Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 645/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 645/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-06-2014
ROMÂNIA
T. P.
SECTIA PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA NR 645
Ședința publică din data de 12.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – T. Z.
GREFIER – R. C. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P..
Pe rol fiind judecarea acțiunii penale pusă în mișcare prin Rechizitoriul nr 1545/P/2009 al Parchetului de pe lângă T. P., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. ( fostă S. ) S. G. cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art 9 al 1 it b din legea nr 241/2005, cu aplicarea art 41 al 2 Cp și art 9 lain 1 lit c din legea nr 241/2005 cu aplicarea art 41 al 2 Cp ambele cu aplicarea art 33 lit a Cp .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.06.2014 și apoi la data de 12.06.2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre .
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
P. Rechizitoriul nr. 1545/P/2009 al Parchetului de pe lângă T. P., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. ( fostă S. ) S. G. cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al 2 Cp și art. 9 alin 1 lit c din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al 2 Cp ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp .
Pe situația de fapt s-a reținut că inculpata, în calitate de titular al PFA S. S. G., în perioada februarie 2004-decembrie 2004, a înregistrat în registrul jurnal de încasări și plăți, cheltuieli fictive cu plata mărfurilor în sumă de 54.339 lei, deși în realitate achiziționase mărfuri doar de 34. 015 lei, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 23. 730 de lei. Totodată, inculpata în perioada ianuarie 2007-octombrie 2007, nu a înregistrat în același jurnal, suma de 6 610 lei, reprezentând venituri din comerțul cu amănuntul, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 2314 de lei din care 1256 lei TVA și 1058 lei impozit pe venit.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea D. P., AFP Ploiești-AIF , raport de inspecție fiscala din 21.01.2009 încheiat de reprezentanții D. P., AFP Ploiești-AIF, proces-verbal din data de 21.01.2009 încheiat de reprezentanții A.I.F. P. ce conține sintetizarea constatărilor de la PFA S. S. G., raport de expertiza contabila înregistrat în cadrul BLEJTC de pe lângă T. P. sub nr. 813/03.09.2010, obiecțiuni formulate de D.G.F.P. P. la Raportul de expertiza contabila întocmit de expert contabil Ș. G., adresa nr._/12.05.2010 a A.F.P. Ploiești ce conține lămuriri cu privire la Raportul de inspecție fiscal, declarații făptuitor si inculpata C. fostă S. S.-G., procese-verbale de aducere la cunoștința a învinuirii si a dreptului la apărare, cazier judiciar si delegație apărător, declarație martor D. N..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului P. la data de 10.10.2013 sub nr._ .
P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 7.04.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, fixându-se termen la data de 22.04.2014.
P. adresa nr._ ( fila 13 dosar fond) Agenția Națională de Administrarae F.-Direcția Generală Regională a Finanațelor Publice Ploiești, transmite instanței că ,, față de cele reținute în Rechizitoriu, se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de_ lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat.”
La primul termen de judecată, din data de 20.05.2014, inculpata, în prezența apărătorului ales, declară că recunoaște faptele așa cum sunt descrise în actul de sesizare al instanței, că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, nu dorește administrarea de noi probatorii, solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza art.375 C.p.p.
T. încuvințează cererea inculpatei apreciind ca fiind îndeplinite condițiile disp. art. 374 alin.4 C.p.p.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, instanța reține vinovăția inculpatei în comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și următoarea situație de fapt:
PFA S. S. G. cu domiciliul fiscal declarat în Mun. Ploiești, ., ., ., reprezentata legal de C. fostă S. S.-G., are ca obiect principal de activitate: "comerțul cu legume fructe indigene si din import"", conform Autorizației nr. 1479/12.01.2004 emisa de Primăria Mun. Ploiești și ulterior, conform Certificatului de înregistrare nr._/11.07.2007 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă T. P..
La data de 21.01.2009 organele fiscale din cadrul D. P., AFP Ploiesti-AIF, au efectuat un control de fond, control ce a avut ca obiective declarațiile fiscale și operațiunile relevante pentru impozitul pe venit din perioada 2004 - 2007 și T.V.A. aferentă perioadei 01.-11._08 precum și verificarea modului de organizare și conducere a evidenței fiscale și contabile, in urma căruia s-a reclamat un prejudiciu adus bugetului de stat în cuantum de 33. 289 de lei,(fila 30 d.u.p., obligații fiscale 8.854 Ron TVA și 25.435 Ron impozit pe venit ).
In cursul urmăririi penale, prin ordonanța nr. 1545/P/20 21.01.2010, a fost dispusa efectuarea unei expertize contabile de către contabil S. G. din cadrul BLEJTC de pe lângă T. P., având următoarele obiective:
1.daca mărfurile achiziționate in cursul anului 2004 de PF S. S. G. in baza borderourilor de achiziție sunt înregistrate in raportul de gestiune;
2.dacă sunt constatate diferențe in plus sau in minus între cantitățile de mărfuri achiziționate de PFA, in baza borderourilor de achiziție și cele înregistrate in raportul de gestiune, cu precizarea acestora;
3.dacă sumele de bani plătite in cursul anului 2004 pentru achiziționarea mărfurilor in baza borderourilor de achiziții sunt înregistrate in registrul de casa;
4.dacă sunt constatate diferente in plus sau in minus intre sumele de bani reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziționate de PFA in baza borderourilor de achiziție si cele inregistrate in registrul de casa, cu precizarea acestora;
5.dacă sumele inregistrate in raportul de gestiune al PFA, reprezentând cheltuieli aferente anului 2004 sunt inregistrate si in registrul jurnal de încasari si plați, precum si in declarațiile fiscale depuse de contribuabil, iar în cazul în care se constata diferente intre aceste documente sa se precizeze cu exactitate sumele de bani constatate in plus sau în minus, si natura acestor diferente;
6.dacă veniturile realizate de PFA in cursul anului 2007 au fost înregistrate in evidenta contabila si daca se constata diferente in plus sau in minus intre sumele inregistrate in raportul de gestiune si sumele menționate in declarațiile fiscale depuse de agentul economic, cu precizarea acestora,
7.în cazul in care se constată diferente privind aspectele mai sus menționate, sa se stabilească sumele de bani cu care PFA S. S.-G. s-a sustras de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat, cu precizarea explicita a naturii acestora ( cheltuieli suplimentare, venituri nedeclarate, modalitate de calcul ), cu verificarea depășirii plafonului de scutire de T.V.A.;
Totodată, inculpata C. S.-G. a solicitat ca la efectuarea expertizei contabile să se aibă in vedere și următoarele obiective:
1. să se calculeze veniturile obtinute de PFA S. S. G. de la data inceperii activității si pana la data întreruperii acesteia, respectiv perioada 12.01._08:
2.să se calculeze cheltuielile efectuate de PFA de la data incepen activității si pana la data întreruperii acesteia, respectiv perioada 12.01._08;
3.să se calculeze impozitul pe venit aferent anilor 2004, 2005, 2006, 2007 si 2008, datorat de PFA bugetului general consolidat al statului;
4.să se calculeze veniturile din vânzări realizate de PFA in septembrie - decembrie 2007 si sa se stabilească daca a fost sau n plafonul de scutire de T.V.A.. In caz pozitiv, sa se calculeze suma cu care a fost depăsit plafonul de scutire de T.V.A. si T.V.A. aferent.
5.cine a executat si semnat actele de evidenta primara.
Raportul de expertiză contabilă a analizat activitatea economică a firmei și prin comparare cu datele menționate în raportul de control efectuat de organele fiscale.
Întrucât expertiza contabilă nu a confirmat datele cuprinse în raportul de inspecție fiscală, ANAF-D. Prahov, a formulat obiecțiuni ce au fost analizate și depuse la dosarul de urmărire penală,( fila 214).
În cauză cu privire la modul de organizare a evidenței contabile a fost audiată și martora D. N. care, in perioada 2004 - 2006, la solicitarea inculpatei, a ajutat la întocmirea evidentei contabile la PFA S. S. G., in baza documentelor puse la dispoziție de S. S.-G.. La sfarsitul anului 2004, întrucât PFA realizase un profit neașteptat de mare, inculpata S. S.-G. i-a solicitat martorei D. N. să facă modificări în Registrul jurnal de incasari și plăți pentru a mări cheltuielile în scopul de a nu plăti impozit mare la bugetul statului, dar aceasta a refuzat și i-a comunicat că nu poate face modificări. Martora a mai susținut ca, ulterior, C. S.-G. i-a prezentat un alt Registru jurnal de incasari si plați și i-a solicitat să il completeze astfel încât să reiasă cheltuieli mai mari decât cele reale, dar aceasta a refuzat.
Coroborând constatările din expertiza contabilă și rapoartele de control fiscal, precum și înscrisurile prezentate și declarația martorei D. N. s-a retinut in sarcina inculpatei săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.l lit. c din Legea nr. 24 /2005 cu aplic, art. 41 alin.2 Cp. Constând în aceea că în perioada februarie 2004-decembrie 2004 a înregistrat în registru de de încasări și plăți în 28 de situații cheltuieli fictive cu plata mărfurilor în sumă de 54.339 lei deși în realitate achiziționase mărfuri de doar 34 015 lei, cauzând un prejudiciu bugetului de statde 23 730 lei.
Totodată s-a mai stabilit că în cursul anului 2007 inculpata C. S. G. nu a înregistrat in evidentele contabile suma de 6.610 lei constând in venituri inregistrate in raportul de gestiune, dar neinregistrate in jurnalul de incasari si plați ( ex. 320 lei din 05.03.2007, 270 lei din 12.03.2007, 2.708 lei din 16,10.2007 si 3.312 lei din 17.10.2007), si necuprinse in venitul brut declarat pentru anul 2007.
Neînregistrarea veniturilor in cuantum de 6.610 lei a condus si la sustragerea de la plata sumei de 1256 de lei, reprezentând TVA si 1058 lei reprezentând impozit pe venit.
În concluzie, prejudiciul total cauzat prin activitatea inculpatei este de 26.044 de lei, prejudiciu pe care inculpata în fața instanței de judecată înainte de citirea actului de sesizare îl recunoaște alături de modul cum este descrisă și reținută fapta imputată.
În acest context se reține că ANAF, se constitituie parte civilă la data de 29.oct.2013( fila 13), cu suma de 34.289 lei, deși face mențiunea că cererea are la bază cele ,,reținute în rechizitoriu,,.
T. observă că, în actul de sesizare se menționează că în urma probelor administrate în cauză, inclusiv expertiza contabilă, prejudiciul total cauzat este de 26 044 lei, sumă recunoscută de inculpată și în limita căreia se va admite acțiunea civilă.
În drept, faptele inculpatei C. S. G. care, în calitate de titular al PFA S. S. G., în perioada februarie 2004-decembrie 2004, a înregistrat în registrul jurnal de încasări și plăți, într-un nr. De 28 de cazuri cheltuieli fictive cu plata mărfurilor în sumă de 54.339 lei, deși în realitate achiziționase mărfuri de 34 015 lei, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 23.730 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.(anterior).
Totodată, faptele aceleași inculpate care în perioada ianuarie 2007-octombrie 2007, nu a înregistrat în jurnalul de încasări și plăți suma de 6610 lei, reprezentând venituri din comerțul cu amănuntul, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 2314 lei din care 1256 lei TVA și 1058 lei impozit pe venit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.(anterior).
În temeiul textelor de lege indicate, instanța va dispune condamnarea inculpatei care în fața instanței de fond și-a recunoscut vinovăția.
În legătură cu încadrarea în drept a faptelor comise de inculpată, instanța urmează să facă o . considerații preliminare.
Astfel, de la data comiterii faptei și până la pronunțarea soluției, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind codul penal.
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Legea nu prevede criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai favorabilă, dar în doctrină este general admis că, pentru această operațiune, trebuie să fie examinate și comparate între ele legile succesive sub aspectul condițiilor de incriminare a faptei, de tragere la răspundere penală și de sancționare. Astfel, trebuie să se țină seama și normele și instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală, cauze de agravare și atenuare a pedepsei, dispoziții privitoare infracțiunea continuă sau la concursul de infracțiuni.
Astfel, în privința concursului de infracțiuni, instanța de fond consideră că regimul sancționator al acesteia potrivit legii anterioare, art. 34 C.penal este mai favorabil, legea prevăzând sistemul cumulului juridic al pedepselor, cu posibilitatea aplicării unui spor, pe când art. 39 C.penal în vigoare prevede că se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.
În raport de criteriile arătate, instanța va aplica inculpatei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător, apt spre a atinge scopul preventiv – educativ și sancționator al pedepsei, apreciind dispozițiile din vechiul cod penal ca fiind mai favorabile în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și condițiile de reabilitare.
Astfel în raport de circumstanțele personale ale inculpatei care a avut un comportament corespunzător anterior comiterii faptelor din prezenta cauza, perioada relativ scurtă în care s-a acționat dar și prejudiciul creat conduc la concluzia că este vorba de o faptă de gravitate medie pentru care aplicarea unor pedepse cu închisoarea spre minimul special prevăzut de lege, fără a se reține circumstanțe atenuante, este suficientă pentru reeducare acesteia.
De asemenea, instanța urmează să aplice inculpatei pe lângă infracțiunea de evaziune fiscală, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b și c C.penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 C.penal anterior, cu aplic. art. 5 C.penal,, cum s-a arătat, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga pedeapsa complementară.
În privința modalității de executare a pedepsei, instanța consideră că se impune suspendarea executării acesteia, considerând că sunt îndeplinite toate cerințele, convingerea instanței fiind în sensul că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins în această manieră, prin care se acordă și posibilitatea inculpatei de a desfășura o activitate remunerată în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Instanța urmează să facă aplicarea disp. art. 82 Cod penal astfel termenul de încercare se va compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta ,la care se adaugă un interval de timp stabilit de lege de 2 ani.
Se va atrage atenția inculpatei asupra disp.art. 83 și 84 Cod penală privind efectele revocării suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neexecutare cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre .
În baza art. 71 alin.5 Cod penal se va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.
În baza disp.art.346 alin.1. cod pr. penala raportat la disp.art.14-15 c.p.p.cu aplicarea disp.art.998-999 cod civil si art.1000 alin.3. cod civil si art.1003 cod civil (legea veche) va admite în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generala a Finanțelor Publice P. si în consecință va obligă inculpata solidar cu partea responsabilă civilmente PFA S. S. G. cu sediul în Ploiești ., ., C.._, să plătească acestei părți civile suma de 26.044 lei (așa cum este menționat în actul de sesizare), despăgubiri civile reprezentând obligații către bugetul general consolidat al statului la care se va adăuga obligațiile fiscale accesorii potrivit codului de procedură fiscală, calculate de la data creării bazei impozabile și până la plata efectivă a debitului datorat.
În baza art. 163 C.p.p se va lua act că nu au fost dispuse măsuri asigurătorii nefiind identificate bunuri imobile.
În baza disp.art.21 lit.g, din Legea 26/1990, republicata, cu aplicarea disp.art.13 alin 1 si 2 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei, se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului P. o copie de pe dispozitivul acesteia pentru a se efectua mențiunile prevăzute de lege.
În baza disp.art.191 al.1,2 si 3 c.p.p. va obliga inculpata, la 1900 lei cheltuieli judiciare către stat cuprinzând inclusiv cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Condamnă pe inculpata C. (fostă S.) S. G., fiica lui A. și P., născută la data de 23.09.1974 în ., cu domiciliul în Ploiești .. 3 ., ., XNP._, cetățean român, 10 clase, fără antecedente penale, în baza legii vechi ca lege penală mai favorabilă, după cum urmează:
I. În baza art.9 alin.1, lit.c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 și art. 375, art.396 alin.10 cod procedură penală, infracțiunea de evaziune fiscală- evidențierea în actele contabile de operațiuni fictive, faptă din perioada februarie 2004-decembrie 2004, prejudiciu 23.730 lei, parte civilă Agenția Națională de A. F. București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp.art. 64 literele a,b, si c Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară.
II. În baza art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr 241/2005, cu aplicarea art 41 alin. 2 Cp și art. 375, art.396 alin.10 cod procedură penală, infracțiunea de evaziune fiscală - omisiunea evidențierii în actele contabile a veniturilor realizate, faptă din perioada ianuarie 2007- octombrie 2007, prejudiciu 6.610 lei, parte civilă Agenția Națională de A. F. București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P., la pedeapsa de 1 an închisoare și 1 (unu) an interzicerea drepturilor prevăzute de disp.art. 64 literele a,b, si c Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară.
În baza disp.art. 33 litera a cod penal și a disp.art.34 lit.b si art.35 alin.1 si 2 cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatei urmând ca în final aceasta să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de la 2(doi) ani închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art.64 lit.a,b și c cod penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
Aplică art. 71 și 64 lit.a,b și c Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
Conform art. 81 Cod penal cu aplic.art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Potrivit art. 82 Cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta ,la care se adaugă un interval de timp stabilit de lege de 2 ani, fiind în final de 4 ani.
În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatei asupra disp.art. 83 și 84 Cod penal privind efectele revocării suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neexecutare cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre .
În baza art. 71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.
În baza disp.art.346 alin.1. cod pr. penala raportat la disp.art.14-15 c.p.p.cu aplicarea disp.art.998-999 cod civil si art.1000 alin.3. cod civil si art.1003 cod civil (legea veche) admite în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de A. F. prin Direcția Generala a Finanțelor Publice P. si în consecință va obligă inculpata solidar cu partea responsabilă civilmente PFA S. S. G. cu sediul în Ploiești ., ., ., C.._, să plătească acestei părți civile suma de 26.044 lei (așa cum este menționat în actul de sesizare), despăgubiri civile reprezentând obligații către bugetul general consolidat al statului la care se va adăuga obligațiile fiscale accesorii potrivit codului de procedură fiscală, calculate de la data creării bazei impozabile și până la plata efectivă a debitului datorat.
În baza art. 163 C.p.p ia act că nu au fost dispuse măsuri asigurătorii nefiind identificate bunuri imobile.
În baza disp.art.21 lit.g, din Legea 26/1990, republicata, cu aplicarea disp.art.13 alin 1 si 2 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei, se va comunica la Oficiul Registrului Comerțului P. o copie de pe dispozitivul acesteia pentru a se efectua mențiunile prevăzute de lege.
În baza disp.art.191 al.1,2 si 3 c.p.p. va obliga inculpata, la 1900 lei cheltuieli judiciare către stat cuprinzând inclusiv cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
T. Z. R. C. I.
Red. T.Z.
Tehn.TZ
4 ex/1.07.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 617/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 501/2014.... → |
|---|








