Judecata. Procedura în cauzele cu infractori minori.
| Comentarii |
|
Soluţionând cauza în lipsa inculpatului minor, fără să existe dovezi că acesta s-ar fi sustras judecăţii, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nulă absolut, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Judecarea cauzei în şedinţă publică, în condiţiile în care sunt mai mulţi inculpaţi, iar unul era minor, atrage, de asemenea, nulitatea absolută a hotărârii, deoarece în art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală se arată că dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulitătii.
(Decizia nr. 1308 din 4 iulie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 423 din 31.10.2001, Judecătoria Olteniţa, în baza art. 208 alin. 1 - 209 lit. a), g) şi i) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul M.V. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 26 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 lit. g) din Codul penal (2 infracţiuni) a condamnat pe acelaşi inculpat M.V. la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 192 alin. 2 din Codul penal a condamnat pe inculpatul M.V. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 208 alin. 1 - 209 lit. a) şi g) din Codul penal (2 infracţiuni) a condamnat pe inculpatul M.V. la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 75 lit. c) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul M.V. la 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 33 şi 34 din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 12 mai 2001 la zi.
Pe timpul executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal.
în temeiul art. 208 alin. 1 - 209 lit. a), g) şi i) din Codul penal a condamnat pe inculpatul F.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 208 alin. 1 - 209 lit. g) din Codul penal a condamnat pe inculpatul F.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 192 alin. 2 din Codul penal a condamnat pe inculpatul F.M. la 4 ani închisoare.
în temeiul art. 208 alin. 1 - 209 lit. g) din Codul penal a condamnat pe inculpatul F.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 192 alin. 2 din Codul penal a condamnat pe inculpatul F.M. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 208 alin. 1 - 209 lit. a) şi g) din Codul penal (2 infracţiuni) a condamnat pe inculpatul F.M. la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul F.M. la 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
în temeiul art. 33 şi 34 din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa pronunţată durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2001 la zi.
Pe timpul executării pedepsei, inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal.
în temeiul art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul M.S. la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2001 la zi.
Pe timpul executării pedepsei, inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal.
în temeiul art. 26 din Codul penal raportat la art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi c) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul M.V. la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2001 la zi.
Pe timpul executării pedepsei, inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal.
în temeiul art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 99 din Codul penal raportat la art. 109 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul minor M.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 din Codul penal.
A dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 mai 2001 la 21 iunie 2001.
Pe timpul executării pedepsei i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal (după vârsta de 18 ani).
A obligat inculpaţii majori şi pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la despăgubirea părţilor vătămate, constituite părţi civile.
A obligat pe inculpaţii majori şi pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente M.M. la 500.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 09/10.08.2000, inculpatul F.M. a pătruns în curtea părţii vătămate I.T., de unde a furat o vacă în valoare de 12.000.000 lei, ajutat de inculpatul M.V., care l-a asigurat înainte de săvârşirea faptei că îl va ajuta să o valorifice, primind jumătate din suma obţinută. în noaptea de 29/30.07.2000, inculpatul F.M. a furat o vacă în valoare de 7.000.000 lei din curtea părţii vătămate M.A., iar inculpatul M.V. l-a asigurat înainte de săvârşirea faptei că îl va ajuta să o valorifice, primind jumătate din suma obţinută.
în ziua de 04/05.04.2001, inculpaţii F.M. şi M.V. au pătruns în curtea părţii vătămate M.P. de unde au sustras un tăuraş în valoare de 12.000.000 lei, iar în ziua de 22/23.04.2001 au furat de la stâna părţii vătămate H.M. 10 oi în valoare totală de 10.000.000 lei. în ziua de 10/11 mai 2001, inculpaţii F.M., M.S. şi inculpatul minor M.M. le-au deposedat prin violenţă pe părţile vătămate H.M. şi D.S. de 19 oi, un telefon mobil şi o lanternă, în valoare totală de 24.080.000 lei.
împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, inculpaţii şi partea civilă H.M.
Tribunalul Călăraşi, prin Decizia penală nr. 70/A din 14 martie 2002, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpaţii M.V., M.M. M.V., M.S. şi F.M., precum şi de partea civilă H.M. împotriva Sentinţei penale nr. 423/2001 a Judecătoriei Olteniţa.
împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpaţii M.V., M.S. şi F.M.
Parchetul a criticat hotărârile sub următoarele aspecte:
- Instanţa de fond a judecat cauza în lipsa inculpatului minor M.M., încălcând astfel dispoziţiile art. 484 alin. 1 din Codul de procedură penală.
- Deşi în cauză erau judecaţi şi infractori majori, în mod nelegal instanţa de fond a judecat cauza în şedinţă separată, încălcând astfel dispoziţiile art. 486 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste două motive se invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 5 şi pct. 171 din Codul de procedură penală.
- Instanţa de fond a dat o greşită încadrare juridică faptei de tâlhărie şi, respectiv, de complicitate la tâlhărie, deoarece în cauză erau incidente prevederile art. 33 lit. a) din Codul penal, şi nu ale art. 41 alin. 2 din Codul penal, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală.
- Instanţa de fond a făcut o greşită individualizare a pedepselor atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare în cazul inculpatului minor, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din Codul de procedură penală.
Inculpaţii, în recursurile lor, au criticat hotărârile sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, invocând tot cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din Codul de procedură penală.
Examinând hotărârile sub aspectul criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:
Referitor la primele două motive de recurs ale parchetului, care sunt dirimante şi impun casarea cu trimitere, se constată că acestea sunt fondate.
într-adevăr, potrivit art. 484 alin. 1 din Codul de procedură penală, judecarea cauzei privind o infracţiune săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecată.
Instanţa de fond a trecut la judecarea cauzei în lipsa minorului M.M., fără să se facă dovada că acesta s-ar fi sustras judecăţii.
Mai mult, el a fost prezent la termenele din 3.07.2001 şi 18.09.2001.
Procedând astfel, hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută, expres prevăzută de art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia "sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii".
Or, după cum s-a arătat, art. 484 alin. 1 din Codul de procedură penală instituie obligativitatea prezenţei minorului la judecată.
Cazul de casare incident este într-adevăr art. 385® pct. 5 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost indicat de parchet.
De asemenea, judecarea cauzei în şedinţă separată atrage nulitatea absolută a hotărârii, deoarece în art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală se arată că dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
în cauză erau mai mulţi inculpaţi, unul minor iar restul majori.
Art. 486 prevede că atunci când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, iar disjungerea nu este posibilă, instanţa judecă în compunerea prevăzută de art. 483 din Codul de procedură penală şi după procedura obişnuită, ceea ce înseamnă că şedinţa trebuia să fie publică.
Cu privire la cazul de casare invocat de parchet - art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală - se apreciază că nu acesta este incident în ce priveşte această critică, pentru următoarele considerente:
Acest caz de casare - care există atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - fiind de cea mai mare generalitate şi cuprindere, întrucât implică orice violare a legii, inclusiv acele încălcări specifice care dau conţinut celorlalte cazuri de casare, este de aplicabilitate subsidiară, în sensul că poate fi reţinut numai dacă situaţia juridică prin care, în speţă, s-a violat concret legea nu este susceptibilă de încadrare în vreunul dintre acestea.
Or, în speţă, instanţa, încălcând dispoziţiile procedurale privind publicitatea şedinţei de judecată, a făcut desigur o greşită aplicare a legii, dar această încălcare dă conţinut cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 4 din Codul de procedură penală.
Având în vedere toate acestea, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, a admis recursurile parchetului şi ale inculpaţilor, a casat în totalitate ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
