Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 90/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-04-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 90

Ședința publică din data de 06.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A.-M. L.

GREFIER – I.-C. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de inculpatul B. M., fiul lui A. și F., născut la data de 15.10.1986 în mun. B., jud. B., domiciliat în oraș Băicoi .. 1, jud. Prahova, C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Spital București Jilava, împotriva încheierii pronunțate de J. C. la data de 24.03.2015 în dosarul nr._ 14.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatorul inculpat B. M., în stare de arest preventiv reprezentat din oficiu de avocat N. G., din cadrul Baroului Prahova, potrivit delegației de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a atașat un referat medical înaintat de Spitalul Penitenciar București Jilava prin care se învederează că inculpatul este netransportabil.

Avocat N. G., pentru contestatorul inculpat având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în susținerea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat în cauza de față.

Tribunalul ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat în cauza de față și, față de actele și lucrările dosarului consideră cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Avocat N. G. pentru contestatorul-inculpat B. M., având cuvântul, apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică. Astfel, se arată că față de modalitatea de săvârșire a faptelor nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv, totodată inculpatul recunoscând și regretând comiterea faptei.

De asemenea se arată că inculpatul depune eforturi pentru achitarea prejudiciului, una dintre persoanele vătămate declarând că înțelege să se împace cu inculpatul.

Totodată se arată că inculpatul nu are antecedente penale, solicitându-se luarea față de acesta a unei alte măsuri, respectiv arestul la domiciliu.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondată, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, măsura arestării preventive fiind una justificată.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată.

TRIBUNALUL

Prin încheierea pronunțată la data de 24.03.2015 de J. C. în dosarul nr._ 14, în baza art.362 alin.2 NCPPrap. la art.208 alin.4 NCPP, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților B. M., C. S. și B. F. G..

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 18.07.2014 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus față de inculpații B. M. și C. S. luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 18.07.2014 la data de 16.08.2014, în baza art. 202 C.p.p, art. 223 alin. 2 C.p.p. și art. 226 C.p.p..

Prin încheierea de ședință din data de 22.07.2014 pronunțată în dosarul Judecătoriei C. cu nr._ s-a dispus față de inculpatul B. F. G. luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 22.07.2014 până la data de 20.08.2014, în temeiul disp. art. art. 202 C.p.p, art. 223 alin. 2 C.p.p. și art. 226 C.p.p..

Măsurile preventive luate în cauză au fost prelungite prin încheierea din data de 12.08.2014, pronunțată în dosarul Judecătoriei C. cu nr._, în temeiul disp. art. 234 C.p.p., art. 223 alin. 1 lit. d și alin. 2 C.p.p., rap. la art. 202 alin. 1 și 3 C.p.p., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.08.2014 și până la data de 15.09.2014, pentru inculpații C. S. și B. M., respectiv de la data de 21.08.2014 și până la data de 19.09.2014 pentru inculpatul B. F. G..

Prin încheierile de cameră preliminară pronunțate în prezenta cauză la data de 12.09.2014, respectiv la data de 30.09.2014 judecătorul de cameră preliminară a menținut măsurile preventive luate în cauză față de toți inculpații, în temeiul disp. art. 348 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.

Prin încheierile din data de 21.10.2014, 25.11.2014, 13.01.2015, respectiv 17.02.2015 pronunțate în prezenta cauză, instanța, a menținut măsurile preventive luate în cauză față de toți inculpații, în temeiul disp. art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 alin. 4 C.p.p..

Prin rechizitoriul nr. 1688/P/2014 din data de 09.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoriei C., pe situația de fapt s-a arătat că inculpații B. M. și B. F. G. au săvârșit opt infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de tâlhărie calificată, la săvârșirea a cinci dintre infracțiunile de furt calificat coautor fiind și inculpatul C. S., astfel:

În noaptea de 03/04.06.2014, inculpații B. M., C. S. și B. F. G. au pătruns fără drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului de pe ., domiciliul numitei Z. F. E., au rupt peretele garajului confecționat din PFL și au sustras un aparat de sudură artizanal și resturi de țeava din cupru (aproximativ 10 kg). Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 500 lei.

În aceeași noapte de 03/04.06.2014 inculpații B. M., C. S. și B. F. G., au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului persoanei vătămate D. G., din municipiul C., .. 53 și dintr-o anexă gospodărească au sustras prin efracție, un motor electric cu o greutate de aproximativ 20 kg și un capac din cupru pentru cazan de țuică cu o greutate de aproximativ 6 kg. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 250 lei.

Inculpatul B. M. a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Ulterior, a revenit asupra declarației, retractându-și fară motive temeinice declarația inițială și a propus audierea martorului P. O. care, conform declarațiilor inculpatului, ar fi putut să confirme că în intervalul orar 22.30-05.00, s-a aflat în vizită la domiciliul acestuia.

Martorul a negat susținerile inculpatului. La rândul său, B. M. a revenit asupra declarației, recunoscând fapta.

Aparatul de sudură sustras de la Z. F. E., a fost ars de inculpați pe un teren în apropierea locuinței lui C. S.. Țevile din cupru au fost identificate la un centru de colectare a fierului vechi din Poiana C., unde fuseseră vândute împreună cu bunurile sustrase de la D. G., pentru suma de 95,66 lei. Țevile au fost predate numitei Z. F.. Totodată, acesteia i-au fost prezentate două bucăți de lemn pe care le-a recunoscut ca fiind componente ale aparatului de sudură artizanal.

Banii obținuți din vânzarea bunurilor au fost împărțiți de inculpați în mod egal.

În noaptea de 05/06.06.2014, inculpații C. S., B. M. și B. F. G. au pătruns fară drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului B. I. și dintr-o magazie au sustras un aparat de sudură artizanal, cablurile aferente șt alte două cabluri (prelungitoare) - unul cu sârmă de cupru, altul cu sârmă de aluminiu. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 500 lei.

În cursul cercetărilor, C. S. a susținut că ar fi asigurat paza, dar cu ocazia reconstituirii a indicat locul de unde a sustras efectiv bunuri.

Aparatul de sudură a fost demontat de inculpați pe un teren viran.

În noaptea de 05/06.06.2014, inculpații B. M., C. S. și B. F. G. au pătruns fără drept, pe poarta neasigurată, în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului A. G., de unde au sustras un redresor auto și cutia aferentă precum și un cablu prelungitor electric.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 500 lei și a fost parțial recuperat (cutia din plastic). Inițial, B. M. a declarat că activitatea sa s-a concretizat în asigurarea pazei dar ulterior a revenit asupra declarației recunoscând că a participat efectiv la sustragerea bunurilor.

Cuprul provenit din bunurile sustrase de la B. I. și A. G. a fost valorificat de inculpați. S-au deplasat a două zi la locuința numitei T. E. din . B. F. G. a primit suma de 300 lei, bani care au fost împărțiți în mod egal.

În noaptea de 05/06.06.2014, inculpații B. M., C. S. și B. F. G. au pătruns fară drept în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului M. G., de unde au sustras un aparat de sudură, un redresor auto și un prelungitor electric. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 600 lei și a fost parțial recuperat prin restituirea aparatului de, sudură. Aparatul de sudură a fost vândut suspectului V. M., pentru suma de 100 lei iar pentru cuprul rezultat din celelalte bunuri au primit 300 lei; întreaga sumă (400 lei), fost împărțită în mod egal între inculpați.

În noaptea de 08/09.06.2014 inculpații B. M. și B. F. G. au pătruns fară drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului de pe .. 30 din municipiul C., domiciliul numitului P. R. și dintr-un garaj au sustras un aparat de sudură confecționat artizanal și un cablu electric de alimentare. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 500 lei.

În noaptea de 08/09.06.2014, cu complicitatea suspectei P. I. A. (care a asigurat paza), inculpații B. M. și B. F. G. au pătruns fară drept, pe poarta neasigurată, în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului B. S. C. și dintr-un garaj au sustras resturi de materiale din cupru. Prejudiciul a fost estimat la suma de 30 lei. B. S. C. a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

În noaptea de 08/09.06.2014, cu complicitatea suspectei P. I. A. (care a asigurat paza), inculpații B. M. și B. F. G. au pătruns fără drept, în curtea unui alt imobil de pe . din municipiul C., domiciliul numitului E. V. V. și dintr-un garaj unde au pătruns prin forțarea lacătului, au sustras resturi de materiale din cupru și un prelungitor electric. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 85 lei. Persoana vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Bunurile sustrase în noaptea de 08/09.06.2014 au fost vândute de cei doi inculpați contra sumei de 300 lei respectiv V. M., persoană care se ocupă cu colectarea de materiale feroase și neferoase.

În noaptea de 04/05.06.2014, B. F. G. și B. M., au exercitat acte de violență fizică asupra numitului Râncu G., deposedându-1 de ceasul pe care acesta îl purta la mână. Întâi, l-au observat pe Râncu G. deplasându-se pe . l-au abordat, întrebându-1 ce oră este și cu această ocazie au observat ceasul purtat de victimă și au luat hotărârea de a săvârși fapta. L-au urmat îndeaproape, până în dreptul unui magazin de pe . în care, B. M., din spate, i-a acoperit gura cu mâna, 1-a trântit la pământ, 1-a căutat în buzunare și în același timp, B. F. G. 1-a apucat de mână, desfacându-i cureaua ceasului pe care și l-au însușit.

B. M. a susținut în mod constant că nu a comis infracțiunea de tâlhărie. Susținerile sale sunt contrazise de declarațiile inculpatului B. F. G., ale martorului minor M. A. M., ale martorei M. M. și de concluziile raportului de constatare criminalistică (răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat). De asemenea, aceste mijloace de probă se coroborează și cu declarațiile suspectei P. I. A. dar și cu declarațiile persoanei vătămate care a oferit informații despre înălțimea și constituția agresorilor.

În vederea construirii unui probatoriu care să reflecte cât mai fidel starea de fapt, s-a efectuat o confruntare între inculpați, ocazie cu care, B. F. G. și-a menținut declarațiile. De asemenea, la audierea martorului minor M. A. M., a participat atât mama acestuia cât și un reprezentant al SPAS C.. Ulterior, martorul a fost reaudiat, ocazie cu care și-a menținut declarațiile.

Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 1600 lei. Ceasul a fost recuperat și predat persoanei vătămate care a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

La verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive instanța, în acord cu judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv cu judecătorul de cameră preliminară, fără a reitera argumentele acestora prezentare în încheierile anterioare, are in vedere că aspectele reținute inițial de judecătorul de drepturi și libertăți se circumscriu exigențelor disp. art. 223 N. Cp.p. care reglementează condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive a inculpatului, atât sub aspectul necesității cât și al proporționalității acesteia, întrucât din evaluarea gravității faptelor, a modalității de comitere, se constată că privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publică.

Din actele și lucrările dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat, iar inculpații B. F. G. și B. M. și o infracțiune de tâlhărie calificată, fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, fiind astfel satisfăcute exigențele art. 223 alin. 2 C.p.p., sub acest aspect.

Analizând împrejurările privitoare la persoana inculpaților, instanța va reține, starea de recidivă în care se află inculpatul B. M. la data săvârșirii faptelor, fiind liberat condiționat la data de 03.06.2014, chiar data la care a fost săvârșită prima dintre cele nouă infracțiuni pentru care este trimis în judecată, cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 1049 de zile. Totodată, potrivit cazierului judiciar inculpatul B. M. manifestă o evidentă apetență infracțională, având mai multe condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, respectiv furt calificat și tâlhărie.

În privința stării de sănătate a inculpatului B. M., chiar dacă degradarea acesteia s-ar datora condițiilor de detenție, nu poate fi motiv de înlocuire a măsurii preventive.

Inculpatul B. F. G. nu are fapte înscrise în cazierul penal, dar modalitatea de realizare a debutului infracțional, față de numărul mare de fapte pentru care a fost trimis în judecată, săvârșite într-un interval de timp atât de scurt, dintre care o infracțiune de tâlhărie calificată, justifică pe deplin menținerea măsurii preventive, acesta prezentând un pericol social concret pentru ordinea publică, măsura arestării la domiciliu nefiind suficientă pentru realizarea scopului urmărit, respectiv buna desfășurare a procesului penal.

Inculpatul C. S., potrivit fișei de cazier judiciar, se observă că a fost sancționat anterior, administrativ, pentru comiterea unor infracțiuni, cu intenție, tot de furt calificat, dar conduita acestuia nu a s-a îmbunătățit, din contră, în pofida vârstei, și-a continuat comportamentul deviat. Totodată, inculpatul a fost condamnat, nedefinitiv, într-un alt dosar al Judecătorie C. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Având în vedere că, există indicii că lăsarea inculpaților în libertate

prezintă atât un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de modalitatea de

săvârșire a infracțiunilor, prin efracție, pe timpul nopții, de trei sau mai multe persoane, dar mai ales într-un interval de timp scurt, respectiv din noaptea de 03/04.06.2014-08/09.06.2014, creând o stare de temere, ignorând impactul faptelor lor asupra valorilor sociale protejate de lege, cât și o stare de neliniște în rândul societății civile, generată de rezonanța negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor

infracțiuni grave ar fi cercetate în stare de libertate, stimulând astfel temerea

comunității că față de persoanele ce încalcă legea instituțiile statului rămân în pasivitate, în raport de natura faptelor penale săvârșite și gravitatea acestora, apreciază că pericolul concret sporit subzistă și justifică menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpați.

Analizând durata arestării preventive, prin raportare la normele dreptului intern, respectiv disp. art. 239 C.p.p., instanța constată că rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.09.2014, iar intervalul de timp scurs, de aproximativ 6 luni, față de împrejurările cauzei, respectiv numărul mare de fapte și persoane vătămate, nu poate fi considerat ca nerezonabil.

Totodată, instanța apreciază că perioada de timp ce a trecut de la luarea măsurii arestării preventive nu contravine, pentru aceleași considerente, nici prevederilor art. 5 paragraful 3 din Convenția europeană, atât organele de urmărire penală cât și instanța de judecată depunând diligențele necesare în desfășurarea procedurii.

În concret, inculpații B. M. și C. S. au fost arestați preventiv la data de 18.07.2014, iar inculpatul B. F. G. la data de 22.07.2014, dosarul fiind înaintat Judecătoriei C. la data de 11.09.2014. Se observă că durata petrecută în stare de arest în faza de urmărire penală este de aproximativ 2 luni, perioadă de timp ce nu poate fi considerată nerezonabilă față de împrejurările concrete ale cauzei și probele administrate. Totodată se are în vedere și atitudinea oscilantă a inculpaților privind declarațiile date în fața organelor de cercetare penală cea ce a cauzat suplimentarea probatoriului, cu consecința prelungirii duratei necesare efectuării cercetării penale.

Dosarul a parcurs faza de cameră preliminară în mai puțin de 60 de zile, termenul maxim stabilit de legiuitor, încheierea prin care s-a dispus începerea judecății fiind pronunțată la data de 20.10.2014. Asupra acestuia aspect instanța își exprimă convingerea că în cauzele cu inculpați aflați în stare de arest preventiv trebuie asigurat un echilibru între celeritatea procedurii și drepturile procesuale ale inculpaților, aceștia neputând valorifica în aceleași condiții ca o persoană neprivată de libertate termenul judecătoresc prev. de art. 344 alin. 2 C.p.p. pentru consultarea dosarului și contactarea, respectiv angajarea unui avocat, legătura cu avocatul desemnat din oficiu având loc, de regulă, la termenul de judecată.

În etapa judecății pricina a suferit amânare în principal datorită stării de sănătate a inculpatului B. M., instanța depunând diligențele necesare prezentării acestuia. În același sens instanța are în vedere numărul mare de martori ce trebuie audiați, inculpații neoptând pentru aplicarea procedurii simplificate, astfel încât, în vederea unei cât mai juste soluționări a cauzei a fost încuviințată reaudierea martorilor audiați în cursul urmăririi penale.

Astfel fiind, instanța reține că simpla trecere a timpului nu este încă în măsură a diminua nici pericolul social al faptelor inculpaților și nici starea de insecuritate socială ce s-ar crea prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța reține că măsura arestării preventive este necesara și utilă realizării scopului masurilor preventive conform disp.art.202 NCPP, iar aplicarea unei alte măsuri mai blânde n-ar fi suficientă în vederea asigurării și protecției ordinii publice, gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată justificând intruziunea în viața privată a acestora prin privarea lor de libertate, fapte ce nu trebuie a fi privite ut singuli, întregul concurs de infracțiuni fiind adus în fața judecății.

În raport de dispozițiile art. 208 NCPP care prevăd că instanța verifică în tot cursul judecății, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurilor preventive luate în cauză pe parcursul urmăririi penale, în temeiul art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 4 NCPP rap. la art. 223 alin 2 NCPP, urmează a constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților B. M., B. F. G. și C. S. și o va menține întrucât temeiurile care au determinat luarea acesteia nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată, pentru buna desfășurare a procesului penal și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, aceasta fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor, în sensul că inculpații sunt acuzați că au săvârșit fapte care însumate se caracterizează în concret printr-o periculozitate deosebită, astfel încât se constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 202 alin. 3 NCPP.

Împotriva încheierii pronunțate de J. C., în termen legal a formulat contestație inculpatul B. M., solicitând desființarea acesteia, în sensul revocării măsurii arestării preventive.

În motivarea contestației, inculpatul a învederat instanței faptul că față de modalitatea de săvârșire a faptelor nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv, acesta a recunoscut și regretă comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, depune eforturi pentru achitarea prejudiciului, iar una dintre persoanele vătămate a declarat că înțelege să se împace cu acesta.

Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 02.04.2015.

Tribunalul, examinând contestația formulată prin raportare la susținerile contestatorului, la actele și lucrărilor dosarului, precum și la dispozițiile legale incidente, constată că prezenta cale de atac este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive la data de 18.07.2014, în sarcina sa reținându-se comiterea, în concurs real, a unui număr de 8 infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de tâlhărie calificată, constând în aceea că:

- în noaptea de 03/04.06.2014, împreună cu inculpații C. S. și B. F. G., aă pătruns fără drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului de pe ., domiciliul numitei Z. F. E., au rupt peretele garajului confecționat din PFL și au sustras un aparat de sudură artizanal și resturi de țeava din cupru (aproximativ 10 kg), valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 500 lei,

- în aceeași noapte de 03/04.06.2014, împreună cu inculpații C. S. și B. F. G., au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului persoanei vătămate D. G., din municipiul C., .. 53 și dintr-o anexă gospodărească au sustras prin efracție, un motor electric cu o greutate de aproximativ 20 kg și un capac din cupru pentru cazan de țuică cu o greutate de aproximativ 6 kg., valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 250 lei;

- în noaptea de 05/06.06.2014, împreună cu inculpații inculpații C. S. și B. F. G., au pătruns fară drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului B. I. și dintr-o magazie au sustras un aparat de sudură artizanal, cablurile aferente șt alte două cabluri (prelungitoare) - unul cu sârmă de cupru, altul cu sârmă de aluminiu, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 500 lei;

- în noaptea de 05/06.06.2014, împreună cu inculpații C. S. și B. F. G. au pătruns fără drept, pe poarta neasigurată, în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului A. G., de unde au sustras un redresor auto și cutia aferentă precum și un cablu prelungitor electric, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 500 lei, parțial recuperat;

- în noaptea de 05/06.06.2014, împreună cu inculpații C. S. și B. F. G. au pătruns fară drept în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului M. G., de unde au sustras un aparat de sudură, un redresor auto și un prelungitor electric, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 600 lei, parțial recuperat;

- în noaptea de 08/09.06.2014, împreună cu inculpatul B. F. G. au pătruns fară drept, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului de pe .. 30 din municipiul C., domiciliul numitului P. R. și dintr-un garaj au sustras un aparat de sudură confecționat artizanal și un cablu electric de alimentare, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 500 lei;

- în noaptea de 08/09.06.2014, cu complicitatea suspectei P. I. A. (care a asigurat paza), inculpații B. M. și B. F. G. au pătruns fară drept, pe poarta neasigurată, în curtea imobilului de pe . din municipiul C., domiciliul numitului B. S. C. și dintr-un garaj au sustras resturi de materiale din cupru, prejudiciul fiind estimat la suma de 30 lei;

- în noaptea de 08/09.06.2014, cu complicitatea suspectei P. I. A. (care a asigurat paza), împreună cu inculpatul B. F. G. au pătruns fără drept, în curtea unui alt imobil de pe .. 6 din municipiul C., domiciliul numitului E. V. V., și dintr-un garaj unde au pătruns prin forțarea lacătului, au sustras resturi de materiale din cupru și un prelungitor electric, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 85 lei;

- în noaptea de 04/05.06.2014, împreună cu inculpatul B. F. G., a exercitat acte de violență fizică asupra numitului Râncu G., deposedându-l de ceasul pe care acesta îl purta la mână. Întâi, l-au observat pe Râncu G. deplasându-se pe . l-au abordat, întrebându-1 ce oră este și cu această ocazie au observat ceasul purtat de victimă și au luat hotărârea de a săvârși fapta. L-au urmat îndeaproape, până în dreptul unui magazin de pe . în care, B. M., din spate, i-a acoperit gura cu mâna, l-a trântit la pământ, 1-a căutat în buzunare și în același timp, B. F. G. 1-a apucat de mână, desfacându-i cureaua ceasului pe care și l-au însușit.

Examinând textele de lege a căror aplicare s-a realizat prin încheierea contestată, tribunalul remarcă faptul că, potrivit disp. art.208 alin.2 C.pr.pen., „Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului”.

Conform art.207 alin.4 C.pr.pen., „Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat”.

Astfel, din materialul probator administrat până la acest moment procesual, se reține că în cauză persistă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 5 ani și, pe baza evaluării gravității faptelor (apreciată ca fiind una ridicată), se constată că privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată și a prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni.

Pe de altă parte, tribunalul apreciază că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzațiilor, în sensul că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni care se caracterizează, în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că se constată a fi îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art.202 alin.3 c.pr.pen.

În condițiile factuale expuse în precedent, nu se poate afirma că inculpatul nu prezintă și un anumit grad de pericol social pentru ordinea publică.

Este adevărat că acest pericol nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, dar de acesta din urmă nu se poate face abstracție la analiza dispunerii unei măsuri procesuale, întrucât un pericol social abstract al infracțiunii reliefat de legiuitor prin limitele de pedeapsă prevăzute de lege creionează, de regulă, și o anumită periculozitate a inculpatului. Totodată, măsura preventivă are și scopul de a întrerupe lanțul delictuos al activității inculpatului, precum și acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal, mai ales în condițiile în care inculpatul a săvârșit presupusele fapte în stare de recidivă postcondamnatorie.

În raport de aceste considerente, instanța consideră că nu este oportună în acest stadiu procesual judecarea inculpatului în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât de la data luării măsurii arestării preventive împotriva acestuia, 18.07.2014, și până în prezent, nu a trecut un interval de timp care poate fi considerat nerezonabil și nu au intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpatului temeiurile care inițial au impus arestarea sa.

Prin urmare, constatând legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de J. C. la data de 24.03.2015, tribunalul va respinge contestația formulată împotriva acesteia de inculpatul B. M., fiul lui A. și F., născut la data de 15.10.1986 în mun. B., jud. B., C.N.P._, ca fiind nefondată.

Totodată, în baza art.275 alin.2 Cod proc. penală, contestatorul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de inculpatul B. M., fiul lui A. și F., născut la data de 15.10.1986 în mun. B., jud. B., domiciliat în oraș Băicoi .. 1, jud. Prahova, C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Spital București Jilava, împotriva încheierii pronunțate de J. C. la data de 24.03.2015, ca fiind nefondată.

În baza art.275 alin.2 Cod proc. penală, obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.

Președinte, Grefier,

A.-M. LupuIonel-C. C.

Red./tehnored. A.M.L.

4 ex./08.04.2015

Jud. fond T. S. – J. C.

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul PRAHOVA