Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 487/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-08-2012 în dosarul nr. 487/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 487/R
Ședința publică din data de 22.08.2012
Completul constituit din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: G. R.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe Tribunalul T..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul M. C. împotriva sentinței penale nr. 1549 din 06.06.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat, asistat de avocat din oficiu M. B., din cadrul Baroului T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și reducerea pedepsei aplicate condamnatului, față de atitudinea de recunoaștere adoptată de acesta.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, dat fiind că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 461 c.p.p.
Condamnatul recurent, având personal cuvântul, arată că dorește să beneficieze de prevederile art. 3201 C.p.p., menționând că se află la prima abatere, fapta nu este una cu violență și a fost săvârșită pe fondul consumului de alcool.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1549 din 06.06.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art. 461 alin. 1 C.pr.pen., a respins contestația la executare formulată de către petentul condamnat M. C., ca inadmisibilă.
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., a obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, contestatorul condamnat M. C., aflat în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Timișoara, a formulat contestație la executarea pedepsei motivând prin aceea că solicită să i se aplice prev. art. 320 1 alin. 7 din Legea 202/2010 și reducerea cu o treime a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În drept petentul a invocat art. 461 alin. 1 lit. d C.p.p. Legea 202/2010 coroborată cu art. 320 1 alin. 7 din C.p.p..
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală s.p. nr. 97/26.04.2011 a Judecătoriei Salonta, rămasă definitivă la data de 04.10.2011 prin D.p. nr. 790/R/2011 a Curții de Apel Oradea, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza hotărârii de condamnare rămasă definitivă, Judecătoria Salonta (instanță de executare) a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.214/2011 din 06.10.2011. Mandatul a fost pus în executare, condamnatul fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Timișoara.
Potrivit art. 461 alin.1 Cod procedură penală „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.
În speță, motivele invocate de condamnat în susținerea contestației la executare, respectiv solicitarea de a i se reduce o treime din pedeapsă și aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. 7 din Legea 202/2010, nu se circumscriu motivelor limitative enumerate de art. 461 alin.1 Cod procedură penală, iar din actele de la dosar reiese faptul că aceasta a fost corect aplicată de către instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs condamnatul M. C., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 12.07.2012 sub același număr de dosar.
În motivare, recurentul a arătat că a formulat contestația la executare în concordanță cu art. 461 lit.d C.p.p., impunându-se, în temeiul art. XXIV din Lg. 202/2010 raportat la art. 13 C.p., anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, aplicarea art. 320 ind.1 pct. 7 C.p.p. și reducerea cu o treime a limitelor pedepsei pentru fapta săvârșită de el, iar apoi emiterea unui nou mandat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța constată că recursul promovat de condamnatul M. C. este nefondat, sentința primei instanțe fiind temeinică și legală.
Astfel, trebuie observat că, contestația la executare reprezintă un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării și care nu reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive, trecută în puterea lucrului judecat, în caz contrar, ar produce un efect juridic asemănător căilor extraordinare de atac, ipoteză de neacceptat.
În speță, contestatorul a înțeles să solicite pe calea contestației la executare reducerea pedepsei în a cărei executare se află cu o treime prin aplicarea în favoarea sa a dispozițiilor art. 3201 alin.7 C.p.p. ca lege penală mai favorabilă.
Or, așa cum a arătat și prima instanță, motivele pe care și-a întemeiat petentul contestația le executare nu își găsesc corespondent în cazul prevăzut de art. 461 lit.d C.p.p și nici în vreunul dintre celelalte cazuri prev. de art. 461 C.p.p.. pentru a constitui temei al promovării acestei căi de atac.
Aplicarea disp. art. 3201 C.p.p. nu se poate realiza pe calea contestației la executare deoarece aceste dispoziții legale nu reprezintă o lege penală mai favorabilă, conform art. 14, 15 C.p., în condițiile în care nu au modificat limitele de pedeapsă stabilite de către legiuitor în privința niciunei infracțiuni prevăzute în codul penal sau în alte legi speciale.
După cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1470/08.11.2011, art.3201 C.p.p. nu dispune nimic cu privire la împrejurările reglementate de art.14 și 15 C.p.p. referitoare la aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive. În consecință, doar în situația în care ar fi existat o reglementare expresă în conținutul art.3201 cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate s-ar fi putut pune problema aplicării prevederilor art.14 sau 15 C.p.p.
Aplicarea acestei proceduri simplificate a judecății și implicit a cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă conform alin.7 al respectivului text legal, prin raportare la regula conform căreia legea procesual penală nu retroactivează decât în cazul în care se prevede în mod expres aceasta în conținutul ei, nu se mai poate realiza în condițiile în care s-a depășit momentul procesual indicat în mod expres – respectiv s-a început cercetarea judecătorească, și cu atât mai puțin ulterior, în cursul executării pedepsei, decât în situația în care legiuitorul a prevăzut în mod expres acest lucru. Or, sigura excepție în acest sens este cea prevăzută în art. XI din OUG 121/2011, conform căruia dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală se aplică și în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind necesar a se aplica la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a OUG 121/22.12.2011.
Ca atare, în situația cauzelor soluționate până la data apariției acestui text legal, aflate în faza de executare a pedepsei, în care judecata a avut loc conform procedurii obișnuite, chiar dacă inculpatul ar fi recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, nu se poate face, prin intermediul unei contestații la executare, aplicarea în favoarea acestuia a dispozițiilor alin.7 al acestui articol întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat și, implicit, principiului stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul condamnatului M. C. va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. acesta urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 189 al.2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent M. C., fiul lui V. și E., născut la data de 26.04.1984, în loc. Rădăuți, jud. Suceava, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1549/06.06.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 22.08.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. C. Țira M. B. A. P. G. R.
A.C.Ț./. GR/2 ex./
Prima instanță:
S. C. B. – Jud. Timișoara
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
