PEDEAPSA. INDIVIDUALIZARE JUDICIARĂ. CIRCUMSTANŢE ATENUANTE. EFECTE.
Comentarii |
|
în cazul reţinerii în favoarea inculpatului a mai multor circumstanţe atenuante, instanţa poate reduce pedeapsa până la limita minimă prev.de art.76 C.pen., ţinându-se seama şi de scopul preventiv-educativ al pedepsei, prev.de art.52 C.pen.
Prin sentinţa penală nr.32/3.02.2000, Judecătoria Videle, în baza art.208-209 alin.1 lit.a şi g C.pen., cu aplicarea art.74 şi 76 lit.c C.pen. a condamnat pe inculpatul U.C. la 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 C.pen.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şi inculpaţii R.D. şi R.N., la diferite pedepse în baza aceloraşi texte de lege.
în fapt, s-a reţinut că inculpatul U.C. (împreună cu ceilalţi doi inculpaţi), în ziua de 29.08.1999, a sustras mai multe bunuri, în valoare de 2,8 milioane lei.
Prin decizia penală nr.251 din 4 aprilie 2000, Tribunalul Teleorman, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.C., reţinând că pedeapsa de 6 luni închisoare este corect individualizată.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul U.C., pentru motivul de casare prev.de art.3859 pct.14 C.pr.pen., solicitând reducerea pedepsei.
Recursul este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, deşi s-au reţinut în favoarea inculpatului mai multe circumstanţe atenuante, nu s-a dat o judicioasă eficienţă acestora.
Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse mai mici este în măsură să asigure scopul preventiv - educativ, prev.de art.52 C.pen., ţinând seama de faptul că inculpatul U.C. este la primul conflict cu legea penală, a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând şi regretând fapta comisă, ţinând seama şi de valoarea mică a prejudiciului (2,8 milioane lei), care a fost acoperit în totalitate.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de inculpatul U.C., a casat parţial ambele hotărâri şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 luni închisoare la 3 luni închisoare. (Judecator Stan Mustata)
(Secţia I penală, decizia nr. 729/2000)