Înlocuirea pedepsei amenzii. Art.560 NCPP. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 73/DC
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier C. H.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol, se află pronunțarea privind contestația formulată de P. DE PE L. J. B. și de condamnatul A. A. M., cu domiciliu în ., împotriva sentinței penale nr. 52 din 22.02.2015 a Judecătoriei B..
Obiectul cauzei: înlocuirea pedepsei amenzii (art.560 NCPP).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 8 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 22 .04.2015, iar apoi pentru termenul de astăzi, când:
T.
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 52 din 25.02.2015, J. B. a admis sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei B..
În baza art. 586 Cod procedură penală, art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr.187/2012 rap. la art. 631 din Codul penal din 1969 și art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, a dispus înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1 200 lei aplicată condamnatului A. A. M. (fiul lui G. și E., născut la data de 24.11.1979, CNP_, domiciliat în . V.) prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B. în dosarul nr._, cu pedeapsa de 120 zile închisoare.
În baza art .275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul pentru asistența juridică din oficiu se plătește conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B. în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 07.10.2010 prin respingerea recursului, inculpatul A. A. M. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1, C.pen., atrăgându-i-se acestuia atenția asupra dispozițiilor art. 631 C.pen.
Deși s-au făcut demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii, inclusiv prin emiterea unor adrese către inculpat, acesta nu a achitat până în prezent, integral, amenda penală de 1 200 lei (filele 86, 94, 107-110 dosar fond).
De altfel, potrivit art.425 alin.1 din vechiul Cod de procedură penală, persoana condamnată avea obligația legală de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Această obligație a fost menținută de legiuitor, conform art.559 alin.1 Cod procedură penală.
În ipoteza în care condamnații se află în situația de a nu putea achita amenda, aceștia au posibilitatea de a solicita eșalonarea plății. Astfel, potrivit art.425 alin.2 din Codul de procedură penală (în vigoare la momentul punerii în executare), când cel condamnat se găsește în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut în aliniatul precedent, instanța de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.
În cauză, condamnatul nu a depus recipisa de achitare a amenzii în termen de 3 luni și nici nu au cerut eșalonarea plății acesteia.
Condamnatul a ales însă să ignore cu desăvârșire dispozițiile legale, ceea ce îi este pe deplin imputabil.
Potrivit art.14 alin.1 lit.a din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face în baza art. 631 din Codul penal din 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată depăși maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) din Codul penal pentru fapta care a atras condamnarea.
În această situație devin incidente dispozițiile art.631 din Codul penal, potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
Așadar, înlocuirea amenzii cu închisoarea presupune în esență îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, respectiv condamnatul să se sustragă cu rea-credință de la plata amenzii și infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, din punct de vedere al regimului sancționator, să prevadă amenda alternativ cu închisoarea.
Instanța a reținut că ambele cerințe sunt îndeplinite în cauză, respectiv reaua-credință a condamnatului rezultând din atitudinea de dezinteres, inacțiune, în condițiile în care, cunoscându-și obligația de a plăti amenda și consecințele neachitării acesteia, nu a efectuat nici un demers în acest sens și nu a adus la cunoștința organelor de executare eventuale cauze de imposibilitate a achitării amenzii, iar infracțiunea reținută în sarcina condamnatului A. A. M., respectiv loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1, din Codul penal fiind pedepsită cu închisoarea alternativ cu amenda.
Instanța a apreciat că persoana condamnată a dat dovadă de o evidentă rea-credință în neexecutarea obligației care îi revenea, neachitând o amendă de 1 200 lei, deși hotărârea de condamnare a rămas definitivă încă din data de 07.10.2010.
Legal citat, condamnatul s-a prezentat la termenele de judecată, precizând că nu a avut mijloace să achite amenda.
Instanța a luat act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv ancheta socială, adeverința nr. 2740/09.12.2014- . nu înlătură reaua sa credință. Condamnatul a avut timp mai mult decât suficient, pentru a plăti această amendă și nu a adus la cunoștința instanței sau a organelor administrației fiscale imposibilitatea sa de a plăti amenda, care are un cuantum rezonabil. Mai mult, condamnatul A. A. M. avea oricând posibilitatea de a formula o cerere de eșalonare a plății amenzii, conform art.425 alin.2 din vechiul Cod de procedură penală (art.559 din noul Cod de procedură penală).
Față de considerentele expuse anterior, instanța a admis sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei B..
Conform art.61 alin.4, lit.c din Codul penal, limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea comisă pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani.
În baza art.586 Cod procedură penală, art.14 alin.1 lit.a din Legea nr.187/2012 rap. la art.631 din Codul penal din 1969 și art.61 alin.4 lit.c Cod penal, instanța a dispus înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1200 lei aplicată condamnatului A. A. M. prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B. în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 07.10.2010, ținând cont și de partea de amendă achitată de către condamnat ( suma de 500 lei) cu pedeapsa de 120 zile închisoare.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul pentru asistența juridică din oficiu fiind plătită conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și UNBR.
Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege, au formulat contestație P. de pe lângă J. B. și apel condamnatul A. A. M..
La termenul din 8 aprilie 2015, T. a recalificat calea de atac din apel în contestație, având în vedere faptul că potrivit disp. art. 597 alin. 7 Cod procedură penală, hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării sunt deschise căii de atac a contestației la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.
De asemenea, ca urmare a recalificării căii de atac din apel în contestație, T. a dispus repunerea în termen a contestației formulate de A. A. M., având în vedere faptul că acesta s-a ghidat după conținutul sentinței penale atacate (exercitând calea de atac dată în instanța de fond, în termenul stabilit de aceasta).
În susținerea contestației, P. de pe lângă J. B. a arătat faptul că, în speța, condamnatul A. A. M. a avut de plătit o amenda in cuantum de 1200 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire. Deoarece amenda nu a fost plătită, la data de 28.02.2012, J. B. a fost sesizata de Biroul Executări Penale care a solicitat transformarea acestei amenzi in închisoare conf. art. 63 indice 1 CP. 1969 . Pe parcursul procesului, condamnatul a plătit la data de 21.06.2012 suma de 400 lei, iar la data de 1.11.2012 suma de 100 lei, motiv pentru care cererea de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea a fost respinsa, prin s.p. 514/01 11 2012 a Judecătoriei B., reținându-se lipsa relei credințe a condamnatului care a plătit o parte din amenda, precum si inexistenta unui probatoriu care sa dovedească reaua credința a condamnatului.
Ulterior acestei hotărâri, Biroul Executări Penale a formulat o noua cerere de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru diferența rămasa neachitata din totalul de 1200 lei, respectiv pentru diferența de 700 lei .
Pe parcursul acestui nou proces, instanța a solicitat mai multor instituții relații privind veniturile condamnatului.
ANAF SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL B. a comunicat faptul ca A. A. M. nu figurează cu bunuri mobile sau imobile in proprietate, înaintând instanței și procesul verbal de insolvabilitate din care rezulta ca acesta are de plata mai multe sume de bani reprezentând amenzi si cheltuieli judiciare ( fila 14 ), in total 4387 lei. Conform aceluiași proces-verbal de insolvabilitate, condamnatul nu deține conturi bancare si nici bunuri mobile sau imobile .
In cauză s-a dispus si efectuarea unui referat de ancheta sociala potrivit căruia acesta locuiește împreuna cu părinții, nu figurează înscris in registrul agricol al comunei Pogonesti cu bunuri mobile sau imobile aducătoare da venituri, condamnatul nebeneficiind nici de prevederile legii 416/2001 privind venitul minim garantat.
Primăria . instanței faptul ca A. A. M. nu figurează cu bunuri mobile sau imobile .
Astfel se concluzionează că, din nici un document existent la dosar nu rezulta ca acesta are venituri, posibilități financiare de plata a restului de amenda si cu rea credință nu dorește sa o plătească. Dimpotrivă, din procesul verbal de solvabilitate rezulta ca datorează statului o suma impresionanta de bani prin raportare la situația sa financiara, respectiv 4387 RON, ca a făcut demersuri pentru plata parțiala a amenzii chiar daca pe parcursul unui alt proces, dar care privea aceeași amenda, ca nu are in prezent nici o sursa de venit. Toate aceste elemente nu puteau conduce la răsturnarea prezumției legale de buna-credinta a condamnatului si, implicit, la o soluție de transformare a restului de 700 lei amendă penala in închisoare .
Reaua-credința a persoanei condamnate, care nu se prezuma, ci trebuie dovedita, presupune ca cel condamnat sa dispună de mijloacele materiale pentru plati amenda penala si sa refuze, în mod nejustificat, sa o plătească.
Simplul fapt al neachitării amenzii penale în termenul prevăzut de lege nu dovedește reaua-credinta a condamnatului, în lipsa altor elemente din care sa rezulte ca acesta a avut posibilități materiale de a plați amenda.
Reaua credință nu se prezumă, trebuind să fie probată de organele judiciare, astfel cum indică și Codul de procedură penală, care prevede că „Instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză" .Ori, în speță, nu s-a făcut dovada că A. A. M. a avut mijloacele materiale necesare plății amenzii penale, fără a-și prejudicia propria existență și întreținere minimă, și că, astfel fiind, s-a sustras cu rea credință de la plata amenzii penale respective. Ansamblul probator, fără a fi suficient de precis, conturează o situație materială precară a condamnatului, aspect care se impune a fi interpretat în favoarea acestuia, în lipsa unor probe concrete care reliefează reaua-credință, simplul fapt al neplății amenzii nu atrage concluzia relei credințe, câtă vreme exista obiectiv și alte circumstanțe, neimputabile condamnatului, care să fi condus la neexecutarea pedepsei aplicate.
Neîndeplinirea obligației de plată în termenul stabilit poate fi efectul mai multor cauze care țin de situația financiară a condamnatului, de pasivitatea acestuia sau de o atitudine răuvoitoare.
Reaua credință, ca atitudine incorectă, necinstită, perfidă, rezultă din împrejurarea că cel căruia îi revine obligația are posibilitatea de a o îndeplini, dar nu voiește.
Pentru a sancționa această atitudine incorectă a debitorului, legiuitorul a reglementat posibilitatea înlocuirii pedepsei pecuniare cu pedeapsa închisorii cu executare efectivă.
De vreme ce buna credință este totdeauna prezumată, pentru aplicarea instituției înlocuirii, este necesară răsturnarea acestei prezumții, prin dovedirea faptelor care demonstrează atitudinea răuvoitoare.
Obiectul probațiunii într-o astfel de situație este constituit din orice faptă comisivă, orice manifestări pozitive ale conduitei care nu ar crea echivoc asupra motivului pasivității, manifestări care pot fi dintre cele mai diverse, pornind la afirmații făcute de către debitor că nu dorește să-și respecte obligația.
Important este faptul de a se dovedi că, în pofida posibilităților materiale, condamnatul refuză să achite amenda ce i-a fost aplicată.
În perioada executării silite, de exemplu, debitorul, pentru a se sustrage poate să comită acte de împiedicare a executării, de a-și diminua patrimoniul, de a-și ascunde sursa de venit, mai concis, de a crea aparența unei insolvabilități făcând imposibilă sau îngreunând stingerea datoriei.
Simpla pasivitate, neglijența debitorului, chiar și în prezența unor mijloace financiare corespunzătoare, nu poate fi caracterizată ca răuvoitoare. Din punct de vedere subiectiv, atât sub aspect intelectiv cât și volitiv, o astfel de atitudine diferă substanțial de reaua credință.
În cauza ce face obiectul prezentului dosar, condamnatul a achitat plătit amenda aplicată în contextul în care nu posedă mijloace materiale și financiare, fapt care exclude reaua voință. Din adresa ANAF rezultă că insolvabilitatea debitorului este una reală.
De asemenea, se arată faptul că potrivit art. 597 al. 7 C.P.P. calea de atac prevăzuta de lege in cazul hotărârilor pronunțate in prima instanța in materia executării ( așadar împotriva hotărârii pronunțate in prezenta cauza ) este contestația și nu apelul așa cum in mod greșit a calificat-o instanța de fond.
În susținerea caii de atac, condamnatul A. A. M. precizează faptul că, in mod netemeinic si nelegal, instanța de fond a admis cererea formulata de Biroul Executări Penale apreciind ca sunt "îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 63 din Codul Penal potrivit cărora s-a sustras cu rea-credinta de la executarea amenziisi ca infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, din punct de vedere al regimului sancțiunilor sa prevadă amenda, alternativa cu închisoarea. Consideră că din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit existența relei sale credințe.
Totodată, arată că, instanța de fond, in mod greșit nu a avut in vedere faptul ca a făcut eforturi deosebite pentru a achita o parte din amendă, respective sumă de 500 lei rămânând doar un rest de 700 lei. De asemenea, s-a prezentat la toate termenele de judecată, a încercat sa facă rost de această sumă, fiind peste putințele sale, având in vedere ca nu are un loc de munca și lucrează cu ziua pentru a-și asigura traiul necesar Apreciază ca instanța nu a analizat suficient situația precara pe are o are si a interpretat-o ca o rea-credinta.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Codul Penal si art. 560 din Codul de Procedura Penala, instanța de fond putea sa dispună înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci in folosul comunității, daca aprecia ca trebuie sa se ia o măsura împotriva mea.
Va încerca ca pe parcursul soluționării căii de atac sa achite restul de amenda, având in vedere ca a venit primăvara si poate va găsi mai ușor de munca.
Analizând contestația formulată, T. reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B., în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 07.10.2010, prin Decizia penală nr. 379/R/07.10.2010 pronunțată de T. V., ca urmare a respingerii recursului, i-a fost aplicată inculpatului A. A. M. pedepsei amenzii penale în cuantum de 1.200 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal.
T. constată că, potrivit chitanței . 657 nr._ din data de 10.03.2015 emisă de Trezoreria Municipiului B. (fila 20 dosar instanța de control judiciar), A. A. M. a achitat diferența de 700 lei din amenda penală în cuantum de 1200 lei aplicată de J. B. prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B., în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 07.10.2010, prin Decizia penală nr. 379/R/07.10.2010 pronunțată de T. V. (conform adresei nr. 1780/28.01.2013 a D.G.F.P. V. – A.F.P. B., A. A. M. achitase suma de 500 lei prin chitanțele nr._/21.06.2012 (400 lei) și nr._/01.11.2012 (100 lei) ).
Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 597 alin. 7 Cod de procedură penală, T. va admite contestațiile declarată de către P. de pe lângă J. B. și de către condamnatul A. A. M. împotriva sentinței penale nr. 52 pronunțată la data de 23.02.2015 de către J. B., pe care o va desființa în integralitate.
Rejudecând cauza,
În baza art. 586 alin. 6 Cod de procedură penală, va respinge, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei B. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 1.200 lei aplicată inculpatului A. A. M., fiul lui G. și E., născut la data de 24.11.1979, domiciliat în . V., C.N.P._, prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B., în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 07.10.2010, prin Decizia penală nr. 379/R/07.10.2010 pronunțată de T. V., ca urmare a respingerii recursului, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, cu pedeapsa închisorii, constatând achitată integral amenda.
Constatând lipsa culpei procesuale, în baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat pentru judecata în fond și contestație rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând contravaloare onorarii apărători desemnați din oficiu (fond – 100 lei av. B. Ș., conform delegației nr. 2949/19.09.2014 emisă de Baroul V. și contestație – 100 lei - av. B. M., conform delegației nr. 143/18.03.2015 emisă de Baroul V.) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 597 alin. 7 Cod de procedură penală, admite contestațiile declarată de către P. de pe lângă J. B. și de către condamnatul A. A. M. împotriva sentinței penale nr. 52 pronunțată la data de 23.02.2015 de către J. B., pe care o desființează în integralitate.
Rejudecând cauza,
În baza art. 586 alin. 6 Cod de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei B. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 1.200 lei aplicată inculpatului A. A. M., fiul lui G. și E., născut la data de 24.11.1979, domiciliat în . V., C.N.P._, prin sentința penală nr. 247/04.05.2010 pronunțată de J. B., în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 07.10.2010, prin Decizia penală nr. 379/R/07.10.2010 pronunțată de T. V., ca urmare a respingerii recursului, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, cu pedeapsa închisorii, constatând achitată integral amenda.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat pentru judecata în fond și contestație rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând contravaloare onorarii apărători desemnați din oficiu (fond – 100 lei av. B. Ș., conform delegației nr. 2949/19.09.2014 emisă de Baroul V. și contestație – 100 lei - av. B. M., conform delegației nr. 143/18.03.2015 emisă de Baroul V.) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2015.
Președinte,
A. C.
Grefier,
C. H.
Red. A.C.
Tehnred. C.H
Ex./30.04.2015
J. B. – judecător C. R.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 13/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
