Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 20/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 20/R
Ședința publică din 14 ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: I. P.
Judecător: A. C. ȚIRA
Grefier: I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de doamna procuror M. D..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul recurent S. M. A., împotriva Încheierii penale nr. 3/11.01.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent S. M. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu B. R., din cadrul Baroului T., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, inculpatul recurent menționează că susține recursul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent S. M. A. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și în rejudecare, să se dispună, în principal, judecarea inculpatului recurent în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea încheierii pronunțate de Judecătoria Timișoara, prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet, având în vedere că lăsarea în libertate a inculpatului recurent ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică; solicită, de asemenea, obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul recurent S. M. A., având personal cuvântul, solicită admiterea recursului.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 3/11.01.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în baza art. 1491 Cod procedură penală, raportat la art. 136, art. 143 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpatul S. M. A..
S-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la de 10 ianuarie 2013, ora 17,00, mandatul fiind valabil până la data de 08 februarie 2013, inculusiv a inculpatului S. M. A., fiul lui G. și E., născut la data de 21.01.1988 în mun. Bacău, județ Bacău, cu domiciliul în ., nr. 418, posesor CI, ., nr._, avand CNP:_, în prezent aflat în stare de reținere în Arestul IPJ T..
A fost respinsă solicitarea apărătorului inculpatului cu privire la dispunerea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea/țara.
S-a dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
S-a dispus că, în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ din 10.01.2013, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile a inculpatului S. M. A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211al. 1, al. 2 lit.a și b, al. 21 lit. c C.p., și violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 C.p., cu aplic. art. 33 lit. a C.p., faptele constând în aceea că: în data de 31.12.2012, în jurul orelor 2210, a pătruns fără drept în locuința părților vătămate Weber I. și Weber A., situată în ., județ T., și, prin folosirea de violențe și amenințări a deposedat părțile vătămate de suma de 20 lei
Prima instanță a mai reținut că în propunerea de arestare preventivă a inculpatului, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a făcut referire la dispozițiile art. 1491 alin. 1 Cpp rap. la art.143 și art.148 lit. f) Cpp., ca posibile temeiuri pentru arestarea preventivă a acesteia.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 7/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Examinând actele dosarului de urmărire penală raportat la cererea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 09.01.2013 orele 22,30, în dosarul nr. 7/P/2013, a fost începută urmărirea penală față de inculpatul S. M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211al. 1, al. 2 lit.a și b, al. 21 lit. c C.p., și violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 C.p., cu aplic. art. 33 lit. a C.p., măsură confirmată de Procuror potrivit dispozițiilor art. 228 alin. 3C. pr. pen. prin rezoluția de începere a urmăririi penale din 10.01.2013, ora 10:00.
Prin Ordonanța Poliției Municipiului Timișoara din 10.01.2013 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 10.01.2013 orele 06,21, urmând ca măsura să expire la data de 11.01.2013, orele 06,21 .
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara din 10.01.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului S. M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211al. 1, al. 2 lit.a și b, al. 21 lit. c C.p., și violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 C.p, reținându-se că în data de 31.12.2012, în jurul orelor 2200, după ce a fost la colindat împreună cu mai mulți prieteni, în timp ce se deplasa spre locuința sa situată în ., când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 472 aparținând părților vătămate Weber I. și Weber A. a luat hotărârea de a pătrunde în interiorul locuinței acestora cu scopul de a sustrage bani. În acest sens învinuitul a escaladat gardul exterior al locuinței, a pătruns pe verandă a cărei ușă era închisă dar neasigurată, aspect despre care învinuitul avea cunoștință întrucât în trecut lucrase în locuința părților vătămate și cunoștea că această ușă nu se încuia cu cheia, ulterior a pătruns în bucătărie a cărei ușă era, de asemenea, închisă dar neasigurată, ajungând la ușa dormitorului în care se aflau părțile vătămate Weber I. și Weber A.. În acest moment, auzind zgomotele produse, partea vătămată Weber I. a deschis ușa de la dormitor, moment în care a fost lovit cu pumnul în zona feței de către inculpat. Ulterior inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feței părții vătămate Weber I., în urma acestor lovituri partea vătămată căzând la pământ. În ajutorul părții vătămate Weber I. a intervenit soția acestuia, partea vătămată Weber A., care i-a solicitat inculpatului să nu-l mai lovească pe soțul său, însă S. M. A. i-a aplicat și acesteia o lovitură cu pumnul în zona feței. Ulterior inculpatul le-a solicitat în mod repetat părților vătămate să îi dea bani amenințându-i că altfel îi omoară, în urma acestor amenințări partea vătămată Weber A. a luat de pe masă suma de 20 lei, bani pe care îi avea pregătiți pentru eventualii colindători, și i-a dat inculpatului, acesta îndepărtându-se în fugă de la locul faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Timișoara a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1491C. pr. pen. referitoare la luarea măsurii arestării preventive și că potrivit art. 1491C. pr. pen., pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prev. în art.143 C. pr. pen. și să existe vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 148 C. pr. pen.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile de talharie, respectiv violare de domiciliu, prima instanță a reținut că, potrivit art. 681 C. pr. pen., sunt indicii temeinice atunci când, din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta și a apreciat că în cauză sunt suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
Astfel, prima instanță a constatat că inculpatul S. M. A. a recunoscut comiterea faptei, atât cu ocazia audierii sale de către organele de urmărire penală, cât și cu ocazia ascultării sale de către instanță, recunoaștere care se coroborează cu procesul-verbal întocmit de către organele de cercetare penală cu ocazia efectuării reconstituirii faptei, precum și din declarațiile martorilor M. V. P. și H. F..
Judecătoria Timișoara a reținut, de asemenea, că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen, întrucât, pe de o parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pe de altă parte, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, iar la aprecierea acestei din urmă condiții a avut în vedere următoarele împrejurări:
Așa cum s-a statuat în doctrina juridică, pericolul pentru ordinea publică presupune temerea ca odată pus în libertate un inculpat ar comite fapte penale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat, analizarea acestei condiții reprezentând un pronostic făcut de judecător asupra comportamentului viitor al inculpaților.
În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinicie reținute și analizate mai sus, iar existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
Cu privire la persoana inculpatului S. M. A., instanța de fond a reținut faptul că acesta nu se află la primul contact cu legea penală, având mai multe condamnări anterioare la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea aceluiași tip de infracțiuni, precum și faptul că prin dosarul penal nr. 9169/P/2010 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, la data de 14.08.2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul S. M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, iar în dosarul penal nr._/P/2012 a fost începută urmărirea penală față de învinuitul S. M. A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos .
Analizând fișele de cazier judiciar ale inculpatului, prima instanță a constatat că acesta a perseverat în atitudini antisociale cu atât mai mult cu cât există indicii temeinice că ar fi săvârșit infracțiunile pentru care se solicită arestarea preventivă, susținerea inculpatului că a comis această faptă pentru că era amețit nefăcând altceva decât să întărească convingerea că se impune luarea față de acesta a unei măsuri preventive privative de libertate, raportat la pericolul social ridicat pe care îl prezintă pentru comunitate persoana inculpatului, care a recurs la atitudini agresive față de persoane mult în vârstă, cunoscute de altfel de către acesta, datorită sprijinului moral și material primit de la părțile vătămate în perioade anterioare săvârșirii infracțiunilor din această cauză.
Judecătoria Timișoara a mai reținut că deși măsura arestării preventive este cea mai severă măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, împrejurările prezentei cauze prezentate mai sus pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.
Prima instanță a mai justificat caracterul excepțional al măsurii arestării preventive ce se impune a fi luată împotriva inculpatului și prin aceea că, în situația reținerii unor infracțiuni de o asemenea gravitate, reacția autorităților judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal în acest sens societății civile în sensul că astfel de manifestări nu pot fi lăsate nesancționate, iar România este un stat de drept în care organele judiciare își fac datoria atunci când sunt investite cu restabilirea ordinii și legalității.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1491 alin. 9 C. pr. pen., 1491 alin. 10-12 C. pr. pen. rap. la art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen. – a fost admisă propunerea de luare față de inculpatul S. M. A. a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile, de la 10.01.2013 până la data de 08.02.2013 inclusiv și s-a emis mandat de arestare preventivă a inculpatului în acest sens, cererea apărătorului din oficiu al acestuia, de luare a unei măsuri neprivative de libertate apărând, în aceste condiții, ca rămasă fără obiect.
Întrucât inculpatul a fost asistat de către avocat din oficiu, în temeiul art. 189 alin. 2 C.proc.pen., a dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul, recurs pe care nu l-a motivat în scris, fiind susținut doar oral în fața instanței.
Din analiza încheierii penale recurate, atât din prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856 C.p.p., tribunalul reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
În mod corect prima instanță a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanță raportat la starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor astfel de infracțiuni sunt cercetate și judecate în stare de libertate, gravitate determinată de natura și împrejurările în care au fost comise, pe timp de noapte, într-un imobil locuit de două persoane vârstnice, împotriva cărora a fost exercitată violența fizică pentru sustragerea unei sume de bani, dar și din perseverența infracțională de care dă dovadă inculpatul, acestuia fiindu-i aplicate mai multe amenzi administrative ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală pentru săvârșirea unor fapte contra patrimoniului, iar în prezent este cercetat în două dosare pentru furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În prezenta cauză, nu se poate considera că nu există indicii care să confirme împrejurarea că este posibil ca inculpatul să fie implicat în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani. Recunoașterea inculpatului se coroborează cu procesul verbal de reconstituire, cu declarațiile părților vătămate, precum și declarațiile martorilor M. V. P. și H. F..
Tribunalul reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea unei măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane.
Or, în prezenta cauză, fiind vorba de posibila săvârșire a infracțiunii de tâlhărie și violare de domiciliu, în mod temeinic și legal, Judecătoria Timișoara a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care se impune arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru aceste considerente, în temeiul 38515 pct. 1 lit. b din C.p.p., recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat, iar în temeiul art.192 al.2 C.p.p., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Se vor avea în vedere și dispozițiile art.189 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent S. M. A., fiul lui G. și E., născut la data de 21.01.1988 în municipiul Bacău, județ Bacău, cu domiciliul în ., nr. 418, posesor CI, ., nr._, având CNP:_, în prezent aflat în stare de reținere în Arestul IPJ T., împotriva Încheierii penale nr.3/11.01.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
I. – G. M.
C.D./. M.I./2 ex./15.01.2013
Prima instanță: B. E. L. – Jud. Timișoara
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi... → |
|---|
