Dobândirea de bani de la o persoană cercetată pentru evaziune fiscală. Trafic de influenţă. Spălarea banilor. Articolul 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Subiect activ al infracţiunii. Condiţii. Infracţiuni în legătură directă cu infractiunile
| Comentarii |
|
1. Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 08.11.1990, a fost ratificată prin Legea nr. 263/2002, pentru ca ulterior să fie publicată Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism (prin care a fost abrogată şi Legea nr. 21/1999), ambele acte normative definind noţiunile folosite în materia infracţiunii de spălare a banilor (art. 6 din Legea nr. 263/2002 şi art. 1 din Legea nr. 656/2002).
Potrivit art. 6 paragraf 1 lit. c) din Convenţie, fiecare stat adoptă măsurile pentru incriminarea, printre altele, a faptei constând în „achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse”. Fapta de spălare a banilor are ca element subiectiv numai intenţia („atunci când sunt comise cu intenţie”), la care se adaugă condiţia ca infractorul să „ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse” [art. 6 parag. 1 lit. c)].
Este necesar să se stabilească, pe baza probelor certe, că bunurile dobândite, deţinute sau folosite provin din săvârşirea de infracţiuni şi că autorul cunoştea această împrejurare, nefiind suficientă simpla constatare că cel de la care bunurile au fost dobândite este cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni, iar autorul cunoştea această din urmă împrejurare.
2. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune aflată în conexiune cu o „infracţiune principală” în sensul art. 1 lit. e) din Convenţie, adică orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor.
în cazul banilor, al bunurilor sau al altor valori provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevederile art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 nu pot fi reţinute în sarcina subiectului activ al infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât, în acest caz, subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă nu poate fi şi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3615/05.07.2007
Prin sentinţa penală nr. 575/17.10.2006 a Tribunalului Satu Mare a fost condamnat inculpatul Ţ.V. la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
In baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Prima instanţă a reţinut că, în dosarul nr. 458/P/2004, martorul denunţător C.G. - administrator la societatea comercială M. - a fost cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
După sesizare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în cursul lunii decembrie 2004, i-a transmis denunţătorului C.G. o citaţie.
Pentru a cunoaşte motivul pentru care a fost chemat la parchet, denunţătorul a apelat la martorul S.I., care, după ce a aflat problemele pe care le are denunţătorul, s-a oferit să-l pună în legătură cu inculpatul Ţ. V.,
ştiind că acesta are cunoştinţe pe lângă diverse autorităţi şi s-ar putea să-i rezolve problemele în care este cercetat.
La scurt timp, în cursul aceleiaşi luni - decembrie 2004 - denunţătorul C.G. s-a întâlnit cu inculpatul Ţ.V., ocazie cu care i-a arătat actele întocmite de Garda Financiară, de D.G.F.P., precum şi invitaţiile primite, inclusiv citaţia emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Cu acea ocazie, inculpatul a afirmat că problemele sunt destul de grave, dar s-ar putea rezolva, însă costă mult, indicându-i suma de 50.000 de euro. Inculpatul i-a spus că are cunoştinţe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a fost coleg de liceu cu mai mulţi procurori şi cunoaşte comisari ai Gărzii Financiare, inspectori ai D.G.F.P., prin intermediul cărora şi asupra cărora are influenţă, precum şi că poate rezolva încetarea controlului în mod favorabil pentru denunţător.
Au convenit să-i dea inculpatului 40.000 de euro, plătiţi în două tranşe - prima sumă de 20.000 RON la 25.12.2004, iar a doua zi 60.000 RON, respectiv 20.000 de euro.
După primirea banilor, inculpatul, împreună cu martorul denunţător, au fost în mai multe rânduri atât la poliţie, cât şi la D.G.F.P., unde inculpatul T.V. a discutat cu mai mulţi funcţionari ai acestei institutii.
In prima decadă a lunii ianuarie 2005, inculpatul şi martorul denunţător s-au prezentat la cabinetul avocatului D.L. în vederea angajării unui avocat, întrucât nici cercetările penale şi nici controalele financiare nu se finalizau şi nu duceau la o concluzie favorabilă pentru martorul denunţător.
La îndemnul avocatului, martorul denunţător C.G., la 21.01.2005, a depus autodenunţul la P.N.A. - Biroul teritorial Satu Mare.
Tot în cursul lunii ianuarie 2005, inculpatul i-a restituit martorului denunţător, în două tranşe, suma de 20.000 de euro, respectiv 8.000 de euro, prin intermediul avocatului D.L. şi 12.000 de euro ulterior, rămânând nerestituită suma de 20.000 de euro.
Potrivit art. 257 C. pen., primirea de bani săvârşită de către o persoană care lasă să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari pentru a-i determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile deserviciu constituie infracţiunea dc trafic de influenţă.
Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpat.
Inculpatul a avut cunoştinţă de faptul că banii primiţi de la martorul denunţător C.G. provin din activitatea ilicită a acestuia în administrarea societăţii comerciale M. Inculpatul a cunoscut rezultatul cercetărilor şi învinuirile aduse administratorului C.G. atât din convorbirile avute cu
acesta, cât şi din actele pe care le-a studiat în urma prezentării lor de către denunţătorul C.G.
Potrivit art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani, iar potrivit art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de spălare de bani, atunci când banii provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 78/2000, este infracţiune în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, iar potrivit art. 18 alin. (2), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în Legea nr. 656/2002, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.
In consecinţă, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului de a pretinde şi primi bani, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea unor infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel procurorul şi inculpatul, ambii solicitând, între altele, reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 25/13.02.2007, a admis apelurile declarate de procuror şi inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare, iar pedeapsa aplicată în baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
In baza art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
împotriva deciziei penale nr. 25/13.02.2007 a Curţii de Apel Oradea a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Astfel, inculpatul a arătat, între altele, că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu s-a făcut dovada că a cunoscut împrejurarea că suma de bani pe care a primit-o provenea din săvârşirea de infracţiuni de către cel care i-a remis-o.
Inculpatul şi-a întemeiat recursul, între altele, pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) 18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2
lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată critica referitoare la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de spălare a banilor.
Potrivit rechizitoriului, inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru fapta constând în aceea că „a dobândit şi folosit bunuri, a efectuat plăţi în interes personal, cu sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă”.
Fapta este descrisă la fel şi în partea expozitivă a rechizitoriului.
Potrivit aceluiaşi rechizitoriu, această faptă a fost încadrată în infracţiunea de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
In cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a fost ascultat cu referire la fapta descrisă în actul de sesizare.
Din examinarea încheierii de dezbateri din 30.08.2005 nu rezultă că reprezentantul Ministerului Public ori instanţa ar fi pus în discuţie alte aspecte legate de infracţiunea de spălare a banilor decât cele din rechizitoriu.
Prinsentinţă,primainstanţăareţinutcăfaptacareconstituie infracţiunea de spălare a banilor constă în aceea că, pe de o parte, „inculpatul a avut cunoştinţă de faptul că banii primiţi de la martorul denunţător provin din activitatea ilicită a acestuia în administrarea firmei”, iar pe de altă parte că „fapta inculpatului de a pretinde şi primi bani cunoscând că aceştia provin din săvârşirea unor infracţiuni întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani”.
Se constată că, în timp ce prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapta constând în aceea că „a dobândit şi folosit bunuri, a efectuat plăţi în interes personal, cu sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă”, acesta a fost condamnat de instanţă pentru fapta constând în aceea că, pe de o parte, „a avut cunoştinţă de faptul că banii primiţi de la martorul denunţător provin din activitatea ilicită a acestuia în administrarea firmei”, iar pe de altă parte că „a pretins şi primit bani cunoscând că aceştia provin din săvârşirea unor infracţiuni”.
Fapta inculpatului, astfel cum rezultă din probele administrate, nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, nici în modalitatea expusă în rechizitoriu, nici în cea descrisă în sentinţă.
In esenţă, acestuia i se impută că din suma de 40.000 de euro primită de la denunţător pentru traficul de influenţă, după ce a restituit acestuia
20.000 de euro, din restul de 20.000 de euro nerestituiţi şi-a cumpărat
mai multe bunuri (computer personal, cameră video digitală, schiuri etc.) şi a făcut două depuneri în conturi: 30.500 RON, respectiv 26.700 RON. Asupra depozitelor şi conturilor bancare ale inculpatului şi asupra bunurilor mobile ale acestuia s-au instituit măsuri asigurătorii.
Probele administrate nu au relevat că inculpatul ar fi efectuat depunerile de bani sau achiziţionarea bunurilor pe numele altor persoane.
în luna mai 2002 a fost adoptată Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 08.11.1990.
Ulterior, în luna decembrie 2002, a fost publicată Legea nr. 656/2002 care, în art. 23, incriminează fapte sub denumirea de „infracţiunea de spălare a banilor” (prin care a fost abrogată şi Legea nr. 21/1999).
în ambele acte normative sunt definiţii pentru noţiunile folosite în materia infracţiunii de spălare a banilor (art. 6 din Legea nr. 263/2002 şi art. 1 din Legea nr. 656/2002).
Fapta inculpatului, menţionată anterior - şi pentru care a fost trimis în judecată - exclude incidenţa art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) din această lege, nefiind relevate aspecte care să justifice intenţia acestuia de ascundere sau disimulare a originii ilicite a bunurilor.
Incriminarea din art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 răspunde cerinţelor art. 6 parag. 1 lit. c) din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 08.11.1990.
Potrivit art. 6 parag. 1 lit. c) din Convenţie, fiecare stat adoptă măsurile pentru incriminarea, între altele, a faptei constând în „achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse”.
Prin „produs” se înţelege orice avantaj economic obţinut din infracţiuni [art. 1 lit. a) din Convenţie]; „bun” poate fi un bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil sau imobil etc. [art. 1 lit. b) din Conven-ţie].
Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune aflată în conexiune cu o „infracţiune principală” în sensul art. 1 lit. e) din Convenţie, adică orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor.
In lipsa unor probe certe, simpla constatare că, la data faptelor săvârşite de inculpat, denunţătorul (administrator la o societate cu răspundere limitată având ca obiect principal de activitate prestări de servicii în construcţii) era cercetat pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare
a banilor constând în aceea că, potrivit rechizitoriului, „ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 1.341.557,3255 RON, prin majorarea fictivă a cheltuielilor societăţii”, nu poate justifica concluzia că banii primiţi de către acesta sunt dintre cei obţinuţi prin infracţiunile pretinse a fi fost săvârşite de denunţător.
Nici cunoaşterea de către inculpat a împrejurării că denunţătorul era în curs de cercetare penală pentru infracţiunile menţionate nu este de natură a justifica reţinerea în sarcina acestuia a intenţiei de a primi, pentru traficul de influenţă, sume de bani din cele obţinute de denunţător din infracţiunile pretinse a fi fost săvârşite de acesta.
Or, probele administrate dovedesc cert numai faptul că inculpatul, cu titlu de răsplată pentru traficul de influenţă - faptă necontestată de acesta - a solicitat o sumă de bani, din care în final a primit efectiv suma de 40.000 de euro.
Aşa cum rezultă din textul art. 6 din Convenţie, fapta de spălare a banilor are ca element subiectiv numai intenţia („atunci când sunt comise cu intenţie”), la care se adaugă condiţia ca infractorul să „ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse” [art. 6 parag. 1 lit. c)].
In cauză, aceasta presupune dovedirea prin probe certe că inculpatul, în momentul primirii sumelor de bani, ştia că acei bani provin din infracţiuni săvârşite de denunţător, nefiind admisibile prezumţii.
Trimiterea la textul art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, astfel cum rezultă din încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, este legată de fapta descrisă în actul de sesizare - „a dobândit şi folosit bunuri, a efectuat plăţi în interes personal, cu sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă” - deoarece, potrivit textului art. 17 lit. e), sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora, infracţiunile de spălare a banilor atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în Secţiunile a 2-a şi a 3-a, la Secţiunea a 2-a figurând şi infracţiunea de trafic de influenţă.
In această ipoteză, însă, subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă nu poate fi acelaşi cu cel al infracţiunii de spălare a banilor.
In consecinţă, sub acest aspect, hotărârile pronunţate în cauză sunt supuse casării în baza dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat a fost admis, atât decizia atacată, cât şi sentinţa penală nr. 575/17.10. 2006 au fost casate în parte
şi, rejudecând, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.
