Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 354/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 354/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 354/C..
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea contestației declarată de contestatorul condamnat G. N. împotriva sentinței penale nr.1341/01.04.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul, asistat de avocat desemnat din oficiu Ș. O., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului desemnat din oficiu solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 6 C.p.p.
Contestatorul personal, având cuvântul solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față, contată următoarele:
Prin sentința penală nr.1341/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art.595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată G. N., în prezent deținută în P. Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe persoana condamnată G. N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația la executarea pedepsei înregistrată la data de 06.02.2014 sub nr._, condamnatul G. N. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 595 C. proc. penală, respectiv intervenirea unei legi penale noi, pentru pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin s.p nr. 368/14.09.2010 a Judecătoriei Caransebeș definitivă prin d.p. nr. 29/R/12.01.2012 a Curții de Apel Timișoara la data de 12.01.2012.
Condamnatul G. N. nu a motivat cererea formulată în fapt, în cuprinsul acesteia făcându-se doar referire la posibilitatea aplicării unei legi penale noi.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat, în temeiul art. 100 alin. 2 CPP, proba cu următoarele înscrisuri: MEPÎ nr. 443 din 13.01.2012 emis de către Judecătoria Caransebeș, s.p. nr. 368/14.09.2010 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin d.p. nr. 29/R/12.01.2012 a Curții de Apel Timișoara la data de 12.01.2012; d.p. nr. 29/R/12.01.2012 a Curții de Apel Timișoara; fișa cazier judiciar.
Analizând actele și înscrisurile din dosar, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 368/14.09.2010 a Judecătoriei Caransebeș, numitul G. N. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, astfel: în baza art.239 alin. 2 și 5 C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.p., prin schimbarea încadrării juridice din art. 239 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj; în baza art.239 alin. 2 și 5 C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.p., prin schimbarea încadrării juridice din art. 239 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj ; în baza art. 217 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere; în baza art. 33 alin. 1 lit. b rap. la art. 33 C.p. s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele 3 infracțiuni concurente, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare; în baza art. 83 C.p. s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 57/2006 a Judecătoriei O. și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza hotărârii de condamnare nr.368/14.09.2010 a Judecătoriei Caransebeș definitivă prin d.p. nr. 29/R/12.01.2012 a Curții de Apel Timișoara la data de 12.01.2012, a fost emis MEPÎ nr. 443 din 13.01.2012 de către Judecătoria Caransebeș.
În fapt s-a reținut că în data de 15.08.2009, numitul G. N., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a lovit doi lucrători de poliție, producându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale și degradând și mașina de serviciu a poliției.
Conform art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În vederea stabilirii aplicabilității art. 6 Cod pen., instanța a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime ale pedepselor,
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
3. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
1. Instanța a reținut că cele două pedepse de 3 ani închisoare au fost aplicate pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 și 5 C. pen. 1969.
Cele două fapte, constând în lovirea a doi lucrători de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cauzarea unor leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 11-12 zile de îngrijiri medicale se regăsesc incriminate în noul cod penal în dispozițiile art. 257 alin. 1 și 4, rap. la art. 193 alin. 2, pedeapsa prevăzută de aceste dispoziții fiind închisoare de la 1 an la 7 ani și 6 luni sau amenda.
Analizând pedepsele de 3 ani închisoare aplicate pentru comiterea a două infracțiuni prev. de art. 239 alin. 2 și 5 C. pen. 1969, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. 1969 inculpatului G. N., instanța a constatat că acestea nu depășesc maximul special de 7 ani și 6 luni închisoare al pedepselor aplicabile potrivit noilor dispoziții penale.
În încadrarea juridică a celor două fapte de ultraj s-a reținut și starea de recidivă postcondamnatorie, raportat la condamnarea de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, dispusă prin s.p. nr. 57/2006 a Judecătoriei O., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. 4 C. pen. 1959, dar tratamentul sancționator va fi cel prevăzut de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, rap. la art. 83 C. pen. 1969.
În ceea ce privește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. 1969, instanța a constatat că aceasta nu depășește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicabilă în temeiul art. 253 alin. 1 din noul cod penal.
2. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile vizând tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen.
Astfel, conform dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., în urma contopirii celor două pedepse de 3 ani închisoare, cu pedeapsa de 1 an închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani și 4 luni închisoare.
Comparând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată numitului G. N. cu pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicabilă potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen, instanța a constatat că aceasta este mai mică decât pedeapsa aplicabilă potrivit noilor dispoziții legale.
Cu privire la pedeapsa finală de 6 ani închisoare aplicată inculpatului Giuagium N. ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 57/2006 a Judecătoriei O. și cumulării aritmetice a acestei pedepse cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, potrivit cărora regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Astfel, tratamentul sancționator aplicat numitului G. N., constând în revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 57/2006 a Judecătoriei O. și executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare nu va fi modificat ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 6 ani închisoare.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 595 C. proc. pen., instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată G. N..
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana condamnată G. N., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 28 mai 2014 sub același număr de dosar –_ .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art. 425 ind.1 alin. 4 C.p.p., rap. la art. 416 C.p.p. și art. 418 C.p.p., tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, sentința penală a Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Prima instanță a procedat la analizarea aplicabilității dispozițiilor art..4 și 6 C.p. raportat la toate pedepsele aplicate condamnatului, stabilind, în mod corect, că în cauză nu se impune reducerea acestora întrucât cuantumul pedepselor nu depășește limita maximă a pedepselor stabilite de legislația intrată în vigoare la data de 01.02.2014, motiv pentru care în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art.6 C.p.
Tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În sarcina condamnatului au fost reținute trei infracțiuni – ultraj, prev. de art. 239 al.2,5 C.p. din 1969 (2 fapte) și distrugere, prev. de art. 217 al.1 C.p.. Respectivele infracțiuni continuă să fie incriminate și după . noului Cod Penal, infracțiunea de ultraj în varianta săvârșită de petent fiind preluată de art.257 alin.1, 4 rap. la art. 193 al.2 C.p. din Codul penal, în vreme ce infracțiunea de distrugere se regăsește la art.253 alin.1 C.p.
Raportat la dispozițiile art.257 alin.1, 4 rap. la art. 193 al.2 C.p. și art. 253 al.1 C.p., prima instanță în mod corect a apreciat că în privința numitului G. N. nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 din Codul penal. Condamnatului i-au fost aplicate trei pedepse – 3 ani închisoare pentru ultraj (două pedepse) și 8 luni închisoare pentru distrugere, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceleași infracțiuni cu pedeapsa închisorii de la 1 la 7 ani și 6 luni – ultrajul și 3 luni la 2 ani - distrugerea, referitor la aceste infracțiuni pedepsele aplicate nu trebuie reduse, acestea nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
De asemenea, în mod corect prima instanță a comparat regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de Codul penal din 1968 cu cel actual, stabilind că regimul anterior este mai favorabil condamnatului (pedeapsă rezultantă de 3 ani aplicată conform regulilor anterioare, pedeapsă rezultantă de 4 ani și 4 luni aplicată conform regulilor actuale), astfel încât în mod temeinic și legal a considerat că pedeapsa rezultantă nu se impune a fi modificată.
În sfârșit, în sarcina condamnatului a fost reținută și starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a din Codul penal din 1969, respectivele infracțiuni fiind comise înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului prin s.p.nr.57/2006 a Judecătoriei O..
Ținând seama de prevederile art.15 alin. 2 din Legea nr.187/2012, în conformitate cu care regimul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, în mod corect prima instanță a considerat că soluția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză trebuie menținută. Se impune sublinierea că, în cadrul analizei aplicabilității legii penale mai favorabile în cadrul pedepselor definitive, conform art. 6 C.p., instanța nu poate face aprecieri cu privire la o suspendare condiționată acordată anterior sau cu privire la regimul sancționator aplicat în cazul revocării acesteia – respectiv executarea pedepselor în mod cumulat -, acestea fiind aspecte care beneficiază de autoritate de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând ca în temeiul art.275 alin.2 C.p.p. condamnatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de contestatorul condamnat G. N. împotriva sentinței penale nr.1341/01.04.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./10.07.2014
PI – jud. Timișoara, jud. G. G.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 352/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
