Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 623/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 623/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 05-06-2014

ROMÂNIA

T. P.

SECTIA PENALA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 623

Ședința publică din data de 05.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - S. A. C.

GREFIER - D. L.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P..

Pe rol fiind soluționarea contestația la executare formulată din oficiu cu privire la executarea s.p. nr. 491/30.04.2014 a Tribunalului P., definitivă prin d.p. nr. 222/02.06.2014 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnata A. A., fiica lui P. și Antuș, născută la 14.04.1971 în D., jud. C., C.N.P:_, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnata A. A. personal, în stare de deținere, asistată de avocat din oficiu V. M. din cadrul Baroului P., potrivit delegației pentru asistența juridică obligatorie aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Cu permisiunea instanței avocat V. M. a luat legătura cu condamnata.

După declarația orală că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în fond, pune concluzii de admitere a contestației, anularea mandatului de executare nr. 507/03.06.2014 al Tribunalului P..

Avocat V. M. având cuvântul în fond pentru petenta condamnată, solicită admiterea contestației.

Condamnata A. A. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 16.05.2014, în urma adresei nr. G2-_ din 12.05.2014 a Penitenciarului Târgșor, instanța s-a sesizat din oficiu cu privire la executarea s.p. nr. 491/30.04.2014 a Tribunalului P., definitivă prin d.p. nr. 222/02.06.2014 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnata A. A., fiica lui P. și Antuș, născută la 14.04.1971 în D., jud. C., C.N.P:_, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

La dosarul cauzei au fost depuse copii ale s.p. nr. 491/2014 și respectiv 312/2014 ale tribunalului P..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin s.p. nr. 312/31.03.2014 a Tribunalului P., pronunțată în dosar nr._, definitivă prin d.p. 174/15.05.2014 a Curții de Apel Ploiești, fila 12 dosar, s-a dispus în baza art. 23 din Legea 255/2013 admiterea cererii formulate de condamnata A. A. și în consecință s-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.2007 a ÎCCJ.

Potrivit art. 6 alin.5 cod penal rap.la art. 66 alin.1 lit.a,b și d noul cod penal și art. 65 cod penal anterior rap.la art. 64 lit.a,b cod penal anterior s-a dispus reducerea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor de la 10 ani la 5 ani, maximul prevăzut de dispozițiile legale în vigoare.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale sus-menționate.

S-a dispus anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1063/26.04.2007 emis de T. C. și emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri.

S-a dedus perioada executată de la 20.01.2006 la zi .

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân au rămas în sarcina acestuia .

În baza sentinței a fost emis M.E.P.I. nr. 319/21.05.2014 al Tribunalului P..

Ulterior pronunțării primei sentințe menționate, prin s.p. nr. 491/30.04.2014, pronunțată de T. P. în dosarul nr._, fila 12 dosar, definitivă prin d.p. nr. 222/02.06.2014 a Curții de Apel Ploiești, în baza disp. art.23 alin.1-9 din codul de procedură penală, respectiv Legea nr.135/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea 255 /2013 privind punerea în aplicare a codului de procedură penală si prin OUG 116/2013, cu referire la incidența aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate s-a admis sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnata A. A., vizând sentința penală nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., rămasa definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care i s-a aplicat acesteia pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art.64 lit.a, b, c.p., ca pedeapsă complementară pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped. de disp. art.174-176 lit.d cod penal (legea veche) și tâlhărie în formă calificată, prev. și ped. de disp. art.211 alin.1 lit.c c.p., cu aplic.disp art.33 lit.,a și 34 lit.b c.p. faptă din data de 19.01.2006 și în consecință:

S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art.64 lit.a, b, c.p., ca pedeapsă complementară, în pedepsele componente după cum urmează:

-23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art.64 lit.a, b, c.p., ca pedeapsă complementară pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 174-176 lit.d cod penal (legea veche).

- 10 ani închisoare comiterea infracțiunii tâlhărie în formă calificată, prev. și ped. de disp. art.211 alin.2/1 lit.c c.p., fapte din data de 19.01.2006.

S-a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile potrivit art.6 alin.1 din codul penal în privința pedepselor principale aplicate condamnatei pentru infracțiunile precizate mai sus, acestea fiind menținute.

S-a mai constatat că în cauză sunt aplicabile disp.art. 6 alin.4. cod penal privind aplicarea legii mai favorabile in privința pedepselor complementare, întrucât acestea fiind prevăzute si de legea nouă, urmând a se executa în condițiile prevăzute de aceasta, în sensul că durata pedepsei complementare privind interzicerea drepturilor prev. de art. art.64 lit.a, b, c.p., va fi de 5 ani și se va executa în condițiile prev. de art.68 lit.c din noul cod penal.

S-a dispus contopirea pedepselor precizare mai sus, urmând ca în final condamnata să execute pedeapsa de 23 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art.64 lit.a, b, c.p., ca pedeapsă complementară care se va executa în condițiile prev. de art. 68 lit.c din noul cod penal.

Pedeapsa complementară se va executa în condițiile prev. de art. 68 lit.c din noul cod penal.

S-a scăzut din pedeapsa aplicată condamnatei perioadele executate de aceasta respectiv de la 20.01.2006, la zi.

S-a dispune anularea mandatului de executare pedeapsă nr.1063/26.04.2007 emis de T. C. în baza sentinței penale nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., rămasa definitivă prin decizia penală nr. 2080/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat de executare pedeapsă pentru pedeapsa de 23 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art 64 lit.a, b, c.p., ca pedeapsă complementară care se va executa în condițiile prev. de art. 68 lit.c din noul cod penal, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit dispozițiilor acesteia.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentinței penale nr. 578/12.12.2006 a Tribunalului C., rămasa definitivă și a sentinței la care s-a făcut precizare mai sus și starea de deținere a condamnatei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza acestei a doua sentințe a fost emis M.E.P.I. nr. 507/03.06.2014 al Tribunalului P..

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.p.p., se poate face contestație împotriva executării unei sentințe penalle în cazul în care intervine o împiedicare la executare.

Instanța consideră că situația condamnatei, în privința căreia au fost pronunțate două sentințe definitive vizând aplicarea legii penale mai favorabile, sentințe ce conțin dispoziții identice și prin care s-a dispus anularea aceluiași mandat inițial de executare a pedepsei și emiterea unuia nou, poate fi încadrată în acest caz de contestație la executare.

Întrucât condamnata se află în prezent în situația în care are emise două mandate cu conținut identic, instanța urmează să dispună anularea celui de al doilea mandat de executare.

Prin urmare se va dispune în baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.p.p. admiterea contestației la executare formulată din oficiu cu privire la executarea s.p. nr. 491/30.04.2014 a Tribunalului P., definitivă prin d.p. nr. 222/02.06.2014 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnata A. A., anularea M.E.P.I. nr. 507/03.06.2014 al Tribunalului P., emis în baza sentinței menționate anterior.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat urmează să rămână în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARĂȘTE:

În baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.p.p. admite contestația la executare formulată din oficiu cu privire la executarea s.p. nr. 491/30.04.2014 a Tribunalului P., definitivă prin d.p. nr. 222/02.06.2014 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnata A. A., fiica lui P. și Antuș, născută la 14.04.1971 în D., jud. C., C.N.P._, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

Dispune anularea M.E.P.I. nr. 507/03.06.2014 al Tribunalului P., emis în baza sentinței menționate anterior.

În baza art. 274 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație, în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2014.

PREȘEDINTE

S. A. C.

GREFIER

D. L.

Red. S.A./S.A.

4 ex/ 25.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 623/2014. Tribunalul PRAHOVA