JUDECATĂ. SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE. NEPUNERE ÎN DISCUŢIA PĂRŢILOR. NULITATEA HOTĂRÂRII.
| Comentarii |
|
Sentinţa primei instanţe, prin care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev.de art.211 alin.2 lit.a, d şi e C.pen. în infracţiunea prev. de art.20 rap.la art.211 alin.2 lit.a, d şi e C.pen., fără a se pune în discuţia părţilor noua încadrare, constituie caz de nulitate absolută, sancţionată cu desfiinţarea sa totală şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin sentinţa penală nr.572/1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev.de art.211 alin.2 lit.a, d şi e C.pen., l-a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen.
S-a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 5 iulie 1998, mai mulţi bărbaţi, printre care şi inculpatul, au acostat-o pe partea vătămată şi au lovit-o, împrejurare în care inculpatul a încercat să-i ia victimei lănţişorul din aur pe care aceasta îl purta la gât.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât inculpatul, pentru redozarea pedepsei, cât şi Parchetul, care a criticat sentinţa sub aspectul omisiunii instanţei de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei.
Curtea, examinând criticile invocate, a constatat că se impune admiterea apelului declarat de Parchet şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
A reţinut Curtea că, din practicaua sentinţei apelate nu rezultă că s-ar fi solicitat de părţi ori că instanţa ar fi pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei. Dacă instanţa, după deliberare, a ajuns la concluzia că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, avea datoria să dispună repunerea cauzei pe rol, conform prevederilor art.334 C.pr.pen. şi art.289 C.pen., sub sancţiunea prevăzută de art.197 alin. C.pr.pen.
Prin această omisiune, s-au nesocotit prevederile art.334 C.pr.pen., care statuează expres o atare obligaţie, corelată cu o alta, referitoare la atragerea atenţiei inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
în consecinţă, Curtea, conform art.379 pct.2 lit.b C.pr.pen., a desfiinţat sentinţa apelată în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
(Secţia I penală, decizia nr. 134/2000) NOTĂ: Apreciem că soluţia la care s-a oprit instanţa de apel contravine chiar temeiului de drept al admiterii apelului, respectiv art.379 pct.2 lit.b C.pr.pen., întrucât prin aceste dispoziţii sunt avute în vedere trei ipoteze (lipsa unei părţi nelegal citate; nerezolvarea fondului cauzei; incompetenţa) care nu se regăsesc în speţă.
într-adevăr, prevederile art.334 C.pr.pen. sunt imperative, şi încălcarea lor atrage nulitatea absolută, dar nici peste ipotezele din art.379 pct.2 lit.b C.pr.pen., prevăzute tot cu caracter imperativ, nu se poate trece.
Totuşi, instanţa de apel, dând satisfacţie efectului devolutiv al apelului, precum şi prevederilor art.334 C.pr.pen., putea să procedeze ea însăşi la desfiinţarea totală a deciziei, şi, în conformitate cu art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen., să pronunţe o nouă hotărâre, procedând potrivit art.345 C.pr.pen.
Ca atare, evidenţierea şi stabilirea lipsurilor pe care le prezintă hotărârea apelată este posibilă chiar în cadrul judecării apelului, fără a mai fi nevoie de o altă judecată în fond.
Constatarea în asemenea cazuri a încălcărilor de lege rezultă din dosarul cauzei şi nu necesită o nouă judecare a fondului.
Or, în speţă, aceasta ar fi fost ipoteza, întrucât starea de fapt nu a fost pusă sub semnul îndoielii, aspect care ar fi implicat o nouă probaţiune în cauză, aşa încât soluţia de trimitere spre rejudecare este nu numai formală, ci şi tergiversantă, cu consecinţe în timp legate de prescrierea faptei.
De asemenea, dintr-o altă optică, nerespectarea art.334 C.pr.pen., privind punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice, nu conduce la casarea hotărârii, dacă nu se face dovada că s-a adus o vătămare inculpatului, în caz contrar acesta neavând vreun interes.
în speţă, inculpatul M.F. nu justifică un asemenea interes, deoarece, prin schimbarea încadrării juridice i s-a făcut o situaţie mai uşoară, de vreme ce a fost condamnat pentru tentativă, iar nu pentru fapta consumată, aşa cum fusese trimis în judecată. (Judecator Antoaneta Nedelcu)
