Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 267/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 267/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 4149/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 267/R

Ședința publică din data de: 11.12.2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – J. C.

JUDECĂTOR – P. R.

JUDECĂTOR G. C.

GREFIER – F. C. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul-inculpat K. R. A. Ahmad împotriva încheierii penale pronunțate de Judecătoria Cornetu la data de 03.12.2013 în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat K. R. A. Ahmad personal, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales - avocat C. D., conform delegației de substituire pentru apărător ales- avocat A. P. și interpretul de limbă arabă, domnul Ghourra-Al-Bacha Khaled.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – menținere măsură de arestare preventivă și stadiul procesual – recurs, după care:

Tribunalul pune in vedere interpretului de limba arabă să asigure traducerea pentru inculpat pe tot parcursul desfășurării ședinței.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul, conform dispozițiilor art._ C.proc.pen., acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentului - inculpat K. R. A. Ahmad, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii de ședință din data de 03.12.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu și, rejudecând, instanța să dispună revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate.

În susținerea recursului, menționează că tot materialul probator a fost administrat, singura probă care urmează să fie administrată la următorul termen de judecată este audierea unui martor, arătând că martorii importanți care puteau să învedereze anumite elemente de fapt care îl încriminau pe inculpat au fost audiați. Mai arată că declarațiile martorilor nu sunt concludente, ceea ce demonstrează că pericolul social invocat de reprezentatul Ministerului Public la luarea măsurii arestării preventive nu se justifică.

Prin urmare, având in vedere ca dosarul este la momentul final, consideră că inculpatul poate beneficia de clemența instanței și să fie judecat in stare de libertate, menționând că recurentul-inculpat nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică și nu există indicii că ar tergiversa cercetarea judecătorească sau că s-ar sustrage judecății.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să aibă în vedere perseverenta infracțională a inculpatului K. R. A. AHMAD, care a fost condamnat prin sentinta penala nr.6798/2012 a Judecătoriei Radauti, este cercetat de către P. de pe langa Judecătoria Suceava in dosarul penal nr.4243/P/2012 si de câtre P. de pe langa Judecatoria B. in dosarul penal nr.7409/P/2012 pentru același gen de fapte pentru care este cercetat in prezenta cauza.

Menționează că la acest moment procesual temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate, considerând că judecat in stare de libertate ar prezenta o încurajare a inculpatului de a continua această activitate infracțională.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p, solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefundat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor avansate către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Apărătorul ales al recurentului - inculpat K. R. A. Ahmad având cuvântul în replică, învederează instanței că la acest moment inculpatului nu i se poate reține starea de recidiva, întrucât in ceea ce privește dosarul de la Judecătoria Rădăuți nu există o hotărâre definitivă și până la soluționarea definitivă a cauzei, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Totodată, precizează că în acest dosar inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa.

Cu privire la celălalt dosar la care face referire reprezentantul Ministerului Public, arată că acesta nu are legătură cu actele reținute in sarcina inculpatului in aceasta cauza, inculpatul a fost la un moment dat oprit in trafic, i s-a confiscat o suma de bani, dar s-a făcut dovada că banii nu erau ai inculpatului, erau pentru achiziționarea unui teren și aceștia proveneau de la rude.

Mai arată apărarea că la acest procesual se discuta dacă persistă starea de pericol social in ceea ce îl privește pe inculpat la 8 luni de la momentul arestării preventive și, în opinia sa, consideră că la acest moment procesual starea de pericol nu mai persistă, întrucât s-a dovedit prin probatoriu administrat că elementele trecute in rechizitoriu nu sunt reale, nici in ceea ce privesc cantitățile de țigări și nici in ceea ce privesc actele și faptele din perioada martie - aprilie pentru care inculpatul a fost trimis in judecată.

Recurentul - inculpat K. R. A. Ahmad, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele susținute de apărătorul său și solicită judecarea sa in stare de libertate pentru a putea să fie de sărbători alături de familie. În dosarul de față arată că nu este vinovat.

S-au declarat închise dezbaterile, după care:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cornetu, în baza art 300 ind 2 rap. la art 160 b alin. 3 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului K. R. A. AHMAD.

S-a respins cererea de înlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea/tara formulata de inculpatul K. R. A. AHMAD, ca neintemeiata.

Cheltuielile judiciare pe menținere stare de arest preventiv au ramas in sarcina statului.

In baza art.192 alin. 2 C.p.p. a obligat inculpatul K. R. A. AHMAD la plata sumei de 100 de lei cu titltu de cheltuieli judiciare pe cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive.

Definitiva pe cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive.

Măsurile dispuse s-au comunicat administrației locului de deținere.

Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul K. R. A. AHMAD, in conf. cu disp. art. 300/2 C.p.p. rap. a art.160/b C.p.p., instanța de fond a constat următoarele:

Prin rechizitoriul nr.345/P/2013 din data de 20.05.2013 al Ministerului Public – P. de pe langa Judecatoria Cornetu s-a dispus trimiterea in judecată in stare de arest preventiv a inculpat K. R. A. AHMAD.

Prin incheierea din data de 25.04.2013 pronuntată in dosarul nr._ a Judecatoriei Cornetu s-a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpatului K. R. A. AHMAD pe o perioadă de 29 zile incepand cu data 25.04.2013 la data de 23.05.2013, inclusiv, reținan- du-se ca sunt indeplinite conditiile art 143 C.p.p., mandatul de arestare preventivă nr.23/25.04.2013 fiind emis pentru cazul prev. de art 148 lit.f C.p.p.

Inculpatul K. R. A. AHMAD a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 270 alin.3 (contrabanda asimilata) rap. la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplic. art.41 alin.2 si art.37 alin.1 lit.a C.p. si prev. de art. 296 ind.1 alin.1 lit.1 din Legea 571/2003 cu aplic. art.41 alin.2 si art. 37 alin.1 lit.a C.p., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p., existând motive verosimile de a se crede că, în perioada martie – aprilie 2013 inculpatul K. R. A. Ahmad, personal si prin intermediul inculpatilor D. C. si Al Owe Ibrahim Ie a colectat, transportat, predat si vandut diverse cantitati de tigarete de provenienta din Ucraina in judetul Ilfov si in Bucuresti invinuitilor B. M. si B. R. V. cat si altor persoane.

Potrivit art. 160b C.p.p. în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Instanta a constatat că presupunerea săvârșirii de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este susținută de procesul verbal de sesizare din oficiu (f.61 vol.I DUP), declaratiile inculpatilor (f.260, 262, 271, 273, 279 vol.I DUP), declarartiile invinuitilor (f.286, 295 vol.I DUP), plansele foto (f.68-101, 104-118,157-181 vol.I DUP), procesele verbale de oprire in trafic a inculpatului D. C. (f.150, 153 vol.I DUP), procesul verbal de perchezitie domiciliara (f.220 vol.I DUP), declaratie martor (f.300 vol.I DUP), procesele verbale de redare convorbiri telefonice (f.64-71, 95-146 vol.II DUP), precum si de celelalte inscrisuri existente la dosar.

S-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.148 lit.f C.p.p atât sub aspectul minimului de gravitate prevăzut de lege cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevăzută de art. 148 lit.f Cpp, este desigur adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, fiind vorba de o infracțiune intenționată, in forma continuata cu consecințe negative asupra bugetului de stat.

În egală măsură instanța a reținut că modul în care inculpatul a acționat denotă o lipsă totală de atașament pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, dar și un ridicat grad de potențial infractional.

Totodata, instanta a retinut si perseverenta infractionala a inculpatului K. R. A. AHMAD, care a fost condamnat prin sentinta penala nr.6798/2012 a Judecatoriei Radauti, este cercetat de catre P. de pe langa Judecatoria Suceava in dosarul penal nr.4243/P/2012 si de catre P. de pe langa Judecatoria B. in dosarul penal nr.7409/P/2012 pentru acelasi gen de fapte pentru care este cercetat in prezenta cauza.

Instanta a apreciat că perioada de arestare preventivă a inculpatului nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza B. c. Austriei, Hotărârea din 28 martie 1990, cauza Labita c. Italiei, Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm, cauza W. c Elveției, Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauza I.A. c. Franței, Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94-112).

La acest moment procesual temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii privative de libertate nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160 ind. b alin.3 C.p.p, motiv pentru care, instanta a menținut arestarea preventivă a inculpatului K. R. A. AHMAD.

Pentru aceleasi considerente, a respins cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu sau tara formulata de inculpat, considerand ca singura masura preventiva apta sa asigure buna desfasurare a procesului penal in aceasta faza procesuala este masura arestarii preventive.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul K. R. A. Ahmad la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare pe cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R. A. AHMAD, recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov- Sectia Penala sub nr._ la data de 09.12.2013.

Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art. 385/6 Cod procedură penală, Tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr.345/P/2013 din data de 20.05.2013 al Ministerului Public – P. de pe langa Judecatoria Cornetu s-a dispus trimiterea in judecată in stare de arest preventiv a inculpaților K. R. A. AHMAD si D. C..

Prin încheierea din data de 25.04.2013 pronunțată in dosarul nr._ a Judecătoriei Cornetu s-a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpaților K. R. A. AHMAD si D. C. pe o perioadă de 29 zile începând cu data 25.04.2013 la data de 23.05.2013, inclusiv, reținându-se ca sunt îndeplinite condițiile art 143 C.p.p., mandatele de arestare preventivă fiind emise pentru cazul prev. de art 148 lit. f C.p.p ( MAP nr.23/25.04.2013 – inculpatul K. R. A. Ahmad) si ( MAP nr.24/25.04.2013 – inculpatul D. C.).

Inculpatul K. R. A. AHMAD a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 270 alin.3 ( contrabanda asimilata) rap. la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplic. art.41 alin.2 si art.37 alin.1 lit.a C.p. si prev. de art. 296 ind.1 alin.1 lit.1 din Legea 571/2003 cu aplic. art.41 alin.2 si art. 37 alin.1 lit.a C.p., ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p., existând motive verosimile de a se crede că, în perioada martie – aprilie 2013 inculpatul K. R. A. Ahmad, personal si prin intermediul inculpaților D. C. si Al Owe Ibrahim Ie a colectat, transportat, predat si vândut diverse cantitati de tigarete de provenienta din Ucraina in judetul Ilfov si in Bucuresti învinuiților B. M. si B. R. V. cat si altor persoane.

Inculpatul D. C. a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 270 alin.3 ( contrabanda asimilata) rap. la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplic. art.41 alin.2 si prev. de art. 296 ind.1 alin.1 lit.1 din Legea 571/2003 cu aplic. art.41 alin.2, ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p., existând motive verosimile de a se crede că, în data de 24.04.2013, dupa o intelegere prealabila cu inculpatul K. R. A. Ahmad, a transportat cantitatea de 185.400 tigarete avand aplicat timbru fiscal emis de autoritatile din Ucraina cu autoturismul marca Mercedes Sprinter cu numar de inmatriculare P.3830.AT, fiind depistat pe raza comunei Afumari, judetul Ilfov.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că măsura arestării preventive este legală, iar temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și la acest moment procesual.

Astfel, asupra inculpatului planează suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2013 inculpatul K. R. A. Ahmad, personal si prin intermediul inculpaților D. C. si Al Owe Ibrahim Ie a colectat, transportat, predat si vândut diverse cantitati de țigarete de proveniența din Ucraina in județul Ilfov si in București învinuiților B. M. si B. R. V. cat si altor persoane.

Raportat la natura infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, numărul faptelor cu caracter infracțional reținute în sarcina sa, precum și faptul că este în curs de desfășurare cercetare judecătorească precum și circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, în prezent fiind în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport și de reacția negativă a opiniei publice în situația în care persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii de infracțiuni cu grad sporit de periculozitate ar fi cercetate în stare de libertate, instanța apreciază că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, acestea nu pot diminua pericolul concret pentru ordinea publică și vor fi avute în vedere la o eventuală individualizare a pedepsei.

De asemenea, instanța reține că măsura arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă raportat atât la intervalul de timp de la luarea măsurii arestării preventive cât și la atitudinea autorității judiciare care a desfășurat în mod continuu activități specifice, nefiind constatate perioade de inactivitate în derularea procedurilor.

Aceasta soluție este în acord si cu prevederile din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care a subliniat că, deși regula este judecarea inculpatului în stare de libertate, masurile privativa de libertate având un caracter cu totul excepțional, în anumite împrejurări particulare, are prioritate protejarea ordinii publice.

Pentru considerente expuse, instanța apreciază că măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și proporțională cu scopul urmărit și cu gravitatea acuzației, astfel că va menține măsura arestării preventive a inculpatului K. R. A. Ahmad și pe cale de consecință va respinge cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod procedura penala respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul - inculpat K. R. A. AHMAD (fiul lui A. și M., născut la data de 28.10.1975 în Iordania, cu reședința în ., posesor carte rezidență .._, CNP_, arestat in baza MAP 23/25.04.2013).

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză (în contul RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Trezoreria B. - cod fiscal_).

În baza art. 190 Cod procedură penală dispune avansarea onorariului de interpret din fondurile Ministerului Justiției.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

J. C. P. R. G. C.

GREFIER,

F. C. M.

- Red. si tehnored. jud. J.C..-12.11.2013 - 2 ex.

- Jud. Cornetu- jud. C.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 267/2013. Tribunalul ILFOV