Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 426/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 426/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 9153/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 426/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Judecător G. C.
Judecător T. B.
Grefier A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. J. și de recurent - parte vătămată M. I. S., împotriva sentinței penale nr. 1973/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - parte vătămată M. I. S., asistat de avocat ales Hârs H.-M. și intimatul – inculpat D. I. – L., asistat de avocat B. S. A., lipsă fiind intimatul – parte civilă S. Județean de Ambulanță Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, au fost depuse caracterizări de avocat B. S. A. pentru intimatul – inculpat D. I. - L. și avocat Hârs H. - M. pentru recurent - parte vătămată M. I. S., după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și recursurile sunt în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra dezbaterii recursurilor:
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale și trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru a se proceda la rejudecarea cauzei, arătând că în mod greșit instanța a admis excepția tardivității plângerii prealabile invocată de apărătorul inculpatului și a dispus încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile.
A susținut că infracțiunea a fost săvârșită la data de 05.07.2012 iar plângerea a fost depusă la oficiul poștal la data de 03.09.2012, așa încât aceasta a fost introdusă în termenul legal prevăzut de lege, de două luni din ziua în care a cunoscut făptuitorul.
Avocat Hârs H.-M. pentru recurentul - parte vătămată M. I. S. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 385 teza a II-a lit. d C.pr.pen., pentru judecarea cauzei pe fond.
Cu privire la recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. J. a solicitat admiterea acestuia, întrucât greșit prima instanță a dispus încetarea procesului penal.
Avocat B. S. A. pentru intimatul – inculpat D. I. – L. a solicitat ca după admiterea recursului parchetului și casarea sentinței,la judecarea cauzei pe fond să se aibă în vedere la stabilirea pedepsei de gradul de pericol social, de faptul că inculpatul a recunoscut și regretat fapta, iar la primul termen de judecată a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C.pr.pen., că nu are antecedente penale, este tânăr și i se poate aplica o amendă penală și suspendarea condiționată a pedepsei, conform art. 81 C.pen.
De asemenea, a solicitat admiterea recursului părții vătămate D. I.-L. numai cu privire la latura civilă, arătând totodată că recursul parchetului este întemeiat.
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la recursul declarat de partea vătămată M. I. S. a solicitat admiterea acestuia.
Intimatul – inculpat D. I. – L. și-a însușit concluziile apărătorului ales.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1973/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția tardivității plângerii prealabile invocată de apărătorul inculpatului.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen., raportat la art.10 lit.f C.pr.pen. a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate M. I. S., fiul lui I. și C. E., născut la data de 04.02.1979, domiciliat în Bumbești-J., ., CNP_, împotriva inculpatului D. I. L., L. și M. M., născut la data de 23.06.1993, domiciliat în Bumbești-J., ., ., ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.180 alin.2 C.pen.
În baza art.346 alin.4 C.pr.pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art.192 pct.2 lit.c C.pr.pen. a fost obligată partea vătămată la 300 de lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.3883/P/2012 din 05.06.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. I. L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin.2 C.pen.
În fapt, s-a reținut că prin plângerea prealabilă adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată M. I. S. a sesizat, că la data de 05.07.2012, în jurul orei 12:30, inculpatul D. I. L. s-a deplasat la locul său de muncă, pentru a purta o discuție referitoare la un incident, pe care partea vătămată îl avusese cu o zi înainte cu M. M., mama inculpatului.
Inculpatul l-a strigat pe partea vătămată pe geamul care era deschis să iasă până afară, acesta dând curs invitației.
Odată ieșit în fața casieriei, inculpatul a pus brațul pe după gâtul părții vătămate, simulând că dorește să discute cu acesta amical și a încercat să-l conducă în spatele blocului, unde are sediul societatea al cărei angajat este partea vătămată.
Partea vătămată a sesizat intenția inculpatului de a-l agresa fizic, s-a eliberat de brațul acestuia, după care, cei doi au început inițial să se împingă reciproc, iar inculpatul, l-a lovit cu pumnii în zona feței și a capului, cauzându-i leziuni traumatice, ce au necesitat pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale.
În ședința publică din data de 25.09.2013, inculpatul prin apărătorul său, a ridicat excepția tardivității plângerii prealabile pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 C.pen.
Excepția invocată este întemeiată și urmează să fie admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.180 alin.3 C.pen., pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.180 alin.2 C.pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Dispozițiile art.284 C.pr.pen. prevăd, că în situația când este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care, persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul.
Conform dispozițiilor art.186 alin.3 C.pr.pen., termenele socotite pe luni sau pe ani, expiră, după caz, la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an.
Analizând conținutul dosarului, instanța de fond a constatat că persoana vătămată a depus plângerea la data de 06.09.2012, sesizând săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe de către inculpat la data de 05.07.2012, iar din cuprinsul plângerii, dar și din celelalte probe aflate la dosarul de urmărire penală, a rezultat că persoana vătămată îl cunoștea pe făptuitor.
În consecință, instanța de fond, în baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. raportat la art.10 lit.f C.pr.pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul D. I. L., iar în baza art.346 alin.4 C.pr.pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Tg. J. și recurentul - parte vătămată M. I. S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, parchetul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității plângerii prealabile invocată de apărătorul inculpatului și a dispus încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile. Având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită la data de 05.07.2012 iar plângerea a fost depusă la oficiul poștal la data de 03.09.2012 rezultă că aceasta a fost introdusă înăuntrul termenului legal de două luni.
Oral, prin apărător ales, recurentul - parte vătămată M. I. S. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 385 teza a II-a lit. d C.pr.pen., pentru judecarea cauzei pe fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul declarat de parchet este fondat, având în vedere că plângerea prealabilă formulată de M. I. S. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de lege, de două luni de la data când persoana lovită a cunoscut făptuitorul.
Astfel, partea vătămată a fost lovită de inculpat la data de 05.07.2012 și a depus plângerea prealabilă la Oficiul Poștal Bumbești - J. la data de 03.09.2012, conform ștampilei de pe plic și chitanței de plată a scrisorii recomandate.
Calculând termenul de două luni, prevăzut de art. 284 C.pr.pen., între datele de 05.07.2012 și 03.09.2012 și având în vedere dispozițiile art. 187 alin. 1 C.pr.pen. rezultă că în mod greșit prima instanță a încetat procesul penal prin constatarea tardivității plângerii prealabile, aceasta fiind introdusă înăuntrul termenului prevăzut de lege.
Instanța de fond neprocedând la judecarea cauzei a lipsit pe inculpat de dreptul la apărare și de beneficiul dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen., lipsindu-l, totodată, atât pe el cât și pe partea vătămată de un grad de jurisdicție.
Întrucât urmează să fie asigurat dreptul la apărare inculpatului și să se soluționeze și cererea inculpatului privind judecarea cauzei în baza art. 3201 C.pr.pen., tribunalul va admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. J., va casa sentința penală și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru aceleași motive urmează să fie admis și recursul părții vătămate M. I. S..
Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. J. și de recurent-parte vătămată M. I. S., fiul lui I. și C. E., născut la data de 04.02.1979, domiciliat în Bumbești-J., ., ., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 1973/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._, casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 Decembrie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. G. C. G. B. T.
Grefier,
A. S.
Red. Gh.G.
Tehnored.A.S.
Jud.fond L.P.-B.
3 ex/ 09 Ianuarie 2014
| ← Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








