PEDEAPSA. INDIVIDUALIZARE JUDICIARĂ. LIPSA DE RELEVANŢĂ A REVOCĂRII ARESTĂRII PREVENTIVE.
| Comentarii |
|
Starea de arest sau de libertate în care se află inculpatul la data judecăţii nu are influenţă asupra cuantumului pedepsei ce i se aplică.
Prin sentinţa penală nr.3762 din 19 noiembrie 1999, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a condamnat pe inculpatul V.M.N. la 9 luni închisoare pentru infracţiunea prev.de art.20 rap.la art.208-209 lit.a, g şi i C.pen., şi la 6 luni închisoare pentru cea prev.de art.208-209 lit.g şi i C.pen., ambele cu aplicarea art.99 şi urm.C.pen. şi a art.74-76 C.pen., urmând ca, în baza art.33-34 C.pen., să execute 9 luni închisoare.
S-au dedus durata reţinerii de o zi şi cea a arestării preventive de la 10 decembrie 1998, la 3 iunie 1999.
S-a reţinut, în fapt, că în seara de 8 decembrie 1998, inculpatul (împreună şi cu Z.I., condamnat în cauză) au verificat dacă partea vătămată C.O. află în apartament, scop în care au aruncat un bulgăre de zăpadă în geam. Văzând că nu se aprind luminile şi, deci, nu ar fi nimeni în locuinţă, au escaladat balconul acesteia aflat la etajul 1 şi, în timp ce încercau să pătrundă în interior, inculpatul a fost surprins şi imobilizat de partea vătămată şi alţi locatari.
De asemenea, în noaptea de 29/30 noiembrie 1998, inculpatul a pătruns prin efracţie într-un magazin si a sustras produse alimentare în valoare de 3.462.000 lei.
Prin decizia penală nr.340 din 10 martie 2000, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a admis apelul inculpatului, a redus pedepsele la 3 luni, respectiv 5 luni şi 24 zile închisoare, cu rezultanta de 5 luni şi 24 zile, din care a dedus prevenţia de la 9 decembrie 1998, la 3 iunie 1999, constatând pedeapsa executată.
Instanţa de apel a considerat că durata arestării preventive în cauză este suficientă pentru reeducarea inculpatului, reducând astfel pedepsele la cuantumul acestei durate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul V.M.N.
Parchetul a criticat netemeinicia reducerii pedepselor în modul arătat mai sus şi judecarea apelului cu neîndeplinirea legală a procedurii faţă de inculpat, motiv de casare care nu a mai fost susţinut oral.
Inculpatul a invocat greşita lui condamnare, întrucât nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Curtea a constatat că este fondat motivul de recurs invocat şi susţinut oral de Parchet, arătând că, în raport de gradul de pericol social al faptelor şi împrejurările concrete în care au fost comise, fără temei instanţa de apel a redus pedepsele, determinant în acest sens fiind, în opinia Tribunalului, faptul că, în cursul judecăţii, printr-o decizie a Tribunalului a fost revocată măsura arestării preventive.
Or, starea de arest sau de libertate a unui făptuitor nu poate influenţa cuantumul pedepsei ce se aplică, aspectul acesta fiind în afara celor prevăzute de art.72 C.pen., criteriile la care se referă acest text fiind corect evaluate de instanţa fondului.
Ca urmare, a fost admis recursul Parchetului, decizia de apel a fost casată în totalitate şi s-a menţinut sentinţa primei instanţe.
Recursul inculpatului a fost respins, ca nefondat, declaraţiile acestuia de recunoaştere a faptelor la urmărirea penală coroborându-se cu declaraţiile coinculpatului Z.I., martorului P.L. şi constatările raportului de expertiză dactiloscopică. (Judecator Mihai Despina)
(Secţia I penală, decizia nr. 1375/2000)
