Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 227/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 227/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 227
Ședința publică de la 09 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier M. G.
Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de condamnatul M. M., fiul lui C. și M., născut la data de 02.04.1951 în Bîrlad, jud.V., CNP_, cetățenie română, studii-3 clase, necăsătorit, are trei copii majori, cu domiciliul în Bîrlad, ..8, jud.V., actualmente deținut în P. V., privind intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citare părți și fără participare procuror.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza are ca obiect intervenirea unei legi penale noi,
- s-a atașat dosarul penal nr._,
- s-a atașat sentința penală nr. 75/2014,
- cauza se află la primul termen de judecată.
T. rămâne în pronunțare, după deliberare dând sentința de față:
T.
Asupra cererii penale de față:
Pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2014 sub nr._, a fost înregistrată cererea formulată de condamnatul M. M. prin care a solicitat să fie aplicată legea penală mai favorabilă cu privire la pedeapsa de 28 de ani pe care o execută în prezent.
S-a depus la dosar fișa de evaluare întocmită de Comisia de evaluare constituită la nivelul Penitenciarului V..
Din oficiu, s-a dispus, atașarea la dosarul cauzei a Sentinței penale nr. 75/2014 a Tribunalului V. prin care a fost soluționată încă o sesizarea formulată de acest petent și care a fost admisă cu privire doar la pedeapsa complementară.
Având în vedere că situația petentului a fost soluționată printr-o altă hotărâre, în temeiul art. 599 alin. 5 Codul de procedură penală, T. va respinge va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată.
Conform art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de condamnatul M. M., fiul lui C. și M., născut la data de 02.04.1951 în Bîrlad, jud.V., CNP_, cetățenie română, studii-3 clase, necăsătorit, are trei copii majori, cu domiciliul în Bîrlad, ..8, jud.V., actualmente deținut în P. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile, ca fiind inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă condamnatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2014.
Președinte,
E. S.
Grefier,
M. G.
Red. S.E.
Tehnored. M.G.
5ex/ 10 Aprilie 2014
← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 231/2013.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 38/2014.... → |
---|