Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 662/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 662/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-10-2012 în dosarul nr. 662/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 662/R
Ședința publică din 29.10.2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. A. ȚIRA
GREFIER: C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror L. V.-M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Timisoara împotriva încheierii penale nr. 82/20.10.2012 a Judecătoriei Timisoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, asistat de avocat ales B. E., cu împuternicire avocatială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin registratura instantei de către P. de pe lângă tribunalul Timis motivele de recurs.
Instanța procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată pe filă separată, atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare a se dispune luarea masurii arestării preventive a inculpatului întrucât apreciază că lasarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura faptei retinute în sarcina sa, împrejurările care au fost comise, rezultatul produs, precum și circumstantele personale ale acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea recursului și mentinerea încheierii recurate ca temeinică și legală, apreciind că instanta de fond în mod corect a avut în vedere starea de fapt, precum și circumstantele personale ale inculpatului. Apărătorul consideră că din probatoriul administrat până în prezent nu reiese împrejurarea că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii retinute în sarcina sa. Apărătorul mai arată că inculpatul nu a avut cunostintă de existenta acelor tigări de contrabandă în masina, el doar în calitatea sa de mecanic auto a condus masina de la Satu M. la Timisoara. De asemenea, apărătorul solicită ca instanta să aiba în vedere că inculpatul a colaborat cu organele de urmarire penala.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită să fie cercetat în stare de libertate.
INSTANTA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 82/20.10.2012 a Judecătoriei Timisoara, pronunțată în dosarul nr._, prima instanta în baza art. 1491 alin. 9 C. pr. pen. a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. N.-C..
În temeiul art. 1491 alin. 12 C. pr. pen. rap. la art. 146 alin. 111 și art. 1451 C. pr. pen. a dispus în sarcina inculpatului B. N.-C., măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.10.2012 până la data de 18.11.2012 inclusiv.
În baza art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 11 C. pr. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi România, inculpatul B. N.-C. este obligat să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la IPJ V. conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Judecătoriei Timișoara;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 22 C. pr. pen. a atras atenția inculpatului B. N.-C. că, în caz de încălcare cu rea- credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 21 C. pr. pen. a dispus comunicarea câte unei copii a prezentei Încheieri către I.P.J. V., Inspectoratului de Jandarmi V., Postul de Poliție al comunei Șirineasa, jud. V., Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor V., Inspectoratului Național al Poliției de Frontieră, Inspectoratului de Poliție ale județului V. - Serviciilor de arme și Muniții.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanta a constatat urmatoarele:
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 19.10.2012 s-a dispus reținerea inculpatului pe timp de 24 ore, începând cu data de 19.10.2012 ora 2355,măsura preventivă urmând a să expire în data de 20.10.2012 ora 1740.
Prin ordonanța din data de 20.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de B. N.-C., pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal,pe teritoriul României de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate peste limita a 10.000 țigarete,faptă prev. și ped. de art. 2961 alin.1 lit. L din legea 571/2003, respectiv contrabandă simplă (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, faptă prev. și ped. de art. 270 alin.3 teza a-I-a din legea nr. 86/2006 (Codul vamal al României),cu aplicarea art.33 lit.a din Cp, reținându-se în fapt că inculpatul a fost depistat,în flagrant, la data de 19.10.2012, in jurul orelor 1640,deținând și transportând cantitatea de 50.040 fire țigarete mărcile Viceroy Marble, care nu erau prevăzute cu timbre de marcaj fiscal pentru producția externă de produse supuse accizelor, respectiv timbrate cu timbre de proveniență Ucraina, mărfuri de contrabandă care erau disimulate sub bancheta din spate a mașinii,în lăcașul destinat rezervorului de combustibil, precum și sub capota mașinii, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat fiind estimată la suma de 23.926 lei.
Față de propunerea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul B. N.-C. formulată de către Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, instanța constată:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.penală.
Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Din această cauză, dar și ținând cont de poziția Curții, enumerarea limitativă a cazurilor de privare de libertate din art. 5 paragr. 1 al Convenției impun o interpretare restrictivă.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenție Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – instanța a apreciat că este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză și față de încadrarea juridica reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
În speță, față de mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale până în momentul de față: procesul verbal de depistare în flagrant,proces verbal de sesizare din oficiu,declarațiile martorilor P. N. și Drăgălina F.-C.,adresa de prejudiciu nr._/20.10.2012 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, proces verbal de constatare preliminară întocmit de organul de specialitate din cadrul Autorității Naționale a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, planșă fotografică, adeverința de reținere a bunurilor nr.185B/19.10.2012, instanța a apreciat că există indicii că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de contrabandă, cu privire la care s-a pus în mișcare acțiunea penală.
În consecință, s-a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.proc.penală la care face trimitere art. 1491 C.proc.penală.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, legea prevede pedeapsa închisorii – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie – ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a – f C.proc.penală, respectiv lit. f – comportă, de asemenea, anumite interpretări.
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție – a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor –Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: “detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”
Luând în considerare prevederile menționate, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de contrabandă simplă (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă,faptă prev. și ped. de art. 270 alin.3 teza a-I-a din legea nr. 86/2006(Codul Vamal al României) este închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 2 ani la 7 ani închisoare, trebuie să fie îndeplinită și a doua teză prevăzută de litera f) a articolului 148 C.proc.penală, și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Așadar, norma impune existența unor probe care să demonstreze că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, și nu o apreciere asupra pericolului social al faptei – ca element constitutiv al infracțiunii, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, această apreciere fiind apanajul judecătorului chemat să dispună asupra fondului cauzei.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie determinat în concret și dovedit cu mijloace de probă, neputând fi prezumat doar plecând de la gravitatea infracțiunilor săvârșite. De asemenea, indignarea opiniei publice nu echivalează cu un pericol concret pentru aceasta.
Instanța este de acord că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat însă lăsarea acestuia în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima întâlnire cu legea penală precum și valoarea prejudiciului cauzat. De asemenea, instanța a reținut că inculpatul este o persoană integrată în societate, având 2 copii minori și o ocupație, nefiind așadar o persoană cu un comportament antisocial determinant, condiții în care desfășurarea procesului fără privarea acestuia de libertate în continuare este benefică atât pentru inculpat cât și pentru societate. Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este cercetat, atitudinea sa nu constituie o amenințare pentru colectivitatea umană și nici nu creează un sentiment de insecuritate a populației.
Instanța a avut în vedere și faptul că, în cauză, nu s-a făcut dovada că inculpatul se va sustrage sau că va impieta ori va influența buna desfășurare a urmăririi penale ori a procesului penal.
De asemenea, s-a avut în vedere că reacția opiniei publice nu este un temei absolut pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptată doar în circumstanțe excepționale și în măsură să demonstreze că punerea în libertate a unei persoane ar tulbura într-adevăr ordinea publică, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru considerentele învederate, în baza art. 1491 alin. 9 C. pr. pen. a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. N.-C..
Cu toate acestea, instanța a apreciat că pentru desfășurarea procesului penal în condiții optime se impune a fi luată față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, punându-i-se în vedere acestuia obligațiile prev. de art. art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 11 C. pr. pen. Totodată s-a atras atenția inculpatului că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații se poate lua față de acesta măsura arestării preventive. Copia prezentei încheieri s-a comunicat, de îndată, în concordanță cu dispozițiile art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 21 C. pr. pen.
Potrivit art. 1451 alin. 2 rap. la art.145 alin. 2 C. pr. pen. măsura obligării de a nu părăsi țara s-a luat față de inculpat pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.10.2012 până la data de 18.11.2012 inclusiv.
Împotriva încheierii penale mai sus menționată, a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Timisoara, solicitând admiterea acestuia și luarea masurii arestării preventive fată de inculpatul B. N. C. pe o perioadă de 29 de zile. Procurorul arată că hotărârea primei instante este netemeinică și nelegală deoarece în mod gresit a fost respinsă propunerea Parchetului de pe langa Judecătoria Timisoara prin care s-a solicitat a se dispune luarea masurii arestării preventive fată de inculpatul B. N. C., întrucât din probele existente la dosarul cauzei se pateu constata că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, existând chiar probe certe și indubitabile din care rezultă comiterea acestora, iar acestea prezintă pericolul concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea recurată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art. 3856 C.p.p., tribunalul constată că recursul este nefondat, încheierea Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Prima instantă în raport de actele și lucrările dosarului a apreciat corect că deși sunt îndeplinite cele două conditii pentru arestarea preventivă privind existenta unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală, fapte pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, în spetă nu este îndeplinită conditia cumulativă prev. de art. 148 alin. 1 lit. h referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpatul în cazul lasarii sale în libertate, în raport de circumstantele concrete ale cauzei detailată descrise de prima instanță dar si de persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale și este bine integrat în societate.
Așadar cercetarea inculpatului în stare de libertate este legală, pertinentă și obiectivă întrucât datele dosarului nu relevă că starea de securitate a societătii în general, ori interesul particular ar fi amenintate în mod real și direct astfel că nu poate fi reținută existenta reală a pericolului pentru ordinea publică natională ori a vreunei comunități.
Având în vedere motivele arătate, se apreciază că sunt neîntemeiate sustinerile invocate în recurs referitor la existența, în spetă a pericolului pentru ordinea publică în raport de faptul că doar gravitatea în sine a unei infracțiuni nu poate justifica masura arestării preventive, iar împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut fapta nu poate constitui un temei care să justifice arestarea întrucât inculpatul beneficiază de dreptul la apărare în virtutea acestuia poate face declaratii în care să invedereze aspecte pentru a combate, prin probe învinuirea ce i se aduce, revenind organelor judiciare, pe parcursul procesului penal obligatia de a verifica sustinerile pertinente ale inculpatului și a dovedi vinovătia acestuia.
De altfel în jurisprudenta CEDO (Letteille c. Frantei) s-a stabilit că doar gravitatea concretă a cauzei nu poate justifica arestarea preventivă decât dacă s-a produs o reala tulburare a ordinii publice.
În consecință, prin raportare la toate aceste considerente, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut de către prima instanță că nu există nici un impediment pentru care cercetarea nu s-ar putea desfășura cu inculpatul în stare de libertate, scopul prevăzut de art. 136 C.p.p. putând fi în mod evident atins doar prin aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 al. 1 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, urmând ca, în temeiul art.192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecatoria Timisoara, împotriva încheierii penale nr. 82/20.10.2012 a Judecătoriei Timisoara, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.10.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. P. M. B. C. A. Țira C. M.
A.P./C.M.
2 exempl.
Primă instanta - S. B.
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 499/2012.... → |
|---|
