Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 646/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 646/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-06-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. P.

SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ NR. 646

Ședința publică din data de 12.06. 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. I.

GREFIER - C. G.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror – A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata Ș. E., fiica lui S. și M., născut la 01.09.1964, prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, privind pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.28/02.03.2010 pronunțată de T. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit contestatoarea condamnată Ș. E., pentru care a răspuns din oficiu de avocat T. L. din cadrul Baroului P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar a fost depusă adresa nr._/PCDJ/29.05.2014 emisă de Penitenciarul Târgșor prin care a fost înaintată cererea formulată de condamnata Ș. E., prin care arată că nu își însușește contestația ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului P. și nu dorește să fie prezentată la judecarea acestei cereri, întrucât nu este formulată de ea.

Avocat din oficiu T. L. pentru contestatoare și reprezentantul Ministerului Public, pe rând având cuvântul, întrucât cererea a fost dată în fața judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului Târgșor, apreciază că nu se mai impune acordarea unui nou termen pentru prezentarea condamnatei în instanță.

T., constatând că cererea a fost dată în fața judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului Târgșor, constată că nu se mai impune acordarea unui nou termen de judecată și analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat T. L., având cuvântul, pentru contestatoarea condamnată Ș. E., solicită a se lua act că petenta condamnată nu își însușește cererea de contestației formulată în cauză, întrucât nu este formulată de ea.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act că petenta condamnată nu își însușește cererea de contestație formulată în cauză.

T.

Asupra cauzei penale de față, constată:

Prin cererea înregistrata inițial pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ condamnata Ș. E., fiica lui S. și M., născut la 01.09.1964, prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, a formulat contestație la executare privind pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.28/02.03.2010 pronunțată de T. O..

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că a fost condamnată la o pedeapsa prea mare.

Prin sentința penala nr. 2504/15 aprilie 2014 J. C. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului P..

Pe rolul Tribunalului P. cauza a fost înregistrată sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 12.06.2014, după consultarea apărătorului sau, condamnata a arătat că înțelege să-și retragă contestația la executare formulată în cauză.

Așa cum s-a arătat în practica instanței supreme ( dec.34/6.11.2006 a ICCJ ) în situația în care un condamnat precizează ca își retrage cererea de revizuire, contestație la executare ori de întrerupere executare pedeapsa, instanța respectiva urmează sa ia act de această manifestare de voință.

In raport de principiul disponibilității care funcționează în aceasta materie, cât si fata de dispozițiile exprese ale art. 599 alin.3. c.p.p,, care permit retragerea contestației la executare de partea care a formulat-o, instanța urmează să ia act de retragerea contestației formulată de condamnata Ș. E., fiica lui S. și M., născut la 01.09.1964, prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, privind pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.28/02.03.2010 pronunțată de T. O.. .

F. de solutia pronunțata în cauza, în baza art. 275 alin.2 C.p.p., va obliga condamnata la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnata Ș. E., fiica lui S. și M., născut la 01.09.1964, prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, privind pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.28/02.03.2010 pronunțată de T. O..

În baza art. 275 alin.2 c.p.p. obligă contestatoarea la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. I. C. G.

Fiind in C.O. semneaza

P. grefier

Red. D.I.

Tehn.DC

4 ex./ 10.07. 2014

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 646/2014. Tribunalul PRAHOVA