Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 131/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 131/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.131/C..
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea contestației declarate de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr.166/22.01.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ /2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul F. I., deținut în penitenciarul Timișoara, asistat de avocat desemnat din oficiu C. P., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul asupra prezentei contestații.
Procurorul susține contestația așa cum a fost formulată, solicitând admiterea acesteia și desființarea hotărârii atacate întrucât în mod greșit s-a dedus durata arestului preventiv din Ungaria.
Apărătorul contestatorului intimat solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea hotărârii atacate.
Contestatorul intimat solicită a se respinge contestația și a i se deduce arestul în cuantum de 6 luni din Ungaria întrucât faptele au fost concurente, fiind săvârșite în aceeași perioadă de timp.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.166/22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 461 lit. d Cod proc. penală a admis contestația la executare formulată de către petentul condamnat F. I., aflat în prezent în stare de deținere în P. Timișoara.
În temeiul art. 89 Cod penal raportat la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, a computat din durata pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2594/11.10.2012 a Judecătoriei A., definitivă prin d.p. nr.370/R/21.11.2012 a Tribunalului A., durata arestului preventiv din data de 01.09.2008 până la data de 26.02.2009 inclusiv, efectuat de petentul condamnat în Ungaria, conform hotărârii nr.4.B.II.1841/2009/2 din 14.05.2010 pronunțate de Judecătoria Budapesta, sectoarele II și III.
În temeiul art. 192 al. 3 C.proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art.189 al.2 C.proc. pen. a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2013 sub numărul de mai sus petentul condamnat a formulat contestație la executarea pedepsei solicitând deducerea perioadei executate în Ungaria din 01.09.2008 până la 26.02.2009.
În motivarea cererii petentul condamnat a arătat că a fost arestat preventiv în Ungaria.
În drept petentul condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 461 C.p.p.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat, in temeiul art. 67 alin.2 C.pr.pen., proba cu înscrisuri, respectiv MEPÎ nr.2717/22.11.2012 a Judecătoriei A., fișa de cazier a petentului condamnat, adresa nr._/26.09.2013 a IGPR, s.p. nr. 260/29.02. 2012 a Judecătoriei Miercurea C., răspunsul autorităților din Ungaria cu privire la cererea de asistență judiciară internațională și dosarul nr._ a Judecătoriei Miercurea C..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.2594/11.10.2012 a Judecătoriei A., definitivă prin d.p. nr. 370/R/21.11.2012 a Tribunalului A., petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare. Au fost decontopite pedepsele de 7 ani și 6 luni din s.p. nr. 260/2012 și de 2 ani din s.p. nr. 6/2007. În baza art. 36 C.p., 33 lit a și 34 lit b au fost contopite pedepsele aplicate urmând a executa 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2717 din data de 22.11.2012 de către Judecătoria A. în dosarul nr._ (fila 8).
Prin hotărârea nr.4.B.II.1841/2009/2 din 14.05.2010 pronunțată de Judecătoria Budapesta, sectoarele II și III instanța, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare și 50.000 forinți amendă și a fost suspendată executarea pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 2 ani. Autoritățile judiciare din Ungaria au comunicat faptul că petentul a fost arestat preventiv în Ungaria din data de 01.09.2008 până la data de 26.02.2009 în cazul 4.B.II.1841/2009.
Prin s.p. nr.260/29.02.2012 a Judecătoriei Miercurea C., definitivă prin d.p. nr. 120/R/07.06.2012 a Tribunalului Harghita, a fost respinsă cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii nr.4.B.II.1841/2009/2 din 14.05.2010 pronunțate de Judecătoria Budapesta, sectoarele II și III, reținându-se că legea română nu permite contopirea unor pedepse care se execută în stare privativă de libertate cu pedepse pentru care s-a dispus suspendarea executării.
Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. 1 lit. d C.p.p. contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă (…) orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Instanța a reținut că dispozițiile art.18 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală stipulează că durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul acestei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.
Potrivit dispozițiilor art. 89 C.p. în cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române.
Instanța a constatat că dispozițiile art. 89 C.p., coroborate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 302/2004 nu prevăd expres deducerea timpului reținerii și al arestării preventive pentru fapte săvârșite în străinătate din durata pedepsei închisorii aplicate pentru infracțiuni săvârșite în România pentru situațiile în care făptuitorul a fost condamnat în străinătate cu suspendarea executării pedepsei.
Din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale mai sus menționate reiese că intenția legiuitorului a fost aceea ca orice perioadă în care o persoană a fost reținută sau arestată să se scadă din durata pedepsei de executat, sau, în cazul în care pedeapsa aplicată este amenda, să se înlăture în totul sau în parte a executarea amenzii.
O aplicare restrictivă a dispozițiilor art. 89 C.p. sau ale art. 18 din Legea nr. 302/2004 ar reprezenta o diferență de tratament între persoanele care se încadrează în una dintre situațiile de privare de libertate prevăzute expres de respectivele texte de lege și persoanele care au executat o măsură privativă de libertate în străinătate, dar textul legal nu prevede expres deducerea acelei perioade.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în sensul art. 14 din Convenție o distincție este discriminatorie daca "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit" (a se vedea, in special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979). Curtea a subliniat de asemenea că lista cuprinsă în art. 14 are un caracter orientativ și nu limitativ ( Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotararea din 28 noiembrie 1984).
Instanța a constatat ca această diferență de tratament a legiuitorului nu s-a bazat pe nicio justificare obiectivă și rezonabilă, astfel că aplicarea restrictivă a textelor legale sus menționate constituie o încălcare a art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, făcând distincțiile mai sus menționate între persoane aflate în situații identice, motiv pentru care va face aplicarea art. 21 din Constituția României și în temeiul art. 461 lit. d C.pr.pen. a admis contestația la executare formulată de către petentul condamnat și în temeiul art. 89 Cod penal, raportat la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, a computat din durata pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2594/11.10.2012 a Judecătoriei A., definitivă prin d.p. nr. 370/R/21.11.2012 a Tribunalului A., durata arestului preventiv din data de 01.09.2008 până la data de 26.02.2009 inclusiv, efectuat de petentul condamnat în Ungaria, conform hotărârii nr. 4.B.II.1841/2009/2 din 14.05.2010 pronunțate de Judecătoria Budapesta, sectoarele II și III.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, cererea fiind înregistrată pe rolul tribunalului T. la data de 19.03.2014 sub același număr de dosar.
În motivarea contestației, s-a arătat că sentința atacată este nelegală sub aspectul deducerii duratei arestului preventiv în Ungaria, conform hotărârii nr. 4 .B.ll.1841/2009/2 din 14.05.2010 pronunțată de Judecătoria Budapesta, sectoarele ll și lll, întrucât respectiva deducere putea opera doar ca efect al recunoașterii pe cale incidentală a respectivei hotărâri de condamnare pronunțate de autoritățile maghiare, fapt ce nu s-a realizat de către judecătoria Timișoara, iar o astfel de cerere de recunoaștere a fost respinsă de către judecătoria Miercurea C.. S-a mai precizat că textele de lege invocate de prima instanță sunt aplicabile altor situații decât cea din dosar, neputându-se interpreta și aplica prin analogie cu alte situații.
Analizând hotărârea contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., tribunalul constată că contestația formulată de parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată judecătoriei Timișoara ce a făcut obiectul hotărârii atacate, petentul F. I. a solicitat, pe calea contestației la executare întemeiate pe art. 461 lit.d C.p.p. din 1969 (existența unei cauze de micșorare sau stingere a pedepsei), deducerea din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare în a cărei executare se află, aplicată prin s.p.260/29.02.2012 a judecătoriei Miercurea C. (ca urmare a contopirii a unei pedepse de 3 ani închisoare, a unei pedepse de 2 ani închisoare și a unei pedepse de 7 ani închisoare – aplicate prin s.p.nr.169/15.06.2007 a judecătoriei O. S. și s.p.nr.774/04.11.2008 a judecătoriei Miercurea C.) a perioadei de arest preventiv executate în Ungaria în perioada 01.09._09 într-o cauză judecată de autoritățile maghiare, în care în final a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare și 50.000 forinți amendă, cu suspendarea executării pedepsei pe 2 ani.
Judecătoria Timișoara a apreciat că în speță sunt incidente disp. art. 461 lit.d C.p.p. din 1969 rap. la art. 89 C.p. din 1969 și art.18 din Lg. 302/2004 și că, prin interpretarea teleologică a acestor dispoziții legale, cererea petentului apare ca întemeiată.
Contrar opiniei primei instanțe, tribunalul apreciază că respectivele dispoziții legale nu își găsesc aplicabilitatea la situația din speță, demersul judiciar urmărit de petent neputând fi soluționat în baza disp. art. 89 C.p. din 1969 și art.18 din Lg. 302/2004.
Astfel, trebuie observat că, în conformitate cu disp. art.89 C.p. din 1969 și art.18 din Lg. 302/2004 (actualmente art.73 C.p., art.15 din Lg. 302/2004), este posibilă micșorarea unei pedepse, pe calea unei contestații la executare, prin deducerea din aceasta a duratei unor măsuri preventive privative de libertate executate în străinătate fie pe timpul necesar predării către România în vederea executării unei pedepse privative de libertate, fie pentru aceeași infracțiune pentru care persoana este ulterior condamnată și în România, deci, în esență, când este vorba de o singură faptă penală (sublinierea instanței).
Or, în mod evident situația din prezenta speță nu se încadrează în niciunul dintre cazurile mai sus-enunțate, nefiind vorba de o singură hotărâre de condamnare sau de aceeași infracțiune – cercetată și în România și în străinătate, ci de două hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțate de instanțe diferite, pedepsele fiind aplicate pentru infracțiuni diferite.
În această situație – fiind vorba de mai multe hotărâri de condamnare pronunțate pentru infracțiuni diferite – sunt incidente în mod evident dispozițiile art.72 C.p. (88 C.p. din 1969) rap. la art.38, 40 C.p., perioada de arest preventiv executată pentru una dintre respectivele infracțiuni putând fi dedusă doar ca efect al constatării concurenței respectivelor infracțiuni, având deci caracter subsidiar acestei operațiuni.
Însă, în condițiile în care una dintre respectivele hotărâri de condamnare a fost pronunțată în străinătate, pentru a se putea face aprecieri asupra concurenței celor două fapte, precum și, în același timp, asupra naturii de infracțiune a faptei care a atras condamnarea în străinătate, tribunalul constată că se impune în mod necesar în prealabil recunoașterea respectivei hotărâri de către autoritățile române, doar după îndeplinirea acestei condiții prealabile hotărârea fiind producătoare de efecte juridice pe teritoriul României. Cu alte cuvinte, în lipsa recunoașterii respectivei hotărâri, aceasta nu produce nici un fel de efect pentru autoritățile juridice române, nu poate fi luată în considerare în nici un mod.
Or, în cauză, după cum se poate observa din analiza dosarului, judecătoria Timișoara nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, petentul neformulând o cerere în acest sens nici prin cererea introductivă și nici ulterior, pe parcursul judecății, și nici nu s-a depus la dosar vreo dovadă în sensul că respectiva hotărâre a fost deja recunoscută de către vreo instanță judecătorească din România.
În atare condiții, tribunalul constată că în mod greșit prima instanță a avut în vedere la soluționarea prezentei cauze respectiva hotărâre pronunțată de autoritățile din Ungaria, aceasta neputând produce la acest moment nici un fel de efecte juridice pe teritoriul României, iar o contestație la executare prin care se solicită deducerea din pedeapsa în a cărei executare se află petentul a perioadei de arest preventiv executată în cauza penală în care a fost pronunțată hotărârea nr.4.B.II.1841/2009/2 din 14.05.2010 a Judecătoriei Budapesta, sectoarele II și III în Ungaria, pe considerentul că e vorba de infracțiuni concurente, apare în acest moment în mod evident nefondată, admisibilitatea și temeinicia unei astfel de cereri putând fi analizată doar ulterior recunoașterii respectivei hotărâri.
Referitor la împrejurarea că a existat la un moment dat o cerere de recunoaștere a respectivei hotărâri, analizată în mod definitiv de către judecătoria Miercurea C., trebuie avut în vedere faptul că în prezent Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională a suferit modificări substanțiale, inclusiv în ceea ce privește cazurile și condițiile în care se poate recunoaște o hotărâre de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din străinătate, în prezent existând și posibilitatea recunoașterii parțiale sau a recunoașterii hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei, precum și a altor acte judiciare emise de autoritățile străine.
Pentru aceste considerente, în baza art.4251 alin.7 pct. 2 lit.a C.p.p., contestația declarată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara va fi admisă, se va desființa sentința penală atacată și, în rejudecare, în baza art.598 alin.1 lit.d C.p.p., contestația la executare formulată de contestatorul F. I. va fi respinsă ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., va obliga petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în primă instanță, iar în temeiul art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare din contestație vor rămâne în sarcina statului.
Se va menține dispoziția sentinței penale contestate privind plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondurile MJ către Baroul T..
Întrucât contestatorul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, se va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct. 2 lit.a C.p.p., admite contestația declarată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr.166/22.01.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ /2014.
Desființează sentința atacată și, în rejudecare:
În baza art.598 alin.1 lit.d C.p.p., respinge contestația la executare formulată de contestatorul F. I., deținut în penitenciarul Timișoara, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.
În temeiul art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare din contestație rămân în sarcina statului.
Menține dispoziția sentinței penale contestate privind plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondurile MJ către Baroul T..
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./03.06.2014
PI – jud. Timișoara, jud. T. L. M.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
