Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 544/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 544/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 544/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL T.
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 544/R
Ședința publică din 11 octombrie 2013
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
JUDECĂTOR: S. L.
GREFIER: R. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Ț. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de inculpații recurenți U. I. M. și N. C., împotriva încheierii penale din data de 03.10.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații în stare de arest, inculpatul U. I. M. asistat de avocați aleși B. I. și H. M., inculpatul N. C. asistat de avocat oficiu S. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care inculpatul N. C., învederează instanței că își retrage recursul formulat.
Instanța, ia declarație inculpatului N., consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor declarate.
Apărătorul ales pentru inculpat U. I. M., avocat B. I., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, cercetarea inculpatului în stare de libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, se poate lua față de inculpat o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, acesta nu se va sustrage de la judecată, se va prezenta ori de câte ori va fi chemat. Depune la dosar un memoriu al inculpatului, precum și un înscris intitulat excepție de neconstituționalitate, despre care apărătorul susține că este o critică a mandatului de arestare.
Avocat H. M., pentru inculpatul U., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, cercetarea inculpatului în stare de libertate, în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că starea de fapt este una eronată, încadrarea juridică a faptelor nu are un suport real; cercetarea judecătorească este la final astfel că nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpatului.
Apărătorul din oficiu pentru inculpat N. C., solicită a se lua act de retragerea recursului formulat de inculpat.
Procurorul solicită respingerea recursului declarat de inculpatul U. ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, întrucât subzistă și în prezent temeiurile care au dus la luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat, și a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul N..
Inculpatul U. I. M., având cuvântul, dorește să fie judecat în stare de libertate, arată că își asumă excepția invocată, cauza se tergiversează, nu există probe concrete la acuzațiile care i se aduc, a se avea în vedere atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului, a cooperat, este arestat de circa 300 de zile, invocă art. 23 din Constituție.
Inculpatul N. C., solicită a se lua act de retragerea recursului formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 03.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13 Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b alin.1 C.p.p., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de N. C., deținut în P. Timișoara, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 8/19.01.2013 emis de Judecatoria Timișoara în dosarul nr._ .
În temeiul art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b alin.1 C.p.p., instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de U. I. M., deținut in P. Timișoara, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/19.01.2013 emis de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b alin. 3 C.p.p., a menținut starea de arest a inculpatului N. C. și a inculpatului U. I. M., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile.
S-a respins cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestului cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate solicitată de cei doi inculpați prin apărători.
Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații N. C. și U. I. M., prima instanță a constatat următoarele:
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță „ și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție.
Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Astfel, sunt prevăzute 6 cazuri în care o persoană poate fi privată de libertate: detenția în urma unei condamnări, arestarea sau detenția dispusă printr-o ordonanță judiciară în vederea garantării executării unei obligații legale, detenția preventivă, detenția unui minor aflat în anumite situații speciale, detenția unei persoane bolnave sau aflate într-o stare de dificultate și deținerea străinilor în vederea expulzării.
La luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală; la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În speță, instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost luată și ulterior menținută, cu respectarea tuturor acestor condiții, respectiv există probe și indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a unei fapte prevăzute de legea penală – raportat la materialul probatoriu administrat în cauză (proces-verbal de legitimare și control corporal, declarații părți vătămate, dovezi predare-primire telefoane mobile, planșă fotografică cu aspecte privind cuțitul tip briceag, pistolul marca ASG, tubul de spray, ambalajul cu inscripția HTC Sensation XL, portofelul inscripționat IPA, legitimația, insigna aferentă și conținutul, declarații inculpați, proces verbal de predare primire, dovezi de predare primire, declarații martori), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar în cauză este incident cazul prevăzut de disp. art. 148 lit. f C.p.p., respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, la acest moment procesual, instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea și ulterior menținerea arestării preventive subzistă în continuare, iar durata acestei măsuri preventive nu a depășit termenul apreciat ca fiind rezonabil.
Astfel, instanța a constatat că există în continuare indicii temeinice și probe că inculpații au săvârșit infracțiunile prev. de art. 211 și art. 240 Cod penal pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.pr.pen. și existând în mod corespunzător cazul prevăzut de art.148 lit.f C.pr.pen.
Pericolul social rezultă, pe de o parte, din natura infracțiunilor și împrejurările în care acestea ar fi fost săvârșite, respectiv de două sau mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, de două sau mai multe persoane împreună, de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă, din faptul că inculpații se presupune că ar fi săvârșit două infracțiuni de tâlhărie, o tentativă de tâlhărie și o infracțiune prev. de art. 240 Cod penal, în concurs real.
Totodată, instanța a apreciat că existența pericolului public rezultă și din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor asemenea fapte, din sentimentul de insecuritate ce ar fi creat în rândul opiniei publice prin lăsarea inculpaților în libertate la un interval atât de scurt, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns de eficient împotriva infracționalității.
Un alt aspect avut în vedere de către instanță este constituit și de posibilitatea ca, prin acțiuni specifice și frecvente în cazul unor astfel de litigii grave, s-ar putea îngreuna derularea în continuare a cercetării judecătorești,(presiuni asupra martorilor ori încercarea de a canaliza de o anumită manieră atitudinea martorilor sau a părților vătămate etc.).
Astfel, ca un argument în favoarea concluziei anterior expuse, stă atitudinea inculpaților, materializată prin acțiunile descrise în practicaua prezentei încheieri, atitudine avută dealtfel aproape pe tot parcursul cercetării judecătorești, însă mai puțin analizată textual.
În condițiile în care, în fața instanței, în stare de arest preventiv și cu concluzii, indicii, oarecum conturate relativ la existența unor fapte de natură penală în sarcina inculpaților, aceștia dovedesc cel puțin o lipsă crasă de respect la adresa instanței și actului de justiție, declarând deschis că nu au încredere că se are în vedere, că se valorifică prezumția de nevinovăție, pe motiv că nu s-a revocat măsura arestării preventive, ori că președintele completului de judecată, cu rea credință(nota instanței, raportat la modul în care s-a pus în discuție problema) a încălcat norme procedurale, care ar putea fi garanția că, în stare de libertate fiind, aceștia nu ar încerca o influențare a derulării actului de justiție, în sensul deturnării acestuia de la scopurile sale.
Raportat la acțiunile incontestabile reținute și dovedite în sarcina inculpaților până la acest moment, instanța a reținut atât lipsa oricărui progres pe care inculpații să îl dovedească în conștientizarea gravității propriilor fapte (cu referire strictă cel puțin la cele recunoscute de aceștia, unul fiind membru al Corpului de Jandarmi al Județului T.), ca și a oricărei urme de regret față de cele petrecute și care le pun într-o lumină neplăcută persoana, familiile, instituția în cadrul căreia unul dintre inculpați activa, nemaivorbind de părțile vătămate, cât și lipsa oricărei garanții conform căreia, în stare de libertate fiind, ar fi eliminat orice pericol social, nu s-ar pune problema vreunei imixtiuni nepermise în derularea prezentei cauze, ori a oricărei presiuni asupra participanților în diferite calități la prezenta cauză.
În altă ordine de idei, termenul rezonabil privind durata arestării preventive, așa cum s-a conturat deja în practica judiciară, nu presupune raportarea la o anumită perioadă, oarecum standard, peste care, teoretic, nu s-ar putea trece, tocmai lăsarea acestei decizii la latitudinea magistratului, care dispune funcție de datele concrete ale cauzei și asigurarea gestionării cu maximă eficiență a acesteia, cu respectarea principiilor și dispozițiilor legale, conferindu-i denumirea de rezonabil.
Ori tocmai gestionarea cu maximă eficiență, dar și operativitate a cauzei în speță, prin extinderea din oficiu a probatoriului și administrarea acestuia cu celeritate, ca o garanție în plus pentru dreptul la apărare al inculpaților, dovedește că termenul rezonabil nu a fost depășit, cauza fiind dealtfel în stadiu final.
Împotriva încheierii penale mai sus menționate, au declarat recurs inculpații U. I. M. și N. C., solicitând punerea în libertate.
În recurs la termenul de judecată din 11.10.2013 inculpatul N. C. a declarat în fața instanței de recurs că își retrage recursul pe care la formulat împotriva încheierii primei instanțe.
Examinând încheierea penală recurată, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, în limitele prev. de art. 3856 C.p.p., tribunalul constată că recursul formulat de inculpatul U. I. este nefondat urmând a fi respins, iar recursul inculpatului N. C., a fost retras.
În ceea ce privește declarația făcută la termenul de judecată din 11.10.2013 de către inculpatul N. C., de retragere a recursului, instanța va lua act de cele declarate de inculpat. Analizând declarația de retragere a recursului sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se constată că această declarație a fost făcută conform dispozițiilor legale în materie, în sensul că declarația s-a făcut personal de către inculpat în fața instanței de recurs.
Potrivit art. 3854 al.2 C.p.p., rap. la art. 369 C.p.p., părțile își pot retrage recursul până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte, iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâri a fost atacată, fie la instanța de recurs.
În raport de aceste dispoziții legale și de faptul că inculpatul a declarat personal în fața instanței înainte de închiderea dezbaterilor, că își retrage recursul declarat în cauză, se va lua act de această manifestare de voință a inculpatului N. C..
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul U. I., din examinarea hotărârii primei instanțe în raport de motivele invocate în recurs, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Din examinarea actelor dosarului se constată că temeiul de drept al arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., inculpatul U. I. fiind trimis în judecată pentru infracțiunile prev. de art. 211 și art. 240 Cod penal., infracțiuni care prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele reținute de prima instanță, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, astfel că menținerea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
În concret, pericolul pentru ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negativă, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a activității infracționale.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, se poate dispune atunci când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Tribunalul mai reține că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului U. I. situându-se pe coordonatele legalității, este justificată, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal în primă instanță.
Totodată, tribunalul apreciază că durata arestării preventive a inculpatului, în raport cu fazele procesuale parcurse până în acest moment, respectiv, urmărire penală și în prezent faza de cercetare judecătorească care urmează a fi finalizată, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.
În raport de aspectele menționate, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta fiind încă actual, real și precis, evidențiat prin prisma gravității ridicate a faptelor comise, atitudinii inculpatului de negare a faptelor și împrejurărilor în care au fost săvârșite.
Deși inculpatul U. I. este arestat preventiv de peste 9 luni, se constată că în cauză nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatului, în raport de particularitățile concrete ale cauzei, respectiv, probatoriul care trebuie administrat și complexitatea cauzei.
Așadar, tribunalul constată că detenția preventivă a inculpatului este legală, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
De asemenea, constatând că alte măsuri preventive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara) nu sunt suficiente și nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, având în vedere și împrejurarea că prin conotațiile particulare ale cauzei, s-a produs o stare de tulburare socială, de natură a justifica detenția preventivă, inclusiv prin raportare la necesitatea restabilirii și menținerii încrederii opiniei publice în promptitudinea și fermitatea reacției autorităților statului la săvârșirea unor astfel de infracțiuni, instanța constată că nu sunt întemeiate susținerile în apărarea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu alta măsura mai puțin restrictivă.
Pentru aceste motive, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat U. I. M., împotriva încheierii penale din data de 03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
În baza art. 3854 C.pr.pen., rap. la art. 369 al. 1 C.p.p., se va lua act de retragerea recursului declarat de recurent inculpat N. C., împotriva încheierii penale din data de 03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va obliga recurentul inculpat U. I. M. la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs, și va obliga recurentul inculpat N. C. la 300,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând plata onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpat N. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat U. I. M., fiul lui I. și R. V., născut la data de 27.02.1985 în Bozovici, jud. C. S., CNP –_, în prezent deținut în P. Timișoara, împotriva încheierii penale din data de 03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
În baza art. 3854 C.pr.pen., rap. la art. 369 al. 1 C.p.p., ia act de retragerea recursului declarat de recurent inculpat N. C., fiul lui P. și A., născut la data de 22.06.1988, CNP –_ în prezent deținut în P. Timișoara, împotriva încheierii penale din data de 03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă recurentul inculpat U. I. M. la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs, și obligă recurentul inculpat N. C. la 300,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând plata onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpat N. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 octombrie 2013.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
A. PetruțaAnișoara C. ȚiraSorina LupșaRamona P.
Red. A.P/P.R
2 ex/17.10.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
