Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 274/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-05-2012 în dosarul nr. 274/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 274/R
Ședința publică din 09 Mai 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. C.
Judecător F. I.
Judecător A. C. ȚIRA
Grefier E. M.
Pe rol se află recursul declarat de inculpatul P. L., împotriva încheierii penale din 03.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent P. L. personal și asistat de apărător ales P. C. din cadrul Baroului T..
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. V. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
La întrebarea președintelui de complet inculpatul recurent, declară că își menține recursul formulat.
Nemaifiind alte cereri de susținut sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, av. P. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate. Apreciază că nu mai există temeiuri care să impună starea de arest preventiv, întrucât au fost administrate probele, chiar martorii au precizat în depozițiile date că nu le este frică de inculpat dacă ar fi lăsat în stare de libertate. În acest sens, solicită a se avea în vedere declarațiile de la filele 98 (vărul inculpatului) și 153 (P. A., vecină și rudă cu inculpatul). Precizează că toate persoanele audiate au relatat că relațiile dintre acestea și inculpat sunt normale. Apărătorul mai arată că inculpatul ar putea fi obligat să nu părăsească localitatea, partea vătămată nu mai locuiește în acea localitate, ci la Timișoara, într-o cameră de cămin, iar în vacanțe merge la bunica sa la Sarmisegetusa, astfel că în opinia sa nu există niciun motiv pentru ca inculpatul să fie judecat în stare de arest preventiv. Apreciază că s-a creat o stare de conflict de către organele de cercetare penală, din localitate.
Procurorul solicită respingerea recursului, ca nefundat și menținerea ca fiind temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, raportat la gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat.
Inculpatul, având cuvântul, a solicitat cercetarea sa în stare de libertate și că nu prezintă pericol public.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
P. încheierea penală din 03.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12, în baza art. 3002 C.p.p., rap. la art. 160b C.p.p., s-a constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculaptul P. L. și în consecință, în baza art. 3002 C.p.p., rap. la art. 160b C.p.p., s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia, pe o perioadă de 60 de zile.
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Având a se pronunța asupra legalității și temeiniciei menținerii măsurii arestării preventive față de inculpatul P. L., prima instanță a constatat că, în speța de față nu se poate reține că nu ar mai exista niciun temei pentru menținerea stării de arest preventiv a inculpatului ori că această măsură ar fi nelegală, subzistând în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea arestării preventive, iar durata acestei măsuri preventive nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
Astfel, s-a constatat că există în continuare indicii temeinice și probe că inculpatul a săvârșit infracțiunile de viol în formă continuată, prev. de art.197 al.1 rap. la al. 2 lit.b1 C.p., cu aplicarea art.41 al.2 C.p. și incest în formă continuată prev. de art.203 C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p., totul cu aplicarea art.33 lit.b C.p. și art.37 lit.b C.p, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 143, art. 146 și art. 148 lit. „f” C.pr.pen.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție.
Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
La luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală; la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, prima instanță a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză: proces verbale de cercetare la fața locului (f.1-3), declarațiile părții vătămate (f.26-38; 102-104 – dosar instanță), declarațiile date de martorii P. F. M. (f.39-50; f. 67-69 – dosar instanță), V. M. L. (f.51-54; f.100-101 – dos. instanță), P. D. (f-55-59; f.99 – dos. instanță), T. D. A. (f.60-61; f-97-98 – dosar instanță), P. M. (f.62-63), S. S. (f.64-65; f.137-138 – dos. inst.), P. A. (f.66-67; f.136 – dos. instanță) și P. A. (f.68-69; f.133 – dos. instanță), P. M. (f.139-140 – dos. inst.), B. L. (f.134-135) rapoarte de constatare tehnico-științifică-examinare poligraf nr._/05.12.2011 (f.136-144) și nr._/25.01.2012 (f.154-171), raport de constatare medico-legală nr.2862/21.11.2011 a IML Timișoara (f.74, 75, 123-124) și raport de evaluare psihologică a părții vătămate P. A. R. (f.131-134).
În ceea ce privește cea de-a doua condiție pentru fapta săvârșită legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani este de asemenea îndeplinită, astfel, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 5-18 ani închisoare pentru infracțiunea de viol prev. de art.197 al.1 rap. la al. 2 lit.b1 C.p. și de la 2 la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de incest prev. de art.203 C.p.– legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie – ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art.148, respectiv lit. f Cod procedură penală – comportă anumite interpretări.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție – a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni – Hotărârea Matznetter c. Austriei/ 10.11.1969, pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor –Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de dispariție al inculpatului – Hot. Neumeister c. Austriei/27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Relativ la faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, instanța reține că în aprecierea existenței acestuia nu trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Astfel, existența pericolului public poate rezulta și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către inculpat sau de alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor asemenea fapte. P. urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în general, și a infracțiunilor de natura celor reținute în sarcina inculpatului, de o gravitate deosebită, în special.
Prima instanță a avut în vedere și faptul că inculpatul este cunoscut ca fiind recidivist, faptele ce fac obiectul prezentei cauze fiind săvârșite în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b C.p., potrivit fișei de cazier, acesta a fost condamnat de două ori pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și o dată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, ceea ce denotă perseverența infracțională a inculpatului care nu a fost corectată prin pedepsele aplicate anterior, ci dimpotrivă inculpatul a comis infracțiuni cu un pericol deosebit de mare, cum este infracțiunea de viol, perseverând într-un comportament antisocial, deviant.
Având în vedere aspectele menționate și împrejurarea că, în cazul infracțiunilor de genul celor săvârșite de inculpat, este cunoscut faptul că cercetarea autorilor în stare de libertate produce opiniei publice un sentiment de insecuritate, prima instanță a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, această măsură fiind dispusă în condițiile prevăzute de lege, lăsarea în libertate a inculpatului P. L. prezentând pericol concret pentru ordinea publică în raport de modul de săvârșire a faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată, motiv pentru care, în baza art. 3002C.proc.penal, s-a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat, și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestuia, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii să fie verificată înaintea expirării termenului legal de 60 de zile, conform dispozițiilor art. 160b alin. 2 C. proc. penală.
Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a apreciat că în acest stadiu procesual măsura preventivă care se impune este cea a arestării preventive, iar nu cea de obligare de a nu părăsi localitatea, respectiv țara.
Ca atare, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare, în baza art. 3002 C.pr.pen. rap. la art. 160b C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului P. L., iar în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
S-a respins cererea revocare a măsurii arestării preventive solicitate de inculpat prin apărător ales.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul P. L., care, prin motivele scrise a arătat, în esență, că nu se face vinovat de niciuna dintre faptele pentru care este acuzat, nu există probe care să justifice această măsură excepțională, în special un raport de constatare medico-legală care să ateste săvârșirea actului sexual prin constrângere. Inculpatul a mai arătat că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, probele parchetului au fost administrate în întregime, are un loc de muncă și un copil minor de cca.2 ani.
Tribunalul, examinând încheierea recurată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., constată că recursul este nefondat, încheierea Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
P. raportare la materialul probatoriu administrat în cauză, se constată că, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, în ceea ce îl privește pe inculpatul P. L. se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care impun în continuare privarea sa de libertate, în privința acestuia fiind incident cazul prevăzut de art. 148 lit.f C.p.p., iar durata arestării preventive nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
Din probele administrate în cauză rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul să fi comis o faptă prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care sunt de natură să convingă un observator independent că este posibil să fi comis acea faptă. Martorul ocular P. F. M., sora inculpatului, confirmă susținerile victimei, fiica inculpatului, faptul că în noaptea de 15/16.11.2011 l-a surprins pe inculpat în timp ce întreținea relații sexuale cu fiica sa.
Deși inculpatul nu recunoaște faptele imputate, instanța constată întreg materialul probatoriu administrat în cauză relevă indicii în sensul vinovăției acestuia, iar apărarea acestuia, în sensul că martori vecini nu văd pentru ei o stare de pericol, pentru ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, apare mai puțin relevant, în contextul în care nu acest raport interesează în cauză, ci mai cu seamă mediul familial direct afectat.
În ceea ce privește cea de–a doua condiție cerută de art. 148 lit.f C.p.p. – respectiv starea de pericol pe care o reprezintă lăsarea inculpatului în libertate, se constată că aceasta este rezultă în mod evident în primul rând de natura și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, respectiv întreținerea de raporturi sexuale cu fiica sa – persoană minoră de 17 ani, contrar voinței acesteia, în mod repetat pe parcursul mai multor luni, de urmările produse asupra fizicului și psihicului respectivei minore.
Starea de pericol rezultă și din circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv de perseverența acestuia în activitatea infracțională, inculpatul suferind anterior și alte condamnări (2 condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu).
Toate aceste aspecte privitoare atât la faptă, cât și la persoana inculpatului, fire violentă și autoritară, constituie indicii temeinice cu privire la fondul infracțional accentuat al inculpatului și cu privire la faptul că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol social ridicat pentru ordinea publică, constând în posibilitatea comiterii de fapte deviante similare.
În acest context, prin raportare și la dispozițiile art. 136 al. 1 C.p.p., tribunalul apreciază, că, la acest moment procesual, interesul general de desfășurare în bune condiții a procesului penal, precum și de protecție a ordinii publice, a membrilor familiei inculpatului primează față de interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, menținerea sa în arest fiind o premisă necesară pentru a se asigura aflarea adevărului în cauză și buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, recursul formulat de inculpat împotriva încheierii penale din data de 3 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara va fi respins ca nefondat în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. b C.p.p.
În baza art.192 al .2 C.p.p., va fi obligat recurentul să achite în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. L., împotriva încheierii penale din 03.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ 12.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Greefier,
D. C. F. I. A. C. Țira E. M.
Red. D.C./Tehnored. E.M./2 ex./ 11.05.2012
Prima instanță: Jud. Timișoara – S. L.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
