Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 265/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 265/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2041/116/2013
Dosarul penal nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
SENTINȚA PENALĂ NR. 265/F
Ședința publică din data de 06.11.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: G. CUIREA
GREFIER: TUDORIȚA T.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă TRIBUNALUL I., reprezentat de PROCUROR – C. C. .
Pe rol soluționarea cererii de contopire a executării pedepsei formulată de petentul condamnat M. E. V. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-condamnat, aflat în stare de deținere, asistat de avocat G. Celestina desemnat din oficiu de Baroul Ialomița .
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat G. Celestina, invocă excepția necompetenței Tribunalului Ialomița în soluționarea acestei cereri, având în vedere că instanța de executare a ultimei hotărâri rămase definitive este Judecătoria Sector 2 București, iar la data formulării cererii petentul se afla încarcerat în cadrul Penitenciarului G. și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de admitere a excepției și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Petentul, având cuvântul, arată că este de acord cu excepția invocată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
După deliberare.
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față ;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, prin declinare de la Tribunalul Călărași, petentul condamnat M. E. V., fiul lui M. și E., născut la data de 03.06.1982, C.N.P._, a formulat cerere de contopire a pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 68/2002 a Tribunalului Călărași și cea în curs de executare respectiv a mandatului de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 Cod penal în care s-a pronunțat sentința penală nr. 340/2012 a Judecătoriei Sector 2 București.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 449, alin. 2 Cod procedură penală, instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.
Probele dosarului, constând în copiile sentințelor penale mai sus arătate, dovedesc că ultima hotărâre rămasă definitivă este sentința penală nr.340 din data de 09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București.
În raport de această situație de fapt și văzând și dispozițiile textului de lege mai sus menționat Tribunalul apreciază că Judecătoria G. este competentă să soluționeze cererea, ca instanță egală în grad cu instanța de executare care a pronunțat ultima hotărâre și pe a cărei rază teritorială se află locul de deținere din care a fost formulată cererea.
Sunt considerațiuni pentru care excepția invocată va fi admisă și în baza art. 42, alin. 1 Cod procedură penală va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 42 alin. 4 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția.
Declină competența soluționării cauzei privind pe condamnatul M. E. V., fiul lui M. și E., născut la data de 03.06.1982, C.N.P._, în favoarea Judecătoriei G. .
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.G.C.
Dact. T.T.
2 ex./08.11.2013
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 80/2013.... → |
|---|








