Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-10-2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
Dosar nr._
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 210/DC
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. - E. M.
Grefier: M. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul-condamnat A. I., fiul lui C. și D., născut la data de 16.07.1981 în oraș Comănești, județ Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., având ca obiect „contestație împotriva sentinței penale nr.1015/01.09.2015 pronunțată de J. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul personal în stare de deținere, asistat de avocatul din oficiu B. G., cu substituire pentru avocatul titular din oficiu, av. Z. C.- cu delegații aflate la dosarul cauzei.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, contestația este formulată în termen, după care;
Instanța acordă dreptul apărătorului din oficiu de a lua legătura cu contestatorul –condamnat.
Contestatorul - condamnat, prin apărător, arată că înțelege să depună la dosarul cauzei un număr de două înscrisuri, reprezentând un memoriu și un certificat de naștere al minorului A. R. I..
Instanța, interpelează contestatorul –condamnat, dacă își menține contestația formulată și îl înștiințează pe acesta că termenul de reiterarea a cererii a fost fixat de instanța de fond după data de 17.11.2015.
Interpelat, fiind, contestatorul arată că își menține contestația întrucât este bolnav, are probleme de sănătate, e la un regim de subnutrit, a slăbit 10 kg în ultima perioadă, în fiecare zi se simte tot mai rău.
Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea contestației.
Avocat B. G., pentru condamnat, având cuvântul pe contestația formulată solicită admiterea contestației formulate de către A. I., acesta a avut un comportament corespunzător pe perioada executării pedepsei, a executat fracția legală, a fost recompensat de patru ori, a participat la mai multe programe educaționale, în număr de 11 programe în cursul executării pedepsei. P. urmare solicită admiterea contestației formulate de condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită ca instanța să respingă, ca nefondată, contestației formulată de către condamnatul-contestator A. I., să mențină hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Consideră că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale care reglementează instituția liberării condiționate, atunci când a apreciat că acest condamnat nu poate beneficia deocamdată de liberarea condiționată, iar termenul fixat de instanță, este unul echilibrat, de doar trei luni, termen care nu se impune înlăturat sau a fi redus. Instanța a evaluat corespunzător, toate elementele precizat și astăzi în fața instanței de către condamnat, prin apărător, atunci când a fixat un termen de reiterare a cererii foarte scurt, în condițiile în care pedeapsa expiră de drept la data de 17.05.2016. Instanța însă, nu putea să ignore antecedentele penale ale condamnatului care constituie un criteriu prevăzut de lege în aprecierea oportunității acordării liberării condiționate, iar în ceea ce-l privește pe condamnatul A., aceste antecedente penale nu sunt deloc de neglijat, constau în cinci condamnări aplicate, începând cu anul 2000 pentru comiterea unor infracțiuni de furt, tîlhărie, vătămare corporală. A și beneficiat de liberare condiționată acest condamnat odată, însă a ignorat clemența acordată de instanța de judecată și și-a reluat comportamentul infracțional săvârșind infracțiunile pentru care, în prezent, execută pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare. Faptul că inculpatul are în întreținere un copil minor nu poate fi avut în vedere de către instanța de judecată, nu constituie un criteriu prevăzut de lege pentru liberarea sa condiționată, nici starea sa de sănătate nu constituie un astfel de criteriu, această din urmă problemă a condamnatului putând fi cel mult formularea unei cereri de întrerupere executare pedeapsă pe motive medicale. Pentru aceste motive solicită respingerea, ca nefondată, a contestației formulate.
Contestatorul-condamnat, având ultimul cuvânt, solicită ca instanța să-i acorde o nouă șansă, e conștient că are un cazier bogat, înainte nu avea familie, acum are un copil minor.
S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
P. sentința penală nr.1015 din data de 01.09.2015, J. V. a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V. privind liberarea condiționată a condamnatului A. I., fiul lui C. și D., născut la data de 16.07.1981 în oraș Comănești, județ Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 325/2013 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 399/2013, ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, a fixat termen de reiterare a cererii după data de 17.11.2015.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. adresa nr._/17.08.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 18.08.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului A. I..
P. procesul-verbal nr. 355/17.08.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate A. I., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prin sentința penală nr. 325/2013 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 399/2013.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv, nu a fost sancționată disciplinar, fiind recompensată de 2 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită, nu a participat la activități productive și gospodărești.
S-a precizat că persoana privată de libertate A. I., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal.
Au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 355/17.08.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. și caracterizarea condamnatului (filele 3-7).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului A. I. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr. 355/17.08.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate A. I. a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 325/2013 a Judecătoriei Onești, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 Cod penal.
Executarea pedepsei a început la 05.03.2014 și urmează să expire la data de 17.05.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 2 ani și 3 luni închisoare o fracție de 2/3, respectiv 548 zile închisoare.
Până la data de 17.08.2015, condamnatul a executat efectiv 531 zile închisoare, 0 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 18 zile executate în arest preventiv, în total fiind 549 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. Noul Cod penal prevede la art. 100 alin. 1 lit. d că instanța trebuie să aprecieze dacă persoana condamnată s-a îndreptat și poate fi redată societății, aspecte care se verifică prin raportare la conduita din cadrul penitenciarului și cea anterioară detenției.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate A. I. a avut un comportament pozitiv, nu a avut dificultăți de adaptare și de respectare a normelor specifice mediului carceral, nu a fost sancționată disciplinar și a fost recompensată de 2 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită. De asemenea, aceasta nu a participat la activități productive și gospodărești.
Analizând fișa de cazier judiciar penale potrivit criteriilor din art. 59 Cod penal din 1969 și procesul-verbal nr. 365/17.08.2015 al comisiei de liberări condiționate, instanța a constatat că persoana privată de libertate A. I. este recidivistă, fiind condamnată anterior la mai multe pedepse cu închisoarea, și a mai beneficiat de două ori de liberare condiționată.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
La rândul său, art.97 din Lg. nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care reglementează procedura de acordare a liberării condiționate (art. 77 din Legea nr. 275/2006-în vechea reglementare), stabilește criteriile care trebuie avute în vedere Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și care ulterior sunt supuse implicit și controlului instanței de judecată, printre acestea fiind și antecedentele sale penale.
Așadar, față de împrejurarea că persoana privată de libertate este recidivistă și a mai fost condamnată anterior la pedepse cu închisoare, beneficiind de două ori de liberare condiționată, oferindu-i-se astfel, posibilitatea de a se reintegra în societate și de a nu mai săvârși alte fapte penale, persoana privată de libertate A. I. a perseverat în săvârșirea de infracțiuni, raportându-ne și la data la care pedeapsa urmează să expire la termen-17.05.2016, instanța a apreciat că scopul pedepsei – astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal – nu a fost atins, iar pedepsele nu au fost în măsură a-i crea o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială, dimpotrivă, condamnatul perseverând în activitatea infracțională.
P. urmare, având în vedere durata executată până în prezent din pedeapsă, precum și a celei care a mai rămas de executat, instanța a apreciat că se impune o perioadă suplimentară de detenție pentru ca persoana condamnată să conștientizeze fapta săvârșită și să adopte un comportament adecvat, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului A. I. anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 325/2013 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 399/2013.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 17.11.2015.
T. analizând actele și lucrările dosarului urmează să respingă contestația pentru cele ce succed:
Se constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, instanța de control judiciar însușindu-și integral considerentele reținute.
Se constată că termenul la expirarea căruia cererea de liberare condiționată poate fi reînnoită este unul scurt, respectiv de două luni și 17 zile, judecătoria având în vedere și dând relevanță comportamentului avut în penitenciar.
Se învederează însă de către Tribunal că în aprecierea posibilității de a fi liberat înainte de executarea integrală a pedepsei trebuie analizat comportamentul în penitenciar și prin raportare la fapta comisă, avându-se în vedere și trecutul infracțional. Or, în speță, contestatorul este condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de vătămare din culpă comisă, a mai fost liberat condiționat de două ori, în mod temeinic apreciind prima instanță că la acest moment nu poate fi liberat condiționat.
T. apreciază că acest condamnat nu poate fi liberat la îndeplinirea fracției obligatorii întrucât fapta comisă, precum și antecedența penală reclamă să mai stea o perioadă în regim detenție (scurtă avându-se în vedere termenul maxim de 1 an de zile ce putea fi acordat de către prima instanță) tocmai pentru a se putea crea convingerea instanței că poate fi liberat înainte de executarea integrală a pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare.
Pentru aceste considerente urmează ca în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, să respingă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. I., fiul lui C. și D., născut la data de 16.07.1981 în oraș Comănești, județ Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1015 pronunțată la data de 01 septembrie 2015 de către J. V., sentință pe care o va menține.
Urmează ca în baza art. art. 275 alin. 2) Cod de procedură penală, să oblige contestatorul la plata către stat a sumei de 430 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. I., fiul lui C. și D., născut la data de 16.07.1981 în oraș Comănești, județ Bacău, CNP:_, deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 1015 pronunțată la data de 01 septembrie 2015 de către J. V., pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2) Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 430 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, din care suma de 130 lei, constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2015.
Președinte,
E. E. M.
Grefier,
M. B.
Red/E.E.M.
Teh./M.B.
5ex/19 noiembrie 2015
..noiembrie 2015( inc, penitenciar, parchet)
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 19/2016.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 207/2015.... → |
---|