Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Sentința nr. 519/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 519/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-11-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.519

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O.

Grefier I. M. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT- Serviciul Teritorial C. a fost reprezentant prin procuror N. C.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul C. G. A., în prezent deținut în Penitenciarul C., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr.132D/P/2013 din data de 13.09.2013 al Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial C., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prev. de art.2 pct.1 comb.cu art.14 pct.1 lit.c din Legea 143/2000 așa cum a fost completată și modificată prin Legea nr.522/2004 și OUG nr.6/10.02.2010 și trafic internațional de droguri de risc, faptă prevăzută de art.3 pct.1 din Legea nr.143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004 și OUG nr.6/2010, în final cu aplic. art.33 lit.a și b C.p.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 C.p.p. a amânat pronunțarea la 18.11.2013.

Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Prin rechizitoriul nr. 132D/P/2013 din data de 13.09.2013 al Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. G. A., în prezent deținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ D., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prev. de art. 2 pct. 1 comb. cu art. 14 pct. 1 lit. c din Legea 143/2000 așa cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și OUG nr. 6/10.02.2010 și trafic internațional de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și OUG nr. 6/2010, în final cu aplic. art. 33 lit. a și b C.p.

În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

În dimineața zilei de 07.06.2013, la poarta Penitenciarului C. s-a prezentat inculpatul C. G. A. din localitatea Tufeni, jud. O. pentru a aduce un pachet conținând alimente fratelui său C. L. M. aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul C..

Cu ocazia percheziției efectuate asupra bagajelor de către lucrătorii

specializați ai Penitenciarului C., au fost descoperite ascunse printre

celelalte produse, mai multe fragmente vegetale uscate, de culoare verde -

oliv și miros specific de cannabis.

Fiind întrebat de lucrătorii Penitenciarului C. cu privire la natura

și proveniența fragmentelor vegetale respective, inculpatul C. G.

A. a arătat că "... sunt muguri de cannabis pe care i-a cumpărat în

urmă cu o săptămână din Anglia cu suma de 50 lire și i-a introdus în

țară și în Penitenciarul C. pentru a-i înmâna fratelui său C.

L. M., la indicațiile acestuia"

Imediat a fost sesizat DIICOT Serviciul Teritorial C., iar cercetările efectuate ulterior în cauză, inclusiv relatarea inculpatului C. G. A. atestă faptul că, de aproximativ 8 luni de zile acesta lucra în Marea Britanie - zona Londra și în urma unei discuții anterioare pe care o avusese cu fratele său din Penitenciarul C. - C. L. M. "îl rugase" să îi aducă și lui niște cannabis. La sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie 2013, pregătindu-se pentru un concediu în România, inculpatul a achiziționat de la Londra o cantitate de cannabis contra sumei de 50 I iresterline (potrivit declarației sale), iar ulterior a plecat spre România, introducând-o fără drept, ascunsă printre alte pachete, prin Punctul de Trecere a Frontiere Vârșeț.

In dimineața zilei de 07.06.2013, inculpatul C. G. A. a pregătit un pachet consistent cu diverse conserve, sucuri, pachete de ciocolată, etc. și printre acestea a ascuns o cantitate de cannabis, dar a fost depistat de lucrătorii specializați ai penitenciarului cu ocazia percheziției efectuată asupra bagajelor.

Conform raportului de constatare tehnico - științifică cu numărul_/13.06.2013 a Laboratorului Central de Analiză și Control al Drogurilor rezultă că proba respectivă este constituită din 4,30 grame cannabis, care a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis aflată pe tabelul Anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare.

Deoarece relatarea testimonială a inculpatului C. G. A. presupunea din punct de vedere real purtarea unor discuții anterioare între inculpat și fratele său aflat în Penitenciarul C., în cauză s - a procedat la ridicarea telefoanelor mobile deținute de către inculpat și solicitarea la Tribunalul D. a autorizației de percheziție informatică a acestora.

După obținerea autorizației de percheziție informatică cu nr. 159/10.06.2013, din procesul - verbal de percheziție informatică rezultă fără echivoc existența unor comunicări cu diverse persoane, unele purtate în limba engleză precum și altele susceptibile de a avea conotatii de substanțe interzise dar fără a putea fi stabilit în mod cert acest lucru și mai ales persoana cu care s-au purtat acele comunicări scrise. Cu toate acestea discuțiile au fost purtate și cu persoane din Penitenciarul C., dovadă faptul că într-unui dintre mesaje se menționează că "...e un gabor jegos pe secție în noaptea asta".

Ulterior, urmare acestei situații lucrătorii Penitenciarului C. au procedat la efectuarea unei percheziții în camera în care se afla învinuitul

C. L. M. și au fost ridicate un număr de trei telefoane mobile pentru care de asemenea s-a solicitat emiterea autorizației de percheziție informatică.

Cu ocazia efectuării percheziției informatice la aceste telefoane și cartele, nu au rezultat nici un fel de elemente care să lămurească eventualul destinatar al drogurilor cu precizarea că niciunul dintre telefoane nu fusese utilizat în comunicările cu inculpatul.

Fiind audiat numitul G. C., respectiv unul dintre colegii de cameră ai învinuitului C. L. M., acesta a menționat că auzise și el ce se întâmplase .și ulterior l-a întrebat pe C. L. M. despre acest lucru și i se răspunsese că "....fratele său voise să-i facă o surpriză în sensul de a-i aduce niște droguri pe lângă alte produse alimentare".

S-a arătat că situația de fapt expusă prin rechizitoriu se probează cu procesul -verbal de sesizare, raportul Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, declarații de martori, procese - verbale de percheziție informatică, planșe foto, declarațiile inculpatului.

La data de 07.06.2013 inculpatul C. G. A. a fost reținut 24 de ore, iar prin ordonanța din aceeași dată s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la acesta, pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc, faptă prev. de art. 2 pct. 1 comb. cu art. 14 pct. 1 lit. c din Legea 143/2000 așa cum a fost completată și modificată prin Legea 522/2004 și OUG nr.6/10.02.2010 și trafic internațional de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2010.

Fiind formulată propunere de arestare preventivă la Tribunalul D. cu privire la inculpat, aceasta a fost admisă de către instanță prin încheierea cu nr. 157/08.06.2013 și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 08.06.2013 și până la data de 06.07.2013 inclusiv.

In acest sens a fost emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 78/08.06.2013.

Ulterior, la solicitarea DIICOT Serviciul Teritorial C., măsura arestării preventive cu privire la inculpat a fost prelungită de Tribunalul D. prin încheierea cu nr. 192/01.07.2013 pe perioada 07.07._13 inclusiv, încheierea cu nr. 217/29.07.2013 pe perioada 06.08._13 inclusiv și încheierea cu nr. 240/28.08.2013 pe perioada 05.09._13 inclusiv.

În drept, sub aspect constitutiv, s-a reținut în actul de sesizare că, fapta inculpatului C. G. A. de a cumpăra din Anglia cantitatea de droguri menționată pe parcursul rechizitoriului și a o introduce fără drept pe teritoriul României, precum și încercarea de a o introduce ascunsă printre alimente în Penitenciarul C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prev. de art. 2 pct. 1 comb. cu art. 14 pct. 1 lit. c din Legea 143/2000 așa cum a fost completată și modificată prin Legea 522/2004 și OUG nr.6/10.02.2010 și trafic internațional de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr.6/2010 în final urmând a fi aplicate disp. art. 33 lit.a și b din Cp.

La data de 16.09.2013 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial C. a înaintat Tribunalului D. rechizitoriul nr. 132D/P/2013 în conformitate cu art. 264 c.p.p., cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la aceeași dată, sub nr._ .

Întrucât prin Legea nr. 202 /2010 au fost aduse modificări codului de procedură penală, prin disp. art. 320/1 C.p.p., atât în privința procedurii de judecată –în cazul în care inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești recunoaște în totalitate faptele din actul de inculpare și achiesează la probele administrate în faza de urmărire penală, cât și în privința cuantumului pedepsei stabilite de lege, care va fi redus cu 1/3, norme care sunt de imediată aplicare, în ședința publică din data de 14 octombrie 2013 s-a procedat la audierea inculpatului C. G. A., care însă nu a recunoscut în totalitate faptele deduse judecății și starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, înțelegând să-și schimbe declarația dată în cursul urmăririi penale. Pentru aceste motive, instanța a procedat la audierea acestuia, conform art. 323 Cp.p. și art. 70 alin. 2 C.p.p., declarația inculpatului fiind consemnată și atașată la dosar.

Procesul penal a continuat conform dreptului comun în ceea ce îl privește pe inculpatul C. G. A., care nu a recunoscut acuzația penala.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii indicați în rechizitoriu G. C. (fila 35) și I. V., sub prestare de jurământ, conform art. 327 C.p.p., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Urmare a solicitării instanței, prin adresa nr._/DI/23.10.2013 I.P.J O. a depus la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului, iar prin adresa nr. 3607/07.11.2013 Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O. a înaintat referatul de evaluare psiho-socială cu privire la inculpatul C. G. A..

Analizând în mod coroborat materialul probator instanța reține următoarele:

La începutul lunii 2013 inculpatul C. G. A. s-a întors din Anglia unde lucra de mai mult timp în construcții. Întrucât fratele său C. L. M. se afla în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. în executarea unei pedepse privative de libertate, a hotărât să-l vizite. Astfel la data de 07.06.2013 s-a prezentat la Penitenciarul de Maximă Siguranță C. cu un pachet în care se aflau alimente iar într-o pungă de Chips Lays a ascuns mai multe pungulițe care conțineau fragmente vegetale de culoare verzuie.

La verificarea bagajelor lucrătorii Penitenciarul de Maximă Siguranță C. au descoperit cantitatea de 4,30 grame cannabis așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico științifică nr._/13.06.2013 al Laboratorului de Analiză și Control al Drogurilor.

Prin disp. art. 63 C.p.p. se instituie principiul potrivit căruia probele nu au valoare prestabilită, iar principiul aflării adevărului consacrat de art. 3 C.p.p. impune instanței să dea valoare acelor probe care coroborate cu alte probe legal administrate exprimă adevărul.

Inculpatul C. G. A. a arătat că a mers la fratele său la Penitenciarul de Maximă Siguranță C. cu un pachet în care a ascuns droguri pe care le-a cumpărat de la o persoană numită G. din C..

Declarația acestuia - se coroborează conform art. 75 C.p.p. cu declarația martorilor I. V. ( fila 44- urm. penală), care a confirmat faptul că C. G. A. a venit în vizită la fratele său aflat încarcerat în P.M.S. C. iar la verificarea bagajului s-a găsit printre alimente o cantitate de 4,30 gr. cannabis, G. C. ( fila 46) a arătat că deținutul C. L. M. i-a spus că fratele său a încercat să îi aducă droguri însă a fost prins, cu concluziile raportului de constatare tehnico- științifică, registru intrare – ieșire persoane, notă raport P.M.S., proces verbal din data de 07.06.2013 emis de Penitenciarul C., proces verbal de percheziție în sisteme informatice.

Potrivit art. 63 C.p.p. mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea că, au fost administrate în cursul urmăririi penale sau în cursul cercetării judecătorești. Declarațiile fiind contradictorii, ele vor fi reținute numai în măsura în care exprimă adevărul.

Instanța va reține că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În drept fapta inculpatului C. G. A. care la data de 07.06.2013 a încercat să introducă în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., ascunsă printre alimente, cantitatea de 4,30 gr cannabis, fiind depistat în interiorul locului de deținere ca urmare a controlului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 raportat la art. 14 pct. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G 6/2010.

La individualizarea judiciară a pedepsei, reținând vinovăția inculpatului, instanța va ține seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., respectiv de circumstanțele reale de săvârșire a faptei și cele personale ale inculpatului, apreciind că aplicarea unei pedepse ca modalitate de execuție în regim de detenție, este de natură a-și atinge scopul preventiv educativ al pedepsei.

În baza art. 65 C.p. instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C.p. și art. 350 C.p.p. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. G. A. durata reținerii din data de 07.06.2013 și a arestării preventive de la data de 08.06.2013 la zi și va menține starea de arest.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpatul C. G. A. infracțiunii prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G 6/2010 instanța constată că nu există probe cu privire la existența acestei infracțiuni ci doar simple supoziții insuficiente pentru existența infracțiunii.

Este adevărat că inculpatul în cursul urmării penale a recunoscut că a introdus în țară droguri de risc, însă ulterior în cursul judecății a revenit asupra declarației menționând că drogurile ( cannabis) au fost cumpărate din orașul C..

Dispozițiile art. 69-75 C.p.p. conferă caracter condiționat declarațiilor părților inclusiv ale inculpatului, de aceea declarația inculpatului C. G. A. prin care inițial recunoștea săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G 6/2010 nu poate fi reținută, întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă.

Simpla retractare de către inculpat a declarației nu produce efectul de a înlătura declarația retractată, dacă situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. Datorită faptului că inculpatul a recunoscut în cursul urmării penale săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G 6/2010, organele de cercetare nu au mai administrat nicio probă cu privire la această faptă, astfel că declarația de recunoaștere a faptei de către inculpat nu este confirmată prin alte probe.

Instanța constată că organele de urmărire penală au încălcat dispozițiile art. 202 alin. 2 C.p.p. care instituie obligația acestora de a administra probele necesare aflării adevărului chiar dacă inculpatul recunoaște fapta. În cursul judecății nu au fost descoperite și administrate alte probe care să susțină temeinicia acuzației și să înlăture prezumția de nevinovăție.

Instanța manifestă rezerve cu privire la seriozitatea recunoașterii în cursul urmării penale a faptei de către inculpat având în vedere și convorbirile telefonice efectuate din care nu rezultă că acesta a cumpărat drogurile din Anglia.

Probele ar fi trebuit să dovedească, în mod indubitabil, însăși existența, în materialitatea sa, a infracțiunii însă nu există nici o dovadă a faptului că drogurile au fost aduse din Anglia de către inculpatul C. G. A..

Privitor la infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina inculpatului C. G. A. nu au fost administrate probe în măsură să răstoarne, în mod incontestabil, prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 66, alin. 1, C.p.p., astfel că o simplă declarație de recunoaștere ulterior retractată nu poate constitui temei al condamnării.

În consecință în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.p.p. va dispune achitarea inculpatului C. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2010.

În temeiul art. 17 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143 /2000 raportat la art. 118 lit. f C.p. instanța va dispune confiscarea cantităților de 3,65 g cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O conform dovezii . nr._.

În baza art.191 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 2.100 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 1.400 lei reprezintă onorarii avocați oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 2 pct. 1 raportat la art. 14 pct. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2010

Condamnă inculpatul C. G. A., fiul lui F. și G., născut la data de 20.08.1987, în Slatina, jud.O., domiciliat în ., ., jud. O., CNP_, cetățenie-română, studii-medii, fără antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 C.p.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.p.p.

Achită pe inculpatul C. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2010.

În baza art. 88 C.p. și art. 350 C.p.p.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. G. A. durata reținerii din data de 07.06.2013 și a arestării preventive din data de 08.06.2013 la zi și menține starea de arest.

În temeiul art. 17 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit.f C.p.

Dispune confiscarea cantităților de 3,65 g cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O conform dovezii . nr._.

În baza art. 191 C.p.p.

Obligă inculpatul la plata sumei de 2.100 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 1.400 lei reprezintă onorarii avocați oficiu.

Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și comunicare pentru cei lipsă.

Pronunțată în ședința publică din 18.11.2013

Președinte,

C. T. O.

Grefier,

I. M. L.

Red.jud.CTO/ Tehnored IML

3 ex/04 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Sentința nr. 519/2013. Tribunalul DOLJ