Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 695/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 07-11-2012 în dosarul nr. 695/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 695/2012
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: R. H.
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe Tribunalul T.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul recurent M. C. F. împotriva încheierii penale nr.87/. pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul recurent, asistat de avocat desemnat din oficiu V. O., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând cauza, a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, considerând că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică avându-se în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv faptul că a pătruns în domiciliul părții vătămate, persoană de sex feminin, având un cuțit asupra sa. Solicită totodată obligarea inculaptului la cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 87/. pronunțată de judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în baza art. 1491 Cod procedură penală raportat la art. 143 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpatul M. C. F., dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile, respectiv din data de 02.11.2012, ora 13 :50, până în data de 30.11.2012 inclusiv.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art.145 C.proc.penală și art.1451 C.proc.penală, a respins ca rămasă fără obiect cererea de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului.
În baza art.189 C.proc.penală, a dispus din fondul Ministerului Justiției plata a 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin sesizarea parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, formulată la data de 02.11.2012 în dosarul nr._/P/2012, înregistrată la data de 02.11.2012 sub nr. _, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. C. F. pe o perioadă de 29 de zile.
Prin rezoluția organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara din ziua de 01.11.2012, ora 17:30, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul M. C. F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 Cod Penal, și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 Cod Penal, confirmată prin rezoluția procurorului din data de 02.11.2012 orele 09:00.
Prin ordonanța procurorului din data de 02.11.2012 s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatul M. C. F. din tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 Cod Penal, și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 Cod Penal, în tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 și 21 lit. b și c Cod Penal, și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit a Cod Penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 20.10.2012, după ce a făcut consumație la un magazin alimentar din satul Albina, a plecat să aducă banii pentru achitarea consumației. La domiciliul său din satul Albina, inculpatul și-a schimbat hainele în unele de culoare închisă, pantaloni de culoare gri, o bluză de culoare maro și o căciulă de culoare gri pe cap, inițial fiind îmbrăcat în haine de culoare roșie, apoi, în jurul orelor 14:00, s-a îndreptat spre locuința părții vătămate B. M. din satul Albina, nr.12. În continuare, inculpatul a escaladat poarta din curtea locuinței și s-a dus la ușa de acces în casă, pe care a încercat-o și văzând că este deschisă a intrat în casă. Inculpatul a intrat în camera în care se afla partea vătămată și i-a cerut acesteia banii pe care îi avea în casă. Partea vătămată B. M. a refuzat și a început să strige după ajutor iar inculpatul, a luat cuțitul de pe masa din încăpere, a împins-o pe partea vătămată care a căzut pe pat și a amenințat-o cu cuțitul că o omoară dacă mai țipă, totodată punându-i pe față o pernă pe față.
Inculpatul M. C. F. a început să caute prin cameră banii părții vătămate. La un moment dat a ridicat cearșaful de la pat și salteaua, unde a găsit un plic, în care se afla aproximativ suma de 400 lei și 3 cupoane de pensie. Inculpatul a luat plicul, i-a spus părții vătămate să nu se ridice din pat timp de 5 minute că o să o omoare după care a fugit la domiciliu acestuia, unde s-a schimbat, în hainele de culoare roșie și s-a dus la magazinul din . consumația.
În motivarea referatului, procurorul a arătat că având în vedere convergența declarațiilor martorilor P. I., T. R., I. V. I., cu declarațiile părții vătămate B. M., cu declarația inculpatului M. C. F., cu procesul-verbal de reconstituire, cu expertiza tehnico-științifică și cu cercetarea la fața locului, aspect care, în opinia sa conduce la concluzia existenței unor indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat.
Procurorul a apreciat că sunt întrunite dispozițiile art.136 al.1 și 6 și art.148 lit. f C.pr.pen., în sensul că inculpatul a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul în care acesta a săvârșit fapta făcând referire la faptul că acesta deși a văzut că numita R. E. s-a prins de oglinda mașinii, acesta nu a oprit autoturismul ci din contră a accelerat, urmările putând fi unele foarte grave.
În probațiune s-a atașat dosarul de urmărire penala nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordonanța din data de 01.11.2012 s-a luat față de învinuit măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu ora 01.11.212,ora 18:00, măsura urmând să expire la data de 02.11.2012, ora 11:20, întrucât s-a dedus un număr de 6 ore și 30 minute cât învinuitul a fost privat de libertate ca urmare a conducerii acestuia la sediul poliției.
Prin rezoluția organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara din ziua de 01.11.2012 ora 17:30 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul M. C. F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 Cod Penal, și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 Cod Penal, confirmată prin rezoluția procurorului din data de 02.11.2012 orele 09:00.
Prin ordonanța procurorului din data de 02.11.2012 s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatul M. C. F. din tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 Cod Penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod Penal în tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și 21 lit. b și c Cod Penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit a Cod Penal.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.penală.
Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenție Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – aceasta este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză și față de încadrarea juridica reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
În speță, față de mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale până în momentul de față, respectivproces-verbal de cercetare la fața locului; declarație persoană vătămată B. M.; declarațiile martorilor Frușcă A., P. I.; T. R.; I. V. I.; declarațiile date de inculpatul M. C. F. și raportul de constatare tehnico-științifică (examinare poligraf), instanța a apreciat că există indicii că temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care este cercetat.
În consecință, s-a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.proc.penală la care face trimitere art. 1491 C.proc.penală.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, astfel pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale legea prevede pedeapsa închisorii – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, în cauză sunt incidente cazurile prev. de lit. f art. 148 C.p.p, astfel, instanța a constatat că este îndeplinită condiția privind pedeapsa mai mare de 4 ani, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. 1 și 21 lit. b și c Cod Penal este închisoare de la 7 ani la 20 de ani închisoare.
În ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de a doua teză de litera f) a articolului 148 C.proc.penală, și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, s-a constatat în raport de datele concrete ale cauzei că aceasta este îndeplinită. Așadar, norma impune existența unor probe care să demonstreze că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, și nu o apreciere asupra pericolului social al faptei – ca element constitutiv al infracțiunii, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, această apreciere fiind apanajul judecătorului chemat să dispună asupra fondului cauzei.
Pericolul concret rezultă în acest caz din modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv în locuința părții vătămate, asupra unei persoane de sex feminin, în vârstă, fără posibilități reale de rezistență, folosind un cuțit pentru a determina partea vătămată să-i remită banii pe care îi avea în locuință și având în vedere mijloacele folosite de acesta, premeditând acțiunea sa, având în vedere faptul că inculpatul și-a acoperit fața pentru a nu fi recunoscut după ce în prealabil își schimbase hainele cu unele care atrag mai puțin atenția, pentru ca după săvârșirea faptei să le îmbrace din nou pe primele de teamă că ar fi putut fi văzut de cineva.
Chiar dacă inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, instanța reținând că în aprecierea existenței acestuia nu trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Astfel, la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie să se ia în considerare și starea de nesiguranță, panică și teamă care s-ar crea celor care au luat la cunoștință despre comiterea faptei la aflarea veștii că persoane față de care există indicii de săvârșire a faptelor de natura celei descrise sunt lăsate în libertate la scurt timp de la data la care ar fi comis respectivele fapte, mai ales într-o comunitate restrânsă ca cea în cauză și în condițiile în care autorul și-a recunoscut fapta, deci nu există suspiciunea unei acuze aduse neprobate.
Prin încheierea din data de 0511.2102, instanța, din oficiu, în temeiul art.195 C.pr.pen., a îndreptat eroarea materială strecurată în strecurată în considerentele încheierii penale nr. 87/02.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara, în sensul eliminării paragrafului de la filele 2 și 3, având următorul cuprins: „…făcând referire la faptul că acesta deși a văzut că numita R. E. s-a prins de oglinda mașinii, acesta nu a oprit autoturismul ci din contră a accelerat, urmările putând fi unele foarte grave.”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M. C. F., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 02.11.2012 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța constată că recursul promovat de inculpatul M. C. F. este nefondat, încheierea primei instanțe fiind temeinică și legală.
Tribunalul constată, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că în cadrul procesului penal măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite trei condiții de fond, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa pentru fapta săvârșită să fie închisoarea și să existe vreunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1 lit. a-f C.p.p., la aceste condiții adăugându-se și aceea a conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europeene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Raportat la materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale până la acest moment procesual, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv cu privire la posibilitatea ca inculpatul M. C. F. să fi săvârșit fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală: o infracțiune de tâlhărie, în formă calificată, prev. de art. 211 alin.1, alin. 21 lit. c C.p., pedepsită de lege cu închisoarea de la 7 la 20 de ani, apărând ca relevante în acest sens declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor Frușcă A., P. I., T. R., I. V. I., parțial cu declarațiile inculpatului (care a recunoscut că a pătruns în locuința părții vătămate și a sustras o anumită sumă de bani în prezența acesteia) și, nu în ultimul rând, cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică privind examinarea poligraf a inculpatului, din care reiese că întrebările relevante cauzei (˝Tu ai intrat în data de 20.10.2012 la B. M. pentru a fura?, Ai furat din casă de la B. M. suma de 500 lei? Ai amenințat-o cu cuțitul pe B. M. la ea în locuință ca să-ți dea banii?˝) au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
În același timp, raportându-se la natura faptei săvârșite, și, în special la modul și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia, la valorile sociale vătămate, precum și la circumstanțele personale ale inculpatului, în mod corect Judecătoria Timișoara a apreciat că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Astfel, starea de pericol pe care o reprezintă lăsarea inculpatului în libertate este reliefată de natura și împrejurările concrete a faptei presupus a fi fost săvârșită de către inculpat, respectiv o infracțiune prin care s-a adus atingere atât relațiilor sociale privind dreptul de proprietate, cât și celor privind integritatea corporală și libertatea persoanei, săvârșită prin pătrunderea inculpatului în locuința părții vătămate, o persoană de sex feminin, în vârstă, cu posibilități reduse de a se apăra, în plină zi, amenințând-o pe aceasta cu un cuțit pentru a-i remite bani, precum și de urmările produse (starea de temere cauzată părții vătămate) sau care s-ar fi putut produce.
În același timp, tribunalul reține că starea de pericol este evidențiază și de circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, acesta efectuând mai multe acte pentru a se sustrage de la răspunderea penală – respectiv acoperirea feței cu obiecte de îmbrăcăminte în timpul săvârșirii faptei pentru a nu fi recunoscut, apoi schimbarea hainelor cu cele avute anterior în eventualitatea în care ar fi fost observat de vreo persoană.
Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază, așa cum a reținut și prima instanță, că lăsarea în libertate a inculpatului, prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în săvârșirea unor astfel de fapte, având în vedere și colectivitatea mică în care locuiesc inculpatul și partea vătămată, ar fi susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice și la sporirea sentimentului de insecuritate, iar o asemenea soluție nu ar contribui la altceva decât la încurajarea inculpatului în comiterea altor infracțiuni, determinându-se în conștiința lui un sentiment de impunitate, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice, în care autoritățile sunt capabile să asigure cetățenilor desfășurarea vieții în condiții de liniște și securitate.
Este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Însă, această împrejurare, analizată prin raportare la natura faptei comise și modul de săvârșire al acesteia, la starea de tulburare generată colectivității, și nu în ultimul rând chiar la ușurința cu care acesta a luat hotărârea săvârșirii unei fapte atât de grave (inculpatul arătând că nu poate explica de ce a săvârșit fapta, el având banii necesari pentru achitarea consumației), nu constituie un temei suficient de natură a conduce la concluzia că pericolul pe care îl reprezintă lăsarea inculpatului în libertate nu subzistă. Lipsa antecedentelor penale nu trebuie valorificată drept o calitate a inculpatului, ea nereprezentând altceva decât o stare de normalitate a unei persoane, care este integrată corespunzător în societate.
Pe cale de consecință, apreciindu-se că măsura arestării preventive dispusă în cauză apare ca necesară pentru siguranța publică și pentru buna desfășurare a procesului penal, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Întrucât inculpatul a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, se va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent M. C. F. împotriva încheierii penale nr.87/. pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 07.11.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. C. ȚIRA M. B. R. H. V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./09.11.2012
P.I. – Judecătoria Timișoara – S. G.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|








