Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor penale ale instanţelor din România. Speţe de drept penal rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de penal

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Secţiunea este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Vedeţi în lisa de mai jos toată practica judiciară penală disponibilă.

Articol
Prin încheierea din 14.12.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, printre altele, s-a admis cererea formulată de inculpatul R. T. V. Şi, în baza
Infracţiune la Legea circulaţiei
Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete
Infracţiunea de viol, prev. De art.197alin.3 Cod penal. Fapta comisă de un inculpat minor. Individualizarea judiciară a pedepsei. Repararea, din oficiu a prejudiciului
Prelungirea arestarii preventive. Cerinte
Conducere autovehicule pe drumurile publice cu îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege
Furt calificat. Greşita reţinere a agravantei legale prev. De art.75 alin.1 Lit.A cod penal.
Infractiune prevazută de OUG 195/2002
Menţinere măsură arestarea preventivă
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 86 alin. 1
Prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale
Plângere contravenţională. Recurs
PLANGERE IMPOTRIVA REZOLUTIEI PROCURORULUI
Necitarea unei părţi. Nelegalitatea sentinţei.
Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Trimitere în judecată sub aspectul infracțiunii de luare de mită. Schimbare de încadrare juridică în infracțiunea de șantaj.
Redeschiderea procesului penal – art. 466 şi urm. Cod procedură penală. Inadmisibilitate
Ucidere din culpă. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Dare de mita. Jurisprudență Dare de mită
Violenţe. Jurisprudență Săvârşirea mai multor infracţiuni
Violare de domiciliu. Jurisprudență Proprietate privată
Luare de mită. Schimbarea încadrării juridice. Jurisprudență Luare de mită
Respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, în cursul urmăririi penale
Cereri. Jurisprudență Cereri
infractiunea de inselaciune. Jurisprudență Înşelăciune
Nesocotirea, la stabilirea pedepsei rezultante, în aplicarea legii penale mai favorabile a regulilor stabilite de art.49 alin.1 din Noul Cod penal, pluralitate intermediară, în situaţia înlăturării stării de recidivă
Intervenirea unei legi penale noi. Jurisprudență Infracţiuni
Individualizarea judiciară a pedepselor. Luarea în considerare la individualizarea judiciară a pedepselor a întregului ansamblu de criterii ce privesc atât circumstanţele favorabile inculpatului, cât şi aspectele care ţin de pericolul social al faptei, li
Schimbarea obiectului cererii Calificarea juridica Cerere de contopire Contestaţie la executare
Apel peste termen Tardivitate Admisibilitatea recursului
Apel Omisiunea instanţei de a analiza apărările inculpaţilor privind cuantumul prejudiciului Caz de casare
Termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii
Revendicare imobil cu destinaţia de cramă de la o societate comercială. Scutire la plata taxei de timbru.
PLANGERE , impotriva rezolutiei de neincepere a urmarii penale pronuntata de procuror
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica
Arestarea preventivă. Menţinere. Aplicare practică CEDO.
OBIECTUL - PLÂNGERILE DEŢINUŢILOR
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Măsuri de siguranţă. Confiscare specială.
Plângere împotriva rezoluţiilor procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de intimat pentru infr.Prev.De art.182 al.2 C.p.
Fapta inculpatului de a înregistra în evidenţele contabile un număr de şapte facturi fictive prin care s-a sustras de la plata impozitului datorat, constituie
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PARCHETULUI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ .PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE. EFECTE.
REABILITARE DE DREPT SAU JUDECĂTOREASCĂ
Confiscarea sumei de bani ce a format obiectul infracţiunii.
Sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, pot fi atacate cu recurs
Concurs de infracţiuni. Aprecierea sporului de pedeapsă adăugat la pedeapsa cea mai grea. Recurs declarat de inculpat pe netemeinicie şi respins ca nefondat
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PROCURORULUI-RESPINSĂ
Plângere împotriva rezoluţiei procurorului
CONTESTAŢIE CONFORM LEGII 275/2006, SCHIMBAREA REGIMULUI DE EXECUTARE, SOLUŢIE DE RESPINGERE
Contestaţie la executare. Cazuri. Greşita încadrare juridică a faptei

Start 38 Final
Pagina 38 din 386