Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 334/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 334/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 334/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 334/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Pe rol fiind examinarea sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de revizuire a sentinței penale nr.125/PI/02.03.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 5654._, formulată de condamnatul C. I..
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin referatul nr.663/III/6/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul T., înregistrat pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 10.09.2013, a fost înaintată spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de revizuientul C. I. împotriva sentinței penale nr.125/PI/02.03.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 5654._, împreună cu rezultatul cercetărilor efectuate, conform disp. art. 399 alin. ultim C.p.p., cu concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă întrucât aspectele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C.p.p..
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că s-a făcut un abuz cu ocazia judecării unei cereri de revizuire anterioare, soluționate prin sentința penală nr.206/PI/22.05.2013, întrucât judecătorul respectiv a mai luat parte într-un alt proces din acel dosar, în data de 05.12.2013, astfel că era incompatibil, conform art. 47-50 C.p.p.
În probațiune, au fost atașate la dosarul cauzei, dosarele nr._/P/2003 și_ ale Tribunalului T. și nr. 5654._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție București. Totodată, au fost atașate, în copie, sentințele penale nr.206/PI/22.05.2013 și nr.446/PI/05.12.2012 ale Tribunalului T..
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.125/PI/2.03.2010, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.19/A/23.11.2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3353/19.10.2012 a ÎCCJ, C. I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe).
Ulterior, condamnatul C. I. a formulat mai multe cereri de revizuire împotriva respectivei sentințe întemeiate pe aceleași aspecte, susținând că se impune reanalizarea probelor și achitarea sa întrucât este nevinovat, ce au făcut obiectul dosarelor nr._, nr._, nr._ ale Tribunalului T., toate fiind respinse ca inadmisibile.
La data de 20.08.2013, revizuientul a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, motivat de faptul că judecătorul care a soluționat cererea de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr._ (sentința penală nr.206/PI/22.05.2013) era incompatibil.
Or, raportând aceste motive la dispozițiile legale incidente în cauză – art. 394 C.p.p., care prevede în mod expres și limitativ cazurile în care se poate promova o cerere de revizuire - instanța constată că acestea nu constituie temei pentru promovarea respectivei căi extraordinare de atac, ci țin exclusiv de nelegalitatea hotărârii penale - sentința penală nr.206/PI/22.05.2013 - prin care a fost judecată o cerere de revizuire anterioară; toate aceste împrejurări puteau și trebuiau invocate în căile de atac ordinare promovate împotriva acesteia, fiind însă incompatibile cu calea de atac a revizuirii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 403 al.3 C.p.p., raportat la art. 394 C.p.p., instanța va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C. I. ca inadmisibilă, urmând ca în temeiul art.192 al.2 C.p.p., să-l oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.403 C.pr.pen. rap. la art.394 C.pr.pen, respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat C. I. împotriva sentinței penale nr. 125/P.I/02.03.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr.5654._, definitivă prin decizia penală nr.3353/R/19.10.2012 a ÎCCJ București.
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru revizuient.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.10.2013.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț./Tehnored.V.D.
3 ex./15.10.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








