291 alin.1 C.p. cu aplicarea art.396 alin.10 Cpp rap.la art.375 alin.1 și 2 Cpp

Obligă inculpatul la plata sumei de 1600 lei cheltuieli judiciare,, avansate de stat la urmărirea penală și la instanță.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015."
Președinte, Grefier,
M. N. M. I. L.
ROMÂNIA Dosar nr._
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
C., ., jud.D.
Tel./ fax 0251/417.286
Operator de date cu caracter personal 4690 Emisă la 24.09.2015
Către,
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ȘI EVIDENȚA PAȘAPOARTELOR SIMPLE DIN C. PREFECTURII D.

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR D.

POLIȚIA MUN.C.

IPJ D. –INVESTIGAȚII CRIMINALE- BIROUL DE SUPRAVEGHERE JUDICIARĂ

P. M., fiul lui M. și M., născut la data de 20.07.1972 în mun. C., jud. D., cu domiciliul în C., ., jud. D.

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 806/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 827/2015.... → |
|---|