Judecata. Rolul activ al instanţei
| Comentarii |
|
Instanţa de judecată sesizată cu o cerere este obligată să o încadreze ea însăşi în drept, în funcţie de motivarea ei în fapt, eventual după ce solicită petentului precizarea acesteia (dacă este necesar), nefiind ţinută de încadrarea în drept pe care o face petentul.
(Decizia nr. 2097 din 8 octombrie 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1685/23 iunie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost respinsă cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul M.A., reţinându-se că deţinutul nu a executat fracţia obligatorie prevăzută de art. 59 din Codul penal.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, solicitând punerea sa în libertate pentru că este bolnav de SIDA în ultimă fază, are 4 copii minori, cel mai mic dintre ei având 6 ani.
Prin Decizia penală nr. 1116/A din 6 august 2003, Tribunalul Bucureşti -Secţia I penală a respins ca nefondat apelul condamnatului.
Tribunalul a reţinut că apelantul condamnat nu a intrat în comisia de liberare, sesizând direct instanţa de fond pentru a dispune liberarea sa condiţionată.
S-a constatat că nici la data soluţionării apelului nu s-a împlinit fracţia obligatorie din pedeapsă prevăzută de art. 59 din Codul penal.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea acestora cu trimiterea spre rejudecare, având în vedere motivarea cererii sale iniţiale.
Examinând hotărârile recurate, Curtea a constatat că recursul este fondat, criticile formulate încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală.
Curtea a reţinut că instanţa de judecată sesizată cu o cerere este obligată să o încadreze ea însăşi în drept, în funcţie de motivarea ei în fapt, eventual după ce se solicită petentului precizarea acesteia (dacă este necesar), nefiind, în consecinţă, ţinută de încadrarea pe care petentul o face în drept.
Din această perspectivă, examinând motivele invocate de petent în cererea pe care a adresat-o instanţei de fond, rezultă că ceea ce acesta a solicitat în esenţă este liberarea sa din executarea pedepsei, întrucât este bolnav de SIDA în stadiul C3, aspect confirmat şi de referatele medicale depuse în dosarul de recurs.
Prin urmare, chiar dacă în preambulul cererii condamnatul vorbeşte de "eliberare condiţionată", invocând şi dispoziţiile art. 60 din Codul penal privind liberarea condiţionată în cazuri speciale, instanţa de fond avea obligaţia ca, faţă de această motivare contradictorie în fapt şi în drept, să ceară condamnatului precizarea cererii formulate, analizând astfel posibilitatea ca ea să fie încadrată în drept, prin raportare la art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, ţinând seama de împrejurarea că petentul nu putea fi încă propus pentru liberare condiţionată.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii, motiv pentru care ambele hotărâri au fost casate şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
