Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 34/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. V.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 34/DC

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L.-M. B.

Grefier C. H.

Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.

Pe rol, la ordine se află spre soluționare contestația formulată de condamnatul R. M., fiul lui J. și M., ns. la data de 5.01.1985, în orașul Onești, jud. Bacău, CNP_, actualmente deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 46, pronunțată la data de 15.01.2015 de către Judecătoriei V..

Obiectul cauzei: liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul R. M., asisitat de av. B. G. cu delegație de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. D. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, contestația este formulată în termen legal și motivată în scris.

S-a procedat la identificarea condamnatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei după care, interpelat fiind acesta arată că insistă în judecarea contestației.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea contestației,

Av. B., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de condamnat, apreciind că acesta îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.

Acesta a fost recompensat, a câștigat 20 de zile prin muncă, nu a fost sancționat disciplinar, apreciază că poate fi liberat condiționat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de condamnatul R. M., menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Consideră că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că acest condamnat nu poate beneficia la acest moment de liberare condiționată, iar termenul de reiterare a cererii este unul foarte scurt, de 3 luni și nu se impune a fi redus.

Corect s-a avut în vedere că acest condamnat are antecedente penale, iar riscul reiterării comportamentului său infracțional este unul destul de mare, în condițiile în care a suferit mai multe condamnări începând cu anul 2006, una singură pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență, toate celelalte pentru comiterea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului. Condamnatul a mai beneficiat de liberare condiționată o dată cu un rest de 597 de zile și a ignorat clemența instanței de judecată, reluându-și comportamentul infracțional săvârșind o nouă infracțiune de furt calificat pentru care execută în prezent pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. Condamnatul a invocate în motivele sale că starea de recidivă a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei și că amânarea sa la liberare condiționată ar echivala în opinia sa cu un spor de pedeapsă ceea ce consideră că nu este real, în condițiile în care antecedentele penale constituie un criteriu prevăzut de art. 59 Cod penal 1969 de care instanța era obligată să țină seama la soluționarea propunerii de liberare condiționată, iar faptul că s-a ținut cont de antecedentele penale nu înseamnă o dublă sancționare a condamnatului.

Consideră că au fost deja valorificate în mod corespunzător, elementele care caracterizează favorabil persoana condamnatului, tocmai prin fixarea unui termen scurt de reiterare a cererii în condițiile în care pedeapsa sa expiră de drept la sfârșitul lunii iulie 2015.

Pentru aceste motive, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate.

Condamnatul R. M., având ultimul cuvânt, consideră că și-a executat pedeapsa și având în vedere că a stat cuminte, nu înțelege de ce trebuie să-și ducă pedeapsa la capăt și să nu poată beneficia de liberare condiționată.

S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare;

T.:

Asupra contestației penale de față, instanța reține următoarele:

P. sentința penală nr. 46 din 15.01.2015, Judecătoria V. a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V. privind liberarea condiționată a condamnatului R. M. deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 520/2013 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 641/2014, ca neîntemeiată.

În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, a fixat termen de reiterare a cererii după data de 05.04.2015

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța stabilește normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, s-a constatat că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului R. M. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

P. procesul-verbal nr. 7/05.01.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei privată de libertate R. M., cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 520/2013 a Judecătoriei Onești, pentru săvârșirea infracțiunii de furt (art. 209 VCP).

S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, recidivist, a executat fracția legală de pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător mediului carceral, iar în ultima perioadă a executat pedeapsa în regim semideschis.

Instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din procesul-verbal nr. 7/05.01.2015, întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate R. M. a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat(art. 209 VCP) prin sentința penală nr. 520/2013 a Judecătoriei Onești, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 641/2014.

Executarea pedepsei a început la 27.01.2014 și urmează să expire la termen, la data de 26.07.2015, iar pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 546 zile), fracția de 2/3, respectiv 364 zile de închisoare.

Până la data de 05.01.2015, condamnatul a executat efectiv 344 zile închisoare, 20 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, nu a executat zile în arest preventiv, în total fiind 364 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate R. M., pe parcursul executării pedepsei, a avut un comportament corespunzător exigențelor mediului carceral, fiind recompensată de 2 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită, nefiind sancționată disciplinar, iar în urma muncii prestate a obținut 20 zile câștig. A manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus (concursuri tematice, legumicultor, adaptare pentru viața instituționalizată).

Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.

Instanța a constatat că persoana privată de libertate, recidivistă, fiind condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de natura celor în a cărei executare se află în prezent, pentru care s-a dispus în două rânduri suspendarea condiționată a executării pedepsei și o infracțiune de vătămare corporală pentru care, de asemenea s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. De asemenea, acesta a mai beneficiat de liberare condiționată o dată fapt ce denotă instanței că nu a înțeles scopul acordării unor astfel de beneficii și nici scopul pedepselor aplicate. P. urmare, având în vedere durata executată până în prezent din pedeapsă, precum și a celei care a mai rămas de executat, instanța a apreciat că se impune o perioadă suplimentară de detenție pentru reeducarea persoanei, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.

În lumina tuturor acestor considerente, instanța a apreciat că persoana privată de libertate R. M. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.

Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța va respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului R. M., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 520/2013 a Judecătoriei Onești, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 641/2014.

Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 05.04.2015.

În baza art. 275 alin.3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei soluții, în termenul prevăzut de lege a formulat contestație condamnatul, criticând hotărârea instanței de fond, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de liberare condiționată.

Astfel, contestatorul a susținut faptul că sentința atacată este neîntemeiată deoarece a executat fracția prevăzută de lege, a fost recompensat,a participat la diferite programe educaționale, precum și la diferite activități gospodărești.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către contestator, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 425 ind.1) Noul Cod de procedură penală, instanța de control judiciar constată că aceasta este nefondată, sentința atacată fiind legală si temeinică.

Potrivit art. 59 alin.1 teza a doua din Codul penal 1968, un condamnat căruia i-a fost aplicată pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani, poate beneficia de liberare condiționată dacă a executat cel puțin 2/3, dacă a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale.

Persoana privată de libertate a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat(art. 209 VCP) prin sentința penală nr. 520/2013 a Judecătoriei Onești, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 641/2014.

În aplicarea prevederilor art. 59 al.1 din Codul penal, condamnatul trebuia să execute pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate 2/3 din pedeapsa mai sus arătată, adică 365 zile, pe care le-a executat parte efectiv, parte prin muncă.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, legea prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că persoana lipsită de libertate nu a fost sancționată și a fost recompensată 1(o) dată cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită și a câștigat 20 de zile prin muncă.

Pe de altă parte, din fișa de cazier judiciar a condamnatului, instanța observă că, anterior, persoana privată de libertate a mai fost condamnată anterior de 5(cinci) ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de vătămare corporală prev. de art. 181 Cod penal și furt calificat.

De asemenea, acesteia i-a mai fost acordat beneficiul liberării condiționate.

D. pentru care, în mod corect instanța de fond a apreciat că, momentan, nu se impune liberarea condiționată a contestatorului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul R. M., fiul lui J. și M., ns. la data de 5.01.1985, în orașul Onești, jud. Bacău, CNP_, actualmente deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 46, pronunțată la data de 15.01.2015 de către Judecătoriei V., pe care o va menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, din care suma de 100 lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul R. M., fiul lui J. și M., ns. la data de 5.01.1985, în orașul Onești, jud. Bacău, CNP_, actualmente deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 46, pronunțată la data de 15.01.2015 de către Judecătoriei V., pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, din care suma de 100 lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.

Președinte,

L.-M. B.

Grefier,

C. H.

Tehred: L.M.B.

Tehndact: C.H.

2 ex/25.02.2015

Judecătoria V.: judecător C. I.-D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul VASLUI