Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 150/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 150/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.150/2014
Ședința publică de la 22.04.2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. D. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea contestației declarate de contestatorul condamnat O. Nicușor C. împotriva sentinței penale nr.915/11.03.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul, asistat de avocat desemnat din oficiu V. B., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Contestatorul condamnat învederează că susține contestația declarată în cauză și depune concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra prezentei contestații.
Apărătorul contestatorului desemnat din oficiu solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, a se constata că două din faptele reținute în sarcina acestuia au fost dezincriminate de noul cod penal, respectiv cele două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, motiv pentru care solicită decontopirea pedepselor stabilite și aplicarea acestora în limitele legale.
La interpelarea președintelui completului de judecată, apărătorul contestatorului desemnat din oficiu declară că din punctul său de vedere în cauză se impune aplicarea legii mai favorabile.
Procurorul, cu privire la concluziile apărătorului desemnat din oficiu, arată că cele două infracțiuni nu au fost dezincriminate de noul cod penal și pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată.
Contestatorul având cuvântul, declară că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.915/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art.595 C. proc. pen. și a art. 23 din Legea nr. 255/2013, a respins ca neîntemeiată sesizarea Comisiei prevăzute de HG 836/2013 din cadrul Penitenciarului Timișoara, având ca obiect aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., vizând legea penală mai favorabilă cu privire la persoana condamnată O. NICUȘOR C., în prezent deținută în P. Timișoara.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată sub numărul_, la data de 25.02.2014, Comisia constituită în baza HG nr. 836/2013 din cadrul Penitenciarului Timișoara a formulat pentru condamnatul-intimat O. Nicușor C. o contestație la executare cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
În motivarea contestației s-a arătat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 4 din Noul Cod Penal în ceea ce privește condamnarea numitului O. Nicușor C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C. pen. 1969 potrivit motivelor indicate în fișa de evaluare întocmită pe numele condamnatului-intimat.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat, în temeiul art. 100 alin. 2 CPP, proba cu următoarele înscrisuri: fișa de evaluare, MEPÎ nr. 78 din 27.09.2013 emis de către Judecătoria F., s.p. nr. 52 din 16.04.2013 a Judecătoriei F. rămasă definitivă prin d.p. nr. 1121/R/26.09.2013 a Curții de Apel Timișoara, fișa cazier judiciar.
Analizând actele și înscrisurile din dosar, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 52 din 16.04.2013 a Judecătoriei F., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1121/R/26.09.2013 a Curții de Apel Timișoara, numitul O. Nicușor C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare, astfel: pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație de peste 0.8 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod proc.penală și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat la 1 an și 5 luni închisoare; în baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod proc. penală și a art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă; în baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod proc. penală și a art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă; în baza art. 33 lit. b, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele mai sus menționate, în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 5 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare; în baza art. 71 Cod penal s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. 1, teza II și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza hotărârii de condamnare nr. 52 din 16.04.2013 a Judecătoriei F., definitivă prin d.p. nr. 1121/R/26.09.2013 a Curții de Apel Timișoara, a fost emis MEPÎ nr. 78 din 27.09.2013 de către Judecătoria F., persoana condamnată începând executarea pedepsei la data de 28.09.2013.
În fapt s-a reținut că în dat de 12.08.2012, în jurul orelor 20.35, numitul O. Nicușor C., a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală având o îmbibație alcoolică de peste 2 g/l alcool pur în sânge și, din culpă, a provocat un accident de circulație ce a avut ca urmare vătămarea corporală a două persoane, leziunile suferite de acestea reclamând 40, respectiv 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Conform art.6 alin.1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art.4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În vederea stabilirii aplicabilității art. 6 Cod pen., instanța a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere aplicarea cauzei legale de reducere prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. 1969,
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
1. Cu privire la limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, ținând seama, totodată și de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. din 1969.
Astfel, pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare a fost aplicată inculpatului O. Nicușor C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., fapta sa constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană ce are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Fapta sa este în prezent incriminată de dispozițiile art. 336 alin.1 C. pen., ce prevăd sancțiunea închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda. La stabilirea pedepsei aplicabile conform noilor dispoziții legale, instanța a ținut seama și de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. 1969 ce au corespondent în noul cod de procedură penală în art. 396 alin. 10, acestea prevăzând că, în cazul recunoașterii învinuirii de către inculpat, limitele pedepsei se vor reduce cu o treime.
Comparând pedeapsa aplicată numitului O. Nicușor în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. 1969 cu maximul special de 3 ani și 4 luni al pedepsei aplicabile conform art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., instanța a constatat că aceasta nu depășește pedeapsa aplicabilă potrivit noilor dispoziții legale.
În ceea ce privește cele două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, constând în lovirea din culpă a două persoane ca urmare a conducerii unui vehicul de către o persoană ce are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge și producerea unor vătămare ce au necesitat pentru vindecare 12, respectiv 40 zile de îngrijiri medicale, instanța a constatat că acestea întrunesc și potrivit noului cod penal elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, astfel cum este incriminată de dispozițiile art. 196 alin.1 C. pen., ce prevăd pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amenda. Instanța a constatat, totodată, că cele două pedepse de 6 luni fiecare aplicate pentru comiterea acestei infracțiuni nu depășesc pedeapsa de 8 luni închisoare aplicabilă conform art. 196 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
2. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile vizând tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen.
Conform dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., în urma contopirii pedepsei de 1 an și 5 luni închisoare cu cele două pedepse de 6 luni închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 5 luni închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsă finală de 1 an și 9 luni închisoare.
Comparând pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare aplicată numitului O. Nicușor C. cu pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare aplicabilă potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen, instanța a constatat că aceasta este mai mică decât pedeapsa aplicabilă potrivit noilor dispoziții legale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul O. Nicușor C., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 16.04.2014, sub același număr de dosar, respectiv_ .
În motivarea contestației, petentul a solicitat înlăturarea sau micșorarea pedepsei de 1,7 ani închisoare deoarece infracțiunea pentru care a fost condamnat se sancționează cu o pedeapsă mai ușoară de noul cod penal. Acesta a mai arătat că pedeapsa aplicată în baza legii vechi depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, așa încât solicită să i se reducă pedeapsa în raport cu prevederile noii legii care îi sunt favorabile. De asemenea, a mai solicitat a se avea în vedere că este la prima abatere și accidentul pe care l-a provocat nu a fost așa de grav încât să primească o pedeapsă așa de mare.
Examinând sentința penală contestată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, sentința penală a Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Prima instanță a procedat la analizarea aplicabilității dispozițiilor art..4 și 6 C.p. raportat la toate pedepsele aplicate condamnatului, stabilind, în mod corect, că în cauză nu se impune reducerea niciunei pedepse întrucât cuantumul pedepselor nu depășește limita maximă a pedepselor stabilite de legislația intrată în vigoare la data de 01.02.2014, motiv pentru care în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art.6 C.p.
Astfel, în sarcina condamnatului au fost reținute trei infracțiuni – două vătămări corporale din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, instanța constată că această infracțiune continuă să subziste și după . noului Cod Penal, fiind preluată de art.336 alin.1 C.p., în vreme ce infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.1 și 3 din Codul penal din 1969 de asemenea continuă să subziste și după . noului Cod Penal, fiind preluată de art.196 alin.1 și 3 din Codul penal.
Raportat la dispozițiile art.336 alin.1 C.p. și art.196 alin.1 și 3 C.p., prima instanță în mod corect a apreciat că în privința numitului O. Nicușor C. nu sunt aplicabile dispozițiile art.6 din Codul penal. Condamnatului i-au fost aplicate trei pedepse – o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și două pedepse de 6 luni închisoare pentru vătămare corporală, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceleași infracțiuni cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani – circulația rutieră și 6 luni la 3 ani – vătămarea corporală, referitor la aceste infracțiuni pedepsele aplicate nu trebuie reduse, nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
Este adevărat faptul că în favoarea condamnatului a fost reținută și o cauză legală de reducere a pedepsei – art.3201 din Codul de procedură penală din 1968. Această cauză a fost preluată și de noua legislație – art.374 C.p.p. Aplicând această cauză legală de reducere a pedepsei, se poate constata că la momentul actual pedeapsa aplicabilă condamnatului este cuprinsă între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare – circulația rutieră și între 4 luni și 2 ani închisoare – vătămarea corporală.
Însă, în sarcina condamnatului a fost reținută și o cauză legală de agravare a răspunderii penale, respectiv recidiva, situație în care devin incidente prevederile art.79 alin.3 C.p. referitoare la concursul între cauzele de agravare și atenuare a răspunderii penale. În situația în care, după reducerea limitelor de pedeapsă conform art.396 alin.10 C.p.p., s-ar da eficiență dispozițiilor referitoare la stabilirea pedepsei în cazul recidivei, dispoziții cuprinse în art.43 C.p., se poate constata că limitele pedepsei aplicabile condamnatului ar fi cuprinse între 1 și 5 ani închisoare – circulația rutieră și între 6 luni și 3 ani închisoare – vătămarea corporală. În acest context, atâta timp cât pedepsele aplicate condamnatului sunt situate cu mult sub limita maximă stabilită de legiuitor, acestea nu se impune a fi reduse.
De asemenea, în mod corect prima instanță a comparat regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de Codul penal din 1968 cu cel actual, stabilind că regimul anterior este mai favorabil condamnatului (pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare stabilită conform regulilor anterioare, pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare stabilită conform regulilor actuale), astfel încât pedeapsa rezultantă nu se impune a fi modificată nici sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., contestația declarată în cauză va fi respinsă ca nefondată, urmând ca în temeiul art.275 alin.2 C.p.p. condamnatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., respinge contestația declarată de contestatorul condamnat O. Nicușor C. împotriva sentinței penale nr.915/11.03.2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
5 ex./20.05.2014
PI – jud. Timișoara, jud. G. R. G.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 164/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 131/2014.... → |
|---|








