Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 676/2013. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 676/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 676/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr.676/R

Ședința publică din 13 decembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: A. C. ȚIRA

Judecător: M. B.

Judecător: A. P.

Grefier: V. D.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul recurent C. B. I. împotriva încheierii penale din data de 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau-M. în dosarul nr._ 13.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat condamnatul recurent personal, asistat de avocat ales B. C., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul inculpatului depune la dosar motive de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate. În motivare, arătă că prima instanță, pentru a pronunța încheierea recurată, a apreciat că măsura arestului preventiv este legală și temeinică și se impune menținerea acesteia, dar consideră că această apreciere s-a făcut în mod superficial deoarece încheierea recurată este identică cu încheierea din data de 13.11.2013, instanța de fond doar a transpus în încheierea recurată considerentele încheierii anterioare și nu a arătat motivele concrete pentru care se impune menținerea respectivei măsuri. În același timp, solicită a se avea în vedere faptul că clientul său a adoptat o poziție procesuală corectă, a recunoscut încă din faza de urmărire penală săvârșirea faptelor reținute în sarcina lui și dorește în cursul judecății să beneficieze de disp. art. 3201 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, apreciind că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere că acesta nu este la primul contact cu legea penală.

Inculpatul recurent, având cuvântul, declară că regretă săvârșirea faptelor, are în întreținere un copil minor în vârstă de 1 an și 6 luni, iar concubina sa se descurcă material foarte greu și dorește să petreacă sărbătorile de iarnă în familie.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ 13, prima instanță, în baza art.3001 C.p.p., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. B. I. și a menținut arestarea preventivă a acestuia, pe numele căruia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 11/13.11.2013, în prezent aflat în arestul I.P.J. T..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.725/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. B. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuată (cinci acte materiale), fapte prev. și ped. de art. 208 alin.l ,art.209 alin.l lit. e și i C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., infracțiunea de furt și furt calificat, fapte prev. și ped. de art. 208 alin.l C.p. și art.208 alin.1, art.209 alin.l lit. a, i C.p. cu aplic. art. 33 it. a C.p. și fapta de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.l, art.209 alin.1 lit. e C.p. totul cu aplic. art. 33 lit.a C.p.

Prin încheierea nr.18/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. B. I. pe o perioada de 29 de zile, începând din data de 13.11.2013, ora 16,40, până la data de 11.12.2013, ora 16,40 inclusiv, fiind emis la aceeași dată mandatul de arestare preventivă nr.11.

Din actele dosarului de urmărire penală, instanța a reținut faptul că prin ordonanța din data de 13.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru inculpat. De asemenea, instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive, a apreciat, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 149/1C.p.p. referitoare la luarea măsurii arestării preventive și că sunt suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, de altfel acesta a și recunoscut săvârșirea faptelor. Instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a si f cod pr. pen., pedeapsa închisorii fiind mai mare de 4 ani, faptele inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, in sensul că generează un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, determinat de eventuala cercetare in stare de libertate a inculpatului.

S-a mai reținut că inculpatul își asigură existența materială prin comiterea unor infracțiuni de furt calificat, infracțiuni de o gravitate extremă, iar inculpatul nu este la prima abatere de acest gen, acesta a mai comis fapte de natură penală, pentru care a fost condamnat de Judecătoria Sânnicolau M. pentru infracțiunea de furt calificat și infracțiunea de violare de domiciliu.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că, la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C. B. I. au fost respectate condițiile de fond prevăzute de art.136, art.143 și art.148 litera f C.p.p, cu aplicarea art.160 indice h, alin.3 C.p.p.

S-a reținut, totodată, printre ipotezele în care se poate considera că există necesitate care poate justifica detenția preventivă a unei persoane, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, și protecția ordinii publice, aceasta în cazul de față motivată și de reacția colectivității unde s-a săvârșit fapta.

Instanța a constatat că, în raport de circumstanțele concrete reale ale cauzei, detenția provizorie a inculpatului nu se întinde dincolo de limite rezonabile care ar impune stabilirea unor motive noi care să justifice privarea lor de libertate în condițiile în care cele existente la luarea măsurii se mențin.

Față de considerentele expuse, instanța a constatat, în conformitate cu prevederile art. 3001 Cod proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și, reținând că temeiurile care au determinat arestarea și care subzistă și în prezent impun în continuare privarea de libertate, a menținut arestarea preventivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, inculpatul C. B. I., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 11.12.2013, sub număr de dosar –_ .

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea Judecătoriei Sânnicolau M. este nelegală întrucât verificarea legalității și temeiniciei arestului preventiv s-a realizat în mod superficial, fără a se analiza în mod efectiv apărările inculpatului și condițiile impuse de lege pentru menținerea respectivei stări. Totodată, argumentele folosite de prima instanță nu mai sunt de actualitate raportat la stadiul soluționării dosarului, ceea ce conduce la concluzia că menținerea s-a dispus în mod automat și nelegal, ceea ce lasă loc la arbitrariu. Așa cum s-a arătat și în jurisprudența CEDO, prima instanță trebuia să motiveze în mod corespunzător, să justifice temeinic existența în cauză a indiciilor concrete în sensul că prin punerea în libertate a inculpatului s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică, aspecte care ar prevala, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art. 5 din CEDO. Prima instanță nu a ținut cont de împrejurarea că inculpatul a recunoscut fapta din faza de urmărire penală, atitudine procesuală pe care o va menține și în fața instanței de judecată, și nici de aspectele privind personalitatea și vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei, respectiv starea de minoritate.

Examinând încheierea recurată atât prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., tribunalul constată următoarele:

Prima critică adusă de inculpat încheierii recurate vizează lipsa unei motivări temeinice a soluției pronunțate, motiv care ar impune, conform art. 38515 pct.2 lit.d C.p.p. coroborat cu art. 3859 alin.1 pct.9 C.p.p., casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Cu privire la acest aspect, tribunalul constată, pe de o parte, că prima instanță a indicat, chiar dacă într-un mod extrem de succinct, temeiurile care impun menținerea stării de arest preventiv, astfel că nu se poate susține că hotărârea atacată ar fi nemotivată, iar, pe de altă parte, că, inclusiv în situația în care s-ar aprecia că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, soluția care intervine este aceea a suplinirii acestui viciu de către instanța de recurs, iar nu casarea cu trimitere spre rejudecare, pct.9 din art. 38515 C.p.p care permitea această soluție fiind în prezent abrogat. (prin art.I pct.14 din Lg.2/2003)

Ca atare, ținând seama de obiectul cauzei, precum și de caracterul devolutiv total al recursului, tribunalul va suplini pretinsele lipsuri din motivarea încheierii, prin reexaminarea situației inculpatului în mod detaliat.

Astfel, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.3001 alin.1 C.p.p., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este obligată să verifice, din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, urmând ca, atunci când temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța să mențină arestarea preventivă.

În speță, așa cum în mod corect s-a reținut de către prima instanță, tribunalul constată că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar menținerea acestei măsuri în continuare este justificată de subzistența temeiurilor care au determinat luarea acesteia, respectiv îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art. 148 alin.1 lit.f C.p.p. rap .la art. 136, art. 143 C.p.p.

Astfel, raportat la întreg materialul probatoriu administrat până la acest moment procesual, se constată că în cauză există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul C. B. I. a săvârșit mai multe fapte prevăzute de legea penală, sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani (respectiv 4 infracțiuni de furt calificat - una în formă continuată), relevante în acest sens fiind declarațiile inculpatului, care se coroborează cu plângerile și declarațiile părților vătămate, cu declarațiile martorilor, precum și cu dovezile de predare-primire a bunurilor sustrase, și că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică

În ceea ce privește pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate, tribunalul apreciază că acesta este reliefat, pe de o parte, de natura faptelor săvârșite, modul și împrejurările concrete de săvârșire a acestora și valorile sociale vătămate (fiind vorba de nu mai puțin de 8 acte materiale de furt calificat, săvârșite în circumstanțe similare – în loc public, în plină zi, într-o perioadă extrem de scurtă de timp (27.04._13) iar pe de altă parte, de perseverența infracțională de care inculpatul dă dovadă – acesta, deși în vârstă de doar 19 ani, suferind deja o condamnare la măsura educativă a internării într-un centru de reeducare și având anterior aplicate 4 amenzi administrative, toate pentru săvârșirea altor infracțiuni contra patrimoniului.

Or, toate aceste circumstanțe reale și personale, ușurința cu care inculpatul a săvârșit faptele, dezvăluie că inculpatul are un fond infracțional accentuat, care nu a putut fi corijat prin sancțiunile aplicate anterior și evocă pericolul concret pe care îl reprezintă lăsarea acestuia în libertate, asupra acestuia planând în mod evident pericolul de săvârșire de noi infracțiuni similare, în condițiile în care sustragerea de bunuri apare nu ca un incident izolat, ci ca un mod de viață al inculpatului.

Această perseverență infracțională manifestată de inculpat impune în mod evident o reacție fermă a autorităților pentru a proteja comunitatea în fața unor comportamente antisociale, interesul public ca inculpatul să rămână în arest preventiv fiind prioritar celui particular de a fi cercetat în libertate.

Nu în ultimul rând, având în vedere comunitatea restrânsă în care locuiește inculpatul și unde au fost săvârșite faptele infracționale, tribunalul apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului este justificată și de împrejurarea că lăsarea acestuia în libertate ar fi de natură să genereze o tulburare evidentă a ordinii publice și o sporire a sentimentului de insecuritate și de neîncredere în actul de justiție, precum și un puternic sentiment de impunitate în mintea inculpatului, aspecte incompatibile cu principiile unei societăți democratice.

Împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor reprezintă un element care va fi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, însă, analizat prin raportare la celelalte circumstanțe personale și reale, nu este de natură a conduce la concluzia că pericolul pe care îl reprezintă lăsarea inculpatului în libertate a fost înlăturat.

Pentru motivele expuse, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pornind de la nevoia protejării interesului public în fața unor conduite vădit antisociale, tribunalul apreciază că măsura arestării dispuse în cauză apare și în prezent ca necesară, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca, baza art. 192 alin. 2 C.p.p., să oblige inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent C. B. I. împotriva încheierii penale din data de 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau-M. în dosarul nr._ 13.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 13.12.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. C. Țira M. B. A. P.

Grefier,

V. D.

A.C.Ț/V.D.

3 ex./16.12. 2013

PI – jud. Sânnicolau M. – jud. O. S. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 676/2013. Tribunalul TIMIŞ