Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 936/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-11-2014
ROMÂNIA
T. P. SECTIA PENALĂ
DOSAR NR ._
SENTINȚA NR.936
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2014
PREȘEDINTE- I. P. D.
GREFIER - M. M. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. G., din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol fiind soluționarea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul condamnat R. I., fiul lui C. și T., născut la data de 01.04.1982 în București, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești cu privire la sentința penală nr. 114/25 martie 2011 a Tribunalului Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul R. I., în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat P. I., din cadrul Baroului P., potrivit delegației de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a permis apărătorului din oficiu, avocat P. I. să ia legătura cu condamnatul R. I., aflat în stare de deținere,care învederează instanței că înțelege să-și retragă cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată,după ce i s-a adus la cunoștință că potrivit noilor dispoziții nu mai este prevăzută întrerupere de executare pedeapsă pe motive sociale.
Avocat P. I., pentru petentul condamnat, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul că își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului condamnat, în sensul că își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată . Cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Petentul condamnat R. I., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de împrejurarea că își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată.
T R I B UN A L U L:
Asupra cauzei penale de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ condamnat R. I., fiul lui C. și T., născut la data de 01.04.1982 în București, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești a solicitat sa se dispună conform art. 455 c.p.p. rap.la art. 453 lit.c c.p.p. întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 114/25 martie 2011 a Tribunalului Dâmbovița .
În motivarea cererii condamnatul a invocat motive familiale.
La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2014 condamnatul după consultarea cu apărătorul său a precizat ca înțelege să-și retragă cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată în cauză.
Potrivit practicii judiciare constante a instanței supreme (decizia nr. 64/2006 a ICCJ) în situația în care un condamnat precizează în ședința publică și în mod expres ca înțelege să-și retragă cererea de revizuire, contestație la executare ori de întrerupere executare pedeapsă, instanța respectivă urmează să ia act de această manifestare de voință.
Ulterior, prin Legea 356/2006 a fost introdus art. 453 al.2/1 c.p.p., în care se precizează în mod expres că în cazul cererilor de amânare executare pedeapsă aplicată și în situația întreruperilor executării pedepsei ,cel care a formulat o astfel de cerere poate să o retragă.
După . noului cod de procedură penală, la data de 1 februarie 2014, retragerea cererii de întrerupere executare pedeapsă este prevăzută la art.592 alin.2. c.p.p. combinat cu art.589 alin.4. c.p.p.
Având în vedere cele arătate precum și principiul disponibilității care funcționează în aceasta materie, tribunalul urmează să ia act că petentul condamnat R. I., fiul lui C. și T., născut la data de 01.04.1982 în București, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată cu privire la sentința penală nr. 114/25 martie 2011 a Tribunalului Dâmbovița.
Văzând și disp.art.275 al.2 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petentul condamnat R. I., fiul lui C. și T., născut la data de 01.04.1982 în București, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată cu privire la sentința penală nr. 114/25 martie 2011 a Tribunalului Dâmbovița.
Obligă condamnatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului in oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 04 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. P. D. M. M. C.
Red. I.P.D.
Tehn.DC
4 ex/11.11.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Administrarea de droguri unei persoane. Legea 143/2000 art. 7.... → |
|---|








