Distincţia între infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor şi infracţiunea de lovire. Intenţia de a ucide
| Comentarii |
|
C. pen., art. 20, art. 174, art. 175 lit. i), art. 180 alin. (2)
Ţinând cont de circumstanţele comiterii faptei - inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate şi aceea cu o intensitate redusă precum şi de existenţa unor neclarităţi în probele administrate în cauză, instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în loviri sau alte violenţe.
Decizia penală nr. 285/Ap din 20 septembrie 2005 - M.B.
Prin sentinţa penală nr. 74 din 4 februarie 2005, Tribunalul Braşov, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul
D.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de 64 lit. a) şi b) C. pen. A scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2004 la 16 august 2004. De asemenea, în baza art. 350, raportat la art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a menţinut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea Braşov.
A respins cererea formulată de inculpat, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) din acelaşi cod.
A obligat pe inculpat să plătească părţii civile S.A.D. suma de
50.000.000 lei daune morale, respingând restul pretenţiilor civile.
La pronunţarea acestei soluţii a avut în vedere lovirea activă într-o zonă vitală organismului părţii vătămate, localizarea leziunii traumatice (zona capului), obiectul vulnerant folosit de inculpat (o toporişcă), inexistenţa unei cauze exoneratoare de răspundere penală, relaţia între acţiunea traumatică şi efectul posttraumatic constatat, reieşit şi din cuprinsul actelor medicale a căror veridicitate nu a fost contestată.
Mai exact, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului de a purta cu sine o toporişcă, de a aplica cu acest instrument tăietor o lovitură în cap părţii vătămate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, acesta, datorită zonei anatomice vizate, a acceptat posibilitatea producerii decesului părţii vătămate, adoptând o atitudine pasivă, indiferentă faţă de rezultat.
Prin urmare, inculpatul, prin această lovire într-o regiune anatomică vitală, a urmărit un anume rezultat ilicit (vătămarea corporală a părţii vătămate), acceptând în mod conştient şi producerea altuia, primul ca inevitabil, celălalt ca posibil, eventual, motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.
împotriva acestei soluţii au promovat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, ce o critică sub aspectul reţinerii de circumstanţe atenuante, cât şi inculpatul, ce ridică aceeaşi problemă a schimbării încadrării juridice din tentativă la omor calificat în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi achitarea sa pentru această faptă, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., afirmând că lovirea de el aplicată a avut drept scop anihilarea actelor de agresiune venite din partea părţii vătămate şi a prietenilor săi.
Curtea, raportând hotărârea apelată la întreg probatoriul administrat, a reţinut că, în speţă, inculpatul, pe fondul alterării progresive a relaţiilor dintre acesta şi soţia sa, partea vătămată D.M., acutizată de introducerea acţiunii de divorţ, de părăsirea din cea din urmă a domiciliului conjugal, s-a deplasat ia casa socrilor săi, însoţit de fiul său D.V., având asupra sa o rozetă şi o toporişcă, încercând să-şi readucă soţia în domiciliul comun. Aici s-a confruntat cu obstrucţia venită din partea cumnatului său, partea vătămată S.A., care a încercat să aplaneze scandalul iscat de inculpat, determinându-1 să părăsească acel spaţiu.
Relativ la locul agresiunii, indicat în rechizitoriu a fi curtea imobilului socrilor inculpatului, curtea a constatat existenţa unor neclarităţi.
Nu numai că din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului nu rezultă forma şi dimensiunile porţiunii de gheaţă ce conţine o urmă de aspect sanguin, dar nici nu s-a purces la ridicarea şi examinarea provenienţei respectivei urme, aşa cum se stipulează în art. 131 alin. (1) C. proc. pen., deşi nu s-a constatat şi prezenţa altor urme cu aspect asemănător în interiorul curţii.
Alături de menţiunea „pe prima treaptă cum urci, în partea stângă a acesteia se observă o porţiune de gheaţă de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge”, sunt descrise topografia şi dimensiunile altor mijloace de probă, fără a se mai face vreo referire la urma sanguinolentă, la faptul dacă a fost sau nu expertizată pentru a se verifica dacă e de natură umană sau animală, dacă s-au aplicat metodele fizico-chimice pentru a se stabili dacă pata e intr-adevăr de sânge.
Au fost descoperite mai multe urme, dintre care unele cu aspect de stropi şi altele sub formă de pete scurse, dar nu în acel loc, ci pe autoturismul aparţinând inculpatului, aflat în exteriorul imobilului, urme care, de asemenea, nu au fost ridicate şi examinate, ci doar certificate prin declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor audiaţi, omiţându-se aspectul că între fapta pretins a fi comisă şi modificarea materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre inculpat şi partea vătămată există un raport de cauzalitate.
Mai mult, inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate, şi aceea cu o amplitudine redusă, date fiind concluziile medicului legist, leziunile traumatice externe de mică amploare şi numărul de zile de îngrijiri medicale acordate pentru vindecarea posttraumatică (16-18), număr rezultat din folosirea unor criterii medico-legale (diagnostic terapeutic-recuperator). Dacă el ar fi acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, ar fi aplicat mai multe lovituri şi de o intensitate mai mare, provocând leziuni cu potenţial letal.
Faţă de cele de mai sus, curtea, admiţând apelul inculpatului, făcând aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., luând act de existenţa plângerii prealabile, ca şi act de sesizarea organului judiciar, de decizia părţii vătămate S. de a continua procesul penal în ipoteza admisibilităţii acestei schimbări.
Privitor la lovire, nu s-a putut reţine că inculpatul a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, câtă vreme reacţia (riposta) părţii vătămate vine a contracara agresiunea nejustă venită în prealabil din partea inculpatului, el fiind cel care a generat respectivul incident, pătrunzând într-un alt imobil decât proprietatea sa, având asupra sa obiecte contondente, folosind o tonalitate neadecvată unor discuţii amicale, neputând beneficia acum de efectele juridice ale legitimei apărări.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, curtea, raportând comportamentul inculpatului, pericolul social al faptei comise la circumstanţele personale, la atitudinea sa procesuală, a stabilit în sarcina acestuia o pedeapsă de 8 luni închisoare, interzicându-i pe durata execuţiei drepturile prevăzute în art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., apreciind că aceasta răspunde pe deplin exigenţelor legii penale, influen-ţându-i în mod pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, determi-nându-i formarea unui alt mod de viaţă.
întrucât revocarea măsurilor de prevenţie se poate face la cerere sau din oficiu, curtea, dată fiind sancţiunea penală aleasă, a revocat măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara.
întrucât criticile inculpatului şi cele ale Parchetului sunt relative doar la latura penală, delimitându-se astfel cadrul discuţiei în faţa instanţei de control, curtea a menţinut restul dispoziţiilor privitoare la latura civilă a cauzei.
Admiterea apelului inculpatului, axat pe incidenţa prevederilor art. 334 C. proc. pen., îşi găseşte corespondentul în respingerea ca nefondat a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, funcţie de prevederile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
<Vezi şi alte speţe de drept penal:
