Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 219/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-06-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR 219
Ședința publică din data de 20.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - T. Z.
GREFIER - R. C. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de P. de pe lângă J. Ploiești, împotriva sentinței penale nr.545/27.02.2014. pronunțată de J. Ploiești în dosarul nr._, privind pe condamnatul B. L., fiul lui F. și F., născut la data de 10.12.1969, în prezent aflat în P. Ploiești
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.06.2014, dată la care a pronunțat următoarea decizie .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin s.p. nr. 545./ 24.02.2014, pronunțată de J. Ploiești, în baza art. 595 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de comisia instituită potrivit H.G. 836/2013 cu privire la persoana condamnată B. L. (fiul lui F. și F., născut la data de 10.12.1969, deținut în PNT. P.), de aplicare a legii penale mai favorabile.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, pedepsele aplicate pentru infracțiunile pentru care deținutul a fost condamnat se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod Penal.
Astfel motivează instanța de fond că, de la data de 01.02.2014, noul Cod penal prevede pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat deținutul posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoarea cuprinse între 6 luni si 3 ani sau pedeapsa amenzii (art. 228 noul C.p., în condițiile în care noua reglementare nu mai prevede ca formă agravată a infracțiunii de furt săvârșirea acesteia în public).
Din situația juridică a condamnatului rezultă că acesta a primit pedepse pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt. Mai rezultă că la dozarea pedepselor aplicate s-au avut în vedere dispozițiile legii privind judecarea cauzei în procedura simplificată ca urmare a recunoașteii vinovăției. Pentru aceste considerente comisia constituită la nivelul Penitenciarului Ploiești a apreciat că pot fi reaplicate aceste dispoziții ca principiu de lege mai favorabilă.
Instanța de fond a apreciat că art. 396 alin. 10 C.p.p. este o normă de procedură cu consecințe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condițiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecințele în planul dreptului material sunt condiționate de aplicarea procedurii prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 C.pr.pen., condiție care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluționate înainte de . noului cod de procedură penală.
Instanța de fond apreciază că introducerea art. 396 alin. 10 din noul C.pr.pen, nu face altceva decât să reia dispozițiile art. 320¹ din fostul C.pr.pen. astfel că, nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul în sensul prevederii unor pedepse mai ușoare, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea și avand aceleași limite speciale, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 C.pen.
Art. 396 alin. 10 C.pr.pen nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 4 și art. 6 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispozițiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin.(2) din Constituție reflectat în art. 6 din Codul penal.
De asemenea, trebuie observat că petentul a beneficiat deja de aplicarea fostului articol 320/1 C.p.p. și de reducerea limitelor de pedeapsa, ceea ce ar însemnat că o nouă aplicare a art. 396 alin. 10 C.pr.pen ar conduce la aplicarea repetată și nelegală a unor reduceri ale limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente a fost respinsă ca neîntemeiată sesizarea formulată de comisia instituită potrivit H.G. 836/2013 cu privire la persoana condamnată B. L..
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă J. Ploiești, apreciind soluția ca netemeinică pe considerentul că la aprecierea limitelor speciale ale infracțiunilor prevăzute în noul Cod Penal, trebuia să se ia în considerare și reducerea acestora cu 1/3, ca urmare a aplicării art.3201 din vechiul Cod de procedură penală, ale cărei dispoziții au fost preluate de art.396 alin.10 din noul Cod de procedură penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, cu prim termen de judecată 22.04.2014, când din oficiu, instanța, pune în discuție necesitatea sesizării ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respectiv, dacă în interpretarea art. 6 din Noul Cp.p., în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplic. art. 3201din vechiul C.p.p., se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției.
Prin încheierea de ședință de la acea dată, tribunalul, în baza art.475 și urm. din N.C.P.P. sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept menționată în considerentele încheierii.
În temeiul art.476 alin.2 N.C.P.P. s-a suspendat judecarea cauzei având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă J. Ploiești împotriva sentinței penale nr. 545/27.02.2014, pronunțată de J. Ploiești în dosarul nr._ din 05.03.2014, având ca obiect sesizarea transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013 ce a funcționat în cadrul Penitenciarului Ploiești, cu privire la condamnatul B. L..
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul ÎCCJ, cu termen de soluționare 16.06.2014.
Prin decizia penală nr. 14 din dosarul nr._ /HP/P, ÎCCJ admite sesizarea formulată de Tribunalul Prahova, - Secția Penală prin încheierea din data de 22.04.2014 pronunțată în dosarul_, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv, dacă în interpretarea art. 6 ali.1 din Codul penal în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art.3201din Codul de procedură penală anterior, se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției.
Stabilește că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei potrivit art.6 alin.1 din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut în legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă. Dispoziția este obligatorie potrivit dispozițiilor art.477 ali.3 din Codul de procedură penală.
Tribunalul, examinând sentința contestată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere motivele invocate de P. de pe lângă J. Ploiești, dar și decizia ÎCCJ,constată neîntemeiată contestația formulată.
Astfel, intimatul a fost condamnat pentru trei infracțiuni de furt, în toate situațiile cu aplicarea disp. art.3201C.p.p. din vechea procedură penală, cu pedepse de 2 ani și 6 luni( 2 pedepse) și o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.
Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța va avea în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art. 187 C.penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, nu pot fi avute în vedere instituții precum, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. (în acest sens s-a pronunțat și I.C.C.J. prin decizia nr. 14 din 16.06.2014, pronunțată în dezlegarea în principiu a unei probleme de drept) sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
Se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
În această situație, potrivit Deciziei nr. 14 a I.C.C.J., menționată anterior, nu se mai impune și reducerea pedepsei întrucât nu depășește pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunea de furt în noul cod penal, respectiv 3 ani închisoare.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 23 alin.3 și 6 din Legea 255/2013, va respinge ca nefondată contestația formulată de P. de pe lângă J. Ploiești, împotriva sentinței penale nr.545/27.02.2014. pronunțată de J. Ploiești în dosarul nr._, privind pe condamnatul B. L., fiul lui F. și F., născut la data de 10.12.1969, în prezent aflat în P. Ploiești.
În baza art. 274 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 23 alin.3 și 6 din Legea 255/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de P. de pe lângă J. Ploiești, împotriva sentinței penale nr.545/27.02.2014. pronunțată de J. Ploiești în dosarul nr._, privind pe condamnatul B. L., fiul lui F. și F., născut la data de 10.12.1969, în prezent aflat în P. Ploiești
În baza art. 274 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE
T. Z.
GREFIER
R. C. I.
Red.T.Z/T.Z
4 ex/ 04.07.2014
Operator de date cu caracter personal 4058
Dosar_ J. Ploiești.
Judecător de fond C. C.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 220/2014.... → |
|---|
