Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 444/2014. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 444/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-10-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. V.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 444

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. M.

Grefier: PANSELUȚA B.

Pe rol, la ordine, se află spre soluționare cererea formulată de condamnatul B. P., fiul lui C. și E., născut la data de 04.05.1979, deținut în P. V., cerere având ca obiect „intervenirea unei legi penale noi – art. 595 din Noul Cod de procedură penală.

Cauza se soluționează în conformitate cu disp. art. 23 din OUG 116/2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește contestatorul B. P..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că: procedura este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; P. V. a comunicat relațiile privitoare la situația juridică a condamnatului, precum și fișa de evaluare.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Instanța constată că la dosar s-au depus toate înscrisurile necesare soluționării cauzei și lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării,

TRIBUNALUL,

Asupra contestației la executare de față, reține următoarele:

La data de 7.08.2014 sub nr._ a fost înregistrată pe rolul Tribunalului V. cererea formulată de condamnatul B. P., deținut in P.M.T. V.. In concret, acesta a solicitat instanței să aplice în cazul său dispozițiile legii penale mai favorabile in sensul aplicării art.6 din Noul cod penal și in consecință, reducerea pedepsei pe care o execută.

In motivarea cererii, contestatorul a arătat in esență că fapta pentru care a fost condamnat, de omor calificat prevăzută de art.174, 175 lit.i Cod penal, se regăsește in Noul cod penal la art.188 (infracțiunea de omor simplu) pentru care pedeapsa este de la 10 la 20 de ani de inchisoare, spre deosebire de omorul calificat, in cazul căruia pedeapsa este de la 15 la 25 de ani inchisoare. Solicită, prin urmare, schimbarea incadrării juridice a faptei și aplicarea art.320.1 C.p.p. referitor la recunoașterea faptei.

A fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar a condamnatului (fl.9), sentința penală nr.104/4.07.2003 a Tribunalului N. (fl.11-16) și referatul Biroului executări penale din cadrul Tribunalului N. (fl.17).

P. V. a transmis instanței fișa de evaluare a condamnatului întocmită de comisia constituită la nivelul Penitenciarului V. in baza H.G. nr.836/2013 și date privind pedeapsa pe care o execută condamnatul B. P. (fl.24,25).

Examinând cererea contestatorului prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată că B. P. se află în stare de detenție în P. V. în executarea pedepsei de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 5 ani, aplicate acestuia prin sentința penală nr. 104/4.07.2003 a Tribunalului N., pronunțată în dosarul nr.593/P/2003, definitivă prin decizia penală nr.190/14.01.2004 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 1.02.2014 a intrat in vigoare Noul cod penal adoptat prin Legea nr.286/2009, astfel că se pune problema, in ceea ce privește pedeapsa in executarea căreia se află contestatorul B. P., a incidenței art.6 din Noul cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile in cazul condamnărilor rămase definitive anterior intrării in vigoare a acestuia.

Art.6 din Noul cod penal stabilește cazurile de aplicare a legii penale mai favorabile in cazul condamnărilor rămase definitive anterior intrării in vigoare a acestuia. Conform acestui text legal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.

Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.

Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1) - (6).

Asa cum rezultă din fișa de evaluare a condamnatului B. P., comisia constituită la nivelul Penitenciarului V. in baza H.G. nr.836/2013 a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de judecată in vederea aplicarii legii penale mai favorabile in cazul acestuia, nefiind incidente prevederile art.6 Noul cod penal.

. susține contestatorul, fapta pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani inchisoare prin sentința penală nr. 104/4.07.2003 a Tribunalului N. - omor calificat comis in public, prevăzută de art.174, art.175 lit.i Cod penal de la 1969 este incriminată de Noul cod penal in art.188, ca infracțiune de omor simplu, circumstanța agravantă a comiterii omorului in loc public nemaiconstituind o agravantă specială a omorului in noua reglementare. Pentru această infracțiune, art.188 N.C.P. prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Instanța constată însă că pedeapsa in executarea căreia se află contestatorul, de 17 ani închisoare, nu depășește maximul special prevăzut de art.188 N.C.P., de 20 de ani inchisoare, pentru a se dispune reducerea pedepsei. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art.6 al.1 N.C.P.

Instanța constată că pedeapsa complementară aplicată contestatorului prin hotărârea de condamnare se regăsește in Noul cod penal și nu depășește durata maximă de 5 ani pentru care se poate dispune această pedeapsă, conform art.66 al.1 N.C.P.

In ceea ce privește solicitarea contestatorului de aplicare a prevederilor art.320.1 din Codul de procedură penală anterior, instanța constată, pe de o parte, că acest text legal nu era in vigoare la data condamnării sale, iar, pe de altă parte, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penală, prin decizia nr.14/16.06.2014 a admis sesizarea formulată de T. Prahova - Secția penală prin Încheierea din data de 22 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 4._, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală anterior se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției și a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă.

In acord cu această decizie, obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, in vederea stabilirii incidenței art.6 al.1 din Noul cod penal, se va compara pedeapsa aplicată condamnatului cu maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, fără luarea in considerare a cauzelor de reducere a pedepselor, cum ar fi cea prevăzută de 3201 din Codul de procedură penală anterior.

Față de considerentele expuse anterior, instanța constată că în privința pedepselor ce i-au fost aplicate contestatorului B. P. prin sentința penală nr. 104/4.07.2003 a Tribunalului N. nu sunt incidente prevederile art.6 din noul cod penal, motiv pentru care va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de acesta.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen., instanța va obliga contestatorul la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul B. P., născut la data de 4.05.1979, fiul lui C. și E., CNP_, deținut în P. V..

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen., obligă petentul la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de contestație la instanța ierarhic superioară in termen de 3 zile de la comunicare.

Prezenta hotărâre se va comunica procurorului și condamnatului în ziua pronunțării.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2014.

Președinte,

V. M.

Grefier,

PANSELUȚA B.

Red./Tehnored.-M.V.

Ex.2/04.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 444/2014. Tribunalul VASLUI