Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 205/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 205/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-06-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 205
Ședința publică din data de 18 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A.-M. L.
GREFIER – I.-C. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către condamnata Z. E., fiica lui C. și A., născută la 31.12.1985, în prezent deținută în P. Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 924 pronunțată de J. Ploiești la data de 01.04.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea-condamnată Z. E., asistată de apărător din oficiu, avocat B. M. în substituire Ș. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
La interpelarea instanței contestatoarea-condamnată Z. E. arată că își menține contestația.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul contestatoarei-condamnate solicită instanței să admită contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 924 din 01.04.2014, apreciind că în cauză nu s-a aplicat legea penală mai favorabilă, solicitând aplicarea art. 6 NCP.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, neimpunându-se aplicarea dispozițiilor art. 6 NCP.
Contestatoarea-condamnată Z. E., având ultimul cuvânt, arată că dorește să beneficieze e legea penală mai favorabilă și lasă la aprecierea instanței.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr.924 pronunțată de J. Ploiești la data de 01.04.2014, în baza art. 595 C.proc.pen. rap. la art. 23 din Legea 255/2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petenta condamnată Z. E. (fiica lui C. și A., născută la data de 31.12.1985, în loc. Rm. V., jud. V. CNP_) în prezent aflată în P. Târgșor, aceasta fiind obligată la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 196/2011 a Judecătoriei Rm. V. definitivă prin decizia nr. 1049/R/11.10.2011 a Curții de Apel Pitești s-a dispus condamnarea petentei la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din data de 26.01.2011, prev. de art. 211 alin. 2 lit. c și alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen., art. 75 lit. c C.pen.
Potrivit art. 6 alin. 1 C.pen. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea instanța reține că potrivit art. 4 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Art. 187 C.pen. definește notiunea de pedeapsă prevăzută de lege „pedeapsa prevăzută în textul prevăzut în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”.
Instanța constată că nu se impune aplicarea art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la pedepsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 2 lit. c și alin. 2 ind. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen., art. 75 lit. c C.pen.deoarece pedeapsa aplicată pentru infracțiune se încadrează sub limita maximă prevăzută de legea nouă (art. 233 C.pen prevede pedeapsa intre 2 și 7 ani închisoare).
Împotriva sentinței pronunțate de J. Ploiești, în termen legal a formulat contestație persoana condamnată, solicitând desființarea acesteia, cu consecința reducerii pedepsei stabilite de instanța de fond, apreciindu-se că în cauză nu s-a dat eficiența cuvenită legii penale mai favorabile.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16.04.2014.
Examinând contestația formulată prin raportare atât la susținerile contestatoarei, cât și la actele dosarului și dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că aceasta este nefondată, urmând să o respingă pentru următoarele considerente:
Fiind sesizat cu cererea de aplicare a legii favorabile de către condamnata Z. E., judecătorul fondului a realizat o judicioasă interpretare a dispozițiilor art.6 alin.1 Cod penal și ale art.4 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a Codului penal, în considerarea acestor dispoziții instanța fiind ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța trebuie să aibă în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art.187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a altor instituții precum circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
Apoi, este necesar a se face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Aplicând toate principiile enunțate la situația concretă a condamnatei, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut că pedeapsa aplicată în concret condamnatei pentru infracțiunea comisă nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea de tâlhărie, prin urmare contestația formulată de persoana condamnată Z. E., fiica lui C. și A., născută la data de 31.12.1985 în Rm. V., jud. V., împotriva sentinței penale nr.924/01.04.2014 pronunțată de J. Ploiești, va fi respinsă ca fiind nefondată.
În plus, în baza art.275 alin.2 c.pr.pen., contestatoarea, aflată în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge contestația formulată de persoana condamnată Z. E., fiica lui C. și A., născută la data de 31.12.1985 în Rm. V., jud. V., împotriva sentinței penale nr.924/01.04.2014 pronunțată de J. Ploiești, ca fiind nefondată.
În baza art.275 alin.2 Cod proc. penală, obligă contestatoarea-condamnată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2014.
Președinte, Grefier,
A.-M. L. I.-C. C.
Red./tehnored. A.M.L.
ex./27.06.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 675/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 285/2014.... → |
|---|








