Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 2098/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2098/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 656/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 656/R
Ședința publică din 24 octombrie2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C. ȚIRA
JUDECĂTOR: I. P.
JUDECĂTOR: R. H.
GREFIER: R. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul recurent C. P. împotriva sentinței penale nr. 2098/27.07.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul în stare de detenție, asistat de avocat oficiu U. C., cu delegație la dosar.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. V. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, în rejudecare, admiterea contestației la executare formulată de condamnat în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale.
Condamnatul arată că a fost judecat în lipsă și nu i-au fost aplicate prev. art. 3201 C.p.p., astfel că solicită admiterea recursului și aplicarea reducerii de o treime a pedepsei pe această cale.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2098/27.07.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 461 alin. 1 C. pr. pen., a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul C. P. I. privind sentința penală nr. 1631/ 30.05.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, MEPÎ nr. 2158/ 2011 din 21.06.2011.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., a obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 08.06.2012 sub nr. de dosar_, condamnatul C. P. a formulat contestație la executare împotriva pedepsei de 4 ani care i-a fost aplicată în dosarul nr._/212/2010.
In motivarea cererii, condamnatul C. P. a menționat că pedeapsa stabilită in sarcina sa este prea mare solicitând anularea sentinței pronunțate si rejudecarea cauzei.
În drept, contestația nu a fost întemeiată.
La termenul de judecată din data de 27.07.2012, având în vedere memoriul depus în sală de către petent, la interpelarea instanței acesta a învederat că solicită să-i fie aplicare prevederile art. 3201 C.pr.pen. pentru pedeapsa pe care o execută.
Analizând actele și lucrările din dosar, instanța a constatat că petentul condamnat C. P. se află în executarea unei pedepse rezultante de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr.1631/30.05.2011 definitivă prin nerecurare la 21.06.2011, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2158/2011 la data de 21.06.2011.
Potrivit art. 461 C.pr.pen. „contestația contra executării hotărârii penale ce se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.”
În ceea ce privește solicitarea contestatorului C. P. de a i se reduce o treime din pedeapsa aplicată, instanța a constatat că aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 461 C. pr. pen..
Astfel, contestația la executare este privită ca un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, iar cazurile în care aceasta poate fi promovată sunt expres prevăzute de lege, respectiv de disp. art. 461 alin. 1 C. pr. pen., tocmai pentru a se împiedica transformarea acestui mijloc procesual de rezolvare a incidentelor la executare într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive, orice interpretare sau adăugare la lege fiind exclusă.
În plus, instanța a reținut că dispozițiile art. 3201 C. pr. pen. sunt aplicabile doar cauzelor aflate înainte de începerea cercetării judecătorești, la data de 25.11.2010, când a intrat în vigoare Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor care a introdus aceste dispoziții și, respectiv cauzelor aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la primul termen cu procedură completă imediat următor datei de 29.12.2011, când a intrat în vigoare OUG 121/2011.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul C. P., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 20.09.2012 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând sentința recurată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., tribunalul constată că recursul este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Astfel, trebuie observat că, contestația la executare reprezintă un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării și care nu reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive, trecută în puterea lucrului judecat, în caz contrar, ar produce un efect juridic asemănător căilor extraordinare de atac, ipoteză de neacceptat.
În speță, contestatorul a înțeles să solicite pe calea contestației la executare reducerea pedepsei în a cărei executare se află cu o treime prin aplicarea în favoarea sa a dispozițiilor art. 3201 alin.7 C.p.p. ca lege penală mai favorabilă.
Or, așa cum a arătat și prima instanță, motivele pe care și-a întemeiat petentul contestația le executare nu își găsesc corespondent în cazul prevăzut de art. 461 lit.d C.p.p și nici în vreunul dintre celelalte cazuri prev. de art. 461 C.p.p.. pentru a constitui temei al promovării acestei căi de atac.
Aplicarea disp. art. 3201 C.p.p. nu se poate realiza pe calea contestației la executare deoarece aceste dispoziții legale nu reprezintă o lege penală mai favorabilă, conform art. 14, 15 C.p., în condițiile în care nu au modificat limitele de pedeapsă stabilite de către legiuitor în privința niciunei infracțiuni prevăzute în codul penal sau în alte legi speciale.
După cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1470/08.11.2011, art.3201 C.p.p. nu dispune nimic cu privire la împrejurările reglementate de art.14 și 15 C.p.p. referitoare la aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive. În consecință, doar în situația în care ar fi existat o reglementare expresă în conținutul art.3201 cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate s-ar fi putut pune problema aplicării prevederilor art.14 sau 15 C.p.p.
Aplicarea acestei proceduri simplificate a judecății și implicit a cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă conform alin.7 al respectivului text legal, prin raportare la regula conform căreia legea procesual penală nu retroactivează decât în cazul în care se prevede în mod expres aceasta în conținutul ei, nu se mai poate realiza în condițiile în care s-a depășit momentul procesual indicat în mod expres – respectiv s-a început cercetarea judecătorească, și cu atât mai puțin ulterior, în cursul executării pedepsei, decât în situația în care legiuitorul a prevăzut în mod expres acest lucru. Or, sigura excepție în acest sens este cea prevăzută în art. XI din OUG 121/2011, conform căruia dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală se aplică și în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind necesar a se aplica la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a OUG 121/22.12.2011.
Ca atare, în situația cauzelor soluționate până la data apariției acestui text legal, aflate în faza de executare a pedepsei, în care judecata a avut loc conform procedurii obișnuite, chiar dacă inculpatul ar fi recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, nu se poate face, prin intermediul unei contestații la executare, aplicarea în favoarea acestuia a dispozițiilor alin.7 al acestui articol întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat și, implicit, principiului stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p. recursul condamnatului C. P. I. va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. acesta urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 189 al.2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent C. P., fiul lui C. și G., născut la data de 23.05.1985, împotriva sentinței penale nr.2098/27.07.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.10.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. C. Țira I. P. R. HerciuRamona P.
Red. A.C.Ț/R.P.
2 ex/25.10.2012
Primă instanță – N. A.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
