Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 19/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 19/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr.19/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea cererii de reabilitare judecătorească formulată de petenta condamnata S. S. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă, avocat M. Tripona V., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr. 6006/P/2003 al Tribunalului T. și dosarele anexate acestuia, și că au fost depuse la dosar fișa de cazier judiciar, răspunsul solicitat biroului executări penale al judecătoriei Timișoara, precum și precizare de cerere de către petentă, însoțită de un set de înscrisuri.
La solicitarea instanței, atât apărătoarea petentei, cât și procurorul învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra prezentei cereri, solicitând a se pune concluzii și cu privire la îndeplinirea condițiilor de formă, respectiv respectarea termenului de reabilitare.
Procurorul solicită a se constata că cererea formulată este prematură, nefiind împlinit termenul de reabilitare, și, pe cale de consecință, respingerea acesteia.
Apărătorul petentei solicită admiterea cererii și reabilitarea judecătorească a petentei, considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune reabilitarea. În ceea ce privește termenul de reabilitare, consideră că acesta s-a împlinit întrucât a început de la momentul liberării acesteia din penitenciar, respectiv luna septembrie 2006.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 27.11.2012 sub nr._, petenta-condamnată S. S. B. a solicitat reabilitarea sa judecătorească raportat la condamnarea suferită prin sentința penală nr.796/PI/10.12.2003 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 6006/P/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 194/A/02.06.2004 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 254/R/13.01.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea cererii, condamnata a arătat că prin sentința penală nr.796/PI/10.12.2003 pronunțată de tribunalul T., așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.194/A/02.06.2004 a Curții de Apel Timișoara, menținută prin decizia penală nr.254/13.01.2005 a ÎCCJ, a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin.2 C.p. (parte vătămată P. D.), la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin.2 C.p. (parte vătămată G. B.), precum și la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.2 lit.c, alin. 21 lit.a,b C.p. În baza art. 33 a, 34 b C.p., pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, fiind aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare. Condamnata a precizat că a executat pedeapsa în conformitate cu dispozițiile legale, iar de la data executării pedepsei și până în prezent nu a suferit o nouă condamnare, și-a asigurat existența prin muncă cinstită, a avut o bună conduită și a achitat în întregime despăgubirile civile și cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligată.
În drept, au fost invocate disp. art. 166 lit.a și urm. C.p.
La cerere au fost atașate, în copie, certificat cazier judiciar, carte de identitate, sentința penală nr.796/PI/10.12.2003 a Tribunalului T., decizia penală nr.194/A/02.06.2004 a Curții de Apel Timișoara, decizia penală nr.254/R/13.01.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, declarație notarială autentificată sub nr.1462/23.11.2012 dată de partea vătămată G. B. din care rezultă achitarea de către petentă a despăgubirilor civile la care a fost obligată către această parte, înscrisuri emise de O.R.C. T. și ORC București.
Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr.6006/P/2003 al Tribunalului T. și dosarele anexate acestuia, fișa de cazier judiciar și a solicitat relații la Biroul executări penale al Tribunalului T..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.796/10.12.2003 a Tribunalului T., așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 194/A/02.06.2004 a Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr.254/R/13.01.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta S. S. B. a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin.2 C.p. (parte vătămată P. D.), la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin.2 C.p. (parte vătămată G. B.), precum și la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.2 lit.c, alin. 21 lit.a,b C.p. În baza art. 33 a, 34 b C.p., pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, petentei fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Executarea pedepsei a început la data de 13.03.2005 și urma să se împlinească la data de 11.03.2008 întrucât au fost deduse perioadele de arest preventiv din 11.03.2003 la 23.06.3003 și din 22.09.2003 la 10.12.2003.
La data de 05.09.2006, petenta a fost liberată condiționat din executarea acestei pedepse, cu un rest neexecutat de 553 zile.
Reabilitarea judecătorească se obține prin intervenția organelor judecătorești când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.137 al.1 C.pen., respectiv trecerea termenului prevăzut de art.135 al.1 C.pen., petentul nu a suferit o nouă condamnare în acest interval de timp, își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a avut o bună conduită, a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.
Aceste condiții se cer a fi întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia sau unora atrăgând respingerea cererii.
Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. 1 lit. a C.p. și art. 136 al.1 C.p., în cazul condamnărilor la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, termenul de reabilitare este de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei aplicate și începe să curgă de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei. În situația în care persoana condamnată a fost liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, este de necontestat faptul ca termenul de reabilitare începe să curgă de la data împlinirii în întregime a duratei pedepsei, și nu de la data liberării condiționate, înăuntrul liberării condiționate persoana în cauză aflându-se încă în executarea pedepsei.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, având în vedere și Decizia nr.3/2009 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite ( prin care s-a stabilit că, în cazul unui concurs de infracțiuni, termenul de reabilitare judecătorească se calculează în funcție de pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante), se observă că în privința petentei termenul de reabilitare trebuie calculat în raport de pedeapsa de 3 ani închisoare și este de 5 ani și 6 luni.
Acest termen a început să curgă de la data de 11.03.2008 - data la care a luat sfârșit executarea pedepsei - și se va împlini în 10.09.2013.
Ca atare, constatând că nu este îndeplinită condiția trecerii termenului prevăzut de art.135 al.1 lit.a C.pen., în baza art. 497 alin. 1 lit. a C.p.p. instanța va respinge cererea de reabilitare formulată în cauză ca neîndeplinind condițiile de formă, urmând ca o nouă cerere de reabilitare să poată fi formulată oricând, după împlinirea termenului de reabilitare calculat conform art. 135 alin.1 lit.a C.p.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., va obliga condamnata la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 497 alin. 1 lit. a C.p.p., raportat la art. 135 alin. 1 lit. a C.pen., respinge cererea de reabilitare formulată de condamnata S. S. B., fiica lui Emeric I. și S., născută la data de 07.02.1977 în localitatea A., jud. A., domiciliată în București, ..8, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ..1, ., ca neîndeplinind condițiile de formă.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p.p, obligă condamnata la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 16.01.2013.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./ 06.02.2013
| ← Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|








