Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-02-2015

ROMANIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA PENALA

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR 46

Ședința publica din data de 17.02.2015

PREȘEDINTE: T. Z.

GREFIER - R. C. I.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnatul T. M. C., fiul lui F. și M., născut la data de 20 septembrie 1964, aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.3731/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat asistată de avocat ales M. Ș. din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Cu permisiunea instanței apărătorul a luat legătura cu contestatorul după care arată că acesta își menține contestația formulată în cauză.

Reprezentantul parchetului nu formulează alte cereri .

Tribunalul, față de actele si lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri..

Apărătorul contestatorului având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței instanței de fond pe care o consideră legală dar netemeinică . Solicită admiterea contestației, rejudecând cauza instanța să reaprecieze asupra termenului de reiterare al cererii, în sensul de a se stabili un termen scurt pentru reiterarea cererii . Condamnatul a avut o conduită bună, nu are antecedente penale, a executat pedeapsa în regim semideschis, a executat ¾ din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 703/2014 a Tribunalului Dâmbovița, a executat 3291 zile, a muncit în timpul detenției .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestatei formulată de condamnat, menținerea sentinței nr.3731/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca legală și temeinică prin care s-a respins cererea de liberare condiționată ca neîntemeiată, de asemenea, consideră că nu este oportună admiterea cererii privind anularea procesului verbal nr 442/2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor, menținerea termenului de reiterare al cererii, având în vedere comportamentul necorespunzător al inculpatului care a fost sancționat disciplinar de trei ori .

Condamnatul T. M. C. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și liberarea condiționată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin sentința penală nr. 3731/18.12.2014 Judecătoria Ploiești, în baza disp. art. 587 din C.pr.p. rap. la art. 59 din C.p.anterior și art. 5 C.pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată Tagîrță M. C., fiul lui F. și F.,născut la data de 20.06.1964, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești.

Rerespinge ca inadmisibilă cererea petentului de anulare a procesului verbal nr. 442/03.12.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Ploiești.

În baza art. 587 al. 2 din C.pr.p., va menține termenul de reiterare fixat de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit procesului verbal atașat la dosarul cauzei persoana privativa de libertate se afla în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 703/2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, executarea pedepsei începând la data de 05.10.2006 si expira la data de 04.10.2018, iar până în prezent condamnatul a executat efectiv 3291 zile din pedeapsa de 12 ani închisoare, fiind îndeplinita fracția obligatorie de 2/3 din pedeapsa.

Din cuprinsul procesului-verbal reiese că persoana condamnată execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale și se află la prima analiză în fața comisiei.

Potrivit caracterizării atașate procesului-verbal, condamnatul a fost recompensat de 34 de ori dar a fost si sancționat disciplinar de trei ori.

Liberarea condiționată constituie o modalitate de executare a unei părți din pedeapsa închisorii, fiindcă persoana condamnată care a fost liberată condiționat este considerată ca fiind în continuarea executării pedepsei, încât timpul petrecut în stare de libertate până la împlinirea duratei pedepsei intră în calculul acestei durate, iar pedeapsa se consideră ca deplin executată. Această caracterizare se referă și la executarea pedepselor auxiliare care însoțesc pedeapsa principală și își urmează cursul lor. În ziua în care s-a împlinit restul de timp din pedeapsa închisorii, liberarea condiționată se transformă în liberare definitivă, întrucât condamnatul este considerat că și-a executat pedeapsa.

Regulile referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile dale în parte, cum este cazul și liberării condiționate.

În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează de asemenea la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viată sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este și cazul Legii 286/2009 face ca face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în articolul 15 alin. (2) din Constituția României care prevede că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

Întrucât legea privind executarea pedepselor cuprinde deopotrivă norme de drept penal material și norme de drept penal procesual, se reține că numai normele de drept procesual penal sunt de imediată aplicare și deci retroactive în raport cu momentul săvârșirii faptei de către cei aflați în executarea pedepselor, în timp ce normele de drept penal vor retroactiva sau ultraactiva doar în măsura în care sunt mai favorabile acestora.

Analizând atât sub aspectul condițiilor de acordare a liberării condiționate, cât si al efectelor impuse după acordarea liberării condiționate prevăzute in art. 100 si urm. din N.c.pen. se constată că a fi mai favorabile prevederile art. 59 si urm. din vechiul C.pen. prevederi care vor ultraactiva.

Potrivit dispozițiilor art. 59 și următoarele C.pen., condamnatul aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea mai mică de 10 anipoate fi liberat condiționat după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare și ținând și cont de antecedentele sale penale.

Față de durata pedepsei în a cărei executare se află condamnatul instanța constată că acesta are un total de 3291 zile ce depășeste limita minimă de 3287 zile, reprezentând 2/3 din durata pedepsei.

Constatând îndeplinită condiția obligatorie a executării fracției prevăzute de lege, instanța va analiza oportunitatea punerii în libertate a condamnatului, ținând seama de circumstanțele concrete ale cauzei. În acest sens, instanța va avea în vedere interesul manifestat de condamnat pe parcursul executării pedepsei pentru activitățile cu caracter educațional, dar și prin raportare la comportamentul adoptat, antecedentele penale și nu în ultimul rând prin raportare la numărul de recompense obținut pe parcursul executării pedepsei.

În cauza de față, din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, rezultă că deținutul a avut un comportament relativ necorespunzător. A fost recompensat de 34 de ori dar a fost și sancționat disciplinar de trei ori.

A participat la programe educaționale.

Prima instanța a constatat că deținutul este la primul conflict cu legea penală.

În conformitate cu prevederile art.52 al.1 C.p. anterior, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind acela de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, iar pentru a se asigura acest scop, pedeapsa trebuie să fie adecvată în momentul legiferării, în momentul individualizării prin aplicarea ei de către instanță, cât și în momentul executării efective a pedepsei.

Potrivit art.52 al.2 c.p., prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Astfel, instanța de judecată ce aplică o pedeapsă cu închisoarea are în vedere criteriile de individualizare prevăzute de legea penală, iar pedeapsa trebuie să fie în cuantum potrivit pentru a-și atinge scopul și pentru a-și realiza funcțiile sale. Unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei este acela al limitelor de pedeapsă prevăzute în partea specială a c.p., și care sunt diferențiate în funcție de gravitatea faptei săvârșite. Nu trebuie pierdut din vedere aspectul că pedeapsa are și caracter represiv, respectiv tocmai izolarea de societate a celui condamnat pentru o perioadă de timp ce variază în funcție de criteriile de individualizare ale pedepsei.

Instanța nu consideră că la acest moment este oportună punerea în libertate a condamnatului, această măsură trebuind a fi analizată cu deosebită rigurozitate de către instanță, acest beneficiu urmând a fi acordat doar acelor condamnați care au dovedit că pot să se reintegreze în societate fără a exista riscul săvârșirii altor infracțiuni.

Faza de executare a pedepsei reprezintă un moment deosebit în care se asigura prevenția specială, respectiv reeducarea infractorului, noțiune ce implică componente psihologice, sociale și care are drept finalitate crearea unui sistem axiologic al condamnatului care să permită resocializarea acestuia în condiții optime.

Față de aceste considerente, prima instanța a avut in vedere comportamentul condamnatului pe perioada detenției, dar si faptul că este la prima analiză, in temeiul disp. art. 587 din C.pr.p. rap. la art. 59 din C.p.anterior și art. 5 C.pen., va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată T. M. C..

Totodată, va respinge ca inadmisibilă cererea petentului de anulare a procesului verbal nr. 442/03.12.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Ploiești.

În baza art. 587 al. 2 din C.pr.p., va menține termenul de reiterare fixat de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

În baza art. 275 al. 2 din C.pr.p.,va obligă petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 150 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea contestației și rejudecarea cauzei, instanța să reaprecieze asupra termenului de reiterare al cererii, în sensul de a se stabili un termen scurt pentru reiterarea acesteia.

A mai arătat că a avut o conduită bună, nu are antecedente penale, a executat pedeapsa în regim semideschis, a executat ¾ din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr 703/2014 a Tribunalului Dâmbovița, a executat 3291 zile, a muncit în timpul detenției .

Tribunalul, examinând sentinta atacata cu contestatie potrivit noilor dispozitii legale, apreciază că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente.

Contestatorul se află în executarea unei pedepse de 12 ani aplicată prin sentința penală nr. 703/2014 a Tribunalului Dâmbovița pentru savarsirea infracțiunii prev. de Legea nr. 678/2001.

Din analiza procesului verbal nr.442/03.12.2014 al comisiei de propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiești, reiese ca acesta avea de executat pentru a putea fi liberat condiționat din cele 4383 zile închisoare un număr de 3287 zile, pe care le executase la data analizării sale in comisie, acesta a executat un număr de 2922 zile închisoare.

În mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind aplicabile dispozițiile codului penal anterior ca fiind mai favorabile condamnatului.

Astfel, potrivit disp.art. 59 c.p. după ce a executat cel puțin 3/4 din durata pedepsei în cazul închisorii care depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în munca, disciplinat si da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama la calculul fracțiunii si de partea din pedeapsa care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, fără ca liberarea sa poată fi acordata înainte de executarea efectiva a cel puțin jumătate din durata pedepsei.

Este adevărat ca simpla îndeplinire a fracției legale nu naște dreptul condamnatului de a beneficia de liberare condiționata, ci doar o vocație în acest sens, conditiile prevăzute de art. 59 c.p. trebuind sa fie îndeplinite în mod cumulativ.

Din procesul verbal întocmit de comisia de specialitate din penitenciar mai reiese că persoana condamnată se află la prima analiza a comisiei, execută pedeapsa în regim semideschis, nu are antecedente penale dar a avut un comportament oscilant pe perioada executării pedepsei.

Cu privire la acest ultim aspect care a fost reținut și de instanța de fond ca motiv al respingerii cererii de liberare condiționată, tribunalul constată că întradevăr persoana condamnată a fost sancționată disciplinar de trei ori în timpul executării pedepsei, dar că la momentul analizei de către comisia constituită la nivelul penitenciarului, două dintre sancțiuni au fost ridicate ca urmare a recompenselor acordate. Se mai constată că sancțiunile disciplinare au fost aplicate în anul 2007, 2008 dar și una în anul 2014 ce se află în faza de soluționare a contestației. Prin raportare la numărul mare de recompense-34, dar și numărul mare de programe educaționale, tribunalul apreciază că persoana privată de libertate a manifestat interes pentru activitățile desfășurate de personalul închisorii, astfel că termenul de reiterare al propunerii apare excesiv și în raport de practica comisiilor de a propune o amânare de 3 luni pentru un raport de incident aflat în evidențe, dacă persoana condamnată este necunoscută cu antecedente penale.

In raport de cele arătate, tribunalul apreciaza ca în cauza se impune reducerea termenului de reiterare a analizarii in comisie a condamnatului, după data de 2.03.2015.

F. de cele precizate, instanța va admite contestația formulată de condamnatul T. M. C., fiul lui F. și M., născut la data de 20 septembrie 1964, aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.3731/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Va desființa în parte sentința penală sus menționată, în sensul că va reduce termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată la data de 2.03.2015

Va menține restul dispozițiilor sentinței penale sus-menționate.

Văzând si disp.art. 275 al.2 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația formulată de condamnatul T. M. C., fiul lui F. și M., născut la data de 20 septembrie 1964, aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.3731/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Desființează în parte sentința penală sus menționată, în sensul că reduce termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată la data de 2.03.2015

Menține restul dispozițiilor sentinței penale sus-menționate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. Z. R. C. I.

Red. T.Z

Tehn.DC

d.f._ Judecătoria P.

j.f.C. C.

4 ex/09.03.2014

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul PRAHOVA