Prelungire durată arestare preventivă dispuse în cursul urmăririi penale. Art. 156 şi urm. C.p.p.. Decizia nr. 377/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 27-06-2012 în dosarul nr. 377/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 377/R
Ședința publică din 27.06.2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. H.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. D. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. JUDECĂTORIA TIMISOARA, împotriva încheierii penale nr.43/26.06.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul personal, aflat în stare de detentie și asistat de avocat ales Mancas R. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin registratura instantei, motivele de recurs ale Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria Timisoara.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, instanta acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timisoara, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpatul T. A. A..
Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timisoara ca nefondat, apreciind că încheierea prin care s-a dispus respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de către Ministerul Public este temeinică și legală. Apărătorul arată că motivul invocat de procuror pentru a justifica prelungirea stării de arest, respectiv necesitatea finalizării expertizei contabile, nu poate conduce la admiterea propunerii. Efectuarea acestei expertize va necesita o perioadă mai mare de timp decât cea pentru care s-a solicitat privarea în continuare de libertate a inculpatului, având în vedere împrejurarea că se impune comunicarea unor acte din alte județe. În opinia sa, această expertiză poate fi efectuată și cu inculpatul în stare de libertate, întrucât apreciază că acesta nu prezintă nici un fel de pericol pentru ordinea publică. Totodată, apărătorul arată că inculpatul nu a negat însușirea sumei de bani și totodată învederează faptul că prejudiciul de 100.000 lei nu este cert, acesta fiind stabilit în mod aleatoriu de către partea civilă.
În continuare, apărătorul ales al inculpatului critică motivele invocate de reprezentantul Parchetului, în sensul că s-ar menține temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, subliniind că nu contestă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul ci faptul că nu a fost dovedit pericolul pentru ordinea publică. Cu privire la acest aspect, avocatul învederează că inculpatul a folosit banii însușiți pentru jocurile de noroc, astfel că acesta nu a contestat niciodată fapta comisă.
Privitor la cuantumul prejudiciului care se presupune că ar fi rezultat din faptele inculpatului, avocatul acestuia arată că în situația reținerii sumei de 100.000 lei, s-ar impune schimbarea temeiului legal al infracțiunii pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, respectiv s-ar reține săvârșirea de către acesta a infracțiunii de delapidare în formă agravată.
Apărătorul ales al inculpatului conchide, arătând că inculpatul, în opinia sa poate fi judecat în stare de libertate.
Inculpatul, având cuvântul, arată că înțelege să lase soluția la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.43/26.06.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, prima instanta în temeiul art. 159 alin. 7 raportat la art. 155 alin. 1, art. 136 alin. 1, art. 143 alin. 1 și art. 148 alin. 1 lit. f C. proc. pen., a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara cu privire la inculpatul T. A. A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ T., în baza MAP nr. 32/. Timișoara la data de 31.05.2012.
A dispus punerea in libertate a inculpatului, dacă nu e arestat în alta cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanta a constatat urmatoarele:
Prin ordonanța din data de 31.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul T. A. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. art. 215 1 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin ordonanța din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus reținerea inculpatului T. A. A. pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 29.05.2012 ora 1752.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusa în data de 31.05.2012, ora 1315 prin încheierea penală nr.38/31.05.2012 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr._/325/2012, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă: nr.32/., măsura preventivă privativă de libertate urmând a expira în data de 28.06.2012 ora 24:00.
S-a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin natura infracțiunii comise, precum și prin valorile sociale lezate.
În ceea ce privește cererea formulată de P., prima instanța a reținut că legislația actuală conferă măsurii arestării preventive un caracter excepțional, situațiile în care se poate dispune și prelungi în timpul urmăririi penale o astfel de măsură fiind strict limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se realizarea scopului preventiv al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 155 C.p.p., pentru a se putea dispune prelungirea arestării preventive față de inculpați în faza urmăririi penale este necesar ca temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri să subziste și în prezent, ori să existe alte motive care să justifice privarea de libertate și totodată se impune a se respecta disp. art. 159 alineat ultim C.p.p., potrivit cărora durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și în nici un caz perioada maximă de 180 zile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normala și ea nu trebuie sa se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Labita c. Italiei).
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale o data cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului) și a legislației interne, instanța a analizat motivele invocate de către P. pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Din punct de vedere probator, mijloacele de probă administrate până în prezent în faza de urmărire penală, declarațiile martorilor, proces-verbal de constatare, declarațiile părții vătămate, declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor, confirmă săvârșirea de către inculpat a faptelor reținute în sarcina acestuia prin actul de inculpare, fiind deci îndeplinită condiția impusă de dispozițiile art. 143 alin. 1 C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită condiția impusă de art. 136 C. proc. pen., referitoare la natura pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.
În ceea ce privește, însă, cea de-a treia condiție, și anume existența uneia dintre situațiile prevăzute de art. 148 alin. 1 C. proc. pen, prima instanța a constatat că în acest moment temeiul care a impus arestarea preventivă a inculpatului, și anume prezența pericolului concret pentru ordinea publică, nu subzistă. Astfel, deși infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, instanța a reținut că nu există probe care să convingă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, însă numai acest aspect nu este suficient pentru a contura pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea sa în libertate, în condițiile în care Ministerul Public solicită prelungirea măsurii arestării preventive pentru efectuarea unei expertize contabile ce va duce la stabilirea unui prejudiciu concret.
În condițiile în care, atunci când instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului s-au avut în vedere în principal, gravitatea faptei dată de atingerea adusă patrimoniului părții vătămate și apoi de modul de săvârșire al infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în prezent instanța constată că prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor nu este cert stabilit, iar parchetul nu învederează instanței alte activități de urmărire penală ce ar mai fi de efectuat, ci doar o expertiză contabilă în elucidarea celor mai sus expuse.
În acest context, din ansamblul materialului probator administrat până în prezent în cauză, instanța nu poate desprinde aspecte ce ar putea justifica temerea că lăsarea inculpatului la acest moment în libertate, prezintă prin persoana sa un pericol pentru ordinea publică.
Incontestabil, pericolul social își justifică existența prin însăși gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, însă pericolul reprezentat de persoana inculpatului raportat la aceste infracțiuni, nu subzistă.
În sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanța a avut în vedere că nu se justifică înfrângerea prezumției de nevinovăție și a regulii urmăririi și judecării inculpaților în stare de libertate, în condițiile în care din dosarul de urmărire penală nu reies indicii cu privire la un interes public real care să justifice în continuare privarea de liberate a inculpatului. Aspectul învederat de procuror în propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive, și anume împrejurarea că mai sunt de efectuat acte de urmărire penală – expertiza contabilă, referatul de terminare a urmăririi penale, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului – nu este de natură să justifice prelungirea duratei măsurii preventive și nu trebuie neglijat scopul măsurilor preventive, astfel cum este enunțat de art. 136 alin. 1 C. proc. pen., cercetarea inculpatului în libertate nefiind de natură să afecteze buna desfășurare a urmăririi penale, în condițiile în care nu există nici indicii că acesta ar urma să se sustragă de la urmărire sau de la judecată.
Aspectele menționate ca temeiuri pentru prelungirea măsurii arestării preventive –întocmirea expertizei contabile, eventuale obiecțiuni, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului – pot fi aduse la îndeplinire și cu inculpatul aflat în stare de libertate.
În condițiile în care măsura arestării preventive are un caracter excepțional, iar instanța trebuie să realizeze un just echilibru între restrângerea libertății persoanei și interesul desfășurării în bune condiții a anchetei penale, prima instanța a apreciat că nu se justifică prelungirea arestării preventive a inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, instanța, în baza art. 159 al.7 raportat la art. 155 și art. 156 C.p.p., cu aplicarea art.143 C.p.p. și art.148 al.1 lit.f C.p.p., a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, privind prelungirea arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului T. A. A., în prezent arestat preventiv în Arestul IPJ T..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Timisoara, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Timis la data de 26.06.2012, sub acelasi numar de dosar, respectiv_ .
În motivarea recursului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timisoara a considerat că încheierea recurată este netemeinică și nelegală deoarece în mod gresit instanta a respins propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului T. A. A., ignorând persistenta în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lasarea în libertate a inculpatului, în contextul în care apreciind că în cauză nu se justifică prelungirea măsurii arestării preventive, a considerat că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu masura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, având în vedere faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpatului nu s-au modificat, iar în cauză urmarirea penală va fi finalizată după ce va fi efectuat raportul de expertiză contabilă și solutionarea eventualelor obiectiuni la raportul de expertiză, dispunerea unei măsuri preventive față de inculpat fiind de natură să asigure prezenta sa pe toată durata desfăsurării urmaririi penale în fata organelor de cercetare, pentru aflarea adevărului în cauză și pentru o bună desfăsurare a procesului penale.
Examinând încheierea recurată atât prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., tribunalul constată că recursul este fondat, încheierea Judecătoriei Timișoara fiind neîntemeiată sub aspectul respingerii propunerii de prelungire a stării de arest.
Potrivit dispozițiilor art.155 C.p.p. în cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Sub acest aspect instanța de recurs constată că în momentul soluționării propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv, trebuie să se raporteze la perioada de timp cuprinsă între momentul rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv și momentul soluționării prezentei propuneri, urmând să stabilească dacă temeiurile care au justificat privarea de libertate a inculpatului se mențin ori s-au schimbat, sau dacă au apărut temeiuri noi care să determine o asemenea măsură.
Or, examinând dosarul de urmărire penală, instanța de recurs constată că, pe de o parte, în prezenta cauză, nu se poate tăgădui legalitatea măsurii preventive dispuse față de inculpat, iar, pe de altă parte, din datele existente rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul să fi comis mai multe fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoana în cauză este posibil să fi comis acele fapte, astfel că se poate constata că temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În prezenta cauză, așa cum a reținut și prima instanță, există suficiente astfel de date care să conducă la concluzia că este posibil ca inculpatul T. A. A. să fie implicat în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, în acest sens putând fi observate și declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor.
Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol decurgând din modalitatea de săvârșire a faptelor, în formă continuată, prin instigare la fals a numiților Selesan A., T. L., R. A. și Boeti T. să completeze documente fiscale cu date nereale, precum și prejudiciul creat.
Judecătorul a mai apreciat că în momentul analizării necesității luării măsurii preventive privative de libertate a avut în vedere mai multe aspecte:
- gravitatea ridicată a faptelor deduse analizei, prin modul în care au fost concepute și realizate, de o asemenea manieră încât cu greu chiar serviciile specializate ale părții civile au reușit, după foarte mult timp să le depisteze, ca și urmările negative deosebite de ordin material, în speță prejudiciul foarte ridicat cauzat;
- calitatea de șef de magazin a inculpatului, persoană investită cu responsabilitatea și încrederea maximă în gestionarea intereselor firmei, acesta acționând în contra acestor interese și angrenând și alți angajați/subordonați în respectiva activitate ilicită derulată pe o lungă perioadă de timp, respectiv cca. 3 ani;
- nefinalizarea cercetărilor cel puțin în ceea ce privește stabilirea prejudiciului care este contestat ca și cuantum de către inculpat, în proporție de peste 50%, iar lăsarea sa în libertate ar putea, prin contactul cu celelalte persoane cercetate și ceilalți factori participanți să împieteze asupra bunei desfășurări a U.P.
Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, continuând să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Însă, în opinia tribunalului, noțiunea de „probe” că lasarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu poate fi interpretata în sensul că ar avea ca obiect împrejurari petrecute sau pe cale să se petreacă cu certitudine, care duc la dovedirea vinovăției într-un proces penal. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, a recunoscut posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societații o reacție de nesiguranță, de revoltă, să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă de timp.
În ciuda afirmațiilor apărătorului, instanța de recurs apreciază că deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca și trăsătură esențială a infracțiunii, totuși acestea prezintă puncte de interferență, astfel că pericolul social concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului, cât și în raport de datele referitoare la faptă, adică la natura și gravitatea infracțiunii comise, la urmările acesteia produse în cadrul comunității.
Faptele imputate inculpatului au fost în măsură să șocheze opinia publică, prin raportare la cuantumul ridicat al prejudiciului, la modalitatea în care acesta a fost produs, precum și la durata în timp a presupusei activități infracționale, determinând o reacție de revoltă din partea persoanelor care au luat la cunoștință comportamentul acestuia. Ca atare, o asemenea reacție de revoltă este posibilă și la aflarea veștii potrivit căreia, după numai 30 de zile de la data luării măsurii arestului preventiv, inculpatul va fi lăsat în stare de libertate. O asemenea soluție nu ar contribui la altceva decât la încurajarea inculpatului sau a altor persoane în comiterea altor infracțiuni, determinându-se în conștiința lui un sentiment de impunitate, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice, în care autoritățile sunt capabile să asigure cetățenilor desfășurarea vieții în condiții de liniște și securitate.
În consecință, raportându-se la datele existente în dosarul de urmărire penală, la modalitatea în care acesta a actionat, la urmarea care s-a produs, instanța de recurs apreciază că toate aceste împrejurări reprezintă tot atâtea elemente că lăsarea în libertate a inculpatului va contribui doar la sporirea sentimentului de temere și insecuritate pentru ceilalți cetățeni, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. recursul declarat în cauză va fi admis, încheierea Judecătoriei Timișoara casată, iar în temeiul 159 alin. 7 C.p.p. raportat la art. 155 C.p.p. și cu aplicarea art. 143 C.p.p. și art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., tribunalul va admite propunerea formulată de Ministerul Public și va dispune prelungirea stării de arest a inculpatului cu încă 30 de zile.
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.2 lit.d C.p.p. admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva încheierii penale nr.43/26.06.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
Casează sentința recurată și rejudecând cauza:
În baza art.159 alin.7 C.p.p. raportat la art.155 C.p.p. și cu aplicarea art.143 C.p.p. și art.148 alin.1 lit.f C.p.p. admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Prelungește starea de arest a inculpatului T. A. A., fiul lui A. și A. născut la data de 25.09.1987 în Timișoara, jud. T., domiciliat în Timișoara, ., ., ., jud. T., CNP :_ cetățean român, fără antecedente penale, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ T., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.06.2012 până la data de 27.07.2012.
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R. H. A. P. M. B. C. M.
R.H./C.M.
2 exempl./09.07.2012
Primă instanta - E. L. Bratis
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
