Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 195/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 195/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-10-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 195
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
Grefier: PANSELUȚA B.
Ministerul Public reprezentat de procuror E. C. A.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol, la ordine, se află spre soluționare cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul P. A. L., născut la 18.06.1984 în municipiul Bârlad, județ V., cu domiciliul în Popești-Leordeni, Splaiul Unirii, nr. 9, ., ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă petentul P. A. L., asistat de dl. av. B. G., cu delegație de substituire pentru dl. av. B. D., apărătorul desemnat din oficiu,.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că: procedura de citare este legal îndeplinită; s-a comunicat fișa de cazier judiciar a petentului; cauza se află la primul termen de judecată.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
S-a procedat la identificarea petentului P. A. L. pe baza C.I. . nr._, C.N.P._.
Instanța, având în vedere că din eroare s-a emis adresă către Baroul V. în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru petent, asistența juridică nefiind obligatorie în cauză, încetează delegația din oficiu a d-lui av. B. D..
De asemenea, instanța pune în discuție oportunitatea atașării dosarului de fond nr. 4455/2002 al Tribunalului V. în care s-a pronunțat sentința de condamnare, ce face obiectul prezentei cereri de reabilitare.
Având pe rând cuvântul, petentul și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu atașarea dosarului de fond.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Tribunalului V. de a soluționa prezenta cerere de reabilitare, întrucât petentul P. A. L. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b), c) Cod penal, infracțiune pentru care, la momentul pronunțării hotărârii de condamnare competența de judecată în primă instanță revenea Tribunalului, însă, în prezent, competența judecării acestor infracțiuni revine în primă instanță Judecătoriei.
În acest sens, se are în vedere și Recursul în interesul legii pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 83/2007, decizie prin care s-a stabilit că, în caz de modificare a regulilor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță conform normelor în vigoare la momentul introducerii cererii.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului V..
Într-adevăr, competentă să judece cererea de reabilitare formulată de petentul P. A. L. este Judecătoria, având în vedere în acest sens dispozițiile art. 494 Cod procedură penală și Decizia nr. 83/2007 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul, infracțiuni care, în prezent, sunt de competența judecătoriei, precum și faptul că în prezent petentul își are domiciliul în Popești-Leordeni, Splaiul Unirii, nr. 9, ..
Pentru aceste motive, solicită reprezentantul Ministerului Public admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul P. A. L. în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul condamnatul.
Având cuvântul, petentul P. A. L. arată că este de acord cu declinarea competenței de soluționarea a cererii, solicitând a se stabili în acest sens o judecătorie cu sediul mai aproape de domiciliul său.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de reabilitare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._ din 24.07.2013, petentul P. A. L. a solicitat a se constata că a intervenit reabilitarea sa față de pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 115 din 09.04.2003 a Tribunalului V..
În vederea soluționării cererii, s-a atașat dosarul nr. 4455/2002 al Tribunalului V. în care s-a pronunțat sentința ce face obiectul cererii de reabilitare.
La termenul de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat, excepția de necompetență materială a Tribunalului V. de a soluționa prezenta cerere de reabilitare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că excepția este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente.
Prin sentința penală nr. 115 din 09.04.2013 a Tribunalului V., petentul P. A. L. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.2 lit. b), c) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a), c) Cod penal și art. 76 Cod penal, infracțiune pentru care competența de judecată în primă instanță revenea, la momentul pronunțării soluției, Tribunalului.
Prin Decizia nr. 83/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României – partea I nr. 780/28.11.2008, s-a stabilit că, în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.
În prezent, competența de judecată, în primă instanță, a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de 211 alin. 2 lit. b), c) Cod penal, revine judecătoriei, conform art. 25 Cod de procedură penală și art. 27 Cod de procedură penală.
Tribunalul arată și că petentul P. A. L. domiciliază în localitatea Popești-Leordeni, aflată în raza de competență a Judecătoriei Cornetu.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în baza art. 494 Cod de procedură penală coroborat cu Decizia nr. 83/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, va declina competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul P. A. L. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 494 teza ultimă Cod de procedură penală coroborat cu Decizia nr. 83/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, declină competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul P. A. L., născut la 18.06.1984 în municipiul Bârlad, județ V., cu domiciliul în Popești-Leordeni, Splaiul Unirii, nr.9, ., ., în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în rămân în sarcina acestuia, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09 octombrie 2013.
Președinte,
A. C.
Grefier,
PANSELUȚA B.
Red.-A.C.
Tehnored.-P.B.
Ex.2/28.10.2013
TRIBUNALUL V.
Secția penală
., nr.54, V. Tel._,
Fax._
ROMÂNIA NR._ din 28.10.2013
TRIBUNALUL V. – Operator de date cu caracter personal înregistrat la AVOCATUL POPORULUI - NR. 3136/2005
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA CORNETU, JUDEȚUL I.
Având în vedere că prin Sentința penală nr. 195 din 09.10.2013 a Tribunalului V. s-a dispus, în baza art. 494 Cod de procedură penală coroborat cu Decizia nr. 83/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, declinarea competenței de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul P. A. L., născut la 18.06.1984 în municipiul Bârlad, județ V., cu domiciliul în Popești-Leordeni, Splaiul Unirii, nr.9, ., ., în favoarea Judecătoriei Cornetu, vă înaintă alăturat, spre competentă soluționare, dosarul nr._, având un nr. de file, la care se află atașat dosarele:
- nr._ ( file), în care s-a pronunțat hotărârea ce face obiectul cererii de reabilitare și nr. 3958/2002 (6 file) ale Tribunalului V.;
- nr._/2002 (176 file) al Parchetului de pe lângă Tribunalul V..
Vă rugăm ca, după soluționarea cererii de reabilitare, să ne restituiți dosarele atașate.
Președinte, Grefier,
A. C. Panseluța B.
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 231/2013.... → |
---|