Omor deosebit de grav. Individualizarea pedepsei. Circumstanţe atenuante. Modalitatea de comitere a faptei. Conduita inculpatului după comiterea faptei

C.pen., art. 74, 175, 176

Având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta, inculpatul lovind victima cu un cuţit de mai multe ori în abdomen, după care a dat foc unei canapele din locuinţă, aplicându-şi singur şi o lovitură de cuţit, faptul că între cei doi soţi au existat o stare tensionată de mai mult timp, datorată consumului frecvent de băuturi alcoolice şi geloziei inculpatului, nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în sensulprev.art. 74 C.pen.

Secţia penală şi de minori, decizia nr.21/A din 31 ianuarie 2007

Prin sentinţa penală nr.593 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Maramureş a fost condamnat inculpatul M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 175 alin. 1 lit. c raportat la art. 176 alin. 1 lit. a Cod penal, după schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 din Codul de procedură penală, din infracţiunea prevăzută de art. 176 alin. 1 lit. a Cod penal, la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal pe timp de 3 ani.

Cu aplicarea art. 74 lit. a,c, art. 76 lit. a Cod penal şi cu consecinţele prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reţinerea şi arestarea preventivă din 27.04.2006 la zi.

Conform art. 14 Cod proced.penală, art. 998 Cod civil, inculpatul a fost obligat să plătească către partea civilă C.D. suma de 2000 lei RON cu titlu de despăgubiri civile.

Conform art. 118 lit. b Cod penal s-a confiscat cuţitul corp delict înregistrat la Registrul de corpuri delicte al acestui tribunal la nr. 34/2006.

Conform art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească către stat cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 1000 lei RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că între inculpatul M.A. şi victima M.R.A. exista o relaţie tensionată de mai multă vreme, datorată consumului frecvent de băuturi alcoolice, geloziei inculpatului şi comportamentul victimei.

În acest context în noaptea de 27/28 martie inculpatul s-a întors la domiciliul său fiind sub influenţa băuturilor alcoolice împrejurare în care a rugat-o pe victimă să îi încălzească mâncarea dar aceasta a refuzat.

Inculpatul şi victima au început să se certe datorită stării în care se aflau precum şi a relaţiilor tensionate, primul solicitându-i victimei să întreţine relaţii intime. Victima a refuzat, l-a lovit pe inculpat cu pumnul în regiunea nasului după care inculpatul a început să îi aplice lovituri cu cuţitul în torace de mai multe ori.

Inculpatul a contestat că a lovit victima de mai multe ori susţinând că i-a aplicat o singură lovitură, împrejurare care nu se confirmă având în vedere concluziile actelor medico - legale din care rezultă că victima a prezentat multiple plăgi înţepate - tăiate toraco-abdominale.

După ce şi-a lovit soţia cu cuţitul inculpatul a dat foc unei canapele din domiciliu şi şi-a aplicat singur o lovitură de cuţit în abdomen.

În raport de această stare de fapt instanţa a reţinut că în drept fapta inculpatului M.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal raportat la art. 176 alin. 1 lit. a din Codul penal sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

În cursul judecăţii inculpatul a solicitat să fie supus unei noi examinări psihiatrice având în vedere că înainte de comiterea faptei a fost internat la Spitalul Sighetu Marmaţiei - Secţia psihiatrie, întrucât nu îşi poate explica să comită asemenea faptă, iar în prezent suferă încă de diverse afecţiuni psihice şi este posibil ca aceste boli să-i fi afectat discernământul.

Instanţa a respins această solicitare pe considerentul că expertiza medico - legală psihiatrică efectuată în faza de urmărire penală a stabilit că inculpatul a avut discernământ la momentul comiterii faptelor sale şi îl are şi în prezent iar, la întocmirea acesteia s-au avut în vedere antecedentele psihiatrice ale inculpatului.

La individualizarea răspunderii penale a inculpatului instanţa a avut în pericolul social al faptei comise, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, poziţia sinceră avută pe parcursul procesului aspecte ce au determinat reţinerea în favoarea acestuia a unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a şi c Cod penal, cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minimul prevăzut de textul legal de încriminare a faptei.

Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş solicitând desfiinţarea acesteia şi judecând să se dispună înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi prin urmare să se aplice acestuia o pedeapsă între limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită respectiv cea prevăzută de art.175 lit.c C.pen.

În motivarea apelului s-a arătat că fapta inculpatului prezintă o gravitate sporită datorită modului în care a fost săvârşită, împrejurarea că acesta a înjunghiat victima de 6 ori, după care a incendiat o canapea din apartament şi şi-a provocat şi el răni, nefiind lipsit de importanţă şi faptul că între inculpat şi victimă relaţiile erau deteriorate de mai mult timp din cauza geloziei şi consumului frecvent de alcool.

Prin urmare, doar lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea faptei nu justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, astfel încât pedeapsa să fie redusă sub minimul special prevăzut de lege.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de apel dar şi din oficiu, Curtea reţine că tribunalul a dat o corectă interpretare probelor administrate, reţinând în mod corespunzător starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, pentru care s-a dat încadrarea juridică prevăzută de art.175 alin.1 lit.c C.pen., cu referire la art.176 alin.1 lit.a C.pen., însă la individualizarea pedepsei, în mod netemeinic s-a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a şi c care să atragă coborârea pedepsei în conformitate cu art.76 lit.a C.pen.

Astfel, având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta, inculpatul lovind victima cu un cuţit de mai multe ori în abdomen, după care a dat foc unei canapele din locuinţă,

aplicându-şi singur şi o lovitură de cuţit, faptul că între cei doi soţi au existat o stare tensionată de mai mult timp, datorată consumului frecvent de băuturi alcoolice şi geloziei inculpatului, nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în sensul prev.art.74 C.pen., şi sub acest aspect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş este întemeiat.

Prin urmare, în baza art.379 pcct.2 lit.a C.pr.pen., apelul va fi admis desfiinţându-se hotărârea atacată iar în raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 C.pen., şi de cele mai sus reţinute, inculpatul va fi condamnat la 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.pen.

În acelaşi timp se va face aplicarea dispoziţiilor art.71 raportat la art.64 lit.a şi b C.pen., lit.c a art.64 C.pen., nefiind incident în cauză întrucât inculpatul nu s-a folosit de o funcţie sau profesie pentru a săvârşi infracţiunea.

In baza art.381 C.pr.pen., din pedeapsa aplicată se va deduce perioada arestului preventiv iar în temeiul art.160b C.pr.pen. se va menţine starea de arest a inculpatului. (Judecător Claudia Ilieş)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor deosebit de grav. Individualizarea pedepsei. Circumstanţe atenuante. Modalitatea de comitere a faptei. Conduita inculpatului după comiterea faptei