Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 695/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 695/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL T.
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.695/R
Ședința publică din 20.12.2013
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
JUDECĂTOR: S. L.
GREFIER: R. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Ț. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul recurent N. M., împotriva încheierii penale din data de 13.12.2013 a Judecătoriei Sânnicolau M., pronunțată în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul în stare de arest asistat de avocat oficiu V. L. cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului formulat.
Apărătorul din oficiu pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, întrucât subzistă în continuare pericolul pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului.
Inculpatul având cuvântul, solicită admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 13.12.2013 a Judecătoriei Sânnicolau M., pronunțată în dosarul nr._ 13, în baza art. 3001 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N. M. și s-a menținut arestarea preventivă a acestuia, fiind emis pe numele său mandatul de arestare preventivă nr. 12/19.11.2013.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 494/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N. M. pentru săvârșirea a cinci infracțiuni furt și patru infracțiuni de violare de domiciliu, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 208 alin. 1 și art. 192 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal.
Urmărirea penală față de inculpatul N. M. a fost începută la datele de 26.04.2013, 13.06.2013, 18.11.2013 și 10.08.2012, când a fost confirmată de procuror, prin rezoluție motivată, iar ulterior, aceasta a mai fost începută și la data de 20.11.2013, tot pentru infracțiunea de furt și violare de domiciliu.
În data de 19.11.2013, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. nr. 494/P/2013, față de inculpat, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru patru infracțiuni de furt, fiind întocmit și referatul cu propunerea de arestare preventivă.
Prin încheierea penală nr. 19/19.11.2013 a Judecătoriei Sânnicolau M. pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N. M., pe o perioada de 29 de zile, cu începere de la data de 19.11.2013 până la data de 17.12.2013 inclusiv.
Analizând, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului N. M., în raport de temeiul de drept avut în vedere la momentul arestării sale preventive, văzând și actele dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) Cod procedură penală, corespunzând, totodată, și scopului prevăzut de art. 136 din același cod, constând în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni, instanța, la momentul când a admis propunerea formulată de Ministerul Public, a reținut că, potrivit art. 143 alin. final din Codul de procedură civilă, sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a comis fapta ce i se impută. Or, în speță, sunt suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni, că inculpatul, în perioada 21.07._13, respectiv în perioada 31.03._13, a comis, pe raza loc. Sânnicolau M., patru infracțiuni de furt, respectiv patru infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de furt, în dauna părților vătămate Voichiță M., K. R. E., S. C., I. Ilișca și A. L..
Este neîndoielnică îndeplinirea condiției ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul să fie mai mare de 4 ani. Cât privește pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în liberate a inculpatului, instanța a reținut că, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, este avut în vedere pericolul social concret al faptelor de care acesta este acuzat, pericol care decurge din modalitatea de săvârșire, respectiv din caracterul lor grav, faptele inculpatului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că generează un sentiment de insecuritate în rândul societății, determinat de eventuala cercetare în stare de libertate a inculpatului.
Chiar dacă inculpatul beneficiază, în conformitate cu dispozițiile constituționale, de prezumția de nevinovăție, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare în privința sa, instanța a considerat că nu poate omite faptul că acesta a fost deja condamnat, prin sentința penală nr. 255/01.11.2013 a Judecătoriei Sânnicolau M., tot pentru furt.
În speță, mai trebuie avut în vedere dacă infracțiunile de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare. Or, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă că pericolul este generat de presupunerea rezonabilă că inculpatul, dacă va fi lăsat în libertate, va continua să săvârșească astfel de fapte de natură penală.
Aceasta, în condițiile în care este vorba de mai multe infracțiuni de furt și de violare de domiciliu, presupus a fi comise de o persoană care, pe parcursul a aproape un an și jumătate a profitat de faptul că unele persoane au lăsat descuiată poarta de acces în curte și ușa de intrare în locuințe, pătrunzând în interiorul imobilelor aparținând părților vătămate, de unde a sustras diverse sume de bani și un telefon mobil, pe care, ulterior, l-a vândut, după ce, în prealabil, inculpatul intra în locuințele părților vătămate purtând la gât un carton pe care scria că este surdo-mut și solicită să fie ajutat cu bani, iar în situația în care constata că în proprietarii nu erau prezenți, căuta în locuințele acestora de unde sustrăgea diverse bunuri și bani, toate aceste fapte fiind, de altfel, recunoscute de inculpat, atât în faza de urmărire penală, cât și la termenul de astăzi.
Așadar, împrejurările concrete de săvârșirea a faptelor, pătrunderea în incinta mai multor locuințe, intervalul de timp în care a acționat, cu scopul vădit de a sustrage sume de bani de la mai multe persoane, sunt de natură să furnizeze instanței elemente cu privire la persoana inculpatului și aptitudinea lui, ca și în viitor, să ignore în continuare normele de conviețuire socială, acest modus operandi devenind un aproape un obicei, o îndeletnicire pentru acest inculpat, ceea ce face ca solicitarea apărătorului său, de a fi înlocuită măsura arestării preventive cu o altă măsură de prevenție – obligarea de a nu părăsi țara – să fie una neîntemeiată, fiind lipsită de eficiență practică în cauza de față.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că există presupunerea rezonabilă că inculpatul va continua să săvârșească astfel de fapte de natură penală dacă va fi lăsat în libertate, prezentând un pericol social concret pentru ordinea publică. Sub acest aspect, se relevă faptul că, printre ipotezele în care se poate considera că există necesitate care justifică detenția preventivă a unei persoane, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, este și protecția ordinii publice, având în vedere și reacția colectivității unde s-a săvârșit fapta cercetată. Deși Codul penal nu definește pericolul public, în teoria și practica judiciară s-a statuat că un atare pericol există atunci când se periclitează viața, sănătatea, integritatea corporală ori avutul unui număr nedeterminat de persoane, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului există un real pericol ca acesta să atenteze la patrimoniul altor persoane.
Față de cele arătate, instanța a considerat că, în raport de circumstanțele concrete reale și personale ale cauzei, inculpatul fiind acuzat prin rechizitoriu de comiterea a cinci infracțiuni furt și patru infracțiuni de violare de domiciliu, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 208 alin. 1 și art. 192 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, detenția provizorie a acestuia nu se întinde dincolo de limite rezonabile care ar impune stabilirea unor motive noi care să justifice privarea lui de libertate, în condițiile în care cele existente la luarea măsurii se mențin și în prezent. De aceea, în conformitate cu prevederile art. 3001 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și, reținând că temeiurile care au determinat arestarea și care subzistă și în prezent impun în continuare privarea sa de libertate, a menținut arestarea preventivă a inculpatului N. M..
Împotriva încheierii penale mai sus menționată, a declarat recurs inculpatul N. M., solicitând punerea în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., se constată că prima instanță în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive față de inculpat nu s-au modificat nici în prezent și pe cale de consecință se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, față de inculpat există probe că acesta a săvârșit infracțiunile de furt și de violare de domiciliu, pentru care a fost trimis în judecată, iar împrejurările în care au fost săvârșite faptele descrise în încheierea primei instanțe, respectiv infracțiuni cu grad sporit de periculozitate, inculpatul a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă, inculpatul a mai săvârșit anterior fapte de furt calificat(prin sentința penală nr. 255/01.11.2013 a Judecătoriei Sânnicolau M., tot pentru furt). Aceste împrejurări denotă existența în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică în cazul lăsării inculpatului în libertate, pericol apreciat în raport de gravitatea deosebită a presupuselor fapte de furt și violare de domiciliu pretins a fi comise de către inculpat, a modalității în care au fost comise faptele, și a rezonanței unor asemenea fapte în comunitatea localității unde au fost comise, dar și prin prisma persoanei inculpatului care perseverează în săvârșirea de fapte penale.
Pentru aceste motive, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N. M., împotriva încheierii penale din 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va obliga recurentul inculpat la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând plata onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N. M., fiul lui M. și E., născut la data de 20.10.1976, CNP –_; în prezent deținut în Arestul I.P.J T., împotriva încheierii penale din 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă recurentul inculpat la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând plata onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 decembrie 2013.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
A. PetruțaAnișoara C. Țira S. LupșaRamona P.
Red. A.P/P.R
2 ex/08.01.2014
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
