Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 360/2014. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 360/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 360/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 360

Ședința publică de la 09 Mai 2014

Completul compus din:

Președinte: A. C. ȚIRA

Grefier: V. D.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ț. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..

Pe rol fiind soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul V. M. G. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu B. M., cu delegație la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală nr. 562/2014 întocmit de IML Timișoara.

Instanța aduce la cunoștință petentului conținutul și concluziile raportului de expertiză medico-legal întocmit în cauză.

Condamnatul declară că înțelege să își retragă cererea formulată în cauză, declarația acestuia fiind consemnată în scris pe filă separată, atașată la dosar.

Raportat la declarația persoanei condamnate, instanța acordă cuvântul asupra prezentei cereri.

Procurorul solicită să se ia act de retragerea cererii, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocatul din oficiu al condamnatului solicită a se lua act de declarația acestuia de retragere a cererii.

Condamnatul recurent, având personal cuvântul, solicită a se lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea introdusă și înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, la data de 10.12.2013, condamnatul V. M. G. D. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, pronunțată prin s.p nr. 42/03.03.2004 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin d.p nr. 3798/2004 a ICCJ c/a D.p. 157/A/2004 a Curții de Apel A..

În motivarea cererii, condamnatul a invocat motive medicale, respectiv starea precară de sănătate.

Prin sentința penală nr.96/15.01.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și, în baza art.456 Cpp coroborat cu art.42 Cpp, a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei privindu-l pe condamnatul V. M. G. D. în favoarea Tribunalului T..

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2014 sub același număr de dosar, respectiv_ .

La termenul de judecată de astăzi, 09.05.2014, condamnatul a arătat că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în cauză întrucât a fost discutat în comisia de liberare condiționată și a primit aviz favorabil.

Ca atare, având în vedere această manifestare de voință, precum și Decizia nr.XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.592 C.p.p. raportat la art. 589 alin.4 C.p.p., instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. instanța va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și, totodată, va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei câte 100 lei, onorariu avocat din oficiu, către Baroul T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.592 C.p.p. raportat la art. 589 alin.4 C.p.p. și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.34/2006, ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul V. M. G., deținut în P. Timișoara.

În baza art.275 alin.2 C.p.p obligă petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.05.2014.

Președinte, Grefier,

A. C. ȚIRA V. D.

Red./Tehnored - A.C.Ț./V.D.

5 ex./29.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 360/2014. Tribunalul TIMIŞ