Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor penale ale instanţelor din România. Speţe de drept penal rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de penal

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Secţiunea este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Vedeţi în lisa de mai jos toată practica judiciară penală disponibilă.

Articol
- restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie - activitate infracţională a pârâtei pe teritoriul Franţei (condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism dispusă de Curtea de Apel
Recunoaştere hotărâre străină. Contopire pedeapsă. Declinare competenţă.
Omor. Schimbarea încadrării juridice.Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.Amânarea aplicării pedepsei
Liberare conditionata Liberare condiţionată
Liberare conditionata Liberare condiţionată
Plangere impotriva rezolutiei procurorului Cereri
CHELTUIELI JUDICIARE. SOCIETATE DE ASIGURARE. Asigurări auto şi alte asigurări
Tentativă la infracţiunea de omor calificat, condamnarea inculpatului Tentative
Apel admis, sub aspectul obligarii in solidar a partii responsabile civilmente la plata despagubirilor civile si a cheltuielilor judiciare. Încheierea de şedinţă
Infractiuni prevazute in legi si decrete Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete
Apelul peste termen. Obligativitatea instanţei de a verifica, din oficiu, dacă se află în faţa unui apel/ recurs peste termen. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Mentinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului. Imposibilitatea prezentarii inculpatului. Arest preventiv
Din actele şi lucrările dosarului, având în vedere datele pronunţării hotărârilor de condamnare, rezultă că infracţiunea care ar fi putut atrage anularea suspendării condiţionate a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 293/200
Plângere împotriva rezoluţiilor procurorului Construcţii

Contestatie la executare. Pedeapsa stabilita conform art. 39 alin. 2 Cod penal. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 461 Cod procedura penala. Contestaţie la executare
Arestarea preventivă. Respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru că nu există probe sau indicii privind săvârşirea faptei. Temeiurile de drept ale măsurii preventive Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prin nerespectarea obligaţiei de a se prezenta la S.P.V.R.S.I.-T.B. la datele stabilite. Inculpatul şi-a încălcat obligaţiile stabilite prin sentinţa de condamnare şi se impune executarea pedepsei
Întreruperea executării pedepsei. Consecinţe grave pentru familia condamnatului. Înţelesul termenului de familie Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Contopire pedepse Infracţiuni
Recurs. Cazurile de casare rezultate din încălcarea normelor de procedură penală. Admitere. Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Contestaţie la executare în materie penală.Incident la executare Contestaţie la executare
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Suspendarea condiţionată
Infracţiune continuată. Acţiuni ori inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Infracţiuni
SANCŢIONAREA INCULPATULUI MINOR – PRIORITATEA MĂSURILOR EDUCATIVE Măsuri de siguranţă şi educative
PLÂNGERE PREALABILĂ. CONŢINUT Plângeri prealabile
Loviri şi alte vătămări
Furt calificat. Loc public. Inexistenţa agravantei dacă inculpatul s-a aflat cu acordul părţii vătămate în autoturism indiferent unde se afla parcat
Încălcarea dispoziţiilor art. 289 C.proc.pen., care reglementează desfăşurarea procesului penal. Nulitate absolută
Apel. Respectarea principiului aflării adevărului şi dreptului la un proces echitabil
Prelungirea duratei măsurii arestării preventive. Condiţii
Recurs împotriva încheierii prin care a fost respinsă propunerea Parchetului de arestare a inculpatului. Lipsa incidenţei art. 148 lit. a) C.pr.pen.
Disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală. Procedura de judecată a acţiunii civile după disjungere
Infracţiunile de trafic de droguri şi spălare de bani - încadrarea juridică a faptei de a cumpăra un bun cu bani proveniţi din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de legea nr. 143/2000.
Art. 211 Cod penal. Jurisprudență Tâlhărie
Lovituri Vatamare corporala Daune morale si materiale
Citarea inculpatului la adresa unde locuieste. Garantie a dreptului la aparare
Judecarea cauzei în lipsa inculpatului arestat. Nulitate absolută.
CONTESTATIE IN ANULARE - FELUL HOTARARII
Contestaţie în anulare - termen
Judecata. Nemotivarea hotărârii. Dreptul la un proces echitabil. C.Proc.Prev., Ar.354 şi urm.; Art.385/9 al.1 Pct.9, Convocarea pentru apărarea
Nulitate absolută. Neefectuarea referatelor de evaluare în cauzele cu infractori minori. Consecinţe.
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Necesitatea executării hotărârii civile cu respectarea dispoziţiilor legale.
Acordarea creanţelor accesorii în cazul evaziunii fiscale
Infracţiunea fals în declaraţii în formă continuată;Infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale în formă continuată.
Nerespectarea regimului armelor si munitiilor prev. De art. 279 C.Penal.
Ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Anulare proces verbal de contravenţie
Trafic de persoane în formă calificată şi proxenetism
Tâlhărie. Minoritate. Măsuri educative. Pedepse.

Start 127 129 Final
Pagina 127 din 386