Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 298/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 298/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-06-2015

ROMÂNIA

T. P.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._/2015

Poziția nr. 393/2015

SENTINȚA PENALĂ NR. 298

Ședința publică de la 18 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - S. A. C.

GREFIER - I. G.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P..

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de condamnata C. M. L., fiica lui I. și N., născută la 14.06.1986, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta C. M. L. în stare de deținere și asistată de apărător desemnat din oficiu M. V. potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 12 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare și măsurile dispuse de instanță, după care se învederează instanței că al doar a fost înaintată fișa de cazier judiciar a petentei și situația sa juridică:

T. din oficiu invocă excepția de necompetență materială a instanței, pe care o pune în discuția părților.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri, pune concluzii de admitere a excepției urmând a fi declinată pricina spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Apărătorul petentei condamnate având cuvântul solicită admiterea excepției având ultimul cuvânt în dezbateri solicită admiterea excepției.

Condamnata C. M. L. având ultimul cuvânt în dezbateri arată că este de acord cu admiterea excepției.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului P. și înregistrată la data de 14.05.2015 sub nr._, condamnata C. M. L., fiica lui I. și N., născută la 14.06.1986, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, a formulat contestație la executare.

În motivarea cererii, condamnata a arătat că solicită deducerea din pedeapsa pe care o execută, a perioadei de o lună, executată pe teritoriul statului spaniol.

La termenul de judecată din data de 18.06.2015, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.

Examinând excepția invocată, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată că aceasta este întemeiată.

Din relațiile depuse la fila 14 dosar instanță, reiese că petenta condamnată se află în Penitenciarul Târgșor, în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 2901/2013 a Judecătoriei Sect. IV București, M.E.P.I. nr. 465/2013 emis de aceeași instanță.

Potrivit disp. Art. 598 alin. 2 C.p.p., contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 597 C.p.p.

A.. 1 al art. 597 C.p.p. se referă la instanța de executare, iar alin. 6 la instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cum instanța de executare este în cauză Judecătoria Sectorului IV București, iar instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere la momentul formulării cererii este Judecătoria Ploiești, se constată că T. P. nu este competent în raport cu nici unul dintre criterii în soluționarea prezentei cauze.

Față de această împrejurare, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va dispune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat urmează să rămână în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu.

În baza art. 47 rap. la art. 50 rap. la art. 598 alin. 2 c.p.p. declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnata C. M. L., fiica lui I. și N., născută la 14.06.1986, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. A. C. I. G.

RED.S.A./S.A.

4 EX. – 21.06.2015

Operator de date cu caracter personal 4058

T. P.

România, Ploiești, ., județul P., cod poștal_

Telefon:0244/_, Fax: 0244/_, E-mail: _

SECȚIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR._

Data 22.06.2015

Operator de date cu caracter personal: 4058

C Ă T R E ,

JUDECĂTORIA PLOIEȘTI

În Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 298 din data de 18.06.2015 pronunțată de T. P. s-au dispus următoarele:

„Admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu.

În baza art. 47 rap. la art. 50 rap. la art. 598 alin. 2 c.p.p. declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnata C. M. L., fiica lui I. și N., născută la 14.06.1986, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2015.”

Alăturat vă înaintăm dosarul nr._ spre competentă soluționare conținând un nr. de . file.

Președinte, Grefier,

S. A. C. I. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 298/2015. Tribunalul PRAHOVA