Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 11/2016. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 11/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-01-2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:017._

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. V.

PENAL

DECIZIA PENALĂ Nr. 11/DC

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. B.

Grefier V.-M. I.

Ministerul Public reprezentat de procuror B. E. S.

din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.

Pe rol judecarea contestației formulată de contestator M. C., fiul lui C. și M., născut la data de 01.04.1982 în mun. Tg. N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în P. V., având ca obiect-liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul contestator M. C., personal, asistat de av. B. G. cu delegație de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat B. M. - cu delegație de asistență judiciară din oficiu aflată la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- contestația a fost formulată în termenul legal;

- nemotivată în scris;

- cauza se află la primul termen de judecată.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

S-a procedat la verificarea identității condamnatului pe baza datelor de stare civilă existente la dosarul cauzei.

Interpelat fiind contestatorul precizează că își menține contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul în contestația formulată.

Avocat B. G., având cuvântul, pentru contestator, solicită admiterea contestației formulată de condamnatul M. C., acesta nu a mai beneficiat până în prezent de liberare condiționată, nu este recidivist, a beneficiat de două recompense, a obținut 17 zile în urma activităților depuse în cadrul penitenciarului, se află la a treia discutare a comisiei de liberări condiționate, de la ultima discutare condamnatul a mai obținut o recompensă.Cu oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de condamnatul M. C. împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria V. prin care a fost respinsă propunerea comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului V.. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 587 Cod por. penală referitoare la liberarea condiționată. Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt motive de reformare.

Condamnatul M. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și să se dispună liberarea sa condiționată întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. Arată că a participat la toate activitățile, nu a avut nici un raport, a avut un comportament foarte bun, dar totuși are un an de amânare, iar mama sa este bolnavă de diabet și este nevăzătoare.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească, lasă cauza în pronunțare, după care:

T.,

Asupra contestației de față;

P. sentința penală nr.1469 din 03.12.2015 a Judecătoriei V. s-a dispus respingerea propunerii formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V. privind liberarea condiționată a condamnatului MUSTIATA C., deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192/2013 a Curții de Apel București, sec. II P, mandat de executare nr. 215/2014, ca neîntemeiată.

În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, s-a fixat termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea unei pedepse aplicate pentru săvârșirea unor fapte sub imperiul Codului penal din 1969.

În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.

Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului MUSTIATA C. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.

În concret, instanța de fond a reținut că, din procesul-verbal nr. 536/23.11.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate MUSTIATA C. execută în P. V. o pedeapsă de 7 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.192/22.04.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.169/A/22.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost recunoscută sentința penală nr.877/2011 din 26.04.2011 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar din Torino, pentru comiterea infracțiunilor de talhărie, violență sexuală, sechestrare de persoană, provocare de leziuni corporale. S-a reținut că la data de 07.11.2009, respectiv 15.11.2009, împreună cu mai multe persoane, prin constrângere fizică și amenințare cu un cuțit, au deposedat două părți vătămate de mai multe sume de bani și de telefoane mobile, una dintre victime fiind lipsită de libertate și obligată, în mod repetat, să întrețină relații sexuale, iar urma agresiunii cele două victime au suferit leziuni corporale.

Executarea pedepsei a început la 17.05.2010 și urmează să expire la data de 16.07.2017.

Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 2618 zile) fracția de 2/3, respectiv 1745 zile închisoare.

Până la data de 23.11.2015, condamnatul a executat efectiv 2017 zile închisoare, 17 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 0 zile executate în arest preventiv, în total fiind 2034 zile câștigate și executate.

Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate MUSTIATA C. a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar, a fost recompensată de 2 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită, a participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 17 zile câștig. S-a implicat activ în programele și activitățile educaționale în care a fost inclus. De la ultima analiză în comisie persoana condamnată a mai fost recompensată o dată cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită.

Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

În analiza dovezilor temeinice de îndreptare, instanța de fond a constatat că, față de data ultimei amânări a liberării dispusă de Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 2997/11.09.2015, persoana privată de libertate nu a manifestat o conduită activ - pozitivă, după data de 11.09.2015 aceasta participând doar la activități sportive și neprimind nicio recompensă. Ultima recompensă primită, la data de 18.08.2015, deși situată temporal la o zi după data ultimei analize în Comisia din 17.08.2015, nu poate să convingă instanța că reeducarea condamnatului s-a realizat, ci pare doar o manifestare pro causa, în scopul soluționării pozitive a cererilor de liberare condiționată care, la acel moment, erau pe rolul Judecătoriei Iași, și care, după reunire, au fost respinse.

După data respingerii ultimelor cereri de liberare, respectiv după data de 11.09.2015, persoana privată de libertate nu s-a manifestat activ, în sens educativ ci a participat doar la activități sportive. În ceea ce privește implicarea în cadrul activităților cu caracter educațional, instanța de fond a apreciat că interesul acestuia a fost unul moderat, dat fiind faptul că de la data începerii executării pedepsei, a participat, cu preponderență, la activități religioase, la concursuri tematice cu durată scurtă, majoritatea finalizate fără credite.

De asemenea, instanța de fond nu a putut să nu aibă în vedere gradul de risc pe care liberarea persoanei privată de libertate o prezintă, având în vedere violența infracțiunilor pentru care persoana privată de libertate a fost condamnată în străinătate și în raport cu care, eforturile condamnatului pentru reeducarea sa ar trebui să fie constante și susținute.

În temeiul art.587, alin.2 C.pr.pen. instanța de fond a fixat termen de rediscutare, apreciind că acest termen constituie pentru condamnat un interval de timp corespunzător situației sale personale, pentru ca acesta să-și intensifice eforturile în sfera activităților cu caracter educativ, în special a acelora menite că ducă la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de valorile sociale ocrotite de lege.

În consecință, în mod netemeinic, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a formulat propunere de liberare condiționată a condamnatului MUSTIATA C., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192/2013 a Curții de Apel București, sec. II P, mandat de executare nr. 215/2014.

Văzând dispozițiile art. 450 alin. 2 Cod de procedură penală, instanța de fond a fixat termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.

În baza art. 275 alin.3 Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație condamnatul M. C., solicitând liberarea condiționată înainte de împlinirea termenului de executare integrală a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare aplicată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală prin sentința penală nr.192/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

P. contestația înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 30.12.2015 condamnatul M. C. a solicitat modificarea sentinței penale nr. 1469/03.12.2015 a Judecătoriei V. prin care s-a respins cererea sa de liberare condiționată.

În susținerea contestației, condamnatul a menționat că se află la a treia comisie de liberare condiționată, a muncit, a participat la activitățile organizate în P. V., a fost recompensat, nu a fost sancționat disciplinar, nu are antecedente penale și nu a mai beneficiat de liberare condiționată.

Contestația a fost depusă în termenul legal de trei zile de la data comunicării copiei minutei, nu a fost motivată în fapt și în drept, iar T. V. este instanța competentă material și teritorial pentru a soluționa prezenta cerere.

Analizând legalitatea și temeinicia contestației formulate de către condamnatul M. C., instanța constată că nu au fost invocate sau dovedite cauze de nulitate absolută sau vicii de formă a procedurii judiciare desfășurate în fața instanței de fond, motiv pentru care va examina motivele care au stat la baza respingerii cererii de liberare condiționată.

Instanța de fond a reținut în mod corect dispozițiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile față de cererea de liberare cu care a fost investită, Codul penal din 1969 fiind incident în cauză sub aspectul condițiilor referitoare la persoana condamnatului, obligațiile pe care trebuie sa le îndeplinească și celelalte condiții pe care trebuie avute în vedere la analizarea cererii.

În ceea ce privește perioada de timp pe care condamnatul a executat-o deja, T. constată că din pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.192/22.04.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.169/A/22.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta executase efectiv 2017 zile închisoare, 17 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, în total fiind 2.034 zile câștigate și executate până la data întocmirii procesului verbal de către Comisia de specialitate din cadrul Penitenciarului V..

S-au apreciat în mod corespunzător și motivele care au condus la respingerea cererii de liberare, cu precădere cele referitoare la perioada din pedeapsă deja executată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost condamnat, lipsa unor dovezi temeinice de îndreptare, lipsa unor eforturi susținute care să se concretizeze în acordarea unor recompense suplimentare.

Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect asupra lipsei elementelor certe privind reeducarea condamnatului, conștientizarea urmărilor infracțiunii comise, a respectării pe viitor a valorilor sociale ocrotite de legea penală și existența unui comportament relativ corespunzător în cursul executării pedepsei.

În plus, instanța va lua în considerare și circumstanțele personale ale condamnatului rezultate din evaluarea psihologică efectuată la 12.08.2015 care relevă un risc cu privire la autocontrolul impulsurilor sexuale și impune menținerea pentru moment a executării pedepsei în regim de detenție.

Aceste elemente îndreptățesc convingerea instanței asupra necesitații de a amâna analiza unei noi cereri de liberare condiționată după data de 23.02.2016 pentru a se verifica din nou comportamentul condamnatului și îndeplinirea condițiilor legale în intervalul de timp intermediar.

De asemenea, T. va avea în vedere faptul că condamnatul se află la a treia analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor, precum și intervalul de timp de aproximativ 1 an și 5 luni rămas până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare, fiind necesară o verificare repetată și amănunțită a îndeplinirii condițiilor pentru liberarea condiționată pentru o perioadă mai lungă de timp.

T. va reține de asemenea comportamentul relativ corespunzător al condamnatului în cursul executării pedepsei, faptul ca a participat la o . activități lucrative și educative organizate în cadrul Penitenciarului V., aceste aspecte urmând a fi avute în vedere la analiza unei noi cereri de liberare condiționată formulată după termenul stabilit de către Judecătoria V..

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 1469/03.12.2015 a Judecătoriei V. pe care o va menține și în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 330 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare care va include și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M. C., fiul lui C. și M., născut la data de 01.04.1982 în mun. Tg. N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1469/03.12.2015 a Judecătoriei V., pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul M. C. la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

- suma de 200 lei pentru etapa judecății,

- suma de 130 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.01.2016.

Președinte,

V. B.

Grefier,

V.-M. I.

red./tehnored. B.V.

tehnored. I.V.M.

ex. 5/04.02.2016

..02.2016 (condamant + M.P. + P. V.)

J.. fond: M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 11/2016. Tribunalul VASLUI