Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 64/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. V.

PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 64

Ședința publică de la 28 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: D. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror E. C. A. din cadrul Parchetului

de pe lângă T. V.

Pe rol se află judecarea cauzei penal privind pe inculpata T. E.-M., trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a) Cod penal.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 08 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar din lipsă de timp pentru deliberare s-a stabilit pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2015, după care, pentru aceleași motive s-a amânat pronunțarea la data de 28 aprilie 2015, după deliberare, dându-se sentința penală de față.

T.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 573/P/2014 din 26.01.2015 al Parchetului de pe lângă T. V., înregistrat pe rolul Tribunalului V. la data de 27.01.2015, sub nr._, inculpata T. E.-M. a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a) Cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare, s-a reținut, în esență, că inculpata T. E.-M., în data de 26.06.2014, a aplicat persoanei vătămate F. C. o lovitură cu cuțitul în zona hemitoracelui, după ce a fost provocată în prealabil de către acesta, provocându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața.

Prin Încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 11 martie 2015, definitivă la data de 11 martie 2015 (filele 24-27 dosar instanță), judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 573/P/2014 din 26.01.2015 al Parchetului de pe lângă T. V. privind pe inculpata T. E.-M., trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a) Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Totodată, s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpata T. E.-M..

La data de 08.04.2015, la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior prezentării succinte, în baza art. 374 Cod de procedură penală, a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat pe inculpata T. E.-M. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, iar, în urma răspunsului afirmativ al acesteia a procedat la ascultarea inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 375 alin. 1 Cod de procedură penală (fila 40 dosar instanță).

Prin Ordonanța nr. 573/P/2014 din 27.06.2014 (fila 1 dosar de urmărire penală), conf. art. 305 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, a fost începută urmărirea penală cu privire la tentativa la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal.

Prin Ordonanța nr. 573/P/2014 din 27.06.2014 (fila 2 dosar de urmărire penală), conf. art. 305 alin. 3 Cod de procedură penală, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de T. E.-M. sub aspectul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal.

Prin Ordonanța nr. 573/P/2014 din 19.01.2015 (fila 39 dosar de urmărire penală), conf. art. 309 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata T. E.-M. sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a) Cod penal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și materialul probatoriu administrat, T. reține următoarea situație de fapt:

Inculpata T. E.-M. are 38 de ani și locuiește în Iași, la părinții săi. Are trei copii minori, dintr-o căsătorie anterioară, copii care au rămas în grija bunicilor materni.

În cursul anului 2009, inculpata l-a cunoscut pe F. C., care locuiește în orașul Negrești, județul V. și a inițiat o legătură de concubinaj, mutându-se la acesta acasă.

Locuința în care stau cei doi concubini este compusă din trei camere. Într-una dintre aceste camere stau ei, într-o altă cameră locuiește mama vătămatului F. C., numita F. G., iar în cea de-a treia cameră locuiește sora vătămatului, numita D. D., împreună cu soțul D. D. și cei cinci copii ai lor.

Vătămatul F. C. are mai multe condamnări la pedepse cu închisoarea, în antecedente, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, lovire sau alte violențe și distrugere, fiind liberat condiționat din executarea ultimei pedepse la data de 15 septembrie 2010.

Atât inculpata, cât și vătămatul, consumă zilnic băuturi alcoolice, iar când ajung în stare de ebrietate se ceartă din varii motive, F. C. lovind-o de mai multe ori pe T. E.-M., aceasta fiind spitalizată de 5 ori, cu plagă tăiată în gamba dreaptă, fractură antebraț stâng, fractură de piramidă nazală, plagă contuză pavilion auricular stâng cu lipsă de substanță, precum și fracturi costale.

De fiecare dată, inculpata T. E.-M. nu a formulat plângere la poliție. După ce era agresată, a mai plecat la părinții ei la Iași, însă, de fiecare dată, se întorcea la F. C., crezând promisiunile acestuia că nu o va mai lovi. A ripostat și ea o dată la agresiune, lovindu-l pe F. C. în umărul stâng, însă plaga a fost superficială și nu a necesitat spitalizare.

În dimineața zilei de 26.06.2014, în jurul orelor 10.00, inculpata și vătămatul au fost la microbuz, pentru a lua un pachet, trimis de mama inculpatei de la Iași. După ce au luat pachetul, s-au dus acasă, l-au desfăcut și, în interior, au găsit alimente, o sticlă de 2 litri cu vin și suma de 50 de lei. Au consumat împreună vinul și, pe la prânz, vătămatul s-a dus la o spălătorie auto din apropiere să schimbe cei 50 de lei, însă nu a găsit, motiv pentru care i-a dat inculpatei banii, să îi schimbe la magazin.

În aceeași zi, mama vătămatului, F. G., a luat ajutorul social, și-a cumpărat medicamente și băuturi alcoolice, pe care le-a consumat pe parcursul zilei, până a ajuns în stare de ebrietate. Vătămatul i-a solicitat mamei sale să-i dea suma de 10 lei, pentru că o ajutase la anumite treburi prin curte, însă aceasta i-a spus că nu are mărunt și că trebuie să meargă să schimbe banii.

După amiaza, pe la orele 17.00, inculpata a plecat împreună cu F. G. la barul „Intim” din localitate, unde au băut vin, și-au cumpărat țigări, iar F. G. și-a cumpărat și o sticlă de 2 litri de bere pentru acasă. Inculpata i-a solicitat lui F. G. să-i mai dea o cană cu vin, însă aceasta i-a spus că nu mai are bani, motiv pentru care inculpata s-a enervat, i-a pus mâna în gât și i-a rupt șiragul de mărgele ce-l purta în acel moment. Tot atunci a ajuns la bar și F. C., care a început să o certe pe inculpată că stă și bea cu mama lui și cheltuie banii. Patronul barului, pentru a evita un scandal, le-a solicitat să plece. Ei au achitat consumația și au părăsit barul, plecând către casă.

Pe drum, vătămatul mergea înainte, iar cele două femei veneau din urma lui, cântând și fumând. Au ajuns acasă și au mers cu toții în camera lui F. C., unde au consumat sticla de bere cumpărată de F. G..

În cursul zilei, veniseră în vizită, la numita D. D., fratele acesteia, F. A., și concubina acestuia, P. M..

După ce au consumat bere, F. G. a mers la ea în cameră. După plecarea ei, inculpata și cu vătămatul au început să se certe de la bani, vătămatul reproșându-i concubinei sale că a cheltuit prea mult, după care a lovit-o o singură dată cu palma peste față.

Inculpata s-a enervat, a luat un cuțit de bucătărie de pe masă și i-a aplicat o singură lovitură în piept, în zona inimii. Vătămatul s-a așezat pe pat cu fața în sus și a început să strige: „Văleu! Văleu!”, iar T. E.-M. a ieșit afară și i-a spus lui F. A. că i-a înjunghiat fratele. Acesta a sunat la apelul de urgență „112” și a solicitat ambulanța, vătămatul fiind internat în spital, unde a fost operat.

După comiterea faptei, inculpata T. E.-M. a plecat la părinții ei la Iași, însă l-a vizitat pe vătămat în spital și, la insistențele acestuia, s-a întors la Negrești pentru a locui împreună.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 245/E/2014 întocmit de S. Medico-Legal Județean V., F. C. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii înjunghiate, penetrante, hemitorace stâng, plăgii ventriculare stângi, plăgii pericardice cu hemopericard și penumotorax consecutiv.

Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit).

Pot data din 26 iunie 2014.

Au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, leziuni care au pus în primejdie viața vătămatului.

S-a apreciat că poziția victimei față de agresor a fost de față în față.

Întrucât vătămatul a refuzat examinarea, medicul legist nu s-a putut pronunța asupra eventualelor sechele posttraumatice prevăzute de art. 194 lit. a), b) și c) Cod penal.

Conform art. 103 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului. Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată și în dispozițiile art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe: a) în privința organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului; b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementată prin disp. art. 4 Cod de procedură penală și art. 99 Cod de procedură penală – îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora.

În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecății, T. constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatei T. E.-M., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acesteia.

Astfel, instanța de judecată a coroborat:

- proces verbal de sesizare (fila 3 dosar de urmărire penală);

- proces verbal de preluare a evenimentului nr. 5.706.697/26.06.2014 (fila 5 dosar de urmărire penală);

- proces verbal de cercetare la fața locului (filele 8-9 dosar de urmărire penală) și planșa foto anexă privind aspectele fixate, urmele și mijloacele materiale de probă ridicate, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, efectuată la data de 26.06.2014 (filele 11-15 dosar de urmărire penală);

- declarația persoanei vătămate F. C. (filele 18 și 26 dosar de urmărire penală);

- raportul de expertiză medico-legală nr. 245/E/2014 întocmit de S. Medico-Legal Județean V. la data de 12.01.2015 (filele 20-21 dosar de urmărire penală);

- declarațiile inculpatei T. E.-M. (filele 36-38 și 42 dosar de urmărire penală);

- declarațiile martorilor D. D.-Tica (filele 48-49 dosar de urmărire penală), F. G. (filele 50-51 dosar de urmărire penală), D. D. (filele 53-56 dosar de urmărire penală), P. M. (filele 58-59 dosar de urmărire penală), F. A. (filele 60-64 dosar de urmărire penală);

- înscrisuri medicale (filele 43-47 dosar de urmărire penală);

- proces-verbal din 26.06.2014 de verificare a apelurilor la numărul de urgență 112, efectuate în cursul anului 2013, cu privire la scandalurile efectuate de F. C. și T. E.-M. (fila 65 dosar de urmărire penală).

- fișă de cazier judiciar F. C. (fila 67 dosar de urmărire penală).

La termenul de judecată din 8 aprilie 2015, inculpata T. E.-M. a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care a indicat că le cunoaște și le însușește.

În drept, fapta inculpatei T. E.-M. care, în după-amiaza zilei de 26.06.2014, după ce, în prealabil, a fost provocată de victimă, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona hemitoracelui, provocându-i leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viața întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) Cod Penal.

Analizând împrejurările esențiale ale derulării conflictului dintre inculpata T. E.-M. și persoana vătămată F. C. și, având în vedere atitudinea persoanei vătămate anterior comiterii faptei de către inculpată, astfel cum a fost descrisă în considerentele hotărârii, T. apreciază că, în mod corect, s-a reținut în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de dispozițiile art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal.

Reținerea circumstanței atenuante legale a provocării nu a fost contestată de către părțile civile.

T. va reține, în derularea conflictului, o culpă de 60% a inculpatei T. E.-M. și de 40% a persoanei vătămate F. C..

Inculpata T. E.-M. are vârsta de 38 ani, este casnică, are trei copii, din care doi minori și, cu începere din anul 2009, se află într-o relație de concubinaj cu persoana vătămată F. C..

Din fișa de cazier judiciar a inculpatei T. E.-M., rezultă că nu este cunoscută cu antecedente penale.

Inculpata a avut o atitudine sinceră atât în fața organelor de urmărire penală, cât și a instanței de judecată, recunoscându-și fapta.

T. E.-M. a săvârșit infracțiunea, pe de o parte, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, dar, pe de altă parte, și pe fondul unei tulburării puternice provocate de atitudinea violentă a persoanei vătămate, care i-a aplicat inculpatei o lovitură peste față, înainte ca inculpata să riposteze violent.

Această lovitură trebuie plasată în contextul relației anterioare dintre inculpată și persoana vătămată. Din actele dosarului, rezultă că între F. C. și inculpată existau, în mod frecvent, conflicte violente.

Persoana vătămată, cunoscută cu antecedente penale – inclusiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra integrității corporale și a sănătății persoanei, se manifesta extrem de violent în raporturile cu inculpata. Foile de observație, existente la dosarul de urmărire penală, atestă faptul că, urmare a agresiunilor venite din partea persoanei vătămate, inculpata a fost spitalizată de 5 ori, cu leziuni destul de severe - plagă tăiată în gamba dreaptă, fractură antebraț stâng, fractură de piramidă nazală, plagă contuză pavilion auricular stâng cu lipsă de substanță, precum și fracturi costale.

O singură dată, inculpata a înțeles să riposteze la . persoanei vătămate, exceptând . care face obiectul prezentei cauze (de altfel, inculpata, în prezentul dosar, a aplicat o singură lovitură cu un cuțit lui F. C.). De fiecare dată, inculpata l-a iertat pe F. C. și s-a încrezut în promisiunea acestuia că nu va mai continua actele de agresiune.

La momentul actual, F. C. și T. E.-M. conviețuiesc, la solicitarea expresă a persoanei vătămate. F. C. a precizat că s-au împăcat și că nu are niciun fel de pretenție la adresa inculpatei.

Reținând vinovăția inculpatei T. E.-M. în ceea ce privește tentativa la săvârșirea infracțiunii de omor prevăzute de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal – art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal, T. o va condamna la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator, reduse conform art. 79 alin. 1 Cod penal.

Conform art. 79 alin. 1 Noul Cod penal, atunci când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.

T. constată că, în privința inculpatei T. E.-M. sunt incidente tentativa (art. 32 Cod penal), circumstanțele atenuante (art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal – circumstanța atenuantă legală obligatorie a provocării), precum și o cauză specială de reducere a pedepsei (art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală).

Pe cale de consecință, respectând ordinea impusă expres de art. 79 alin. 1 Cod penal, T. va da mai întâi eficiență dispozițiilor art. 33 alin. 2 Cod penal, care stabilesc că tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată (închisoare de la 10 la 25 ani), ale cărei limite se reduc la jumătate (închisoare de la 5 ani la 12 ani și 6 luni).

Se va da eficiență apoi dispozițiilor art. 76 alin. 1 Cod penal, care prevăd că, în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime (3 ani și 4 luni de închisoare la 8 ani și 4 luni de închisoare).

Ulterior, limitele astfel reduse cu o treime ale pedepsei închisorii, vor fi reduse, cu încă o treime, potrivit art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală (2 ani 2 luni și 20 zile de închisoare la 5 ani 6 luni și 20 zile de închisoare).

Față de considerentele anterior expuse, va condamna pe inculpata T. E.-M., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni de închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal – art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 79 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 Cod penal, care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 92 alin. 2 Cod penal.

Va interzice inculpatei T. E.-M. drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, pedeapsă accesorie care urmează a fi executată efectiv în condițiile art. 96 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata T. E.-M. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, va impune inculpatei T. E.-M. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către S. de Probațiune V. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza dispozițiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpata T. E.-M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității la una dintre următoarele instituții: Primăria orașului Negrești sau Primăria comunei Rebricea, pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenția inculpatei T. E.-M. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau în cazul în care, cu rea-credință, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligațiile care îi revin pe durata termenului de supraveghere ori în cazul în care până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Art. 91 Cod penal stabilește că se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

-pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 2 ani;

-infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

-infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

-în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

T. a considerat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, T. E.-M. nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Această convingere este fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatei, constând în lipsa antecedentelor penale la data săvârșirii faptelor din prezenta cază, atitudinea de cooperare cu organele judiciare, vârsta sa (38 ani), situația familială (trei copii, din care doi minori), relațiile existente anterior și ulterior comiterii faptei între inculpată și persoana vătămată (astfel cum au fost analizate în considerentele hotărârii și la analizarea profilului inculpatei), împrejurări care relevă că inculpata a înțeles pe deplin gravitatea faptei comise, dar si faptul ca procesul de reeducare al acesteia a și început, instanța fixând un termen de supraveghere de 3 ani a conduitei inculpatei (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă).

T. arată și că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor – inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni de închisoare; nu are antecedente penale; în ședința publică din 08.04.2015, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului.

Conform art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal, sunt supuse confiscării speciale: bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal, va dispune confiscarea de la inculpata T. E.-M. a unui cuțit de bucătărie cu mâner din lemn, având lungimea lamei de 11,5 de cm, ambalat în plicul de hârtie cu numărul 1, sigilat cu sigilul MAI nr._, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului V. și înregistrat la poziția nr. 45/2015 din Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului V..

S. de Ambulanță Județean V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 369,6 lei, reprezentând cheltuieli aferente deplasării echipajului medical la fața locului, depunând înscrisuri doveditoare în acest sens (filele 33-34 dosar de urmărire penală).

S. Județean de Urgență V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3738,37 lei, reprezentând cheltuieli aferente spitalizării numitului F. C. (fila 30 dosar de urmărire penală).

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, constatând îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile, prin conformare și la principiul reparării juste și integrale a prejudiciului cauzat părților civile și față de soluția de condamnare a inculpatei sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal și art. 199 alin. 1 Cod penal, T. va admite în parte acțiunile civile formulate de către părțile civile acțiunile civile formulate de către părțile civile S. Județean de Urgență V. și S. de Ambulanță Județean V..

La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale acordate, T. va avea în vedere și culpa persoanei vătămate la desfășurarea conflictului.

Pe cale de consecință, va obliga pe inculpata T. E.-M. la plata următoarelor sume:

  • 2243,02 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S. Județean de Urgență V. reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în privința persoanei vătămate F. C.;
  • 221,76 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S. de Ambulanță Județean V. reprezentând contravaloarea transportului persoanei vătămate F. C..

În ședința din 11 martie 2015, precum și în ședința din 8 aprilie 2015, F. C. a arătat că nu are nicio pretenție față de inculpata T. E.-M..

Va lua act că persoana vătămată F. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpata T. E.-M. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Constatând culpa procesuală a inculpatei, în baza art. 272 Cod de procedură penală și art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpata T. E.-M. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției (faza de judecată - 200 lei avocat M. Șenchiu, delegație nr. 37/30.01.2015 emisă de Baroul V.).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Condamnă pe inculpata T. E.-M., C.N.P._, cetățean român, posesor al C.P. ..N. nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. Iași la data de 10.02.1995, fiica lui J. și E., născută la data de 22.02.1977 în municipiul Iași, județul Iași, cu domiciliul în municipiul Iași, șoseaua Națională, nr. 44C, ., ., județul Iași și fără forme legale în orașul Negrești, ., județul V., fără antecedente penale, studii – 7 clase, casnică, divorțată, trei copii (din care doi minori), la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni de închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal – art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 79 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 92 alin. 2 Cod penal.

Interzice inculpatei T. E.-M. drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, pedeapsă accesorie care urmează a fi executată efectiv în condițiile art. 96 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata T. E.-M. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatei T. E.-M. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către S. de Probațiune V. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza dispozițiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpata T. E.-M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității la una dintre următoarele instituții: Primăria orașului Negrești sau Primăria comunei Rebricea, pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatei T. E.-M. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau în cazul în care, cu rea-credință, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligațiile care îi revin pe durata termenului de supraveghere ori în cazul în care până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal, dispune confiscarea de la inculpata T. E.-M. a unui cuțit de bucătărie cu mâner din lemn, având lungimea lamei de 11,5 de cm, ambalat în plicul de hârtie cu numărul 1, sigilat cu sigilul MAI nr._, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului V. și înregistrat la poziția nr. 45/2015 din Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului V..

În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357 și urm. din Codul civil, admite în parte acțiunile civile formulate de către părțile civile S. Județean de Urgență V. și S. de Ambulanță Județean V..

Obligă pe inculpata T. E.-M. la plata următoarelor sume:

  • 2243,02 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S. Județean de Urgență V. reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în privința persoanei vătămate F. C.;
  • 221,76 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S. de Ambulanță Județean V. reprezentând contravaloarea transportului persoanei vătămate F. C..

Ia act că persoana vătămată F. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpata T. E.-M. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 272 Cod de procedură penală și art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpata T. E.-M. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției (faza de judecată - 200 lei avocat M. Șenchiu, delegație nr. 37/30.01.2015 emisă de Baroul V.).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2015.

Președinte,

A. C.

Grefier,

D. P.

Red. A.C

Tehnored. D.P.

7 ex./12 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 64/2015. Tribunalul VASLUI