Percheziţie domiciliară. Cauză aflată în cursul urmăririi penale. Cerere de restituire a bunurilor ridicate, adresată instanţei. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
In cadrul activităţii de punere în executare a autorizaţiei de percheziţie, organele judiciare pot ridica obiecte şi înscrisuri, urmând a se stabili în ce măsură acestea au legătură cu fapta ce face obiectul cercetărilor.
Obiectele şi înscrisurile care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin, însă acest lucru se întâmplă de regulă după terminarea cercetărilor.
In condiţiile în care urmărirea penală este într-o fază incipientă, solicitarea persoanei a cărei locuinţă a fost percheziţionată de a i se restitui bunurile ridicate, adresată instanţei şi întemeiată pe dispoziţiile art. 168 şi 169 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.
(Decizia nr. 1617 din 1 septembrie 2004 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 887 din 29.06.2004 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea petentului T.F.M. privind restituirea unor bunuri ridicate de la domiciliul său de lucrătorii de poliţie.
Instanţa a reţinut că, în condiţii legale, lucrătorii de poliţie au efectuat în ziua de 18.03.2004 o percheziţie la locuinţa petentului, ocazie cu care au ridicat o serie de obiecte ale acestuia.
în raport de dispoziţiile art. 168 şi 169 alin. 1 din Codul de procedură penală, petentul a formulat o plângere împotriva celor două autorizaţii de percheziţie cu nr. 63 şi 64 din 16.03.2004, emise de Tribunalul Bucureşti, solicitând restituirea bunurilor ridicate, întrucât nu au legătură cu nici o faptă penală de care să fie învinuit că a săvârşit-o.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate de petent, iar potrivit art. 109 alin. 4 din Codul de procedură penală, organele de cercetare penală au obligaţia să restituie obiectele şi înscrisurile ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza.
Or, la acest moment procesual, când încă se administrează probe la urmărirea penală şi în legătură cu bunurile ridicate de la domiciliul petentului, urmând a se stabili dacă acestea au sau nu legătură cu vreo cauză penală, nu se justifică cererea formulată de petent, aceasta fiind practic prematură, împotriva acestei soluţii a declarat recurs petentul. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 100 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale şi în cazuri temeinic justificate, instanţa poate dispune autorizarea efectuării unei percheziţii domiciliare la adresa unei persoane.
în cadrul activităţii de punere în executare a autorizaţiei de percheziţie, organele judiciare pot ridica obiecte şi înscrisuri pe care ulterior le depun la camera de corpuri delicte, în condiţiile etichetării şi sigilării lor, pentru a se stabili dacă au legătură cu săvârşirea vreunei fapte de natură penală.
în considerarea acestor dispoziţii legale, procedura de efectuare a acesteia a fost legală, fiind întocmit şi un proces-verbal cu privire la aceasta.
Contestarea ridicării înscrisurilor cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate este un drept al petentului, în calitate de titular al acestor înscrisuri, însă acest drept este prematur utilizat, întrucât faza incipientă în care se află urmărirea penală nu a stabilit încă în ce măsură aceste înscrisuri au sau nu vreo legătură cu existenţa vreunei fapte penale dintre cele aflate în atenţia anchetatorilor.
Ca urmare, în cauză vor fi operabile dispoziţiile art. 109 alin. 4 din Codul de procedură penală, respectiv obiectele şi înscrisurile ridicate vor fi restituite persoanei căreia îi aparţin, după terminarea anchetei penale de către organul de urmărire penală şi abia după încheierea acestei faze procesuale, în caz contrar petentul fiind îndrituit să formuleze plângere, în condiţiile legii.
NOTĂ:
Deşi soluţiile adoptate de instanţa de fond, respectiv de cea de recurs sunt corecte, motivarea acestora impune unele observaţii.
Solicitarea de restituire a unor bunuri ridicate cu ocazia efectuării unei percheziţii, căci acesta pare a fi obiectul cauzei de faţă, ridică problema cenzurării de către instanţa de judecată a măsurilor şi actelor de urmărire penală, câtă vreme cauza se află încă în această fază procesuală.
în urma modificărilor aduse Codului de procedură penală, s-a recunoscut posibilitatea cenzurării de către instanţa de judecată a unor acte întocmite în faza de urmărire penală, respectiv a celor prin care procurorul dă o soluţie de neurmărire sau de netrimitere în judecată.
Pentru toate celelalte acte sau măsuri dispuse în faza de urmărire penală, orice persoană care reclamă încălcarea intereselor sale legitime se va putea adresa cu plângere exclusiv procurorului care supraveghează urmărirea penală sau, după caz, prim-procurorului sau procurorului ierarhic superior, ceea ce înseamnă că într-o asemenea situaţie legea nu recunoaşte un acces la justiţie, în sensul sesizării instanţei de judecată.
Această diferenţiere se explică prin aceea că, pentru cea din urmă categorie de acte, acestea vor fi supuse controlului implicit al instanţei, în măsura în care în cauză urmărirea penală se va finaliza cu trimiterea în judecată.
în consecinţă, pentru actele şi măsurile dispuse în faza de urmărire penală, inclusiv modul în care s-a efectuat percheziţia dispusă de judecător, obiectele ridicate şi eventuala lor restituire, persoana care consideră că i s-a adus o atingere intereselor sale legitime se va putea adresa cu plângere doar în cadrul Ministerului Public, câtă vreme cauza se află în faza de urmărire penală, iar aceasta nu este finalizată.
în ce priveşte restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza, această măsură, obligatorie potrivit legii, se poate dispune de către organul de urmărire penală de îndată ce valoarea probatorie a tuturor bunurilor ridicate poate fi stabilită, cel mai târziu, în momentul în care această fază procesuală se consideră a fi finalizată.
Faptul că, potrivit art. 168 alin. 1 din Codul de procedură penală, la care face referire şi art. 169 din Codul de procedură penală, orice persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate se poate plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal, echivalează cu o recunoaştere a dreptului acestei persoane de a face plângere, indiferent de stadiul procesului, iar nu a accesului la justiţie, în ipoteza în care cauza se află încă în faza de urmărire penală.
